Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"inca un nenorocit se duse"20660 rezultate

0.06 secundeMeilisearch
40 rezultate
Simone WeilSW

Simone Weil

AutorClasic

Simone Weil (3 februarie, 1909, Paris, Franța – 24 august, 1943, Ashford, Marea Britanie) a fost o scriitoare franceză, pasionată de filozofie și de mistică creștină. Simone Weil s-a născut la Paris în anul 1909 dintr-o familie de intelectuali evrei din clasa medie. A studiat la Liceul Henry al IV-lea, unde l-a avut ca profesor pe Alain Emile Chartier. Și-a continuat studiile între anii 1928-1931 la Ecolé Normale Superieure din Sorbona, unde a fost remarcată, alături de Simone de Beauvoir, ca o femeie de o rară inteligență. A parcurs un drum intelectual sinuos, fiind inițial o înfocată activistă de stânga (a lucrat ca muncitoare la Uzinele Renault), ca, mai târziu, să se apropie de mistica creștină, fără a deveni însă o creștină "de drept".Ceea ce a rămas ca o constantă în sufletul ei a fost apropierea față de cei nenorociți și marginalizați."Ori de câte ori mă gândesc la crucificarea lui Hristos, săvâșesc păcatul invidiei“, avea să scrie mai târziu în caietele sale filosofice. A...

2 poezii, 0 proze

Hitter PaulHP

Hitter Paul

AutorAtelier

Biografie Dan Tristian îngrămădire de nenorocire și candoare, depozitar mirabil de interogații, delicat trădător de sine. Biografie Alina Livia Lazăr Dată principală și insuportabilă uneori: 8 iunie 1977 Locul petrecaniei: municipiul Tulcea Licențioasă în Jurnalism-Engleză, alias Științele Comunicării și ... Manipulării :) Nelicențioasă, dar facultatoare de Drept. Singurul proiect de cercetare realizat cu tot sufletul și în care încă mai cred: "O arheologie a noilor media: Jurnalismul online în România" Apariții pe hârtie: revista Porto-Franco, Acum, Facultativ, 24 Ore, Oglinda Literară, Orizont și altele de care nu mai știu. Apariții pe Internet: chiar are rost?! Eseuri de literatură engleză (Salman Rushdie) într-un volum colectiv apărut la Editura Universității Dunărea de Jos Galați, 2005 Apariție în volumul colectiv al poezie.ro "Ultima generație, primul val", editura Muzeului Literaturii Române, 2005 Contact virtual: captiva_matrix@yahoo.com Si un citat din donsoara: acum să te...

8 poezii, 0 proze

Silasi Daria DanielaSD

Silasi Daria Daniela

AutorAtelier

S-a născut la data de 18 Martie 1989 din părinții Silași Ștefan și Daniela.Are un frate mai mare pe nume Denis. Dragostea pentru proză și poezie a primit-o de la bunica ei, Paraschiva, care îi citea și o învăța să recite, încă de la vârsta de 3 ani. A început să scrie poezii la vârsta de 22 de ani, când în familia ei s-a întâmplat o nenorocire, iar prin versuri își expune sentimentele pe care nu le poate rosti cu voce tare.

19 poezii, 0 proze

IS

incognito subtil

AutorAtelier

.fost nimic .inca nimic...

3 poezii, 0 proze

Tudor Ioan BogdanTB

Tudor Ioan Bogdan

AutorAtelier

Inca un frate, casatorit, studii universitare

35 poezii, 0 proze

AM

andreea mihai

AutorAtelier

studenta,dar inca un copil cu capul in nori

6 poezii, 0 proze

cristi zamfirCZ

cristi zamfir

AutorAtelier

sunt un om normal cu obiceiuri normale si inca un mare admirator al poeziei

48 poezii, 0 proze

Ralu NantuRN

Ralu Nantu

AutorAtelier

am o mie de vise si un dumnezeu care le pune in ordine am putin mai putin de douazecisicincideani am parul balai am un plans de copil n-am inca un copil am un barbat pe care il scriu si care ma scrie am multe de scris acum va iubesc

