"drumul către orașul crescut în trestiile persoanei a 3a traversează muntele" – 18299 rezultate
0.04 secundeMeilisearchlaura ceica
M-am născut și am crescut în Timișoara. Noțiunea de "acasă" se leagă întotdeauna de orașul natal, la fel ca și noțiunea de "poezie" care se leagă întotdeauna de limba maternă. Am absolvit Facultatea de Litere, urmată de un masterat pe același profil, la Universitatea de Vest din Timișoara. Scrisul a fost pasiunea mea înca din copilarie, primele poezioare și povestioare le-am scris în clasele primare. Sunt o mare admiratoare a lui Blaga, poate spiritul regional mi-o impune necondiționat, iar ca sa lărgim aria dar nu și vorba, eu cred ca Tagore e cartea de vizita a modernitații orientale. Atunci când vorbesc despre poezie, și nu numai, nume ca Eminescu, Ion Vinea, N. Stanescu, Ana Blandiana și mulți alții mult mai apropiați sau mai departați de noi din punct de vedera cronologic, îmi vin în minte. I-am citit pe foarte mulți, pe alții urmează să-i citesc, cred însă că drumul meu trebuie să treacă prin ei și de ei. Am participat la concursuri literare in perioada școlară, obținând și un...
8 poezii, 0 proze
Costel Stancu
Născut la 02.05.1970, Vînju-Mare, județul Mehedinți. Locuiește în Reșița, județul Caraș-Severin. A publicat volumele de poezie: - Terapia căderii în gol, Editura Hestia, Timișoara, 1995. - Dominic sau despre imitația umbrei, Editura Hestia, Timișoara, 1995. - Măștile solitudinii, Editura Marineasa, Timișoara, 1997. - Golurile din pîine, Editura Marineasa, Timișoara, 1998. - Fluturele cu o singură aripă, Editura Timpul, Reșița, 2000. - Arta imaginației, antologie, Editura Vinea, București, 2001. - Cîntarul de apă, Editura Marineasa, Timișoara, 2002. - Vînătoarea promisă, Editura Marineasa, Timișoara, 2003. - Ieșirea din peșteră, Editura Marineasa, Timișoara, 2005. - Înghițitorul de creioane, Editura Tim, Reșița, 2009. - Evoluți@ umană, epigrame,Editura Tim, Reșița, 2009. În volume colective : - Orașul cu poeți, Editura Timpul, Reșița, 1994. - Casa faunului, Editura Hestia, Timișoara, 1995. - Antologie tabăra Oravița, Editura Mirador, Arad, 2004. - Drumul către Piatra Scrisă, Editura...
464 poezii, 0 proze
Dan Roxana - Maria
Nascuta intr-o zi ploioasa de primavara in Orasul Viorilor , am avut o copilarie fara prea multe amintiri , de care m-am desprins in momentul in care am fost admisa la Liceul Militar 'Mihai Viteazul ' din Alba Iulia . Desi am obtinut o nota mare la examenul de bacalaureat , am avut parte de un esec la edmiterea de la Academia Navala 'Mircea cel Batran ' , esec ce m-a determinat sa imi continui drumul , pe calea armatei , prin intermediul ' Scolii Militare de Maistri Militari a Fortelor Navale ' (scoala in care inca mai studiez ).
6 poezii, 0 proze
Iulia Sandu
Nascuta fara sa vreau la 8 august 1985 in Focsani, in decursul anilor am invatat sa accept viata ce mi s-a dat si sa traiesc undeva la limita dintre timp si spatiu. Ca orisice copil am mers la gradinita, scoala primara si generala+liceu toate absolvite cu brio in orasul nasterii mele.Apoi a venit vremea sa-mi iau zborul si sa-mi urmez calea, indiferent ca imi va fi senin sau norii si ceata ma vor invalui. Astfel, m-am insris la Facultatea de Litere din Iasi,insa dupa doi ani am renuntat cu mari resentimente la cursuri si la minunatul oras care m-a ocrotit in drumul spre maturitate. Din nou "boboaca" la Facultatea de Litere din aglomerata si prafuita capitala, dupa alti doi ani am renuntat din nou la studii din motive lesne de inteles in zilele noastre. In perezent, sunt printre altele, studenta la odiosu` Spiru Haret la sectia Jurnalism, Comunicare si Relatii Publice.
