nine eleven...

septembrie deceniu nou secol nou mileniu nou o zi de Marți se spune că în zilele de Marți sunt trei ceasuri rele gurile rele cei ce fac trei pași "îndărăt" când o pisică trece pe dinaintea lor pentru noi ceilalți, structurați cum se cuvine, inteligenți și agnostici, e doar ziua aia în care e mai puțin rău decât Luni avionul decolase pe la zece și jumătate de pe Charles de Gaulle Air France 04 proaspăt căsătorit cu Continental Airlines 81 destinație: New York oraș Newark aeroport nu mai călătorisem cu un 747 nici spre tărâmul eternei fagaduințe, America sufragerie, avionul loc 55L, adică spațiu ușă personală acolo pe unde ar trebui să ieși, pe un tobogan, când și dacă, călătoria e mai scurtă decât scrie pe bilet vecini de scaun, doi tipi îmbrăcați de nuntă, sacouri, cravate, aer superior, băț în fund francezi Richard Durand, inginer la Renault și Thierry Toutlemonde, patronul unei fabrici de biscuiți cam șaptezeci de ani împreună eu, blugi, tricou, ghete, borsetă și o sticlă de Ballantines, un sirop anti-stres le ofer cu curtoazie să guste răspunsul, aristocrat, din vârful buzelor:"c'est trop tot pour le whisky" aveți un mic accent, de unde vine clasica și egala întrebare a unui gal pentru un ne-gal accentul nu știu de unde vine, dar io sunt român unde mergeți persoana a doua, maniere unde merg și ceilalți, unde mergeți și voi, la New York "nulle part ailleurs" curioși acolo schimb, am niște treabă la Seattle conversație de plastic, întreruptă de o stewardeză care întreba, în franceză și engleză, dacă e cineva care vorbește românește n-am prea auzit, ca să fiu sincer, după 2-3 sute de Ballantines eram un pic neatent m-au interpelat însă, cu malițiozitate, vecinii "vous n'êtes pas roumain, ils ont besoin de votre aide" aveam să aflu mai târziu și scopul interpelării, să vadă oamenii, dacă și cât pot merge de neclătinat nu știau că am licență și master la academia de înalte zgomote a băutorilor fruntași mă duc stewardeza, panicată, alături de un individ care părea popă în civil: costum trei piese, barbă, patruzeci și ceva de ani vorbiți românește îhî explicați-i, vă rog, domnului, că nu știm de ce s-a închis spațiul aerian în Statele Unite, nimeni nu știe, vom ateriza în Canada mă adun un pic, nici eu nu băgasem de seamă că, cu doar o oră înainte de aterizare, avionul o "cotise" la dreapta, spre polul nord dar înainte să răspund, "preotul", Ilie Vălean, pe numele lui din buletin, mă apostrofează nervos: dom'le, de ce zic ăștia că mergem în Canada, eu am viză de America, ce să caut în Canada mai să mă bată fac un pas in spate și îi spun: păi și ce, Canada e în Africa se face pământiu ești român a nu, sunt norvegian, dar am învățat românește la școală, răspund, întrebându-mă dacă nu-i puțin nebun normal că sunt român din clipa aceea, Ilie s-a mutat aproape de mine și, în următoare trei zile, nu m-a scăpat din ochi nu era panică, doar o angoasă incipientă nimeni nu știa nimic am aterizat pe o insulă pe care o chema: Newfoundland, într-un oraș numit: Gander cronologic, am fost al patrulea dintre cele 39 de aeronave direcționate acolo la sol, avionul a fost înconjurat de soldați cu mitraliere: garda de coastă canadiană supoziții: a-nceput al treilea razboi mondial America e atacată de ruși niște avioane au intrat în World Trade Center, turnurile gemene turnuri de care, eu nu auzisem mea culpa, ignorant după vreo două ore de așteptare,ne "pun" pe locurile noastre cu pașapoartele în mâini urma să fim verificați de autoritățile locului ăștia doi de lângă mine și-au dat cravatele jos și m-au întrebat dacă mai am whisky după verificarea