Mediu
Salut, prietene! Astazi iti voi spune o poveste. Intr-un timp, care nici pe departe nu era unul stralucitor, cind nu era decit un singur canal TV si nu vedeai altceva la el decit combaine si tractoare, balet si comedii autohtone, era destul de popular desenul animat in care un ied a invatat sa numere si fara a face compromisuri a inceput sa atribuie numere toturor care ii ieseau in cale. Procedura in sine de a fi numarat si de a ti se atribui un numar era foarte inspaimintatoare. De curind am aflat ca in iudaism, spre exemplu, este interzisa numararea oamenilor, nu stiu cum evreii religiosi se descurca, dar acum nu vom zabovi asupra acestiu fapt. Am o noutate pentru tine, prietene. Si tu ai fost numerotat. Vreai sa afli cum si cind? Atunci citeste.
Cum asta s-a facut in vest
La inceputul anilor 90 scriitorul canadiano-american Douglas Couplend si-a publicat celebra carte despre Generatia X. Generation X – sunt oamenii care s-au nascut la sfarsitul anilor saizeci- inceputul anilor saptezeci. Ei se deosebeau de parintii lor prin acelasi lucru princare parintii lor la rindul sau se deosebeau de predecesori- nu doreau sa joace dupa regulile vechi. Diferenta era aceea ca X-sii nu doreau sa joace deloc. Ei nu se zbateu pentru cariera sau pentru un locusor cald (probabil pentru ca pe atunci a devenit foarte dificil sa faci cariera, iar de toate locurile calde se tineau tare cei mai in virsta), in schimb ei isi ardeu viata in cafenele, se dadeu uitarii cu ajutorul substantilor euforizante si isi bateau joc de cei care care incercau sa-si traiasca viata „cu folos”. Ei faceau mari eforturi sa nu depinda de societatea in care traiau. Insa atitudinea lor negativa fata de aceasta nu inseamna ca societatea nu-i influenta. Poti oricit sa negi faptul ca opusele se atrag, insa acceptind sau nu- sa cazi de la o mare inaltime e foarte dureros, asta e un fapt demonstrat.
Burghezii rai din corporatiile internationale l-au strins intr-un colt pe Couplend si l-au rugat:”Asculta, prietene, vinde-ne aceasta generatie a ta”. „Cum sa o vind?, s-a speriat Couplend, ei doar sunt vii!”. Insa asta nu i-a deranjat pe burghezi:”Stim si noi ca sunt vii. Tu spune-ne, prietene, ce maninca ei, ce beau, pe cine iubesc si pe cine urasc. Ce fel de oameni sunt? Daca la aflam acest Secret militar, vom putea sa le insuflam orice, orice vom vrea. Vor sa se revolte? N-au decit. Pentru un pret rezonabil. Dragoste vor? Le vom face pastile impotriva copiilor. Vor libertate? Pai, e cel mai siplu. Le vom da posibilitatea sa alega- 10 marci diferite de frigidere, si 100 de tipuri de pantaloni. Si telefoane cu muzica, sa fie toti originali, fiecare cu milodia lui sa umble si sa creada ca isi manifesta individualitatea. Timpurile cind luptam si ne temeam de cultura tineretului au trecut. Acum noi o vom vinde. In cantitati industriale.” I-a ascultat Couplend, s-a posomorit si a plecat. Nu le-a dezvaluit Secretul. Insa aia l-au aflat si asa. Au calculat pe masinariile lor electronice, au construit tabele, si-au lansat strategiile de marketing si au cumparat Generatia X.....
Cum asta s-a facut la noi
Noi am fost cei norocosi. Noi traim intr-o tara minunata. Azi Romania e una dintre cele mai libere (da-da, nu va mirati) tari din lume. Iata cum s-a ajuns aici.
In Romania, la fel ca in vest, exista o Generatie X, doar ca traia ea complet diferit. In loc de cafenele ei aveau bucatarii, in loc de euforizante – vin. X-sii romani citeau alte carti si ascultau alta muzica, dar cea mai importanta deosebire consta in faptul ca creerile lor nu erau conservate din copilarie in otet. Toti ei au fost pioneri si UTC-isti, toti au studiat materialismul dialectic, insa nimeni asa si n-a reusit sa le bage in cap gunoiul comunist, el raminea mereu afara. In Romania din perioada de apus a regimului comunist se urmaria strict pastrarea aparentelor, insa nimeni nu-ti cerea sa crezi in comunism, era suficient sa stii citeva fraze fara sens despre iminenta sa victorie. Daca X-sii vestici credeau ca ii doare in cot de societate , pe X-sii romani chiar ii durea in cot.
Sistemul socialist nu le permitea oamenilor sa se realizeze profisional, insa nu se prea amesteca in viata privata. Somaj nu exista, fiecare avea asigurata o bucata de paine, un strop de vin si un acopires deasupra capului. In aceste conditii de sera triumfau bijuteriile nemateriale – oamenii citeau carti, discutau, ascultau muzica. Multi dintre oamenii de arta, carora sistemul nu le permitea sa-si cistige painea prin munca intelectuala, plecau in undergraun, la propriu. Musatescu, spre exemplu confectiona pungi. X-sii nostri constituiau „generatia maturatorilor de strada si a paznicilor” . din mina in mina circulau cartile nepermise, rockerii faceu concerta in apartamente, iar barzii isi cintau cintecele in tabere. Nu existau posturi de radio la moda (si in general diapazonul FM era pustiu). Nu existau producatori, nu existau aparitii TV preplatite, nu existau case de discuri, nu exista nimic. Erau doar oameni, care voiau sa-si cinte cintecele si nu credeau ca acest fapt putea sa le aduca un benificiu econiomic.
Putina cu dulceata
Cind a inceput „Perestroika”, lagarul socialist in totalitatea sa prezenta o masinarie imposibil de doborit si nimeni, in afara unor Don Quijoti, nu incerca sa lupte impotriva lui. Nimeni nu a acceptat ideea ca acest tren e „in flacari”. Cind intr-o zi totul sa prabusit cu o usurinta inexplicabila, lumea a realizat atunci ca X-sii din fostul lagar socialist nu sunt absolut inadaptabili acestei noi lumi unde nimic nu merge conform planului, unde nimeni nu le garanta bucata zilnica.
Cortina de fier a cazut si pentru prima oara noi am vazut acei oameni cu zimbete largi si imaculate. Acestea erau burghezii. E uimitor cit au reusit sa faca ei in doar 10 ani. Diapazonul FM e full, din zeci de canaluri TV doua nu arata decit video- clipuri, mereu putem vedea reclame stralucitoare, iar magazinele de firma vind imbracaminte cu brelocuri de firma. Aceleasi noutati ca pretutindeni, aceleasi staruri ca in toata lumea, aceeasi muzica in toata lume. Totul e la fel! Perfect!
Cine i-a ajutat? Doar burgezii nu ne cunostea limba... Doar nu puteau sa se descurce singuri. Cineva, probabil, i-a ajutat. In schibul unei „putine cu dulceata”.
Cine?! X-sii tradatori iata cine. S-au gasit si din astea. Nu toti se uitau cu gura cascata cum se implanta la noi modelul vietii occidentale- unii au decis sa participe nemijlocit la acest proces. Este explicabil-daca toata viata traiesti intr-o realitate sura si se iveste posibilitateansa sa primesti niste bani colorati si sa calatoresti in toata lumea, suna foarte bine.
Unul din eroii lui Strugatkii spunea, daca e sa te vinzi pai la cel mai inalt pret pentru ai produce dusmanului maximum de prejudicii. Nu stiu daca asa au gindit X-sii, dar rezultatul se vede.ei inca isi aduc aminte de timpul in care omul decidea singur ce ii trebuia pentru viata si ce nu. Tie nu ti se ofera o asemenea posibilitate: ti se lipesc ochii si ti astupa urechile cu vata dulce, iti picteaza panouri publicitare frumoase etc. Bine ai venit in realitate, prietene!
Noii generatii, generatiei tale, denumire careea i-a inventat o companie de bauturi racoritoare, ei, in general, ii ofera numai doua variante de viata.
Prima varianta, cea mai raspindita
Tu poti sa traiesti pe bune in aceasta lume fabricata pentru tine de burghezi: sa mergi la cinema la filme comandos, horror si melodrame, sa asculti posturile de radio populare si sa te uiti la canalele TV de top, sa te imbraci aidoma peronajelor din publicitate, sa participi la nenumaratele promotion-uri a diferitelor firme, adica sa cumperi si sa decupezi, sa formezi si sa trimiti, iar mai tirziu sa porti cu mindrie logotipul cistigat. Citeste articole despre viata oamenilor pe care nu-i vei cunoaste niciodata, raspunde la concursuri fara sens, viseaza la o masina „tare” si la un milion de dolari. Si cumpara, cumpara, cumpara. Periuta de dinti electrica, pasta de dinti radioghidata, sireturi cu aripiaore – sa stii ca esti „tare” Beavis!
Varianta a doua
Poti sa rizi de aceasta lume, care a fost modelata pentru tine de burgezi, sa-i gasesti neajunsuri si contradictii. Poti sa citesti carti cu adevarat necesare, sa cauti filme vechi si rare,si sa despretuiesi „Mumiile” si „Titanicurile”. Poti folosi aceasta lume de consum in scopul tau, cum ti se pare, propriu, sa devii un profisionist, sa te vinzi scump si sa dictezi tu conditiile. Poti chiar sa mergi la servici pe bicicleta si sa rizi de tontii din Mercedes. Desigur undeva, in adincul sufletului, vei dori sa primesti acel milion de dolari, dar tu nu vei spune acest lucru deschis ca un timpit. Doar tu vei fi un intelectual! Doar daca vei vrea sa joci acest joc, tine minte, nimeni nu a reusit sa se folosasca de cultura de masa si societatile de consum. Ele se folosesc de tine.
Unul din X-sii publicisti, articolul caruia il citesti acum, scrie:”...Insa intotdeauna apare dilema: vrabia din mina sau cocostircul din cer. Sa te multumesti cu putinul sau sa tinzi catre imposibil? Eu- sunt pentru extremismul echilibrat”.
In realitate nu exista axtremisti echilibrati. Nu poti fi isarcinata pe jumatate. Nu poti fi cumparat pe jumatate.
Traiesti intr-o tara in care societatea de consumare doar 10 ani. Tu esti generatia NEXT. In Vest nu exista nici o generatie NEXT. Acolo exista doar zombi, a caror parinti si copii se preocupau doar de aceea ca lucrau si mestecau guma. Tu inca poti sa scuturi aceste lanturi, sa rupi acest cerc vicios. Cum va fi generatia ta, depinde numai de tine. Iti vei petrece viata in fata televizorului, vei visa la acelas lucru la care viseaza milioane sau iti vei gasi un vis aparte, propriu, vei decide sa fii sau sa ai-tu decizi. Sa fii liber sau sa traiestin comfort- fiecare decide singur.
0267.669
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- dan
- Tip
- Articole
- Cuvinte
- 1.644
- Citire
- 9 min
- Actualizat
Cum sa citezi
dan. “Extremisti calculati sau Generatie vinduta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-0000524/articol/8796/extremisti-calculati-sau-generatie-vindutaComentarii (26)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Nu stiu daca se pune problema de a decide... mai degraba de a accepta. Iar cei care accepta o fac probabil fiindca au ajuns in starea de a fi ansteziati de \"placerile standard\" oferite de societatile moderne, simt din ce in ce mai putin ca ar fi ceva in neregula(cand dormi nu mai simti mizeria de sub pat...),ca ar putea face mai mult din viata lor. Cand nu poti sa te dezvolti ca individualitate si sa creezi, calea cea mai simpla pentru a scapa de sentimentul de izolare este dizolvarea in majoritate, conformismul, superficialitatea...
Exista o comoditate a mintii si o oarecare inertie in adoptarea celui mai usor mod de a scapa de conflicte...

