Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"marți trei ceasuri rele"20502 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
42 rezultate

poezii-de-8-martie

ColecțieTemă63 texte

Poezii de 8 Martie

sacrificiul_mirarii

sacrificiul_mirarii

ColecțieEbook65 texte

ed “Pro Transilvania”, martie 2001, București

de Luminita Suse

Berinde OvidiuBO

Berinde Ovidiu

AutorAtelier

Mă numesc Berinde Ovidiu,născut acum 29 de ani în orașul ce urmă să fie simbol al Revoluției din 89,oraș al florilor sau mai numit orașul de pe Bega.A fost într-o zi de marți,pe data de 13,tocmai de aceea ,făcând haz de necaz,spun mai mereu că m-am născut într-o zi cu șase ceasuri rele și nu trei.Totuși,nu sunt deloc superstițios ,iar numărul 13 mi-a adus de cele mai multe ori noroc. Încă de mic,din clasele primare am fost atras de materiile umaniste,în defavoarea celor reale,pe care le găseam foarte complicate ,și greu de a le deslus””taina”.Dacă mai ține bine minte,era în clasa a patra,moment deciziv,când a trebuit să particip la un concurs de poezie pe oraș.Atunci mi-am încercat așa zisul talent pentru prima oară,scriind o poezie ,după puterile mele,despr flori.A fost apreciată ,câștigând chiar un loc doi,și am fost încurajat de către doamnă învățătoare să continui.Unele poezii din această perioadă ,cam puține la număr însă,le mai păstrez și astăzi,că o amintire a copilăriei și de...

22 poezii, 0 proze

VH

Vladimir Holan

AutorClasic

poet ceh, nascut la 16 septembrie 1905 ; incepe sa scrie versuri de timpuriu si debuteaza la 21 de ani, cu volumul \"Evantaiul visator\" 1933-1938- redactor la revista \"ivot\" ( Viata)a Asociatiei artistilor; in 1968 primeste titlul de artist al poporului; in volumele publicate dupa 1960, mai cu seama in cele mari trei poeme, \"Noaptea cu Hamlet\", \"Toscana\" si \" Nopatea cu Ophelia\"( neterminat)se afirma ca un liric reflexiv, atras de marile teme ale iubiii si mortii; a scris si cateva culegeri de proza poetica si s-a remarcat ca un mare traducator moare la 31 martie 1980 Opera Evantaiul viselor-1926 Triumful mortii- 1930 adiere- 1932 Arc-1934 Vis - 1939 Primul testament - 1940 Noapte cu Hamlet - 1963 Noapte cu Ophelia - 1973 Toscana -1963 Toamana 1 vanatorii ce ar navali acum asupra indragostitilor ar orbi de prea marea apropiere. Tot asa este un pacat sa ucizi un sarpe, caci nu se zareste nici o femeie moarta. Desi aerul de pe deal bate in culori cel mai putin galben e galbenul...

0 poezii, 0 proze

AV

Andreea Vlad

AutorAtelier

Și chiar mă simt stingher De n-ar exista în a mea viață Poezia, pe post de genuncher Iar lumea costumată-n paiață. Poezia, acel eșec al tinerilor, acea reușită a lui Eminescu. http://martei.trei.ro

3 poezii, 0 proze

BC

Brandusa Ciocoiu

AutorAtelier

Am trei mari iubiri, impreuna ma definesc, si totusi sunt si creator

17 poezii, 0 proze

Mihai CantuniariMC

Mihai Cantuniari

AutorClasic

Mihai Cantuniari (n. 14 februarie 1945, București) este un poet și traducător român. Studii A absolvit liceul Matei Basarab în 1962 și Facultatea de Limbi Romanice, Clasice și Orientale a Universității din București, in 1967. Opere publicate * Poezii, 1977 * Ultramar, 1978 * Plante carnivore, 1980 * Nova, 1980 * Amadeus, 1983 * Bărbatul cu cele trei morți ale sale din ciclul Omul ca iarbă, jurnal intim, memorii, 2007 Traduceri A tradus din C. Valejjo, Mario Vargas Llosa, și O. Lara.

