"iata omul!" – 20054 rezultate
0.01 secundeMeilisearchIoan Postolache-Doljești
trăiesc e oul întreg nu-l sparg să iasă puiul
1146 poezii, 0 proze
Alexandru Adrian Ardelean
Iată-mă. Colindând meleaguri blânde ori de-a dreptul vrăjmașe, pendulând între frumuseți mărunte și mizerii de necuprins, mă deprinsesem să potrivesc în gând cuvinte măiestre, cuvinte a căror vrajă, fără nici o îndoială, ar fi subjugat până și pe cel mai pretențios cititor. Le întorceam pe toate părțile, căutând armonia și-o muzică numai de mine auzită, le înnobilam cu freamătul cel mai de taină al simțirii mele, chipurile, pentru când voi ajunge la masa de scris, să le aștern dintr-o răsuflare. Adevăruri unanim acceptate se oglindeau, iată, limpezi și de neclintit, în cugetul meu. Nu am nici o îndoială, nu este om care să nu fi trăit acest sentiment, această bucurie arareori împărtășită. Mai întotdeauna se ivea însă ceva neprevăzut, o cunoștință pusă pe bârfe, un detaliu aproape neînsemnat și-n clipa aceea fugară vraja se risipea, cuvintele se destrămau din îmbrățișarea suavă. Uitarea își râdea atunci de mine, amintirea zăbovea haotic împrejurul unei taine ce n-avea să se mai...
3 poezii, 0 proze
Popescu George
iată urma de lup, e adâncă. mai jos, un om a murit în gând, un altul a început să se lingă din vârful unui copac, crezând că e lup. lupul cu coama răsucită, purtând între măsele iluzia din trupul omului răstignit pe pământ.
14 poezii, 0 proze
Estela Raileanu
"Copilaria e inima tuturor varstelor".(Lucian Blaga) Iata maxima, esenta careia imi dirijeaza activitatea de ilustrator in domeniul graficii cartilor pentru copii. Mai multe voi scrie data viitoare.
3 poezii, 0 proze
Stanescu Dragos Nicolae
daca nu am stiut ca ma nasc , iata paradoxal , nu stiu nici cand imi va sosi timpul sa mor.las treaba asta in slujba altora , daca va fi vreodata nevoie...de vreo biografie...
24 poezii, 0 proze
Vlasceanu Alexandra
Sunt in clasa a XI a C la liceul teoretic "G.M.Murgoci" Braila si am 17 ani. Iata-ma iar pe acest site dupa 4 ani de zile. Sunt studenta anul IV la medicina si pur si simplu nu imi vine sa cred ca aceste texte imi apartin. Par insipide. Poate chiar asa si sunt. Dar reprezinta gandurile si emotiile unei persoane care si-a trait si isi traieste viata cu o intensitate nebanuita. Asa ca fiti si voi ingaduitori.
11 poezii, 0 proze
miron
sunt un tip de viatza,care acccepta orice provocare...am foarte multzi prieteni si imi place sa fiu mai mereu in preajma lor...gata oricand de a inchega noi relatzii...nu stiu daca am zis undeva,am 25 ani...eu scriu de foarte mult timp,dar iata ca tocmai acum am ajuns si aici...am inceput prin a scrie textele unor piese rock...sper ca versurile mele sa fie si pe placul vostru...
7 poezii, 0 proze
Daria Gordon
Niciodata nu mi-a placut sa scriu despre mine. Sau sa ma descriu. Asa ca textul acesta este, cu siguranta scris-sters-scris-sters de cateva ori. Dar mi-am facut curaj si iata-ma: m-am nascut la Constanta de unde am luat dragostea pentru mare si am invatat sa visez muntele. Am locuit in Ardeal de unde am invatat dragostea de traditie si de locul strabunilor. M-am mutat in Marea Britanie unde mi-am inceput cariera de medic. A scrie e ca si cum ai vorbi cu un prieten imaginar si i-ai arata ce vezi tu. E un vis mai mult sau mai putin real caruia ii dai aripi si il trimiti in lume. Si daca macar un om din cei care il citesc inteleg limbajul, atunci scopul a fost atins. Traim prin tot ceea ce ne inconjoara, dar visam cel mai frumos prin scris.