HN
De unde dezacordurile astea? Una e sa tastezi o litera gresit, alta e lipsa crasa a notiunilor. Ne pare rau, reject!
0
In primul rand la nivel gramatical acest text este o rusine pentru un astfel de site de cultura:
1.foarte inspaimintatoare=pleonasm (înspăimântător nu suportă un foarte, deoarece el însuși este foarte.)
2.parintii lor la rindul sau se deosebeau de predecesori=corect este \"părinții lor la rândul lor\"
3.se dadeu uitarii cu ajutorul substantilor euforizante=dădeau și substanțelor
4.opusele se atrag=opusurile
5.fiecare cu milodia lui=melodie
6.creerile lor=creerele
7.se urmaria strict =se urmărea
8.sa se realizeze 9.profisional=profesional
10.plecau in undergraun=underground
11.in afara unor Don Quijoti=Don Quijote nu se articulează
12.totul sa prabusit =totul s-a prăbușit
13.Acestea erau burghezii=aceștia erau burghezii
14.zeci de canaluri TV =canale TV
15.Doar burgezii nu ne cunostea limba=nu ne cunoșteau limba
16.pentru ai produce dusmanului maximum de prejudicii=pentru a-i produce
17.denumire careea i-a inventat o companie de bauturi racoritoare, ei, in general, ii ofera numai doua variante de viata=totalmente de neînțeles
18.la filme comandos=probabil vreo licență poetică
19.sa stii ca esti „tare” Beavis!=TRIVIAL.se poate traduce prin: să știi că esti tare BOULE
20.sa despretuiesi =să disprețuiești
21.sa devii un profisionist=profesionist
22.sa se folosasca =să se folosească
23.la acelas =la același
Asta ca să mă refer numai la nivelul gramatical. Ca nivel ideatic textul nu e rău dar enunță plictisitor un lucru care s-ar fi putut rezuma la 3 rânduri: România a devenit și ea piață de consum și pentru a supraviețui trebuie să intrăm în joc.\" Articolul este lăbărțat și greoi și efectiv nu analizează nimic ci doar schițează câteva fenomene pe care le simțim cu toții pe pielea noastra. Profunzimea este zero, exprimarea lasă de dorit, îmi mențin părerea că un astfel de editorial este o rușine.
EU SUNT CONTRA!

