"dreptul la cuvânt" – 13961 rezultate
0.02 secundeMeilisearchioana vaduva
Mi-am luat dreptul la cuvintele mele, m-am născut cu ele pe inventar așa cum te naști cu tot stratul de celulită de care urmează să te bucuri o viață, cu tot norul de neuroni pe care urmează să-i ucizi într-o viată, cu toți anii și toate secundele în care urmează să te așezi vreme de o viată. Mi-am luat dreptul la cuvintele care sunt ale mele. Le-am dat liber și nu s-au dus, și-au cusut cămașa de forță direct pe piele și acum, și doar acum vreau rochia mea de seară cu umeri dezbracati și n-aș putea… Doar sa gasesc firul dus și să destram silabele până ce aerul dintre ele rămâne surd și să arunc în spate ghemul cum arunca voinicul pieptenele în poveste. Și-n spatele meu să nu se fac zid, nici pădure, să se starnească doar o furtună de răvașe trecătoare. Cuvântul spus cu adevărat e ca o zi de naștere cu tort și îmbrățișări.
6 poezii, 0 proze
Alexandru Adrian Ardelean
Iată-mă. Colindând meleaguri blânde ori de-a dreptul vrăjmașe, pendulând între frumuseți mărunte și mizerii de necuprins, mă deprinsesem să potrivesc în gând cuvinte măiestre, cuvinte a căror vrajă, fără nici o îndoială, ar fi subjugat până și pe cel mai pretențios cititor. Le întorceam pe toate părțile, căutând armonia și-o muzică numai de mine auzită, le înnobilam cu freamătul cel mai de taină al simțirii mele, chipurile, pentru când voi ajunge la masa de scris, să le aștern dintr-o răsuflare. Adevăruri unanim acceptate se oglindeau, iată, limpezi și de neclintit, în cugetul meu. Nu am nici o îndoială, nu este om care să nu fi trăit acest sentiment, această bucurie arareori împărtășită. Mai întotdeauna se ivea însă ceva neprevăzut, o cunoștință pusă pe bârfe, un detaliu aproape neînsemnat și-n clipa aceea fugară vraja se risipea, cuvintele se destrămau din îmbrățișarea suavă. Uitarea își râdea atunci de mine, amintirea zăbovea haotic împrejurul unei taine ce n-avea să se mai...
3 poezii, 0 proze
Grama - Toma Mădălina
Data nașterii: 15.04.1966 Studii - Liceul “Al. I. Cuza” Galați, profil mecanic, 1984 - Universitatea Galați, Facultatea de Mecanică, 1990 Referințe - 1993, 1994 - poezii publicate în revista Zig - Zag, la rubrica “Mașina de scris” - 1995, 1999 - poezii publicate în revista Flacăra - 2002 - Editura Evrika Eurodips, Primul volum de poezii intitulat "Poezie"; - 2003 - Volumul al II-lea, intitulat "Zadar" - 2006 - Volumul al III-lea, intitulat "Cuvinte în dreptul inimii" Din aceste trei volume am selectat o parte din poeziile pe care le voi publica pe acest site împreună cu alte poezii dintr-un volum aflat în lucru. Ele prezintă o relatare a propriului meu parcurs către credință, o experiență a întâlnirii, pe diferite trepte ale suferinței sau extazului, dintre materia pătimașă și pătimitoare și spiritul universal. Eu, cea mai nevrednică, am fost lăsată să pătrund, pentru o clipă, într-un spațiu rezervat sfinților, iar această uimită bucurie am încercat să o comunic lumii. Cât de bine am...
46 poezii, 0 proze
Jean de La Fontaine
Nascut in Franta intr-o vreme de ravaseala si durere in provincia Champagne acolo unde cresc strugurii din care se face un foarte bun vin spumos.Este nascut din parinti burghezi, care se ingrijoreaza vazand ca baiatul e cam zapacit si nu prea pare menit a face cine stie ce treburi temeinice in viata.Tatal , om practic doreste sa-l faca om de manastire dar tanarul nu are inclinatie catre viata calugareasca In ultima instanta parintii il insoara si il trimite sa invete dreptul la Paris. în 1674 este influentat de filozofia lui Pierre Gassendi in 1664 apare prima culegere de fabule.
