Ultima dimineață

1 min lectură·24 februarie 2003

Mediu

Încercănată,

lumina tresare la strigătul cocoșilor

debusolați de ceață.

Nesomnul perfid

boală a trupului meu încă tânăr,

tace,

ascuns în monograma cearșafului.

Perdele îngreunate de minciuni,

cad în falduri paralele

pe covorul verde,

cu franjurii încâlciți.

Cu brațele întinse pe pardoseală

umbra desfrânată a candelabrului

e ronțăită de cari,

ritmic,

ca ticăitul secundelor în tâmple.

La picioarele patului,

într-o sfârșeală cenușie,

se înghesuie regretele noastre,

mai încolo,

reproșuri vechi și noi

își dispută dreptul la cuvânt.

În rest, doar mărunțișuri neînsemnate:

corpul meu,

zbătându-se să scape din lanțuri,

tu, privindu-mă rece din cercul tău strâmt,

noi, cetățeni stingheri ai străinei dimineți.

Ultima.

24 februarie 2003

011.909

Monica Mihaela Pop. “Ultima dimineață.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/monica-mihaela-pop/poezie/37625/ultima-dimineata

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

EM elena maria✓25 feb. 2003

Plin de detalii acest tablou. Nu reuseste cred sa aiba suficienta putere de expresie. Totusi e o lectura placuta.