Spre deosebire de altii, nu ma cred in masura sa dau verdicte... Ma intereseaza continutul unui text si ideile care le exprima, in ce priveste greselile gramaticale, e adevarat ca dau o nota proasta atunci cand exista, dar se intampla uneori si din cauza tastaturii...
In ce priveste ideea ca trebuie sa intram in joc ca sa supravietuim, mi se pare o aberatie. E ca si cum te-ai afla intr-un spital de nebuni, si ca sa supravietuiesti trebuie sa devii neaparat si tu nebun... Iar nebunii macar au o scuza, e ceva ce tine de patologie, aici e vorba de acceptare...

Eu am votat doar,si am prezentat 23 de greseli grave,din mult mai multe, pe care le-am exclus insa considerandu-le clar greseli de dactilografiere.
Parabola ta cu nebunii ma socheaza si stii de ce, fiindca ai fi fost atat de aproape sa faci o paralela cu ONE FLEW OVER A COOCOO\'S NEST (Zbor deasupra unui cuib de cuci) pe care insa nu ai facut-o. Asta ma face sa cred ca nu ai citit nici romanul, nu ai vazut nici piesa de teatru, nici macar filmul. Este EXACT CA SI CUM TE-AI AFLA INTR-UN SPITAL DE NEBUNI IN CARE SA SUPRAVIETUIESTI TREBUIE SA DEVII NEAPARAT SI TU NEBUN!!!
Se mai numeste si mimetism, dar hai, sa nu te incurc prea tare... (cine e mai nebun: 30 de insi(un salon de spital de nebuni) care zic ca norii sunt rosii cu buline albastre sau unul singur care sustine ca norii sunt albi?????)

