"inchideri albastre" – 8897 rezultate
0.03 secundeMeilisearchIancu Amalia
Invat la Colegiul National Nichita Stanescu din Ploiesti. Despre mine...pot spune ca am crescut cu pasiunea de a scrie.Eram foarte mica si ma jucam in podul casei bunicii mele si am gasit o masina de scris veche si prafuita..imi petreceam zile intregi butonand in gol, inchideam ochii si imi imaginam ca personajele scrise de mine prind viata.Cu cat am crescut personajele acelea au inceput sa ma insoteasca,sa faca parte din mine si din viata mea.
1 poezii, 0 proze
Maria Constantin
M-am născut în 3 august 1967, în București. Scriu câte ceva din anul 1989. Sper că voi reuși să las posterității si ceva scris, ceva demn de luat în seamă, în afară de cei trei copii pe care bunul Dumnezeu mi i-a dăruit. Păpușa de cârpă Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o păpușă de cârpă și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc, deși în definitiv aș putea să gândesc tot ce spun. Aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică. Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc, aș rămâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi. Aș asculta în timp ce alții ar vorbi și cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată! Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viață, m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu...
9 poezii, 0 proze
Teodor Tudor Topan
Mi-era rau dor de tine, soare ranit de timp, Cand cu ochii plini de lacrimi Te visam si te-nviam. Viata ti-o impodobeai cu rogvaiv de duzi. Cu mana dezvaleai planetele ce-apun Si cu sufletul, prin infinituri, cautata-i a ta mama. Cu vocea-ti bantuiesti o clasa fara alb de sfant, Iar mersu-ti zgomoteste printr-o casa de sticla. Patru pereti, patru ceasuri iti erau, Numarandu-ti vesnicia clipei Care iti inchide sicriul cu un juramant: NU AI SA MORI UITAT!
15 poezii, 0 proze
Serafim V. Pâslaru
Serafim V. Pâslaru S-a născut la 1 Iulie 1911, în orașul Câmpulung-Muscel. A urmat școala primară nr. 2, apoi primele clase de liceu, (curs inferior) la liceul din Câmpulung, "Dinicu Golescu", iar cursul superior de liceu, la Cluj, unde își ia bacalaureatul. Urmează Facultatea de Medicină din București în anii 1930-1936. A fost arestat de Securitatea din Pitești în anul 1957, luna Octombrie, în legătură cu grupul de rezistență anticomunistă "Arnăuțoiu" și anchetat de Securitatea din Pitești. A fost judecat de către Tribunalul Militar din București, deplasat la Pitești și condamnat la 15 ani muncă silnică pentru uneltire împotriva ordinii sociale. A fost eliberat la 3 August 1964 de la penitenciarul din Gherla. Închisori prin care a trecut: Pitești, Jilava, Caransebeș, Gherla. Pentru a putea scoate din temniță o cantitate foarte mare de versuri, pe care nu avusese puterea de a le reține pe de rost, le-a ‚înscris’ cu acul, cu ață albă, pe materialul unui bandaj cu care și-a oblojit...
1 poezii, 0 proze
Iordan Chimet
Iordan Chimet (n. 18 noiembrie 1924, Galați - d. 23 mai 2006, București) a fost un eseist, prozator, poet, scenarist și traducător român. Este fiul lui Aurel Chimet, grefier, și al Paraschiței. Urmează Liceul la Galați, (bacalaureat în 1944), apoi Facultatea de Litere și Filosofie, licența în 1948, și Facultatea de Drept a Universității din București, absolvită în 1957. Este amicul de corespondență al lui Michael Ende, autorul german al romanului Poveste fără sfârșit, cel care a introdus personajul lui Chimet, Elli, din romanul Închide ochii și vei vedea Orașul în povestea sa. Cu acest scriitor german, cu Michael Ende, unul dintre cei mai mari autori de literatură pentru copii din lume, românul Chimet poartă o susținută corespondență, dincolo de Cortina de Fier care îi despărțea. După 1989, Iordan Chimet a considerat ca prioritară educația democratică a românilor, reînnodarea istoriei noastre europene. A ințiat la Editura Dacia colecția "Ieșirea din labirint", în care a publicat un...
1 poezii, 0 proze
Haran Giorgia
Sunt nascuta in 30 martie 1997,in Brasov. Momentan studiez arta la un liceu de specialitate, intr-o clasa de plasticieni. De mica am iubit sa desenez, pictez, compun,scriu. Arta reprezinta viata iar prin ea, portalul spre propria mea lume nu se va inchide niciodata. Nu am nevoie sa fiu iubita mai mult decat trebuie, prefer sa raman cu panza langa mine si penita din calimara decat cu oameni falsi ce imi distrug increderea. Nu sunt cine stie ce faptura deosebita, chiar daca unii asa ma considera. Sunt pur si simplu o marioneta care innoata intr-o mare plina de deseuri. Marea -viata- deseurile-necazurile- care polueaza marea. De ce m-am nascut? Sa fiu cineva. De ce traiesc? Sa ajung cineva. De ce am sa mor? Am sa mor drept cineva important. ~ multumesc tuturor cititorilor~ Sa pornim campania de "ecologizare" a marii~!
