"gura credintei" – 20061 rezultate
0.01 secundeMeilisearchSfântul Ioan Gură de Aur
Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur (347-407), Arhiepiscop al Constantinopolului a fost un cunoscut episcop și predicator din secolele IV-V, în Siria și Constantinopol. Este binecunoscut pentru elocvența cuvântărilor sale publice și pentru denunțarea abuzurilor de autoritate din Biserică și din Imperiul Roman din acea vreme. Avea o mare aplecare spre asceză. După trecerea sa la Domnul, a fost numit Chrysostomos, din grecescul chrysostomos, care se traduce prin Gură de Aur. Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt (cu pomenirea la 13 noiembrie) și l-a rânduit între Sfinții Trei Ierarhi (pomeniți pe 30 ianuarie), alături de Sfântul Vasile cel Mare și cu Sfântul Grigorie Teologul. Este recunoscut și de Biserica Romano-Catolică, care îl cinstește ca Sfânt și Doctor al Bisericii, precum și de Biserica Anglicană, ambele făcându-i pomenirea la 13 septembrie. O parte din sfintele sale Moaște au fost furate de cruciați în 1204 (amintirea acestui eveniment se face la 27 ianuarie)...
5 poezii, 0 proze
Cezar C. Viziniuck
Născut în orașul Gura Humorului, Suceava, 22 Mai 1978. Membru al Liceo Poetico de Benidorm, mebru corespondent al Academiei Ludovicense, Maranaho, Brzilia, Membru Tertullia lierara Mario Castro cu sediul în Argentina Aparți in publicații de specialitate cu proza, poezie, cronică etc. precum: Convorbiri literare Mișcarea literară Cuvănt românesc, unde a fost și redactor Neuma Lumină lină Letras de Parnaso etc Apariții in mai multe antologii atat din țara căt si din străinătate cu poezie si proză Volume de poezie Ioana (bilingv româno-spaniol) 2016 Eu în culori incerte 2017 Unde ești, Maria? 2018 Maria și marea 2020 El camino del trueno (Drumul tunetului, în spaniolă)2024 Proză scurtă La sombra en el espejo (Umbra în oglindă bilingv, româno-spaniolă) 2025 Traduceri din autori de limbă spaniola, portugheza și engleză pentru diferite publicații Cărți traduse din spaniolă în română Urme de cretă de Jose Luis Labad în colaborare Manzanas rojas, manzanas verde de Claudia Mitră din română în...
924 poezii, 0 proze
andrei anton
pe 12.07.85 am luat prima gura de aer....fac lucrul asta fara oprire de 22 de ani,m-am obisnuit asa.Acum sa fiu sincer cred ca nici n-as putea altfel...
3 poezii, 0 proze
Iliescu Nicolae
Pe-un un picior de plai, pe-o gura de rai
3 poezii, 0 proze
Silvia Miler
Debutul publicistic si colaborari: 1973 – “Mladite Humorene” – revista Scolii Generale nr. 2 din Gura Humorului, jud. Suceava ; 1994 - “Monitorul Expres” – saptamanal al Grupului de Presa “Nord – Est” din Iasi ; Ateneu – Revista de cultura (Bacau); Plumb – Revista de cultura si atitudine (Bacau) - redactor al revistei; 13Plus - Revista de cultura (Bacau) ; Dor de Dor - Revista literara pentru toate genurile si varstele (Dor Marunt, jud. Calarasi) 2005 - www.agonia.net (www.agonia.ro), - portal interactiv internațional cu profil literar, format din mai multe comunități culturale ; 2005 - Revista Agero (www.agero-stuttgart.de) –jurnal internet de informație și cultură în limba română, primul de acest gen din Germania (premiata cu Premiul de Excelență al Patrimoniului Românesc pe anul 2005) ; 2006 – www.bocancul-literar.ro – comunitate literara ce incearca sa ofere o alta perspectiva despre internet creatorilor de arta din Romania ; 2006 - www.poezii.biz - www.poezii.ro din 2003 pana in...
243 poezii, 0 proze
ZZZ
Cand eram mic, eram foarte naiv; ascultam cu gura cascata povestile celor din jur si credeam tot ce auzeam. Eram convins ca daca intru in dulap si rostesc "itzi-bitzi iesi afara" diavolul va navali in camera mea, cerandu-mi socoteala. Eram convins ca tiganii fura copii si-i baga in sac, de aceea purtam mereu cu mine un briceag numai bun de taiat saci. Visurile imi erau frante de gropi, fara exceptie, drept pentru care am invatat sa mi le controlez. Cand vedeam groapa in care urma sa cad, ma trezeam. Multi ani nu am putut duce nici un vis pana la capat. Apoi am inceput scoala. nu ma intelegeam cu colegii; in pauze stateam intr-un colt si cantam la muzicuta. Suflam in muzicuta aia pana cand simteam ca o sa lesin. Fiind un copil bolnavicios, stateam mult timp prin spitale. De acolo am ramas cu cele mai frumoase amintiri. In spital citeam fara sa ma deranjeze nimeni, mama imi aducea bomboane, toata lumea se purta frumos cu mine si nici macar nu eram nevoit sa-mi fac temele. Daca cineva...
