Iulian Boldea

vedeți sângele meu cum circulă prin venele poemului, vedeți respirația mea cum pune în mișcare silabele care încep îndată să bată ca o inimă roșie și mare de cuvinte ce nu mai sunt ale mele?

o floare - ce matematică suplă a miresmelor clare și tatuajul spinilor ca o spaimă fragilă ce se învecinează cu cerul.

somnul păianjenului tânăr pe pânza înflorită caligrafic în după-amiezele fragede cu un cer orb spânzurat deasupra străzilor și un cuvânt care te iluminează deodată apoi cade înapoi istovit în

ca o brumă, cuvintele reci și sticloase pe cerul gurii, străine și-ndepărtate în vârful creionului: lacrimi de cerneală în care eu cred în care eu cred.

Cochilie părăsită de carne, spirală sidefie în care persistă memoria trupului moale, fragil; mormânt bântuit de dezmierdarea valului. Lipiți-vă urechea de ea și ascultați tăcerea infinitului.

Zăpada acoperă lucrurile ca o blană ca o mireasmă ca o despărțire... în palma mea ultimul tău sărut se topește încet.

ochii mei se-ntâlnesc cu lumina și țipă-n lăuntrul cel tainic al minții culori minunate; în pălăria unui orb ca o monedă falsă lumina cade.