20 poezii, 0 proze
irina munteanu
o viata monotona...intr-un oras banal, ingropat in rutina, intr-un bloc de la periferie, in camera in care lumea are alte cote...alte bariere, devine ireala.aici stau eu...si ma pierd mereu regasind drumul catre loc'sorul unde luna argintie guverneaza in noaptea purpurie,inmiresmata de arome tainice...acolo,la umbra copacilor, copilul incantator suspina si se joaca,plange si rade...iubeste...
17 poezii, 0 proze
Mihai Nebeleac
romancier ucrainean născut în Rona de Sus la 17 ianuarie 1949, decedat la 18 februarie 2003 Poetul și prozatorul Myhailo Nebeleac s-a născut la 17 ianuarie 1949 în comuna Rona de Sus, județul Maramureș, într-o famile de țărani. «M-am născut între munții albaștri/ din aleanul cântecului de oier,/ pe unde timpul șerpuie într-una, doar în răsuflări de primăvară/ apropiindu-se cu sete/ de cofa cu apă rece/ pe unde ierburile zboară/ tot printre șiruri de cocori…», va scrie într-una din poeziile sale, despre locul său de naștere, care a devenit pentru Myhailo Nebeleac alfa și omega a scurtei și neliniștitei sale vieți – «Aici este liniștea nașterii mele,/ aici este soarele plopilor mei,/ aici începe urcușul/ drumului meu către stele!..» Drumul către stele al poetului, ajuns el însuși o «stea» a literaturii ucrainene din România s-a dovedit a fi nedrept de scurt și deseori un «urcuș» greu. După terminarea școlii elementare din satul natal, unde-l avea profesor de limbă și literatură...
0 poezii, 0 proze
Ahn Do-hyun
Poet sud-coreean. Născut în 1961 la Yech’on, provincia Gyeongsang. Absolvent al secției de Limba și Literatura Coreeană a Universității Won-Gwang din Iksan. Profesor. Debutează cu un grupaj de poezii în 1981. Obține numeroase premii literare. Volume de poezie și proză: Autodafe; Vreau să vin la tine; Chon Pong-jun pe drumul către Seul; Salmon; Legături de dragoste, Un om etc.
1 poezii, 0 proze
Vasile Mihalache
-Am primit incurajari pe drumul literaturii de la poeti precum:Cezar Ivanescu,Nicolae Turtureanu,Geo Dumitrescu, Corneliu Antoniu. -Am publicat versuri in revistele literare: Cronica, Astra, Luceafarul, Romania Literara in perioada 1971-1986 -Am primit premii pentru poezie:1973-premiul 3 la festivalul de poezie "Gheorghe Asachi" de la Iasi;premiul revistei "Convorbiri literare" in 1981;premiul 3 la concursul literar "Costache Negri"in 1982. -In 1986 am fost prezentat in revista Luceafarul de catre poetul Cezar Ivanescu. -Volumul de versuri "Incaperi cu ecouri" cu versuri scrise intre anii 1972-1986 si retusate in 2007; s-au mai strecurat si poezii din anii 2000-2007.
427 poezii, 0 proze
ana andone
Am vazut lumina zilei intr-o frumoasa zi de toamna,intr-o familie modesta de la margine de Bucuresti.Copilaria mi-am petrecut-o la bunicii din partea mamei,intr-un sat prosper de pe malul Mostistei.Acolo am invatat sa fiu atenta la tot ce ne inconjoara,de la firul ierbii pana la cerul instelat si sa prefac totul in senzatii,dezvoltand o anumita sensibilitate si o inclinatie catre vis si poezie.In gimnaziu obisnuiam sa scriu intr-un caietel "scrisori pentru fluturi si pietre",obicei pe care il am si acum atunci cand inima se revarsa. Drumul in viata mi l-am hotarat de cand eram foarte mica si obisnuiam sa ma joc " de-a scoala".Asa ca mai tarziu nu a fost deloc intamplator faptul ca am urmat cursurile Liceului Pedagogic din Bucuresti si apoi ale Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti.Se implinesc 20 de ani de cand scoala imi e si casa si rai si iad in acelasi timp. Imi doresc ca lumea sa fie mai buna,mai luminoasa si mai plina de iubire si poezia e o cale...