7 poezii, 0 proze
Doru Alexandru
Parca nu mai era imbratisare contopirea aceea din urma, cand cu adevarat se topeau contururile, disparea carnea, ne uitam respiratia, mistuiti amandoi de o singura, insangerata si nesatioasa gura. De multe ori am nadajduit ca la capatul rapirii aceleia vom intalni, impreuna, moartea. N-am stiut cat ca poate fi atat de ispititoare moartea, atat de calda - voluptate fara spasm, beatitudine fara strigare. Mircea Eliade - Nunta in cer Yahoo ID: grydoryan
258 poezii, 0 proze
george lupascu
M-am nascut undeva prin Bucovina, in vremuri in care omenia era un concept mult mai bine definit la modul practic, decat acum. Restul,am sa va spun altadata,ca pe un fel de poveste la gura sobei,intr-o iarna,ca acele de care-mi amintesc ca erau in anii copilariei mele.
64 poezii, 0 proze
uta diana gabriela
zambesc,iubesc deci traiesc! nu am un singur gand, am mai multe pe care le transmit prin cuvinte, foi si cerneala celor care le pot intelege. Celorlalti le dau ochii mei si gura mea fara privire si sarutari.
1 poezii, 0 proze
François Villon
François Villon (cca.1431 - cca.1474) a fost unul dintre primii mari poeți ai Franței. 1431-probabil la începutul verii se naște Francois de Montcorbier, zis Villon. 1441-Francois Villon, care locuia cu mama sa într-o mahala de lângă mănăstirea Cordelierilor, e adus de către aceasta în casa canonicului Guillaume Villon, unde se stabilește. Poetul își începe studiile la Universitatea din Paris. 1449-Villon este declarat absolvent al Universității. 1451-Celebra strămutare a pietrei numite Pârțul-Dracului din fața casei domnișoarei de Bruyeres, bătrâna pizmașă și rea de gură. Autori: Villon și prietenii săi. Datorită relațiilor canonicului Guillaume Villon, F. Villon îl cunoaște pe Robert D'Estouteville, Marele Prevot al Parisului, și cunoscând-o pe Ambroise de Lore, soția lui Robert scrie Balada dăruită de Villon unui gentilom abia însurat, ca s-o trimită soției sale cucerite cu sabia. Obține iertarea sa și a prietenilor săi. 1452-În urma episodului mai sus amintit, episod cu grave...
38 poezii, 0 proze
gura credintei
de Mocanu Adrian
văd, este, cred. 17.01.16 credința este pupare în dreapta. Cred, vreau. Nicolae Cuzanus: Dumnezeu este o țintă infinită, atrage-mă Doamne. L-am visat pe Mântuitorul Iisus Hristos. Era mai înalt decât...
[în locul credinței mele au scăpat o groapă ca să mă vindec de promisiuni]
de Daniel Dăian
din carnea mea au construit locuințe pentru cei săraci cu duhul din mintea mea s-au despărțit în sensuri unice și străzi cabotine au luat majusculele în gură au biciuit pereții de culoare și s-au...
Incertitudinile credinței
de Omar Khayam
Cât timp voi încerca să umplu cu pietre marea nesfârșită? Disprețuiesc și libertinii, dar și credința ipocrită. Voi merge-n Rai sau în Gheenă? Dar mai întâi e-adevărat C-aceste stranii țări există?...
la petite étoile
de Dorian Stoilescu
credinței i-am pus o gură ironică-sceptică, din acel moment păream un cazino dărâmat, nimeni nu mai credea în mine; feței mele i-am pus o mină ocupată și neprietenoasă iar lumea n-avea curajul să...
Grig sau răbdarea țipând
de Victoria Bujoreanu
În copilărie fusese puternic influențat de maică-sa în privința credinței, astfel că nu se culcase niciodată seara fără să spună Tatăl Nostru. După moartea părintelui său începu să pună la îndoială...
Cristosii mamii lor
de ION-CRISTIAN STEFANESCU
-\"Cristosii mamii lor de lifte pagine !\" suduia in gura mare suparat foarte, un om ca la vreo 80 de ani,undeva in Nordul Tarii,intr-o gara mica, uitata de Dumnezeu si de Caile Ferate Romane...
Pledoarie sau Nedumerire?
de ion pascal vlad
PLEDOARIE SAU NEDUMERIRE? „Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină Și din cuvintele tale vei fi osândit”(Matei 12/37) „Cuvâtul este aproape de tine: în gura ta și inima ta. Și acesta este...
miezuri firmituri
de Valentin Covaciu
sunt atins de molima dorințele se ascund după fructele oprite sunt pline de viermi miezurile sânilor albi le ridică îngerilor ochii tumefiați omul care merge nu stă noaptea în loc timpul...
primenirea sângelui în păcat
de Ștefan Petrea
nu mă mai tălmăci la cap, femeie știi bine că nu pot muri zilnic în orice zi să-ți strig rana oftândă deja toamna asta am ruginit mai mult ca de obicei mi-am fracturat genunchiul de broască bătând...
Ești
de Bianca Posteucă
Ești primul gând când mă trezesc, Ultimul când închid ochii Ești gustul cafelei ce o detest, Ceaiului ce îl beau zilnic Ești frigul ce-mi îngheață mâinile, Căldura șemineului Ești gura ce-mi rostește...