27 poezii, 0 proze
Jean de La Fontaine
Nascut in Franta intr-o vreme de ravaseala si durere in provincia Champagne acolo unde cresc strugurii din care se face un foarte bun vin spumos.Este nascut din parinti burghezi, care se ingrijoreaza vazand ca baiatul e cam zapacit si nu prea pare menit a face cine stie ce treburi temeinice in viata.Tatal , om practic doreste sa-l faca om de manastire dar tanarul nu are inclinatie catre viata calugareasca In ultima instanta parintii il insoara si il trimite sa invete dreptul la Paris. în 1674 este influentat de filozofia lui Pierre Gassendi in 1664 apare prima culegere de fabule.
0 poezii, 0 proze
Giuliano Gramigna
S-a născut la Bologna la 31 mai 1920. A studiat dreptul la Universitatea din Milano, oraș în care trăiește și lucrează în prezent ca critic literar al cotidianului „Corriere della Sera”. A colaborat și colaborează la reviste cunoscute (”il verri”, „Paragone”, „Quaderni milanesi”, „alfabeta”, „Il cavallo di Troia” etc.) și a fost cronicar literar la săptămânalul „Settimo giorno” și la „Fiera letteraria”. A publicat romanele: Un destino inutile (1958), L\'eterna moglie (1963), Marcel ritrovato (1969), L\'empio Enea (1972), Il testo del racconto (1975), Il gran truco (1978). Și-a strâns activitatea de critic literar în Interventi sulla narrativa contemporanea (1976) și în La menzonga del romanzo (1980). Ca poet a debutat în volum cu La pazienza (1959) după care au urmat: Robinson in Lombardia (1966), Esercizi di decomposizione (1971), Il terzo incluso (1971), L\'interpretazione dei sogni (1978), Es-o-Es (1980), Annales (1985). Giuliano Gramigna e un rafinat cunoscător al mecanismelor...
0 poezii, 0 proze
Giorgios Seferis
S-a nascut in 1900 la Smyrna , urmeaza gimnaziul la Atena . Din 1918 studiaza dreptul la Paris iar in 1925 revine in capitala Greciei unde se angajeaza la Ministerul Afacerilor Externe . are o prodigioasa cariera de diplomat si scriitor , pentru activitatea sa literara fiind rasplatit cu Premiul Nobel (1963) Volume ( in ordinea aparitiei ) : 1."Strophe"-1931 2."E Sterna"-1932 3."Mythistorema"-1935 4."Tetradio Gymnasmaton"-1940 5."Emerologio Katastromatos"-1940 6."Kihle"-1947 7."Dokimes"-1962 8."Antigrafes"-1965 9."Tria Krypha Poiemata"-1966
73 poezii, 0 proze
Ion Ninulescu
Născut: 7 ianuarie 1881 Se stinge din viață la 11 aprile 1944 Copilăria o petrece la Slatina, orașul de baștină al părinților Școala primară și șase clase de liceu la Pitești Ultimele clase de liceu la București 1899 bacalaureatul 1900-1904 prezent la Paris. Intenționează să studieze dreptul la „Ecole de droit” 1906-1907 funcționar la Domeniile statului în Constanța Versuri: 1908 Romanțe pentru mai târziu Liturghii profane 1913 De vorbă cu mine însumi Cântec de leagăn 1930 Strofe pentru elementele naturii Strofe pentru cele patru anotimpuri Strofe pentru faptele diverse Strofe pentru mine singur Strofe pentru cel de sus 1936 Nu sunt ce par a fi 1943 Patrusprezece inedite Cinci grotești Proză: Casa cu geamurile portocalii Măști de bronz și lampioane de porțelan Roșu galben și albastru Mihail Sebastian despre Ion Minulescu: E un poet care și-a inventat singur tipul său de poezie. Nu-l datorează nimănui. În literatura românească nu are premergători, iar în literatura străină nu are...