\"... Ma intereseaza continutul unui text si ideile care le exprima\"
OPA, am gasit o hiba si inca una mare. Un text care exprima idei (le exprima), asa da, asa e corect. Predicat verbal exprimat prin verb, tra-la-la la diateza activa.
Ideile care le exprima este insa totalmente incorect.Ideile nu este subiect in acest caz ci COMPLEMENT DIRECT dictat de verb: le exprima. Pune intrebarea la verb: Pe cine? Ce?, pentru a depista complementul direct, deci: pe cine le exprima?, ce exprima?, Pe idei. Deci corect ar fi: IDEILE PE CARE LE EXPRIMA. Daca ai fi folosit diateza pasiva (sunt exprimate) nu mai era necesar PE, diateza activa insa reclama prepozitia.
M-ai convins, nu esti in masura sa dai verdicte, felicitari pentru bunul simt. La greseala pe care ai facut-o e si normal sa nu te supere prea tare greselile dinainte, te simti si tu acasa.
Si bineinteles ca eu raman un mare mitocan, deoarece mai stiu ceva gramatica. \"Fericiti cei saraci cu duhul\" era o maxima plina de adevar, eu unul dau pe dinafara de nefericire.

Nu ma surprinde deloc agresivitatea si aroganta ta, n-ar fi prima data... desi n-am avut deloc intentia de a te ataca... Ma amuza in schimb insistenta cu care incerci sa le demonstrezi celorlalti ca le esti superior... oare de ce?
Imi cer scuze pentru greseala, stiu si stiam in momentul in care am scris de necesitatea folosirii prepozitiei la diateza activa, probabil ca daca as fi revazut ceea ce am scris in graba, mi-as fi dat seama si as fi corectat greseala.
Si fiindca tot a venit vorba de greseli, in comentariul tau scrie cu majuscule: \"EXACT CA SI CUM TE-AI AFLA INTR-UN SPITAL DE NEBUNI IN CARE SA SUPRAVIETUIESTI TREBUIE SA DEVII NEAPARAT SI TU NEBUN!!!\". Chiar nu vezi nici o greseala, nici o prepozitie lipsa? Dar ma rog, \"fericiti cei saraci cu duhul\", mai ales cand obisnuiesc sa le dea altora lectii de gramatica...

O
1. \"creerele\"???
2. spaima mica sau mare, mai mica sau mai mare. De ce nu poti fi mai inspaimantat? Sau mai putin inspaimantat. Si de ce a orbi mi se parea cea mai inspaimantatoare pedeapsa?
Ciudat e cum un om (shaman) preocupat de analizarea unor astfel de probleme scrie atat de cumplit in limba romana. Dar, daca stau sa ma gandesc bine, am avut un presedinte postdecembrist care vorbea despre \"stereotipe\"... Si avea doua facultati! In rest... nu cred ca meriti inca statutul de editorialist. Mai lucreaza.

Completare: cand am scris \"necesitatea folosirii prepozitiei la diateza activa\" nu am vrut sa sugerez ideea ca prepozitia ar avea diateza (in caz ca te-ai fi gandit la asa ceva...) , ma refeream la necesitatea folosirii prepozitiei intr-un context care foloseste diateza activa.
0
chiar nu stiu care a fost scopul acestui editorial. pe cei pe care i-ar interesa o polemica in jurul subiectului, cred ca i-au ucis greselile gramaticale si de exprimare, iar pe cei care nu sunt in stare sa le sesizeze.. cred ca nu mai are rost sa-i pun la socoteala, fiindca oricum nu ar fi in stare sa poarte o discutie cap-coada pe tema data. asa ca intreb si eu ca omu\' : de ce atata risipa de energie?
ideea unei rebeliuni impotriva societatii de consum in care traim cred ca ne strabate pe toti in adolescenta. dupa care constatam ca avem un obicei foarte prost si costisitor: mancam.
eu cred ca libertatea este o stare de spirit, si nu una de fapt. poti fi liber si intr-un scaun cu rotile sau muncind de la 9 la 5. tot ce conteaza este sa nu te pierzi pe tine insuti. nu ai decat sa spui ca in felul asta lumea nu va deveni mai buna, dar singura cale de a schimba sistemul acum, ar fi un al doilea potop.
cat despre b.s. cu generatia next... lol. nu am auzit sa fi crapat toti acei zombies :)))
vorbind despre visele fiecaruia... nimic nu e nou sub soare, dragule.
ah, si inca ceva: de cultura de masa si de societatile de consum se folosesc o gramada de oameni, cei care fac parte din consiliile de administratie ale companiilor care-ti pun tie pe masa calculator, berica si hamburgeri. ca tu nu esti unul dintre ei.. asta e alta mancare de peste.
exista si o carte care se numeste chiar asa: cultura de masa. citeste-o, daca o gasesti ( e scrisa de americani, si nu cred ca a fost editata inca in romania). ai sa vezi ca oricine se poate folosi de cultura de masa si de societatile de consum, daca are putin creier.
singurele alegeri pe care le poti face sunt: fie intri in sistem si faci ce stii si ce poti, fie ramai la margine, in zona de umbra ( citeste-l pe norman spinrad- little heroes).
gata, ca vad ca m-am lasat dusa de val.
imi pare rau, nu am intentionat sa te pun la zid, dar uite ca m-am ambalat si nici macar nu am atins toate problemele pe care le-ai ridicat tu. lol. ar fi iesit un alt editorial. la urma urmelor, daca tu nu ai habar despre ce vorbesti, este problema ta. eu am sa dorm la fel de bine si am sa ma bucur la fel de mult de tot ceea ce am.

