"mă voi ascunde" – 21135 rezultate
0.01 secundeMeilisearchcritica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban

primul_volum_virtual
Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?
de Radu Herinean
Adriana Marilena Stroilescu
Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...
221 poezii, 0 proze
Bogdan
Sunt unul dintre cei "doua mii si ceva" de indivizi de pe acest site,ce isi posteaza cateva dintre scrierile lui,scriu pentru ca asa simt,traiesc din plin viata cu toate placerile si neplacerile ei,ma refugiez intr-un alt unghi undeva in partea neutra a realitatii,observ,analizez,refulez idei si "ma hranesc cu carti",savurez inteligenta unor genii(a celor care au murit de mult dar inca mai traiesc si astazi),nu caut celebritatea(ea singura te gaseste daca intr-adevar ai talent!),blestem ignoranta si stupiditatea unora si ma revolt asupra inculturii voite. Prefer "refugiul spasmodic in realitate" si nu doresc sa ma ascund in visuri,corespondez cu trecutul,ma lupt cu prezentul si conversez cu viitorul,las melancolia sa ma mangaie pe frunte si realitatea sa ma pocneasca peste ceafa! in rest...eu pentru mine,lumea peste mine si altii peste voi! Sa ne minunam de tot si sa ma bucur de mine!
6 poezii, 0 proze
radu elena
din pamant ma trag si tot acolo ma voi intoarce
3 poezii, 0 proze
Corina-Oana
Sunt la inceput,si cand voi avansa putin cate putin ma voi afla in fata unui alt inceput.Cand pasii mi se vor citi astept doar critici pozitive.Cum altfel sa ma avant intr-un nou inceput?
1 poezii, 0 proze
dumitru sofia andreea
Sunt mica, dar ma voi face mare!
4 poezii, 0 proze
Sabina
Ma numesc Sabina am 18 ani ,sunt nascuta in zodia pesti,sunt o persoana deschisa dispusa sa-si perfectioneze stilul literar , mi-am descoperit pasiunea de a scrie nu de foarte mult timp , am de parcus un drum greu dar sper cu ajutorul dvoastra,cu remarcile dv constructive cu siguranta ma voi perfectiona si-mi voi aprofunda lectura . Va multumesc pt timpul acordat
2 poezii, 0 proze
Ioana Duta
Dar in noaptea cand voi atinge absolutul, Si voi fi chemarea, Ma voi stinge si eu O data cu lumanarea...
5 poezii, 0 proze
Dragos George
Cel mai tare mă înspăimântă o pagină goală....Senzația e acutizată de liniuța care pâlpâie în colț așteptând, cerând să-mi deșert desaga gândurilor ...Mă sperie pentru că nu știu ceea ce va ieșii, unde mă voi transporta scriind, dacă voi reușii sau nu să redau sau să transmit paginii goale ceea ce simt sau trăiesc sau văd.. Deocamdată scrisul e pentru mine ca o exorcizare... Îmi alungă inexprimabilul... Cu toate că am dorit să urmez un profil umanist atât în liceu cât și la facultate, viața a hotărât să mă facă inginer...
4 poezii, 0 proze
Dancu Andreea-Diana
Am putut vreodată să aleg între a mă îndrepta către interior sau exterior? Am putut atunci, albă și nepăcătoasă, să-ți reintru în uter, Mamă? M-am încuiat pentru prima oară în propria-mi piele și apoi în pereți și granițe de timp și spatiu. Nu sunt decât omul-țestoasă, care, în ciuda zecilor de învelișuri de piele sau piatră... se teme. Ce pradă usoară. Țestoasă fiind, mă târăsc către mare. Marea de oameni - să mă înghită, să mă cuprindă, să mă înece. Căci în albastrul chipurilor, în albastrul mării mascate elegant pentru balul omenirii, zace negrul smoalei în care-mi odihnesc membrele. O să mă reproduc, asemeni reptilei leneșe pe care o reprezint printre voi, și apoi o să-mi depun ouăle minții sub nisip, ascunzându-le de vulturi. Imediat după, mă voi întoarce să mor pe propria-mi plajă de idei, știind că nu le voi mai vedea... niciodată. Sub piele și carapace - din noiembrie '88.
8 poezii, 0 proze
Iulia Otilia Lazarescu
Nici eu nu stiu cine sunt, de unde vin si incotro ma voi duce....
50 poezii, 0 proze
mă voi ascunde
de diaconescu diana
O să O să mă ascund Intr-o groapă de gând O să pierd . O să- mi pierd speranțele Pe rând. O să-mi sparg auzul, Să nu mai simt, Si să presimt, Gândurile tale. O să dorm. O să adorm încet Pe neștiute,...
Ma voi ascunde....Hai sa ne iubim
de ursoiu felix
Ma voi ascunde mereu ma intristez, cand ma gandesc la tine si-adesea lacrimez - tampitul de mine. ma enerveaza gandul ca vei pleca de tot si cerul si pamantul ma vor numi netot. mereu ma voi ascunde...
poate că mă voi ascunde iarăși sub patul pliant
de Stan Liviu
poate că mă voi ascunde iarăși sub patul pliant și mă voi simți ca într-un mormânt săpat adânc în carnea ta fragedă și-ți voi perora în urechea înroșită de căldură numai porcării romantice sau...
Voi răni zorile
de george ionita
Voi răni zorile cu lacrimi amare și mă voi ascunde sub a crinilor petale îngeri obosiți mă vor atinge cu aripi însîngerate iar ochii mei de-acuma orbi nu vor privi decît în noapte timpul adoarme......
Voi pleca
de Gabriela Petrache
Intr-o zi voi pleca Unde Intr-o zi voi pleca spre Sa nu ma strigi atunci iubitule Nu-ti voi raspunde Imi voi ascunde dragostea Intr-o raza de luna Si o voi tace in mii de culori Si-am sa dansez prin...
Ascultă-mă în clopotul din turn
de Ileana Popescu Bâldea
Nu vreau să-ți povestesc nimic. Imi voi imagina, doar, că-ți voi lua ochii; îi voi pune, unul pe tâmpla dreaptă, celălalt, în vârful unui fir de păr. Voi păși cu fruntea plecată spre tălpile ploii,...
De-acum nu știu încotro să mă-ndrept
de ILIE GRIGORE
Am ajuns parcă la capăt de poezie, ca după un drum lung, traversând o pustie, de acum, nu știu încotro să mă îndrept, și nici să stau în loc, nu cred că este bine, în primul rând că nu mă pot abține,...
Ascuns în alb
de Ioan Grigoraș
Mă voi ascunde-n alb să nu mă vezi. Te voi lăsa să-mi fii tot mai străină, Să nu mai poți, iubito, să visezi Că fără tine sunt ca o ruină. Voi fi tăcerea ultimei chemări, Scânteia care-așteaptă în...