1 poezii, 0 proze

Iulian BoldeaIB

Iulian Boldea

AutorAtelier

Iulian Boldea s-a nascut in 2 martie 1963, in orasul Ludus, judetul Mures. Dupa studii gimnaziale efectuate in orasul natal, urmeaza cursurile Liceului teoretic “Al. Papiu Ilarian” din Târgu-Mures, liceu absolvit in anul 1981. In anul 1985 devine student al Facultatii de Filologie din Cluj-Napoca, sectia româna-franceza. In cursul studiilor universitare participa la mai multe Sesiuni stiintifice studentesti nationale, obtinând trei premii I si un premiu II. De asemenea a participat mai multi ani la rând la Colocviul national studentesc “Mihai Eminescu”, unde a obtinut de asemenea câteva distinctii importante. Intre anii 1985-1989 a fost redactor al revistei “Echinox”, iar intre 1987-1989 redactor sef-adjunct. A publicat in paginile revistei studii critice, eseuri, cronici literare si poeme. In anul 1988 a obtinut câteva premii importante (Marele premiu al revistei “Astra”, Premiul revistei “Vatra” etc.). Obtine diploma de licenta in anul 1989, cu o teza despre poezia eminesciana,...

7 poezii, 0 proze

Gheorghe UngureanuGU

Gheorghe Ungureanu

AutorAtelier

Născut la 5 martie 1942 în comuna Cicănești, satul Urechești, județul Argeș, licențiat în filologie și drept. Profesor la Școala Generală Cicănești, temporar director și inspector școlar la Inspectoratul Școlar al Județului Argeș (1965-2004). Debut cu epigramă în revista "Urzica" (1963), debut editorial, cu "Amintiri", culegere de folclor poetic, în 1994.ediția a II-a, 93 e.d./2009 Cărți publicate: "Cu săgeți printre poeți", epigrame (1997), Chemarea Satului, poezie (1998), "Graiul din comuna Cicănești" (1999), "Contrarevoluția antisocialistă, antipopulară și antinațională", 2000, "Medalia-de-Jar", poezie patriotică (2001), "Limba Dacă. Mileniul chirilic", (2002), ”Pentru Socialism !”, texte politice, 2010, ”Amfiteatrul Trei”, roman, 2011, ”De Dragoste și Dor”, 2011, ”Contrarevoluția...”, ediția a II-a, 96 e.d./ 2012, Dicționar Politic (științific), 97 e.d./ 2014 Ziare proprii (publicate la Curtea de Argeș): Meșterul Manole (prima nouă publicație din Romînia, 22-23 decembrie),...

38 poezii, 0 proze

Mircea IvănescuMI

Mircea Ivănescu

AutorClasic

Mircea Ivănescu (n. 26 martie 1931) este un scriitor, poet, eseist și traducător român contemporan. A absolvit în 1954 Facultatea de Filologie (secția franceză) a Universității din București. A fost, pe rând, redactor la Agerpres, la revista „Lumea”, la Editura pentru Literatură Universală și la revista „Transilvania” din Sibiu. De la volumul de debut din 1968 și până la versurile recente, incluse în selecția „din periodice și inedite” a antologiei de autor Poesii vechi și nouă (1999), de-a lungul a peste trei decenii, poezia lui Mircea Ivanescu a rămas egală cu ea însăși, atât în ritmul producerii, cât și în calitatea ei estetică. S-a spus despre el că e un poet „care nu încape într-o antologie” (Ion Bogdan Lefter). Titlurile volumelor sale de poezii sunt banale, puțin spectaculoase. A scris poeme despre personajul Mopete, numele acestuia conține o anagramă a cuvintelor poet și poem. Este considerat a fi unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani și un pionier al...

40 poezii, 0 proze

Gabriel ChifuGC

Gabriel Chifu

AutorClasic

Gabriel Chifu - născut la 22 martie 1954 în orașul Calafat, ca fiu al lui Ion Chifu, avocat, și al Angelei Chifu, casnică. A urmat cursurile școlii generale în Calafat (între anii 1961- 1968) și în Băilești (1968-1969). A absolvit Colegiul „Carol I“ din Craiova (clasa specială de matematică), în 1973 și Facultatea de Electrotehnică din Craiova, Secția Automatizări și Calculatoare, în 1979. A debutat în revista „România Literară“, în anul 1972, la „Poșta Redacției“, descoperit de Geo Dumitrescu. Din 1985, este redactor la revista „Ramuri“, iar din 1991 este redactor-șef al acestei reviste editate de Uniunea Scriitorilor din România. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1980) și al P.E.N. Romanian Center (din 2002). După 1990, a fost ales în trei mandate (1990-1994, 1996-2000, 2001- 2005) secretar al Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România. Actualmente este secretar al Uniunii Scriitorilor și membru în Comitetul Director. A publicat articole, poezie, eseuri,...

