"forma cuvântului-inimă" – 20228 rezultate
0.03 secundeMeilisearchVlad Colceriu
Poezia este stilul literar care permite gândului să exploreze fără limite – un mediu unde spațiul, timpul și chiar bunul simț devin maleabile, deschizându-se în absolut orice direcție. Ea este suportul pe care cuvântul poate lua orice formă și crea orice conținut, transcendând convențiile și constrângerile obișnuite. Mai mult decât o simplă artă a cuvântului, poezia este un mesaj universal, un limbaj care poate exista independent de receptor. Cititorul poate fi oriunde sau nicăieri, iar prezența sau absența lui rămâne neesențială pentru existența poeziei. Poezia este, așadar, o manifestare a libertății absolute, un univers în care sensul se naște și se conturează liber, rămânând fidel doar sieși.
79 poezii, 0 proze
Alexandru D. Ropalidis
Intre paradoxal si nefiresc se anunta vocea poetica, distincta, matura si profunda a lui Alexandru D. Ropalidis. Necunoscut pana acum, autorul are deja un discurs poetic autentic si individualizat. Amprenta lui stilistica oscileaza intre "nebunia inspirata" si greata sartriana proiectate pe un imens ecran al constiintei de sine. Versurile sale au intensitatea unei fotograme cinematografice si se propaga cu viteza rabdatoare a cuvantului tesut in mii de fire aidoma unei panze de paianjen. Realitatea este doar un pretext pentru punerea in scena a ceea ce, candva, Renee Magritte numea--dand umbrelor un contur sensibil si o semnificatie--"misterul si melancolia unei strazi". Alexandru D. Ropalidis produce prin versurile sale deopotriva misterul cat si secretul "alchimic" de ai da acestuia o forma sensibila. Traian T. Cosovei CONTEMPORANUL-Ideea europeana nr. 26,27,28,29(557-560),iulie 2001
30 poezii, 0 proze
Giovanni della Casa
1503-1556 S-a născut la Mugello sau la Florența, s-a format în mediile intelectuale ale Florenței, Bolognei și Padovei, a cunoscut o carieră ecleziastică de mare prestigiu ca arhiepiscop de Benevento, comisar apostolic la Florența, nunțiu papal la Veneția, secretar de stat al lui Paul al IV-lea. A scris în latină și în italiană: orațiuni, versuri bernești, un epistolar diplomatic. A devenit celebru mai ales datorită micului tratat al manierelor elegante, "Galateo", în care idealul înalt al omului de lume din "Curteanul" lui Castiglione este coborât la nivelul unui șir de precepte seci menite să standardizeze comportamentele mărunte ale vieții. Publicate postum, "Rimele" lui, grave și neliniștite, dovedesc, dimpotrivă, un poet original și un stilist rafinat, atent la muzicalitatea cuvântului.
1 poezii, 0 proze
Sandu Gabriela
~Studii *1999-2004- GRUPUL SCOLAR ,,SFANTA MARIA’’, Galați; *15-21 mai 2002-premiul I la sesiunea de comunicări științifice, FILOZOFIE, din cadrul săptămânii liceului ,,Sfânta Maria’’; *2004- Universitatea ,,Dunărea de Jos’’, Galați, Facultatea de LITERE SI TEOLOGIE, secția Stiințele Comunicării, JURNALISM-ENGLEZA; *2007- Bursa de studiu la Università degli Studi di Trieste- Italia. !Imi place sa calatoresc... Ma fascineaza puterea cuvantului, iar daca ar fi sa va spun ce as vrea sa devin "cand voi fi mare", as spune..."dresor" de cuvinte- e tare greu sa le stapanesti, iar cand ajungi sa o faci, esti deja dependent de ele. Cat de frumos suna...dependent de cuvinte... Cuvintele sunt parte din noi, sunt parte din fiinta noastra; e minunat sa stii sa le stapanesti, dar ce faci atunci cand te stapanesc ele pe tine? Tocmai asa stau lucrurile si cand vorbim de poezie- nu tu stapanesti cuvintele, ci ele ,prin incredibila lor forta, te stapanesc pe tine. Poetul nu face altceva decat sa...
