"iti voi spune o poveste" – 20070 rezultate
0.04 secundeMeilisearchBogdan Leonescu - Amaretto
înainte de orice, trebuie să îți mărturisesc că bogdan leonescu este un pseudonim. din motive pe care aș prefera, firește, să nu le divulg, ar fi minunat ca numele meu adevărat să nu îți influențeze opinia asupra textelor mele. îți pot spune despre mine că am 29 ani, am terminat o facultate de stat, la bucurești, în 2007 și un masterat la o universitate străină; iar dacă ai crescut în cartierul meu, asta e mare lucru. mă mișc destul de mult prin țară, iubesc literatura nordică și cea americană dar descopăr, de la an la an, că nu voi avea timp, în cele cîteva decenii ce mi-au rămas aici, să citesc nici a zecea parte din cît mi-aș dori. îmi place să spun despre mine că trăiesc din poezie, fiindcă lucrez în departamentul de relații publice al unei companii și nu ratez vreo ocazie de a estetiza interacțiunile cu toate tipurile de public ale organizației ăsteia, care mă plătește suficient cît să tac mîlc cînd șeful nu are dreptate dar ține musai să aibă. urăsc compromisul ăsta de mor și aș...
4 poezii, 0 proze
Sudu ionut
Sensibil, orgolios, irascibil si in acelasi timp simpatic, astea sunt cuvintele cu care mas putea sa ma descriu. caracterul meu ushor schimbator nu stiu daca este rezultatul astrelor sau al societatii in care traiesc, stiu sigur ca oricum as fii mereu voi fi iubit de cineva. ceea ce am putut afla pana la aceasta enigmatica varsta de 18 ani este ca in viata ceea ce iti trebuie cel mai mult este curajul, ca de multe ori trebuie sa imi cer si scuze, ca vorbele bune trebuie spuse atunci cand trebuie, si ca cea mai buna arma impotriva oamenilor rai este indiferenta. sunt crescut in cea mai reprezentativa familie din romania, cu bunici la tara, care din pacate s-au sins prea repde, dar suficient de tarziu incat sa nu imi fi trezit respectul si pasiunea pentru tot ceea ce reprezinta autenticitate si folclor. in ceea ce preiveste studiile, in prezent, sunt elev al "Colegiului National Gh. Munteanu- Murgoci" Braila.
1 poezii, 0 proze
Ovidiu - Mihai BABOLEA
Mi-e teama c-am ajuns de mult la jumatate si nu stiu, asa ca cere-mi orice vrei si daca depinde de mine iti voi da oricat de greu mi-ar ar fi!
4 poezii, 0 proze
corina addreea
ai cuvinte dulci...ma seduci...crezi ca merge asa..nu conteaza vb ......zimi orike beby...te inping usor in dormitor...stiu ca iti place asa...pas cu pas..eu ma las prinsa in vraja ta...mai putina lumina as vrea..lumanari...duar atingerea ta...toata noaptea voi fi duar a ta...stiu ca asta ai vrea...asta imi place tot ce faci...cu trupul tau ma acoperii.....ai vrea sa ma dezbraci..eu te las sa ma descoperi...te seduc..te alung...stiu ca iti place asa........toata noaptea eu sunt FANTEZIA TA...
2 poezii, 0 proze
Lorena Popa
M-am hotarat sa scriu despre tine. Draga suflet al meu, iti multumesc pentru ca esti alaturi de mine si imi veghezi trupul. Iti multumesc pentru ca ma inveti sa traiesc chiar si atunci cand inchid ochii. Iti multumesc ca tresari daca ii ating parul si ii simt aroma de liliac. Iti multumesc pentru ca esti etern al meu, numai al meu si ca nimeni si nimic nu ne mai poate desparti de acum inainte, cat timp vom exista amandoi. Iti multumesc pentru ca nu vei muri dupa ce eu nu voi mai fi si iti multumesc din nou, dragul meu suflet, pentru ca m-ai intalnit intr-o seara, eu singura abatuta de soarta si cufundata in lasitate, tu singurul ghem de speranta care mi-a intins iubirea. Ma simt astfel datoare fata de tine sa iti scriu o carte. Fara cuvinte pretioase, fara lumina improvizata a gandurilor, doar pura realitate a ceea ce am trait. Si inca mai traiesc. Am incercat de multe ori sa incep aceasta carte, dar de fiecare data ma opream. Nu aveam curajul de a scrie despre mine si despre tine, nu...
36 poezii, 0 proze
Alin Avram
...sunt o amagire a mea pentru ca alerg in dreapta si in stanga printre carti,intocmai ca un copil printre jucarii..nu ma pot axa!...mi-am gasit domeniul, insa tot inot intr-o vastitate a posibilelor “sine”..cine sunt eu?, cum sunt eu?...sau pe unde voi fi?, cum voi fi?, cine voi fi?.....prea multe intrebari pt prezent…nu-i bine sa constientizez unde ma aflu, caci ma dezamagesc, insa in acelasi timp nu ma pot opri din a ma compara pe MINE cu cei din jur…ori mai bine zis PE CEI DIN JUR cu mine?......mai bine neg toate intrebarile si cu ochii inchisi, necontientizand deci, voi ajunge UNDEVA... Insa, in cine ma incred eu in drumul asta, cand nu ma cunosc nici macar pe mine atat de bine, incat sa ma indrept spre UNDEVA.. ..cea mai importanta persoana din viata mea voi fi EU..cand voi avea deosebita onoare de-a face cunostinta cu MINE! Iei in deradere intrebarile adresate mie personal? Da, da, tu- cititorule! Tie iti vine a rade? Dar tu prietene, intreaba-te in sinele tau, si-apoi rapid...
