Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"gratiile"7210 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ștefan Augustin DoinașȘD

Ștefan Augustin Doinaș

AutorClasic

26 aprilie 1922 – 25 mai 2002 Născut în comuna Caporal Alexa din județul Arad, Ștefan Augustin Doinaș a fost unul dintre poeții cărturari, o figură de maestru olimpian, amintindu-ne de scriitorii altor vremuri. În timpul studenției clujeano-sibiene din anii războiului, a fost unul dintre componenții de seamă ai Cercului Literar de la Sibiu și a semnat chiar "Manifestul" acestuia, care a apărut în ziarul "Viața" în 1942. A debutat în 1939, cu o poezie, în "Jurnalul literar", câștigând apoi, cu volumul "Alfabet poetic", în 1947, premiul Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic ce l-a trimis în spatele gratiilor, pentru convingerile sale, și pe poet. Astfel încât Ștefan Augustin Doinaș a reușit să debuteze în poezie abia în 1964, cu volumul "Cartea mareelor", în care trecea de la baladă la o poezie cerebrală. Din cărțile sale ulterioare de versuri, care i-au consolidat un renume de autor fundamental al poeziei românești, menționam...

61 poezii, 0 proze

NG

Nebunu Gratiela

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

VT

Vlad Gratiela Teodora

AutorAtelier

5 poezii, 0 proze

GP

Gratiela Plopeanu

AutorAtelier

in curs de procesare, formare, dezvoltare...

3 poezii, 0 proze

andrei gratielaAG

andrei gratiela

AutorAtelier

43 poezii, 0 proze

Butnariu GratielaBG

Butnariu Gratiela

AutorAtelier

-Membra a cenaclului literar "Sind Junior"-pitesti,prof. coord. Marin Ionita; -publicatii:in ziarul "Argesul";volumul de versuri "Ucenicii vrajitori",editia 8,ianuarie 2010

19 poezii, 0 proze

VG

Valnoha Iuliana Gratiela

AutorAtelier

Nascuta cu un scop, ramane doar sa il descopar...

20 poezii, 0 proze

MD

Mihai Diacencu

AutorAtelier

Nascut in Bucuresti in anul de gratie 1968, la maternitatea raionala 1 Mai.

6 poezii, 0 proze

Enver HodgaEH

Enver Hodga

AutorAtelier

M-am nascut intr-o familie musulmana din Mangalia in anul de gratie 1968. Asocierile cu cultura ippie nu lipsesc. Atat de mult m-am asociat ca mi s-a facut leamite de muslumani si acum incerc ceva nou.

10 poezii, 0 proze

Andreescu CostelAC

Andreescu Costel

AutorAtelier

2001 "Balkanian Environmental Association" in colaborare cu "Institutul National de Cercetare si Dezvoltare Marina - Grigore Antipa" Constanta - specialist ape poluate 1979 anul de gratie cand am deschis ochii Restul este o nebuloasa ce trebuie cercetata mai cu de-amanuntul. E-mail: costelandreecu@yahoo.com

20 poezii, 0 proze

gratiile

de Dorian Stoilescu

între noi sunt gratii nu știm cine-i înăuntru cine înafară nu mai înțelegem dacă unul din noi e temnicer pentru celălalt sau prizonieri amândoi dar învățând mersul prin sine curgând în sinele...

PoezieAtelier

Gratiile mele

de Spineanu Marcela

Micutul canar inchis in colivie in fiecare zi in fiecare noapte aceleasi gratii le vede, le simte aude teama nu cunoaste alta cale intr-o zi usa ramane deschisa i se cere sa plece cu greu iese afara...

PoezieAtelier

Grațiile se întorc pe cărări nevăzute

de George Pașa

Dumnezeu nu-nchide nicodată drumul, doar lasă câte-o ceață peste lume, prin care, să vezi, ochii nu îți sunt îndeajuns. Când pare că nu mai vezi nimic, observi cum îți surâde o așteptare, așezată pe...

PoezieAtelier

toamna, ca și ploile, vine de la histria

de Ioan-Mircea Popovici

grațiile s-au desprins de muze dansând printre trestii în ochiuri de apă valuri trec pe dinăuntru deasupra un pește își caută aripile încep să-mi aduc aminte de unde vin starea aceasta și sarea mării...

PoezieAtelier

Uralii printre epave

de Angi Cristea

gratiile dintre oameni nu seamănă cu gratiile de la colivii ele au dinți ascuțiți par rechini ce devoră sufletele moarte ale lui Gogol printre epave (încă) vii mi-e dor de suflul flamboiant al...

PoezieAtelier

inima

de corina eanu

Între gratiile de os răzbate o privighetoare din mine s-a născut și cântă întoarsă înspre miazănoapte

PoezieAtelier

Gând golan

de Alexandru Corneliu ENEA

Printre gratiile nopții mi-a fugit un gând golan târându-și umbra neliniștii. A înnotat prin lacul speranțelor și s-a strecurat prin potecile ipocriziei, a trecut prin codrul suspinelor și prin...

PoezieAtelier

Mai târziu

de Ilarie Voronca

prin gratiile cerului zilele se dau peste cap ca maimuțele marea își scoate limba la stele, vântul ca un preot în odăjdii oficiază între frunzele de tăcere și iată că trăsura somnului sărbătorească...

PoezieClasic

Femeia–lebădă

de Dana Logigan

îi rămăseseră doar gratiile lângă pat și o scară către acoperișul smuls de vânt pe salteaua scufundată într-o lumină difuză femeia–lebedă murmură un cântec de leagăn din când în când în spatele ei...

PoezieAtelier

Probă la croitorie

de Ioana Camelia Sîrbu

Tăvălită-n gratiile suspendate de cer Pe-al meu piept gelos și plin de cuie, Întinsă frumos pe-o tăietură fină Cu copci ciudate-n formă de durere... Eu sunt Geloasă, tăiată de gratiile lipsurilor...

PoezieAtelier