care a durat altă oră, am coborât doar cu bagajul de luat în mână, trecând printr-un filtru unde, am lăsat tot ce era ascuțit sau înțepa: unghiere, foarfece foarfece, forfecuțe, pensete, lame, ace, brice tot ne-am urcat în niște autobuze galbene, de dus copiii la școală și, ne-au dus într-o școală, un colegiu industrial acolo am văzut întâi bufetul suedez apoi întâmplarea: avioanele turnurile panica fumul părea neverosimil, ca-n filmele lui Spielberg ni se distribuie câte o pătură fără pat aveam voie să dormim unde voiam puteam telefona la discreție filmul care rula, îl știam pe de rost eram echipaj Richard, Thierry, Ilie și eu translator situația era albastră pentru canadieni, galbenă inițiaseră planul: "Ruban jaune" 224 de zboruri fuseseră deturnate pe teritoriul lor, în 15 aeroporturi după Halifax, Gander primise cei mai mulți: 39 de aeronave și peste 6ooo de oameni pentru mine era cel mai ne-dramatic, eram în vacanță francezilor le era al naibii de frică Ilie îmi spusese povestea lui, prima, aia oficială: era din Botoșani, biolog, mergea în vizită la vară-sa, în Portland părea dărâmat când, după câteva beri, mi-a spus adevărata poveste, am priceput și de ce își vânduse apartamentul și, cu zece mii de dolari, își cumpărase viză pe zece ani era grafician în cărămidă, zidar adică, într-adevăr mergea la vară-sa, dar mergea să muncească calculase în doar primele șase luni își amortiza investiția profitam de natură lacuri parcuri păduri pub-uri orășelul, două hoteluri, liniștit, cateva mii de locuitori acum, cu venirea noastră se dublase populația barurile erau full s-a făcut mâine nimic nou spațiul aerian al unchiului Sam, tot închis spre seară aflăm că alte aeroporturi se vor deschide, ziua următoare, pe 13 nu și New York-ul, din "cauză de niște falși piloți" nu înțelesesem exact Joi, echipajul care era francez, cere aprobarea de a se întoarce la Paris o primește dar, când să plecăm, problemă: mai mult de jumătate dintre pasagerii americani nu voiau să se întoarcă în Europa așteptăm până Vineri să le scoată ăstora bagajele din cală muncă de Sisif și ne întoarcem Ilie vrea să rămână la mine până se liniștesc apele e refuzat categoric nu avea viză Shengen pleacă pe Otopeni tot gratis odată întors, îmi ascult mesageria telefonului am și un mesaj de "platină" de la un amic, Luigi: "Gil, am auzit că ai plecat în America, sper că trăiești. Dacă ai murit, asta e frate" înainte să plec lucram aproape la aeroport de la hoteluri pariziene, duceam și aduceam turiști turiști de trei, patru ori pe zi shuttle acum însă, eram în șomaj tehnic, nu mai călătorea nici dracu' pentru mine era mai mult ca perfect merg la agenția de la care cumpărasem biletele: doamnă, eu vreau să mă-ntorc, dar nu mai vreau cu Continental Airlines și nici cu escală la New York aș vrea cu SAS, o companie scandinavă,, face escală la Copenhaga, apoi direct Seattle, doisprezece ore, dar direct ok, doar că trebuie să plătești alt bilet și să aștepți să te ramburseze ăștia cu care ai fost dacă rămâi cu ei, normal că nu mai plătești, în plus de asta, ești prioritate zero, doar ai fost și te-ai întors aeroporturilor sunt pline de cei ce vor să plece "tu comprends" mda ok, plec tot cu ei, dar alte escale nu aveți, că New York-ul îmi poartă ghinion zis și aproape făcut, următoarea tentativă: Sâmbătă, 22 Septembrie escală în Houston, Texas despre care care nu știam mare lucru al doilea stat american după ambele criterii, populație și suprafață pălării pistoale petrol Pamela JR Sue Ellen Bobby și, că Bush dublu v era texan aveam fix șapte zile să decid cu ce mă îmbrac când mă îmbarc