79 poezii, 0 proze
ion toma ionescu
Nu-mi plac CV-urile. Poate ca al meu nu ma satisface. Cinci carti publicate: Pasarea cetii. Tablouri dintro expozitie. Editura Tip-Naste,1995. Glont de argint, Editura Paralela 45, 2008. Dosarul "Albastrii". Fenomenul Pitesti 1971, Editura Paralela 45, 2011, Bursa ingerilor in doua edituri Editura Paralela 45, 2012 si Editura Transilvania,2012 si Gusterele, Editura Paralela 45, 2013 Mai exista un volum de proza, Jurnal din anul Apocalipsei care a luat drumul tipografiei, si inca unul de poezie care sper sa fie tiparit anul acesta(1914) In rest, risipiri pe la diverse reviste, site-uri literare si cateva culegeri de cenaclu si antologii. E putin daca scrutez anul de nastere - 02.11.1948 E mult daca accept ca puteau sa nu fie.
143 poezii, 0 proze
Nicolae Serban
îți este foarte dor! mosorul taie in femeia pe care n-o mai iubești decât cu tălpile picioarelor. când calci pe nisip întodeauna îți rămâne întipărită iubirea. auzi cum creapă catepeteasma! din Iad nu se poate auzi nici o aripă de inger,doar o crăpătura din catepeteasma,din care din când in când câte unul ,din noi își scuipă păcatele, îngropate intr-un popă păcătos.
69 poezii, 0 proze
Kidashara
Daca iti spun cine sunt, unde ar mai ramane misterul?Sunt pe movul ala azurliu de pe norul rosiatic, unde valurile lovesc tarmul...Cel putin cu gandul..
3 poezii, 0 proze
paladi claudiu
asa cum iti doresti
1 poezii, 0 proze
iti voi spune o poveste
de Alexandru Despina
intr-o tara fara cameleoni s-a nascut un pui de balaur nimeni nu stia care-i ales deliciu de pranz pana in ziua in care pamantul s-a strans ghem si vantul a suflat a pustiu si ceata nu stia care-i...
Poveste
de Roman Anamaria
Îți voi spune o poveste... Începe cu „a fost odată”, așa cum încep mai toate poveștile, dar unele părți din ea s-ar putea să-ți pară plictisitor de cunoscute pentru că demult, când m-a durut prea...
Extremisti calculati sau Generatie vinduta
de dan
Salut, prietene! Astazi iti voi spune o poveste. Intr-un timp, care nici pe departe nu era unul stralucitor, cind nu era decit un singur canal TV si nu vedeai altceva la el decit combaine si...
vizitand fotografiile abstracte
de diana r.
o sa vina copilul de peste drum si-o sa ma intrebe ce cred despre iubire ma tem ca-mi va fi teama sa-i spun au trecut vreo doi ani e deja destul de mare sa-si agate semne de-ntrebare la urechi sau...
colțișor a murit
de emilian valeriu pal
Micuță Otilia Îți voi spune azi o poveste despre un copil cam ca tine care a crescut așa de mult că nu mai știa unde-i sunt mîinile și picioarele Cînd era mic îi plăcea mult laptele cu fidea turna...
Balerina
de Florentina-Loredana Dalian
Dragă Mădălina, Te rog să te oprești câteva clipe din orice vei fi făcând atunci când scrisoarea mea te va surprinde acolo, departe, unde ai ales să mergi, și să citești rândurile obosite ale...
Isaak
de alice drogoreanu
față lipită de față fix iris pe iris se face transplant într-o lume închisă cineva strigă numele Isaak să nu bați doar intră eu nu sunt salomee să știi, n-am cum îți voi spune despre Dragoste o...
Poveste adevărată
de Roman Anamaria
Uite, am hotărât să nu mai scriu povești... Pentru că ați putea crede că eu, adultul, stau mereu de-o parte și las doar copilul să vorbescă... parcă mi-aș ascunde viața, în viața lui... Totuși cea...
Povestea poetei Enheduana
de Stancu Leliana
Pământul meu natal este Bayn Nahrain, ținut cunoscut și sub denumirea de țara dintre cele două râuri, denumit și Leagănul Civilizației Omenirii, datorită perlelor de civilizație lăsate nouă din...
rue saint jacques 1
de emilian valeriu pal
speriat poate pentru că un bărbat pe nume pierre cu perciuni mari și puțin nebărbierit îți va ține capul pe genunchi și-o să vorbiți într-o limbă în care știu doar cuvinte neînsemnate o să poarte...
