Poezie
Cine sunt
3 min lectură·
Mediu
Sunt călător în Univers
De dincolo de zenit am venit
Să simt viața pe pământ
Natura cu a iubirii cânt.
Sosit-am din Libertate
Să îmi pun văluri în toate
Uitând de unde vin și cine sunt
M-am renăscut și aici din Cuvânt.
Iar când nimic n-am mai știut
De unde vin și cine sunt
Am ridicat ochii spre Soare
Cerându-i înc-o binecuvântare
Tu Soare sfânt și înțelept
Ce dai căldura și lumina
Vino și in al meu piept
Să îmi înteleg menirea.
De ce am vrut și am ales
Să mă învelesc în văluri
Când voi acolo sus pe cer
Vă răsfățati în calde imnuri ?
Voi sunete celeste ascultați
Apoi Universu-l expandați
Prin miliarde de lumine
Sub formă de cânturi divine.
Sunetul ce e cânt din Cuvânt
Voi întelegeți și creați
Cuvântului formă îi dați
Chiar și aici pe Pămănt.
Dar care-i rostul meu atunci
De călător , de fir de praf în Univers
De biet om neânteles
Ce sunt pe Pamant ?
Că sunt neînteles de toți
Puțin îmi mai pasă mie
Dar, a mea copilarie
Mi-o iau înapoi.
Că atunci vorbeam cu Soarele
Cu stelele și zânele
Ingerii -mi erau ca frați
Iisus mă-mbrăca cu ochii curați.
În haina libertății Omului
Precum florile câmpului
Păsările cerului, adierea vântului
Și mireasma crinului.
Când inima mare-mi creștea
Planeta-ntreagă cuprindea
Și-am observat atunci și-am înțeles
Ce mari, dar cât de mici suntem.
O, vino tu Soare
Mi-e dor de tine
Vino cu gânduri divine
Nepieritoare.
În inima mea pătrunde
Minții dă-i înțelepciune
Pe raze să mă urc spre cer
Pelerin în Univers.
E greu să stai încorsetat
În gânduri și amagire
Când imensitatea-i colindat
Și știi că Totul e nemărginire.
Și simți că arzi, că crăpi
Și îți este foarte frică
Carnea ta să o supui
Libertații spiritului.
M-am saturat să m-amăgesc
Că sunt bine și că trăiesc
De aceea Þie Doamne mă abandonez
De-acuma eu, nu mai sunt eu.
Tu m-ai ocrotit și m-ai facut
Ce Þi-am cerut ?
Din neființa să mă faci ființă
Să mă-mpiedic de-a mea neputință?
Că m-ai creat îți multumesc
Cu iubirea ce mi-ai dat, sunt fericită
Am obosit acum, atâta tot
Ș-am hotărât să Îți predau ștafeta.
Să faci cu mine tot ce vrei
Tot ce Þie Îți convine
Ș-a mele experiențe toate
Þi le dărui cu drag Þie.
Tu fă cu ele ce dorești
Dar să știi că pentru veșnicie
Cu Tine vreau să stau , de vrei
M-am săturat de amăgire.
De vrei ca alte lecții
Pe pământ să mai învăt
În lumea asta de-amăgiri,
Cu Tine, da, am să accept.
Cu Tine-n inimă și-n suflet
În orice clipă conștient
Ca Om ce sunt în trupul meu
Că tu vrei asta, nu eu.
Acum doresc tot ce dorești și Tu
Altceva nu pot și nici nu vreau
M-ai creat, și-al Tău copil sunt
Sunt Om făcut din Cuvânt.
De-n lumea amăgirilor mă vrei
Fă din mine un mare soare
Să lumineze pentru alții
Ieșirea din iluzie-închisoare.
Să devenim și-aici pe pământ
Oameni transformați de Cuvânt
Să ne hrănim doar cu iubire
Înțelepciunea să ne fie bucurie.
024.035
0
am avut rabdare sa citesc tot poemul si am cateva observatii:
poemul este nepermis de lung
ideile pe care le expui sunt generoase dar generice si nu reusesti s[ transmiti si cititorului o anumita stare
decizia de a scrie in vers clasic ar trebui sa fie insotit[ si sustinuta de o lectura consistenta de vers in stil clasic
privitor la aceasta abordare iti sugerez sa cauti aici pe site ceva elemente de teorie literare si notiuni de ritm , rima si masura.
nu trebuie sa te necajesti pentru faptul ca am exprimat o opinie.
Nu mi-am permis sa citesc ceva din biografia ta, daca este postata, dar cred ca esti foarte tanara.
Am motivele mele pentru care nu prea mai fac comentarii pe acest site dar de acum inainte voi avea ceva mai mult timp.
Mai vin si, pentru faptul ca am sesizat sensibilitate si intuiesc o oarecare posibilitate de evolutie ,voi mai reveni