BD
Foarte interesanta aceasta rispire de energie....
ps: ca sa ma risipesc si eu, subscriu la multe din cele spuse de Myrall... in rest, numai bine... si va urez un mileniu placut...

EXACT CA SI CUM TE-AI AFLA INTR-UN SPITAL DE NEBUNI IN CARE SA SUPRAVIETUIESTI TREBUIE SA DEVII NEAPARAT SI TU NEBUN, iata textul pe care il citezi, si iata textul tau, pe care de fapt nu am vrut decat sa-l citez, din graba scapandu-mi o parte din CONJUNCTIA COMPUSA \"ca sa\", conjunctie compusa, NU PREPOZITIE!!! Iar ai gresit!!!:
\"E ca si cum te-ai afla intr-un spital de nebuni, si ca sa supravietuiesti trebuie sa devii neaparat si tu nebun...\"
Acum ai confundat o conjunctie cu o prepozitie, ce sa-ti mai zic, mi-e clar ca nu gramatica limbii romane este punctul tau forte...
Cat despre insistenta cu care incerc sa le demonstrez altora ca sunt superior, este doar o incercare de a manipula, pe care incerci sa o pui si tu in practica. De ce trebuie neaparat sa fie acuzat ca e superior cineva care isi apara punctele de vedere si care isi permite ca pe un site de cultura sa-i puna la colt pe cei care promoveaza subcultura?

Am aprobat textul Unui Poet deoarece nu era nici pornografic, nici fascist, nici macar ofensator, acestea fiind singurele texte pe care nu le voi aproba NICIODATA. L-am aprobat chiar si in ciuda faptului ca a facut anumite jocuri de cuvinte cu numele meu de familie, lucru pe care nu il accept, in virtutea celor care au mai purtat acest nume cu demnitate pana la mine.
Cu toate acestea tin sa declar public ca de acum incolo nu voi mai accepta NICI UN ALT JOC DE CUVINTE cu numele celor care publica pe acest site, mai ales cu numele celor care publica sub numele real, indiferent de valoarea textului respectiv.
Sperand ca voi gasi intelegere la domniile voastre
Bogdan

N-as vrea sa continui o polemica neimportanta si neconstructiva pe un site care are un cu totul alt scop decat manifestarea unor orgolii, deci e ultima mea interventie aici. N-am spus ca nu e bine sa-ti sustii punctul de vedere, dimpotriva, orice confruntare de idei este constructiva, pe mine ma deranjeaza agresivitatea cu care iti sustii tu punctele de vedere si modul in care iti face placere sa-i umilesti pe ceilalti. Nu ma refer numai la mine, au fost multe astfel de situatii, chiar atacuri personale. Faptul ca ceilalti nu-ti impartasesc opiniile nu ii transforma nici in dusmani ai tai, nici in niste nimicuri...
Dupa cum ai vazut, din graba oamenii mai gresesc... (si nu numai in ce priveste gramatica...). E bine ca ai reusit sa ma faci sa fiu mai atenta (si este un lucru important). N-am avut intentia de a-ti anula \"momentele de dreptate\" si nici nu-mi place sa fiu menajata (de obicei imi recunosc greselile, dar nu-mi place sa le atribuie nimeni cauze care nu sunt reale), am vrut sa-ti sugerez ca tuturor ni se intampla uneori sa gresim. Faptul ca am incurcat notiunile de prepozitie si conjunctie compusa nu insemna ca nu stiu sa scriu corect romaneste. Eu am terminat facultatea de matematica, si daca tu nu stii ce inseamna spatiu Hilbert, de exemplu, nu inseamna ca esti analfabet sau incult. Sau daca incurci niste notiuni uzuale a caror terminologie n-o utilizezi prea des, nu inseamna ca esti idiot...
Faptul ca n-am citit \"Zbor deasupra unui cuib de cuci\" nu inseamna ca sunt inculta, ci pur si simplu ca n-am citit o carte considerata valoroasa... A, daca n-as fi citit altceva in viata mea decat cartea de telefon si Sandra Brown, da, ai fi putut sa ma acuzi de incultura... Dar tu nu stii nimic despre mine, si am vazut ceva care-mi displace profund la tine, si anume usurinta cu care etichetezi oameni pe care nu-i cunosti...
In ce priveste mimetismul... (stai linistit, stiu ce inseamna!) o sa ma gandesc daca ai sau nu dreptate, eu nu cred ca poti sa te identifici cu orice... Cred ca te poti opune unui mediu care manifesta contradictii mari cu structura ta interioara...