3 poezii, 0 proze

FM

François Mauriac

AutorClasic

11 octombrie 1885 - se naste la Bordeaux, dintr-o familie catolica apartinand marii burghezii 1886 - moare tatal sau 1897 - scoala calugarilor marianistes 1901 - elev liceu Bordeaux 1903 - da licenta in litere la Facultatea de Litere din Bordeaux 1909 - ,,Maini impreunate\" - volum poeme 1911 - ,,Ramas bun adolescentei\' 1913 - se casatoreste cu Jeanne Lafon (va avea doi fii si doua fiice) 1914 - ,,Toga\" 1920 - ,,Carnea si sangele\" 1921 - ,,Prioritati\" 1922 - Sarutul dat leprosului\" 1923 - ,,Fluviul de foc\" 1924 - ,,Raul\" 1925 - ,,Desertul iubirii\" - roman distins cu premiul ,,Le Prix du Roman\" 1928 - ,,Destine\", ,,Trei povestiri\", ,,Viata lui Jean Racine\" 1929 - ,,Dumnezeu si Mamona\" 1932 - ales presedinte al Societatii Oamenilor de Litere; ,,Cuibul de vipere\" 1933 - ales membru al Academiei Franceze 1935 - ,,Sfarsitul noptii\" 1936 - ,,Ingerii negri\", ,,Viata lui Isus\" 1938 - ,,Cufundari\" 1939 - ,,Drumurile marii\" 1941 - ,,Fatarnica\" 1945 - ,,Cei ce nu sunt...

0 poezii, 0 proze

marți trei ceasuri rele

de carmen nicoara

douășcinci noiembrie două mii opt marți ora cinci a.m. am alunecat pe gresia prea neagră să fie asfalt / prea albă să fie plexiglas m-am trezit cu o vânătaie demnă de prima pagină din make up...

PoezieAtelier

Trei ceasuri rele

de Ella Poenaru

ziua de marți are trei ceasuri rele ceasul în care te întorci înapoi retrăind compulsiv ultima relație ca pe un film prost ce-a ratat Oscarul iar ceasul pe care-l întorci febril înainte aruncându-te...

PoezieAtelier

trei ceasuri rele

de Florentin Cristian

odihna e plăcută dacă ai de făcut ceva relaxant în acest timp cum ar fi să joci ceva pe calculator dar trebuie să lași loc de bună ziua și celor cunoscuți și nu neapărat cei din joc ci mai ales...

PoezieAtelier

nine eleven...

de Gil Vlad

septembrie deceniu nou secol nou mileniu nou o zi de Marți se spune că în zilele de Marți sunt trei ceasuri rele gurile rele cei ce fac trei pași "îndărăt" când o pisică trece pe dinaintea lor pentru...

Atelier

Marti-ziua cu trei ceasuri rele

de Alin Avram

Tu ai doi iubiti: Pe mine si pe Dumnezeul crestin. Nu poti sa ne uiti, Nu poti sa te lipsesti de noi; Iar daca eu Nu-ti pot fi Dumnezeu, Voi fi diavolul Care te trage incet, in jos...

PoezieAtelier

Strigă-mă nebuniei

de Daniel Puia-Dumitrescu

de curaj o fi oare vorba atunci când aș vrea să-mi adormi visele frunții în palme ținând fericirea clipei de dor și de doare straniu plutesc atingându-ți cuvintele cu nesaț sorbirii din potirul...

PoezieAtelier

Elegie după toate elegiile cuiva

de George Ene

Erau acolo în mărăciniș niște pietre umblătoare și cântărețe de broaște care mai de care fălindu-se cu altceva unele către altele la căscatul zorilor când toată suflarea își lua adio de la stele...

PoezieAtelier

\"Trei ceasuri rele\"

de Mihai Miro

A fost marți, trei ceasuri rele, Însă mie mi-a priit. Toate scrierile mele, S-au îngălbenit

Atelier