144 poezii, 0 proze
Gheorghe Duță-Micloșanu
La 10aprilie 1930, într-o căsuță simplă din comuna Micloșani, județul Muscel (azi, comuna Malu cu flori, județul Dâmbovița) se năștea, ca al treilea copil, Gheorghe, fiul lui Constantin Duță- Ștefan și al Mariei Duță. Copilăria și primii ani de școală s-au petrecut la Micloșani, într-un decor de basm. Fire sensibilă și talentată, Gheorghe Duță a manifestat de timpuriu o pronunțată înclinație către artă și literatură și sub ochiul atent al învățătorului Victorian Stănescu, a ”editat” la șapirograf, împreună cu alți colegi, o revistă școlară (”Aripioare”), care a fost trimisă prin țară și în capitală. Astfel, la numai 11 ani, micul artist din Micloșani era răsplătit, în urma unui concurs de reviste școlare, cu mențiune pe țară pentru poezie și desen din partea Casei Școalelor. Drumul era astfel, stabilit. Gheorghe Duță a plecat, ca elev de liceu, la Câmpulung-Muscel. A participat la multe concursuri de cultură și literatură și meritele i-au fost recunoscute prin diplome și premii. S-a...
4 poezii, 0 proze
drumul către orașul crescut în trestiile persoanei a 3a traversează muntele
de Vasile Munteanu
într-o zi va scrie tot ce i-au povestit alții azi noapte a visat că murise pentru că alții l-au povestit vor tresări pentru ultima oară împreună precum trestiile de zahăr sub lama indiferentă a...
un timp de iubit
de Roxana Sonea
Plecam în excursii de o zi, închiriam un autobus și ieșeam în afara Sibiului, unde pe o colină organizam jocuri, făceam vânătoare de vreascuri și aprindeam un foc imens privind orașul. Nopțile se...
știi, de fapt, te-am așteptat
de Roxana Sonea
fragment din romanul “Sexagenara și tînărul” – Nora Iuga “Copiii de la școala nr.1, cu limba de predare germană, o socoteau pe Anna un fel de colegă de-a lor care știa puțin mai multe lucruri decît...
Să fii liber
de corui mihai george
În fiecare vară obișnuim să mergem la munte cu copiii clubului de baschet Together, dar nu doar mici baschetbaliști vin în aceste tabere, uneori mai vin și alți copii, care nu practică baschetul...
Rozariu
de Cristina-Monica Moldoveanu
Era mult timp de cînd doamna Burichi Germinia nu își mai privise ceasul ei de buzunar din aur pe care îl ținea în dulapul din dormitor. Inconvenientele unei vieți fără venit lunar personal, în afară...
Cenaclul Agonia.ro – 11 noiembrie 2006
de Cosmin Dragomir
Ediția din această sîmbătă este una specială. Cenaclul își face un upgrade printr-o nouă rubrică. În fiecare ediție a cenaclului înaintea sesiunii propiu-zise un invitat special va sta de vorbă cu...
Pe jumătate în umbră
de Adela Setti
voodoo people Asta scria pe singurul perete disponibil din chilie. Toți ceilalți, șapte la număr, erau tapetați de sus până jos cu rafturi înțesate de cărți și ulcele țărănești pline de flori uscate,...
Empo 16
de Pestrea Ion-Daniel
(femechidne?) Pielea pe care o duce nu e a leului e a lui, pe umeri capul pergamentos, atlas îngălbenit de palimpseste abandonate, atingerea e praf-fatală, Cufărul auster cu relicve-mușchiul crescut...
Totul despre clopote
de Ovidiu Oana
Trilogia “Proiectul unei limbi universale” Partea I - “SUFLETUL” Motto: “Prin clopot nu dai veste Doar unui singur om Ci zvoană - ’mpărățită Ce vine de la Dom” Clopote – poeți români (2) 4.Grigore...
DE BRAD VERDE
de Elena
Știuseră amândoi, de la bun început, că iubirea lor era imposibilă și că avea să vină o zi când își vor lua adio. În ajunul Crăciunului hotărâseră ca povestea lor de dragoste, frumoasă ca un basm cu...