21 poezii, 0 proze
elena dogaru
nascuta prin focsani(cred!)din parinti normali...am ajuns la concluzia ca se merita sa fiu cat mai nebuna sa pot supravietui in aceasta lume dementa...si iata-ma pe drumul meu acum in cautarea acelui lucru ce-mi lipseste inca...
21 poezii, 0 proze
Raluca Tarlungeanu
Totul porneste de la o incapacitate de comunicare, se nasc apoi texte care tin loc de exercitii de exprimare, se naste dorinta de a impartasi cu altii senzatii si emotii, se naste un pseudonim. Iata cum incepe o aventura in necunoscut, iata cum ma arunc in lumea voastra si-mi dezvelesc simturile si gandurile in fata spiritului vostru critic. Judecati-ma ca pe o necunoscuta dar cititi cu sufletul, e tot ce-mi doresc.
6 poezii, 0 proze
Iată omul !
de Dărăban Paul Dan
Omul timid e un șarpe dormind ascuns de propriile veninuri în vis Omul plăpând e animalul feroce ascuns după teama de flori ascuns după zâmbetul tandru și dulce dincolo de ochii privind temători...
Iata omul...
de darius
Iată omul…. Cad picuri grei, difuză atmosferă, Prin care gânduri se ciocnesc necontenit, Zburând spre ambiția lui eternă, Omul ce este decât un rătăcit? Izbindu-se val după val , De aceleași stânce...
Iata omul
de Ghit Eugen
Omu-i făcut pentru bucurie și vis Lumea îi dă lovituri și abis Și dacă-i făcut să râdă fericit Lumea-i dă lacrimi de neocolit . Iar moartea dansează peste tot ce-a iubit . Lumea te sfâșie ca a...
iata omul!
de dascalu alexandra
Iata omul! Ce o fi deasupra lunii ? E vid, e plasma, intuneric…Dar dedesubtul ei? Sunt oameni si viata! „Om” poate fi unul dintre cuvintele cele mai ciudate si mai incapatoare… Ca notiune, el are un...
Iată omul
de Posa Nicolae-Toma
Iat'un ciob de rai cumpănit pe talerul lumii avide.
sindromul oglinzii
de Lory Cristea
iată omul *** în toate diminețile ochilor vindecați în verde apucă în căușul mâinii linii șerpuite de aer bun pentru întoarcerea întru odihnă și somn pune cap la cap atâtea non-idei de parcă s-ar...
sărut karmic
de Mircea Iosub
mă înfășor în simțuri ca un hippiot în visul mescalinei ghicind transparența palmelor înfipte în paradis iată omul care se pogoară de pe Babel presărând în viteză bulevardul cu imagini răsturnate din...
crepuscul miop
de Gelu Ahtum
imi adun degetele uitate in iubire sa mangai fulgerul care m-a aruncat in furtuna atingerea ma poarta dincolo de fiinta mea iata omul! imi admir corpul cum se umple de stele sunt potopul de lumina in...
reducerea la normal
de Liviu-Ioan Muresan
în mine inchiziția arde plăcerile pe rug decapitează speranțele trofeu mutilat într-un car alegoric trec înaintea voastră să mă lapidați. o singură moarte nu mi-e de ajuns dovezile trebuie strînse cu...
poem de alungat singurătatea
de rosculet ioana catalina
Elian îmi e dor de tine aș vrea să-ți simt obrazul pe pântec și să-mi spui iată clipa mea de odihnă și nu de păcat mi s-a făcut urât acolo sus în perete cu degetul arătător peste buze adesea mi te...