15 poezii, 0 proze
Adina Speranta
Loc de naștere: București, stabilită din anul 2002 în Grecia. Pasiuni: Poezia, Literatura, Muzica, Natura. Apariții literare: - antologia Simbioze Lirice 14 , editura Anamarol anul 2015 - antologia Simbioze Lirice 16 , editura Anamarol, anul 2015 - Revista Poezia numărul 2 (80), vară 2017, revistă trimestrială, format carte, Director fondator Cassian Maria Spiridon, Redactor-șef Marius Chelaru. - POEZIA revistă de cultură poetică nr. 1 (83)/ primăvară, 2018, editura: Fundația Poezia - antologia gogyohka Traiectorii fragile, editura Grinta, Cluj Napoca, anul 2018 - Revista POEZIA nr.4, Iarnă 2018, Director fondator Cassian Maria Spiridon, Redactor-șef Marius Chelaru. - antologia Carmen XXV, editura Anamarol, anul 2018 - revista Poema, editura Izvorul Cuvântului, anul 2018 - antologia haiku Poeme pe o frunză, Editura Art Creativ, anul 2018 - Revista Poezia numărul 1, ediție primăvară 2019, revistă trimestrială, format carte, Director fondator Cassian Maria Spiridon, Redactor-șef Marius...
9 poezii, 0 proze
Eutropius
Eutropius (sec. IV. d.Hr.) a fost un istoric roman. A scris în jurul anului 367 compendiul Breviarium ab urbe condita în 10 cărți, în care tratează istoria Romei de la începuturile ei până la împăratul Valens (364-378), valoros mai ales pentru studierea evenimentelor petrecute în Dacia în secolele II și III. Eutropius susține în mod neîntemeiat că, la data colonizării romane a Daciei, aceasta fusese secătuită de bărbați și că, odata cu trupele romane a fost retrasă din Dacia și populația romană (271). Poziția lui Eutropius este apropiată de tradițiile istoriografiei senatoriale, care preconiza o monarhie moderată. Numele de Eutropius este forma latinizată a numeului grecesc Ευτροπιος (Eutropios), care se trage din cuvântul grec ευτροπος (eutropos), care înseamnă "versatil"
1 poezii, 0 proze
Cristina Oprea
M-am născut în anul 1980 și am crescut în satul Roșiori din jud. Suceava. Momentan locuiesc în Iași, unde am și absolvit, în 2002, Facultatea de Informatică la Al. I. Cuza. Lucrez printre studenți, investind în dezvoltarea lor personală, socială și moral-creștină. Mi-au plăcut de când mă știu natura, muzica și poezia.. Am scris doar câteva poezii copilărești, cu rimă, în clasa a șasea...și alte câteva, mult prea serioase, în anii de liceu... Din anul 1998 am început să-L descopăr și să-L cunosc într-un mod personal pe Cel Căruia îi datorez totul: Dumnezeu. Cartea mea preferată a devenit cu timpul Biblia – Cuvântul Lui. Din 2008 am început să exprim câteva din gândurile și emoțiile mele, mai ales din dialogul meu cu Dumnezeu, sub forma unor versuri simple...cele mai multe născându-se în timpul încercărilor mele de a învăța să cânt la chitară.. Am descoperit poezia haiku la începutul anului 2012, la Cenaclul de Haiku de la Ceainăria Sakura din Cluj-Napoca. Câteva zile mai târziu...
14 poezii, 0 proze
poate nu mai pot sa-l readuc la fforma initiala
La arderea hanului Sf Gheorghe din Bucuresti Sfantu Gheorghe, acest han mare Era mai bine sa nu fi fost Decat s-aduca la fiecare Nadejdi desarte de adapost. Ce pote zidul! Ce pote omul! Dupa cuvantul proorocesc: Cand o cetate n-o pazi Domnul Desarta li-i truda cati o pazesc.
4 poezii, 0 proze
Camelia Bortos
Cuvantul este cea mai puternica arma pe care omul o mosteneste de la viata. El poate capata forme, chiar si culoare, poate schimba ganduri si sentimente, chiar daca nu poate fi atins. Sunt prea tanara, prea simpla si nestiutoare ca sa plamadesc titani din simple versuri, dar imi place sa cred ca-ntr-o zi voi avea si eu acea bagheta magica la varful degetelor, care sa-mi permita sa redau mai mult decat episoade cotidiene si teme comune. Pana atunci voi scrie, voi fi elevul model si criticul propriu.
