Plutesc perpetu în eter,
Tu mă privești de jos, eu sper
Să pot să fiu mai consistentă,
Când mă atingi să fiu atentă.
Să pot pe ochi să te sărut,
Să te ador cu tremur mut,
Să strig în lume că
O lacrimă o macină neîncetat,
Pustie este creatura ce a atacat,
Îi dă ocol și caută în disperare
Căci vrea să-și facă-n cale o intrare.
Dar plictisit de râul ce-l oprește,
Încet văzând cum se
Stau și privesc în ploaie,
Atentă, cum picurii se-ndoaie,
Cum timpul cel grăbit se-noadă
Iar ei sunt smulși ca de tornadă.
Un suflu cald te-ademenește
Căci în cunoaștere el te plătește,
Cel
