"mei peruan" – 18305 rezultate
0.02 secundeMeilisearchBadulescu Mihail Gabriel
Toate bune și frumoase pe lume îmi tot ziceam, încurajându-mă permanent în cursul timpului cu chestia asta, desi efectiv m-am săturat de câte tâmpenii am putut ingurgita în ceea ce numesc o viață de om și care cuprinde azi deja 66 de ani. Oricum multe evenimente s-au succedat peste cocoașa asta pârlită ca să o încovoaie și să o tragă spre pământ, dar ea încă nu s-a încovoiat dupa parerea mea, asta pentru că iaca, stau încă cu fruntea în soare și pot discerne cu brio ce este bun și ce este rău între toate, după care fac o selecție, dau glas bunului simț cu care părinții mei m-au dotat și alung relele cu calmul creierului, aducând bunele să îmi slujească în continuare. Ca deobicei relele de care am dat și dau mereu, au fost multe și devin din ce în ce mai multe, dar este de competența omului să găsească soluții pentru diminuarea sau chiar anularea lor, punând creierul la contribuție în scopul transformării răului în bine. Stilul de viață i se inoculează persoanei începând cu cei șapte...
20 poezii, 0 proze
Adriana Gheorghiu
Asa ma gindesc si eu sa va poftesc,copii si parinti, la cite o poveste, povestita in leaganul din gradina mea. Dar sa ma recomand: Ma numesc Adriana Gheorghiu Locuiesc in Toronto, Canada Iasul, Romania, este orasul familiei mele, educatiei si culturii mele In 1996, in Romania, am publicat o carte pentru elevii mei, omuletii, Tehnica analizelor lingvistice Public povesti in revista Pravalia culturala In ziarul canadian Observatorul, detin rubrica permanenta cu ciclul de povesti Gata de culcare, copii? Din 2004, sint creatorul(designer) colectiei de saluri Vera M.C. Si...bineinteles, mereu cititor de literatura
39 poezii, 0 proze
Ana Ionita
ai mei spun ca iarna lui '80 a fost frumoasa... apoi am absolvit Institutul Teologic din Bucuresti...altceva nu mi se pare mai important in anii scursi. imi place poezia simpla, rotunda, desculta ! rasfoiesc (inclusiv aceste pagini electronice) si vad danteluri, falduri, cuvinte fortate, dar, surprinzator, apreciate... cu riscul de a ramane mereu "in lucru", randurile mele vor pastra o linie curata, explicita, ortodoxa. si atat cat Hristos ingaduie, voi fi sensibila excursiei minunate pe care o numim "viata", voi incerca sa o pictez in litere... atat cat ma pricep...
34 poezii, 0 proze
aura mihai
Anii mei tineri au sunat a cantec
1 poezii, 0 proze
Alexandru Rusu
Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!
9 poezii, 0 proze
Cecilia Lucretia Badea
Sunt fiica parintilor mei, mama fiilor mei si bunica lui Dragos. Dragos este deja un pictor vestit, pe scara blocului nostru. Il iubesc.
5 poezii, 0 proze
Burlacu Maria
Sunt rodul iubirii părinților mei...
9 poezii, 0 proze
countess_dracula
ceea ce este dincolo de ochii mei? o noapte adanca cu multe uragane
3 poezii, 0 proze
Paula S.
musc din puritatea conceptelor cu dintii mei lati si puternici... sa te retragi in tine ca intr-un cimitir al elefantilor... sa-ti fii singur cel mai mare dusman, si sa implanti pumnalul in imaginea ta din oglinda...
2 poezii, 0 proze
Claudia Cotrutza-French
Sint foarte mindra de compatriotii mei si de tara mea in care poezia este si a fost asa de importanta in viata oamenilor. Copii au fost invatati din pruncie sa memorizeze si sa recite poezii (unde mai gasesti asa ceva in lume??), in scoala sa studieze poeti autonomi si din cultura generala internationala, este ceva de necrezut!! Traiasca cultura Romaneasca!
2 poezii, 0 proze
mei peruan
de Ioan Postolache-Doljești
mulți, doamne, din vechii cunoscuți și-au lăsat de izbeliște catrafusele vieții și-au evadat sub pământ. mulți cu care am copilărit ne-am hârjonit am râs am glumit au rămas suspendați în timp. cei...
peștișorul din mine e mai mult decât solzi ( un fel de târfă contagioasă)
de mihai carabet
peștișorul din mine e mai mult decât solzi la care sa-ți cânți serenade e un fel de mină cu gura căscată și cu limba în ochiuri hipnotizante când am călcat pe el m-a rugat să mă îmbrac cu el pe...
Cenzorilor mei
de Ruse Ion
La cât de bun sunt eu, vă iert Pentru \"refuzul PERMANENT\". Să fiți iertați, în contul meu, Mă rog acum la Dumnezeu.
dragii mei orbi, dacă ați ști ce vă așteaptă...
de Gelu Bogdan Marin
dincolo de sunet traiectoria unui glonț iar lumina asta seamănă tot mai mult cu atingerea perversă a unui amant ce îmi adîncește înfrîngerile în propria-mi carne dincolo de peretele de sticlă mă...
Scrisori persane - Scrisoarea a II-a
de Charles Louis de Secondad
La haremul său din Ispahan Tu ești paznicul credincios al celor mai frumoase femei din Persia. Þie ți-am încredințat ceea ce aveam mai scump pe lume: ai în mâinile tale cheile acelor uși fatale, ce...
În pacea persană, caligraf al lui Omar
de Dragoș Vișan
E soare curat, tânăr, e rouă, sunt bălți noi de la o ploaie cu trăsnete-n stânci, copaci, s-a înseninat atât de iute, au plecat precum dragonii demonii nopții, precum îngerii văd acum un stol de...
Bă, românii mei
de Marius Marian Șolea
Bă, românii mei UNITATEA NOASTRÃ Această tristă caricatură administrativă din stânga Prutului, și ea rezultat al neparticipării românilor la propria istorie, există în forma respectivă atât din vina...
Coșmar învins
de Adrian Păunescu
Starea mea e vinovăția permanentă, azi-noapte am vrut să mă sinucid, am mers în vârful picioarelor la paturile copiilor mei să-i văd înainte de despărțire și ei nu s-au trezit. Și-am înțeles, cu...
Sufletul de mamă
de Calancea Eugenia
Te iubesc permanent Atâta cât mă pricep... Nu e iubire în simțire E iubire, scrisa-n rime. Te iubesc ca pe un dor Ca pe apa din izvor. Te iubesc cum n-o să știi Doar citind în poezii. Am să te iubesc...
Aș vrea să-nșir lirisme
de Lory Cristea
Aș vrea să-nșir lirisme permanent Dar e păcat și e rușine mare S-ascund ce mă frământă și mă doare Acest regres continuu și dement. Murim în somn în fiecare noapte Un du-te-vino viața ne-o sleiește...