2 poezii, 0 proze
Gelu Vlasin
membru al Uniunii Scriitorilor din Romania membru al Asociatiei Internationale a Scriitorilor \"Literart\" - Norcross / USA membru al Asociatiei Scriitorilor si Artistilor Spanioli - Madrid / Spania initiatorul curentului literar intitulat \"deprimism\" colaborator al Institutului de Glasuri condus de poetul Traian T. Cosovei membru al Cenacului USR condus de scriitoarea Nora Iuga premii literare: premiul Puertas Abiertas - Madrid 2002 premiul Uniunii Scriitorilor din Romania - Colocviile Cosbuc 2000 premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti - debut - 1999 premiul Festivalului international Sighet - 2000 premiul Cristian Popescu - 1999 premiul Saloanelor Rebreanu -1999 marele premiu Ion Vinea 1999 carti publicate: TRATAT LA PSIHIATRIE - Editura Vinea 1999 ATAC DE PANICA [format electronic] - Noesis 2000 - www. noesis.ro - POEMUL TURN - Asociatia Scriitrorilor Bucuresti / Muzeul Literaturii Romane - 2001 ATAC DE PANICA - Muzeul Literaturii Romane 2002 POEMUL TURN [varianta...
1 poezii, 0 proze
forma cuvântului-inimă
de Diana Lorena Țugui
m-am născut cu vocea ei în urechea dreaptă limbă pământească mustrându-mă dacă scot în lume capul descoperit ,, să nu mai faci asta când soarele pe care-l poarta fiecare în buzunare( fără să știe) e...
Victor, clovnul din mine
de Bejliu Anne-Marie
Arena nu este mare, totuși Victor, clovnul din mine, stă împietrit în centrul ei, în picioare, cu ceva în mâini, foarte foarte atent… Aude o voce care-l întreabă: ce este iubirea? Privește puțin...
Tu și Eu
de Petrasuc Ionut
Cadru1:o bancă așezată la marginea lumii, în departare se vede nimicul oglindit în micul lac ce se întinde în fața băncii. Undeva in spate, umbra ta și a mea vorbesc în șoaptă. TU și EU stăm pe...
Ionuț Caragea omul născut pe google
de Maria Prochipiuc
Îl vom cunoaște astăzi pe Ionuț Caragea cel care poartă numărul de înmatriculare 2743, are ceva vechime pe acest site, este un autor original, care și-a făcut din poezie o întreagă arhitectură, parcă...
vis romboidal
de Bejliu Anne-Marie
un obelisc sobru o încercare de eliberare un arc din visul romboidal al copilei talpa pe pământul afânat apoi ploaia șterge urmele gândului lacrima roua soarele întunericul lumina toate se adună în...
Cine sunt
de Emilia Luca
Sunt călător în Univers De dincolo de zenit am venit Să simt viața pe pământ Natura cu a iubirii cânt. Sosit-am din Libertate Să îmi pun văluri în toate Uitând de unde vin și cine sunt M-am renăscut...
Asfințit marin
de Emil Iliescu
Asfințit marin Lucian Blaga „Piere în jocul luminilor saltul de-amurg al delfinilor. Valul acoperă numele scrise-n nisipuri și urmele. Soarele, lacrima Domnului, cade în mările somnului. Ziua se...
M-am născut
de Ion Rășinaru
să rostesc un singur cuvânt te-am văzut în vis săpai răni adânci în carnea mea toate sub formă de inimă vântul te-a adus în salon cu veșminte de ceață mi-ai acoperit ochii cu ele și ai plecat cu...
Forma ta
de liviu gradinariu
Forma ta Tot ce-am vazut a fost inima ta inflorind ca o geana a cuvantului nerostit inca ca o lumanare din piele in campul gravitational pe care-l orbeam cu tacerea mea tandrele taceri respirate ca o...
formă și echilibru
de bianca marcovici
Mănuși Cum trăiesc într-o țară caldă e tare ciudat să porți mănuși.Uneori sunt necesare, poți să folosești cel puțin una din ele... Să provoci la un duel imaginar o persoană care se ascunde în mănușa...