Etologii susțin că rasa umană este prin excelență o specie MIMETICÃ. Există tratate întregi despre comerțul modern, echivalat cu o spălare a minților.
\"Aruncarea unor bunuri abia cumpărate pentru a le înlocui cu altele noi, creșterea în avalanșă a producției și a consumului este însă ceva deopotrivă prostesc și rău - în sensul etic al cuvântului.\"
Konrad Lorenz, Cele 8 păcate capitale ale omenirii civilizate, Ed.Humanitas, București, 2001
Când spui \"structura ta interioară\" nu știu la ce etapă din dezvoltarea ta de până acum te referi, fiindcă dacă ești cu adevărat o ființă receptivă \"structura ta interioară\" va căpăta mereu noi și noi caracteristici și valențe. Asta cu structura interioară mă încurcă puțin, deși raționamentul se păstrează și rămâne deosebit de logic. E drept că toate aceste caracteristici și valențe sunt modulare și nu unghiular hiperbolice, dar sunt în orice caz transformări ușor de sesizat. Interesant în mimetism este că acesta intervine sub mult mai multe forme decât ne-am aștepta noi. De exemplu, mimetismul cu \"spitalul de nebuni\" este cazul radical, câtă vreme în citatul de mai sus s-a făcut trimitere la un caz parșiv de mimetism. Dacă reclama la produse cu 5 secunde mai scumpe ar fi fost făcută de un maimuțoi răpănos și primitiv, precis ar fi fost nevoie sa fii izolată într-o comunitate de răpănoși pentru a ți se spăla creierul, în lipsa acestei proceduri însă se apelează la ființe umane ca și tine, uneori chiar la oameni care au aspectul de a-ți fi foarte familiari. E un truc. Te-ai întrebat vreodată de ce, în România, de exemplu nu vezi nici o reclamă cu țigani? Fiindcă nu ai cumpăra niciodată produsele lor decât în cazul în care ai fii constrânsă. Câtă vreme celelalte reclame te inspiră. Și acesta nu ți se pare mimetism? Și crede-mă, în nici o țară civilizată nimeni nu-și mai permite astăzi să cumpere produse puțin mai ieftine, dar la care nu li se face o reclamă sforăitoare. Îți mai dau un ultim exemplu: În ultima vreme se zvonește din ce în ce mai des că vitamina E este cancerigenă. Câte reclame la sucurile din chimicale mai vezi pe posturile tv., și dacă consideri că nu televizorul este etalonul, du-te într-un supermarket bine dotat și vezi cam cum se cumpără sucurile naturale, mult mai scumpe și cum nu se mai cumpără cele artificiale. E mimetism sau nu?
Sperând că am comutat cearta într-un brainstorming de ridicat nivel intelectual, aștept să-ți continui argumentația.
La rescriere

Cand vorbeam de \"structura interioara\" ma refeream la acele aspecte fundamentale care te definesc, sau care ajung sa te defineasca in mod esential intr-un anume moment al dezvoltarii tale, in jurul carora iti construiesti imaginea despre lume si intreaga conceptie de viata. Sunt de acord ca structura unui om nu e ceva rigid, capata valente pe masura ce acumulezi noi experiente, dar cred ca ceea ce face parte fundamental din tine nu se modifica... decat cel mult in perioade de criza profunda...
In ce priveste reactia oamenilor la reclame, de exemplu, sunt total de acord cu tine, iar asta spune in principal doua lucruri: unu, ca mintea umana detine o oarecare inertie, in sensul ca reactioneaza pozitiv in contexte familiare, care apartin unui repertoriu tatonat de informatii, si doi, ca oamenii sunt usor influentabili, fiindca societatea moderna a creat oameni-sablon, superficiali, ale caror gusturi si nevoi sa fie usor prevazute. Apoi, reclamele se folosesc foarte mult de impactul asupra emotiilor publicului si, intr-adevar, de nevoia lor de identificare... Ca sa fiu mai explicita, omul este o fiinta sociala, are o nevoie profunda de a fi acceptat, de a-si crea legaturi cu universul in care traieste si cu cei asemeni lui. In conditiile in care nu este in stare sa raporteze corect la realitate si la propria persoana (iar societatea il ajuta mult sa nu fie in stare, stim de ce...), cauta tot felul de surogate... De aici conformismul, autodizolvarea, chiar blazarea...

Dragă Myrall, apropo: dacă m-ai întreba totuși, să presupunem: ce-i acela Spațiu Hilbert, ți-aș răspunde că : este orice spațiu interior care din punct de vedere metric este COMPLET. Printr-un produs punctual introdus în funcția: f:(a,b)- C, unde f este integrală pătrată... vectorul spațiu devine un spațiu interior.
0
Myrall, o.k., ai perfectă dreptate, dar izolarea sau deportarea în mijlocul altor organisme decât cele umane nu ți se pare că are valoarea unor crize profunde? Nu știu sigur, eu doar întreb. De unde îți dai seama care crize sunt profunde și care dintre ele aparente, de fapt, de la ce punct începi să realizezi că treci printr-o criză? Eu unul continui să susțin că tot ceea ce face parte din tine ( caființăumană) se poate modifica, și îți voi aduce un argument banal și pueril: Oameni zburând (mă gândesc la trapeziști) ai văzut cu siguranță, dar lupi zburând, exceptând un film produs de Spielberg ai văzut? Eu nu.
În ceea ce privește publicitatea, am căzut de acord, s-a lămurit. Totuși, fii atentă la o chestie: cât de apatici am devenit încât nu mai reacționăm nici măcar atunci când aflăm că am fost mințiți pe față. Ni se spune în reclamă: \"spală mai bine, face nu știu ce mult mai bine...\" și nimeni nu se mai gândește să dea în judecată concernele care au comercializat produse proaste și eventual nocive.
La retastare