6 poezii, 0 proze
Paul Pietraru
In fiecare Ianuarie, in fiecare zi de luni astept rasaritul cu fata spre nord si sufletul catre luna, smaraldele salcamilor grele de ploaie, insotite de acorduri blande de chitara, raspandesc dragostea, rapsodie colindand alte lumi, vindecate de sfarsit tragic, fara moarte, as inchide-o intr-o carte cu patruzeci si patru de file, cate una pentru fiecare anotimp al orasului meu de cand ma stiu, vin sec pastrand dulceata mustului din inceputuri, aroma migdalei, albul atingerii de matase, chemare infrigurata rostita cu tot corpul meu, insotita de zambetul implinit ca o coroana dubla, simetrica, incununare a sufletului si mintii omului.
165 poezii, 0 proze
inchideri albastre
de B. Andreea
Când vezi ușa camerei din exterior nu are nimic ciudat sau ieșit din comun; poate doar geamurile mai mult măzgălite decât pictate in niște forme geometrice prea imperfecte. Deschide ușa: vei călca pe...
Ploile (2)
de Ioan-Mircea Popovici
Motto : Teiu-a cărunțit în galben. Frunze cad pe caldarâm. Pe cutia muzicală e o floare de salcâm... ai văzut... Sub măslin închid în noduri plaja scoicilor cu dor, iar pe dig deschid tăcerea valului...
Ganduri ascunse
de Dragos Rosca
- Buna seara doamnă! Vă salut cu respect și mă-nchin in fața preacuratei, cinstitei fețe a dumneavostră! Eu, sunt capricornul, zmeul-zmeilor, aducător de lumină neagră, atent migălită, intocmai să vă...
miraj albastru-turcoaz
de Daniela Luminita Teleoaca
corabia noastră a devenit un fel de submarin înghesuită de alge de solzii peștilor uriași de agonia temporală undeva în sulful din pântecele oceanului proscris de visul suspendat și de-am ieși la...
Zăpada care va cădea
de Vasile Munteanu
nu am nevoie doamne de cuvânt să te iubesc să mă iubesc și nici nu am nevoie de pământul sfânt al lucrurilor întru veșnicie mici și, fiindcă: m-ai uitat sub rocile bizare ochiul meu nu are rază...
ninge în Armaghedon
de Mondea Adrian
nu pot trăi în altă poveste povestea turnului alb căutând sunetul anilor ancorați într-un contrast de lumină și gheață. ziua a dispărut undeva în câmpul neclar. la fel și verdele risipit într-un...
Puțul
de Deak Zoltan
Știam că, dacă voi coborî acolo, viața mea se va schimba iremediabil, că voi fi ca un nou-născut sau, dimpotrivă, ca un mort umblător aiurea și fără țintă, prin și peste tot ceea ce consideram până...
Zi-le \"La revedere!\"
de Comanescu Catalina
Un vant rece si aspru ii batea in fata veveritei, facand-o sa lacrimeze, exasperand-o, caci ea incerca din rasputeri sa nu planga, in timp ce se uita pentru ultima oara, melancolic, la copacul care...
În cușca timpului
de Elena Toma
\"Tot ce faci tu este total lipsit de valoare. Pierdere de timp, nimic altceva. Nu mă impresionează pictura ta. Poezia, romanele tale desuete nu-mi spun nimic. Tu nu poți face parte din viața mea\",...
scenetă
de Sandrina-Ramona Ilie
uite așa, tu și cu mine eu mereu aici, tu uneori aici, uneori acolo între noi cuvinte și un soare care cântă la chitară și râde păsări albastre închide ochii măcar o dată lasă-mă pe mine să îți...
Orașul de sticlă
de Morar Nucu
orașul s-a umplut deodată de un revărsat de bătrâni cum dă pe-afară apa din canalizare și inundă parcul toți au fețe crispate, supte, mâncate pe dinăuntru de venin căciuli de astrahan, paltoane...
doruri albastre
de anmaot
e atâta timp de când nu am mai gustat o ploaie albastră încat îi uitasem parfumul ușor tomnatec – care mi-a scăldat sufletul la naștere. demult, într-un timp uitat, thanatos își închidea ușile în...
închide ușa când pleci
de Dana Banu
nu lăsa lumina să intre în camera aceasta închide ușa când pleci e frig și februarie trece poate martie îți va aduce vești despre noi drumul e alb înainte trec prin bucurești metrouri troleibuze și...