6 poezii, 0 proze

salonikiaS

salonikia

AutorAtelier

Stiu ca nu am venit la un parking,dar vreau sa parkez sufletul meu linga ale voastre! Exista inca un loc liber? (va rog sa ma scuzati pentru scrisul meu,dar lipsesc de la Romania 21 de ani si am sa merg acolo 14 ani,sper ca scriind aici o sa-mi amintesc din nou sa gindesc romineste,sa scriu romineste,sa gasesc in mine cuvinte de care am uitat...) Va amultumesc pentru locul de parking,o sa am grija sa nu arunc gunoaie:)

1 poezii, 0 proze

chivaran mariusCM

chivaran marius

AutorAtelier

Tata mi-a spus ca menirea unei persoane este aceea de a creste un copil si a planta un copac.Altfel acea persoana nu poate aspira la rangul de OM.Astfel incat,eu nesadind inca un pom si necrescand un copil,nu stiu cum as putea completa aceasta biografie avand inima impacata.Eu,ca si OM,inca nu exist.

9 poezii, 0 proze

inca un nenorocit se duse

de adrian jigăranu

Le privesti atent si asa se nasc. Le iubesti. Cu o lama ascutita, adanc, le poti gasi. \"Sunt doar fetisuri\", spuse cineva. Ii dau dreptate, apoi il injur. Fiintele reale ma ating si, privindu-ma,...

Atelier

Autobiografia unui demon

de Nae Catalin Florian

Discul roșu al soarelui se cufundă în linia orizontului aruncând o lumină portocalie, melancolică asupra măreței case de lângă calea ferată. Zidurile scrijelite, cu tencuială căzută, țigla aflată...

ProzăAtelier

Umilitatea insurgentă

de Corneliu Traian Atanasiu

Vreau să scriu ceva. Am o idee. Mai precis o stare. Aș putea să mă încrîncenez în dorința de a fi original. La ce bun însă? Ce mă frămîntă pe mine se știe și au mai spus-o și alții. Destui. Am un...

EseuAtelier

Gender X

de Leonard Ancuta

1. "Shake, shake, shake... the other side awakes! (...) / We are, we are, we are the Jugglers of Jusa...!", asta era în mintea lui, cîntecul acela ca o religie, originea a tot. Îl fredona mental, mai...

ProzăAtelier

Lăcrămița

de Elena Munteanu

M-am tot gândit cum, Doamne iarta-mă, să-mi încep povestirea. Acum mă uit cu disperare la pagina asta albă de word. (Nu săriți! Dacă nu avem pâine în casă, și nici bani de, e bună și tautologia, la...

ProzăAtelier

Din literatura Pieilor Roșii

de folclor

\"Sunteți de pe acum pradă tuturor păcatelor de pe lume și mi-e cu neputință să-mi dau seama cum ați fi putut fi încă și mai păcătoși. Ce soi de oameni trebuie să fie europenii? Din care neamuri de...

ProzăClasic

Criza de subiecte

de Nita Mihaita

Motto: \"Se scrie un roman ori de cate ori va fi vorba de oameni si de intamplari, iar nu de teorii sau reverii.\" Mircea Eliade C R I Z A D E S U B I E C T E de Nita Mihaita Scriitorul lua o foaie...

ProzăAtelier

Super-eroul

de Andrei Contiu

Venise ziua atât de mult așteptată și îndelung plănuită în care era pregătit să arate cine deține adevărata forță. De cincisprezece ani muncea pentru ziua aceasta. În toată această perioadă, și-a...

ProzăAtelier

2057

de Emilian Lican

Dacofobia legendarilor din legendele nescrise, alimentează mărețul sentiment de identitate națională... Sunt gândurile mele din viitor... Un viitor atât de prezent că poate nu își merită trecutul......

Atelier

O noapte memorabilă

de Claudiu Constantin

E 3 dimineața și nu am ce face. N-am de gând să-mi dorm viața, așa că o să mai scriu ceva pe-aici. După cum vedeți blogul și-a cam schimbat fața în ultimele zile. Cu greu am reușit să-mi fac timp să...

Atelier