Pe scurt si foarte simplu: un spatiu Hilbert este un spatiu metric complet.
Ai facut un search pe Internet, ne-ai tradus din trei in trei cuvinte de la adresa www.chem.brown.edu/chem277/Tan_on_Hilbert_Space.html
si asa ne-ai demonstrat ca stii ce e un spatiu Hilbert???
Poti sa ne definesti ce e acela un \"spatiu interior\" dpv matematic? Sigur ca nu, e o aberatie, nu ai tradus corect. Nu cumva ai omis sa traduci cuvantul `interior product` ca sa aiba sens definitia ta? Ne spui si ce inseamna metrica unui spatiu? Si ce e semnul acela ciudat care trebuia sa spuna ca functia f e definita pe intervalul deschis de ce fel de numere (a,b) si ia valori intr-o multime C de numere complexe? Dragutule, produsul punctual de care vorbesti nu se `introduce` cu o singura functie ci cu doua, pentru ca produsul scalar a doua functii e o functie definita pe un produs cartezian de doua multimi. Sa intru in amanunte?
Ceea ce ai incercat sa traduci incomplet dar ca de obicei `expert` e doar UN EXEMPLU de spatiu Hilbert. Autorul porneste de la un spatiu vectorial COMPLEX (adica bazat pe multimea numerelor complexe) in care defineste un produs scalar si o metrica si apoi demonstreaza ca acel spatiu vectorial inzestrat cu metrica respectiva este complet deci este spatiu Hilbert.
Daca erai matematician ai fi inteles ca acela este doar un exemplu particular de spatiu Hilbert si nu DEFINITIA lui. Definitia unui spatiu Hilbert porneste de la o enumerare de axiome care definesc mai intai un spatiu vectorial. Un spatiu vectorial inzestrat generic cu un produs scalar si o distanta, devine un spatiu metric. Numai daca este indeplinita proprietatea de completitudine putem vorbi de un spatiu Hilbert.

Isus a spus, printre altele, urmatoarele:
Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor.
Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor.
Fericiti cei ce pling, ca aceia se vor mingiia.
Fericiti cei blinzi, ca aceia vor mosteni pamintul.
Fericiti cei ce flaminzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.
Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.
Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
etc
De ce folositi expresia `a fi sarac cu duhul` pentru a exprima prostie? Poate ignoranta, naivitate, saracie de spirit...? Stie sa-mi explice cineva cum s-a ajuns de la vorbele LUI la aceasta expresie? Vreau sa stiu mai mult pentru ca nu cred ca Isus a avut aceasta intentie in cuvantarea lui! Asadar, ce a vrut de fapt sa sa spuna prin `a fi sarac intru duhul sfant`?

Dragă Oriana.
În primul rând: te-ai băgat în vorbă ca musca în lapte.
În al doilea rând: nu am avut nici o clipă de gând să detaliez toată funcția ci doar să schițez despre ce e vorba. Cât despre calomnia cu adresa de internet, esti ridicola, crede-mă, o definitie matematică se presupune a coincide atât într-un manual cât și pe un site de internet, nu ți se pare?
Și în al treilea rând:veninului tău nu-i voi răspunde prin venin, ci prin IGNORE.

Oricine stie sa traduca din engleza in romana va pricepe ce scriu mai jos.
Fragmentele din textul in limba engleza de la adresa de Internet mai sus mentionata pe care tu le-ai tradus mot-a-mot si `compilat` sunt:
(1) DEFINITION: A Hilbert space is an inner product space which, as a metric space, is complete.
(2) Consider the space of functions, ... , where f is a \"square-integrable\" complex-valued function on the real interval [a,b], ...
(3) By introducing a \"dot-product\", this complex vector space becomes an inner product space...
Bogdan, traducerea ta IN CARE SE REGASESC CELE 3 FRAGMENTE este:
(1) Spațiu Hilbert este orice spațiu interior care din punct de vedere metric este COMPLET. (3) Printr-un produs punctual introdus în funcția: f:(a,b)- C, (2) unde f este integrală pătrată... (3)vectorul spațiu devine un spațiu interior.
Pentru cultura ta matematica generala:
- inner product se traduce `produs scalar`
- `an inner product space` nu se traduce, te citez, `spatiu interior`
- `where f is a \"square-integrable\" ... function-` nu se traduce prin, te citez, `unde f este integrală pătrată`
- `this complex vector space becomes an inner product space` nu se traduce, te citez, `vectorul spațiu devine un spațiu interior`
Nu miza pe faptul ca nu sunt multi matematicieni care viziteaza acest site. Pe de alta parte, si eu am uitat multe definitii pentru ca m-am specializat intr-un anumit domeniu al matematicii. Cu siguranta sunt aici studenti care (desi nu le e foarte draga matematica) au facut spatii vectoriale la algebra liniara finit dimensionala si care stiu ca in matematica nu exista asa ceva precum:
1. spatiu interior
2. `produsul punctual` nu se introduce IN ci PRIN/DE functia f
3. integrala patrata; poate functie integrabila la patrat sau integrala simpla, dubla, tripla,curbilinie, etc
4. vector spatiu? corect se traduce: SPATIU VECTORIAL
In sfarsit, si nu in ultimul rand, din scoala generala, cel mai tarziu din liceu, orice elev invata ca pentru o functie folosim simbolistica f:(a,b)->C in locul expresiei `f e o functie definita pe intervalul (a,b) cu valori in multimea C` si nu `f:(a,b)- C`
Nu este calomnie si nici venin din partea mea. Imi cer scuze daca iti dau impresia asta. DAR... am promis ca te voi corecta ori de cate ori faci greseli grosolane la care ma pricep nu numai pentru mine ci mai ales pentru cei ce viziteaza si participa la activitatile acestui site care merita un tratament just si au dreptul la o indrumare corecta si de calitate.
Nimeni nu poate fi perfect si nici multivalent, fiecare are un domeniu propriu de specializare. De ce nu te limitezi la domeniul tau de expertiza sa ne demonstrezi ca esti cu adevarat as acolo? Vrem sa invatam de la tine ce nu stim inca, sa impartasim ce stim deja, nu vrem sa fim jigniti si calificati inculti ca n-am citit anumiti autori care iti sunt tie pe plac. Ce crezi ca e mai usor: a citi numai literatura, critica literara, filozofie, psihologie sau a citi *SI* tratate/articole de matematici superioare, sau fizica subcuantica, ori biologie genetica, semiotica, etc...? -intrebare retorica-

