O oră în care mor,
O oră în care dreptele stabile ale minții mele,
care-ar fi trebuit să-și urmeze cursul logic, paralel,
se intersectează în punctul fix S,
suferința acră, singurătatea
Cu gheață între degetele-mi de la picioare
Înaintez frământată de a ta vioară,
Spaima-mi încleștează întreaga mea-ntrupare
Și intru îngrozită în a ta cămară.
Ce liniște macabră îmi gâdilă
Ce n-aș da să fiu și eu ca Samson,
Puternică până în vârful degetelor de la picioare,
Gata oricând să distrug cu cea mai mică suflare,
Până și cea mai frumoasă floare.
Să fiu în stare să
Se încheagă imensul deznodământ,
Ce are să-mi omoare visele,
Ce păreau a fi eterne în frumosul cânt,
Care era doar al meu,
Mereu,
Sunând împrăștiat
Ca un dans demonic în biserică,
Unde
O pasăre s-a dus în depărtare,
Spre alte țări, spre-o altă zare,
Luând cu ea tot ce-i mai bun,
Tot ce trăia prin sărutare,
Ce-acum rămas-a numai scrum.
Pe aripile ei voinice,
Luase mândria