0 poezii, 0 proze
Emil Dorian
Emil Dorian (1891-1956) s-a visat un inspirat poet și romancier. Dreptul la glorie și l-a cîștigat însă postum, printr-un extraordinar jurnal. Prima parte a acestuia, ce acoperă perioada 1937-1944, a văzut lumina tiparului la Editura Hasefer, în 1996. Lectura însemnărilor dezvăluie un scriitor de o sensibilitate particulară, o minte deosebit de lucidă și, mai ales, un spirit dornic să priceapă chiar și ceea ce nu poate fi înțeles: oroarea omenească. Căci oare ce sînt paginile sale dacă nu o oglindă a dezastrului politic, moral și social trăit de evreii din România în anii extremismului de dreapta? Document al supraviețuirii, un asemenea travaliu diaristic este și un exercițiu al vitalității memoriei. Și asta pentru că tot ce se pierde prin uitare își interzice dreptul la ființă: o moarte despre care nu se consemnează nimic încetează să mai fie extincția unui om, devenind o simplă dispariție biologică; o comunitate fără răbojul triumfurilor și suferințelor sale se autocondamnă la...
1 poezii, 0 proze
Dinu Regman
Dinu Regman 16 martie 1957-1 ianuarie 1986 Absolvent în 1980 al Facultății de litere-limbi germanice-București. Emigrează în 1984 în Germania, unde începe să studieze dreptul la Universitatea din Giressen, apoi la Bonn. Activitate literară: în cenaclurile literare, Prospero, Cenaclul de Luni în publicații Amfiteatru, Echinox, Opinia Studențească poeme în Caietul debutanților 1982 singurul volum de poeme ”Stop cadru” apărut postum la Editura Litera în 1990. A murit într-un accident de mașină în zorii zilei de 1 ianuarie 1986.
8 poezii, 0 proze
dreptul la cuvânt
de Ștefan Petrea
dimineața vine răspicat ondinele nopții cunosc un proces de evaporare rămân spaimele zilei cafeaua doar e un unguent al vorbei dulci apoi se or răsti noi nevoi din răsărit purcede să ne crească...
Că mi-ați luat dreptul la cuvânt
de ADRIAN ANGHELESCU
Am început să „mă-nspăimânt” Că mi-ați luat dreptul la cuvânt Dar și dreptul la exprimare Pe care-l are fiecare De-aceea îți spun oricine-ai fi Pe mine nu mă poți opri Ca să exprim tot ce doresc...
Dreptul la replică
de Valentin Boeru
Dreptul la replică l-aș acorda în fapte, Așa cum pentru zi e replică în noapte, Cum pentru rău făcut e replică-n dreptate, Sau pentru viață e replică în moarte. N-aș acorda sub nici o formă dreptul...
Scrisoare către zei
de Eugen Galateanu
Zeii tăcură îmbufnat Atunci când am cerut dreptul la cuvânt Atunci când am plâns Atunci când am țipat Zeii tăcură îmbufnat Zeii tăcură mânios Atunci când fiind jos am văzut sus Atunci când am vrut să...
Testamentul meu
de Florin DeRoxas
va las voua testament sa nu-mi veniti la mormant, intr-un apus incandescent doar sa-mi sculptati un sarut. sa nu ma plangeti la capatai, nici iubita, nici mama, sa nu imi strige “mai ramai!“....
Ultima dimineață
de Monica Mihaela Pop
Încercănată, lumina tresare la strigătul cocoșilor debusolați de ceață. Nesomnul perfid boală a trupului meu încă tânăr, tace, ascuns în monograma cearșafului. Perdele îngreunate de minciuni, cad în...
10x
de marjus dasad
multumesc mult victoria, eu nu am cerut nimic, nimanui...nu conteaza daca sunt de ieri sau de un an pe poezie.ro...intotdeauna am considerat ca trebuie sa mi se respecte dreptul la cuvant si la...
Mirajul democrației
de Viorica Pop
Democrația este vorbă-n vânt, Și naște vrăjmășie pe pământ, Depreciat e dreptul la cuvânt, Erori ascunde sub al său veșmânt. Degeaba în schimbare am crezut, C-ar da democrației început, Minciunile...
cuvinte goale
de Cezar C. Viziniuck
din inima pământului cuvintele se rup zgomotos dureros se așează matematic în șiruri de câte trei sau cinci niciodată patru pentru a nu obliga morții să se deștepte să ceară dreptul la cuvânt pământ...
De neclintit
de Belcin Marian
Sunt încă în picioare, am fruntea ridicată, Onoarea și respectul mă țin la suprafață, Nu te respect pe tine, omule pervers, Tu care ai fost mereu pe interes. Nu mă dobori, n-ai vlagă-n tine, Încerci...