am luat pagina asta de jos în sus, evident, ca să descopăr că primul comentariu îmi aparține. UAU. eu să fiu de vină ? sau ar trebui să spun \"Oare mie mi se datorează ?\"
privind obiectiv și hmm, impersonal, aș putea spune că sunt o mie de idei bune în polemica asta. altfel... pierdere de vreme și risipă de energie.
urmăream cumva asta? o nouă polemică între cei mai activi membrii ai site-ului ? nu.
ca să lămurim niște chestii:
Shaman nu va publik k editorialist. editorialele lui vor avea oricum cele mai multe vizionări. acesta este un exemplu.
\"zbor deasupra unui cuib de cuci\" a fost o piesa de teatru foarte mișto în distribuția cu Florin Piersic. Nu știam că au făcut și cartea.
eu în locul lui Bogdan nu aș fi aprobat comentariul lui un_poet, dar nefiind în locul lui îl voi refuza acum din locul meu.
iaurtul n-are oase
v-ați hotărât ce e un spațiu Hilbert? fiindcă am făcut o grămadă de matematică dar la lecția asta am lipsit.
m-a mai impresionat ceva: ultima linie din pagină zice
Pagina generata in 13.294654965401 secunde.
UAU !
privind obiectiv și hmm, impersonal, aș putea spune că sunt o mie de idei bune în polemica asta. altfel... pierdere de vreme și risipă de energie.
urmăream cumva asta? o nouă polemică între cei mai activi membrii ai site-ului ? nu.
ca să lămurim niște chestii:
Pagina generata in 13.294654965401 secunde.
UAU !
0
Milos Forman a facut si un film foarte apreciat judecad dupa multiplele premii cei s-au acordat. La baza filmului si piesei de teatru (hey, l-am vazut si eu pe Piersic in piesa aceea, dar parca a fost acum un secol...) e romanul lui Ken Kesey intitulat `One Flew over the Cuckoo\'s Nest`.
Si uite-asa am mai adaugat cateva secunde la incarcarea paginii acesteia...
:o)

Cand am pomenit de spatiul Hilbert, nu m-am gandit nici o secunda ca va crea asa dispute... vroiam doar sa-i sugerez lui Bogdan ca e imposibil sa stii tot despre tot..., n-am avut intentia de a initia discutii matematice. Raspunsul Orianei a fost o replica la atitudinea generala a lui Bogdan, dar cred ca ar fi bine sa ne oprim aici...
In ce priveste crizele, da, cred ca izolarea este o criza profunda, la fel si deportarea in mijlocul unor fiinte nonumane, sau disparitia fizica a unei persoane foarte apropiate... sau momentele care introduc un semn de intrebare in insusi fundamentul structural al unui om... Treci printr-o criza profunda atunci cand echilibrul tau (sau stabilitatea, fiindca sunt foarte putini cei care au cu adevarat echilibru, care sunt profund constienti de ei insisi) se sfarama, iar ca sa-l refaci nu-ti mai sunt suficiente elementele de care dispui, prin urmare ai nevoie sa integrezi in structura ta interioara elemente si informatii noi.
In ce priveste trapezistii... nu e vorba de o modificare... ci doar de invatarea unei tehnici.
Propun sa comutam discutiile pe forum, pentru a evita aglomerarea paginii si pentru ca au devenit oarecum generale...

el a fost aprobat insa pentru ca el sa apara in prima pagina ca editorila de site trebuie sa ai nivelul de acces corespunzator. mai precis minim 110.
tu deocamdata nu ai fost calificat nici ca autor confirmat. asta din doua motive: nu ai furnizat numele complet si nu ai publicat suficiente texte pentru a te califica drept \"de incredere\" :)
al doilea criteriu nu este foarte sctrict insa primul este.
astept actualizarea contului tau cu numele complet si real si un email din partea ta in care sa te prezinti
in acelasi timp solicit celor care mai citesc acest text cap-coada o parere obiectiva asupra calitatii tehnice si artistice a continutului.
mi se pare suficient de democratic si obiectiv...
astept pareri
la mai mare.