Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"doliu si planset de copil"1879 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
35 rezultate
Dolcu EmiliaDE

Dolcu Emilia

AutorAtelier

Ma numesc Dolcu Emilia. Sunt profesoara de limba franceza la Colegiul National, Iasi. Ma intereseaza indeosebi lingvistica. Public anual in volumul Actes de la Francophonie, scos de Universitatea Al. I. Cuza, Asociatia romana a profesorilor de franceza si Centrul cultural francez din Iasi. Am participat la Congresul de lingvistica de la Suceava unde am sustinut 2 lucrari care, ulterior, au fost publicate. Interesul pentru lingvistica vine din cel vechi si in acelasi timp recent pentru literatura si filozofie.

78 poezii, 0 proze

VP

Vasile Procopciuc

AutorAtelier

M-am născut la 14 ianuarie 1956 în satul Doltu, r-nul Fălești. Sunt absolvent al școlii de 8 ani din satul natal și al școlii mediii moldovenești nr.2 din orașul Fălești. Am absolvit Institutul de Stat de Medicină din Chișinău (1979), astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”. În prezent activez la Instituția Medico-Sanitară Publică Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” șef. Secție tbc. extrarespiratorie, doctor în științe medicale. Sunt autor la mai mult de 100 publicații științifice în republică și peste hotare, deținător a mai multor diplome de bronză, argint și aur la expozițiile din țară și peste hotare „Inventica”, brevete de inovații - 50, invenții - 2, mai mult de 50 comunicări științifice la diferite forumuri din țară și peste hotare. Sunt membru al societății de ortopedie și traumatologie, ftiziopneumologie din Republica Moldova. Sunt autorul a șase culegeri de versuri, intitulate respectiv: "Universul infinit..." 2005, "Dincolo de...

3 poezii, 0 proze

Radu StancaRS

Radu Stanca

AutorClasic

Radu Stanca (n. 5 martie 1920 la Sebeș — d. 26 decembrie 1962 la Cluj-Napoca) a fost un poet și dramaturg român. Este nepotul lui Dominic Stanca. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității Regele Ferdinand din Cluj în anul 1942. În timpul războiului, Facultatea de Litere a Universității din Cluj s-a refugiat la Sibiu. Aici a luat ființă Cercul literar de la Sibiu. Dupa modelul lui Eugen Lovinescu care la cenaclul Sburătorul a pus bazele Modernismului interbelic, Cercul a incercat sa salveze tradiția literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii 50. [necesită citare] Membrii lui au fost denumiți ulterior de criticii și istoricii literari membrii generației pierdute. A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului, la Sibiu, redactor, actor, regizor. A facut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ștefan Augustin Doinaș, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu,...

23 poezii, 0 proze

Deliu StejanDS

Deliu Stejan

AutorAtelier

deliustejan@yahoo.com 150202

13 poezii, 0 proze

Deliu EduardDE

Deliu Eduard

AutorAtelier

5 poezii, 0 proze

doliu si planset de copil

de Erikka

e ora 12... si e noapte si e frig si in cimitir ploua asa de lin prin geamul meu cel aburit privesc spre tine si is singura... si plang si iar imi amintesc de tine... si cum acea zi o blestemam....

Atelier

Glorie eroilor!

de Aurora Luchian

Am o temere în mine, și port doliu în cuvinte, Că în voal de primăvară, eu voi scrie la morminte, Noaptea, când eroii dorm, somnul veșnic întru pace, Slove sacre, mișcătoare, într-un iad ce se...

PoezieAtelier

Lumânarea la căpătâiul Economiei. Înmormântări de lux

de george geafir

Vreme mohorâtă, de toamnă târzie. Odată cu lăsarea întunericului, frigul se făcu resimțit și în apartament. Doamna Matilda se desprinse de lângă geamul pe care, până atunci, privise aproape absentă....

ProzăAtelier

roua mării

de holobaca gheorghe

te dăruiai cu nesaț în risipă în palme îți sângerau trandafiri iar vulpea din piept devora dextrogiri din sensuri cu fructe coapte în pripă aveai boala lui Narcis să te admiri în ochi de păsări de...

PoezieAtelier

doliu și durere

de FLOARE PETROV

timpul fatalității m-a îmbrăcat în doliu în mormânt se ascunde toată iubirea mea lumina pe coroane formează un lințoliu somnul cel veșnic ți-l voi veghea. codru de lumânări pâlpâie cu tristețe ai...

PoezieAtelier

Doliu la Clocușna

de Boris Druță

Doliu la Clocușna Memoriei lui Ion Iacob Cozma S-a stins făclia unui gospodar, Și plânge-ameaza-n toamna roditoare, Clocușna e în doliu și amar – I-i stinsă steaua călăuzitoare! Septembrie cu...

PoezieAtelier

cuvinte în doliu

de FLOARE PETROV

te-aș vrea iubite lângă mine pe fotoliu îmbrățișați să devenim cucernici acum și cuvântul îmi este în doliu și mă chinuiesc demonii nemernici. nu știu ce să fac cu dorul năprasnic care mă răscolește...

PoezieAtelier

dar și peste timp

de Ștefan Petrea

Mai taci o vreme dacă n-ai în lume Suficient de multe crezăminte! Striga la mine diavolul din minte... Eu, sincer, nu înțelegeam anume... Știam la ce vroia să iau aminte, Dar nefiind, vroiam să las...

PoezieAtelier

Pierzanii și regăsiri

de Kapusi Andreea

În mine bate vântul, e ploaie de neîncetat; și-i negru, și-i un hău, cu miros de toamnă. E negrul meu dintotdeauna, cu dor de primavara, de doliu și de cald. Credeam de mult că ai dispărut, dar bine...

PoezieAtelier

Claire si periuta de dinti

de Ovidiu Tataru

6.30. Claire se trezește. Claire își va face cafeaua ca de obicei în vechiul filtru moștenit din prima căsătorie. Claire cumpără cafea comerț echitabil, ouă care ies din găini crescute « en plein air...

ProzăAtelier

Claire și periuța de dinți.

de Ovidiu Tataru

6.30. Claire se trezește. Claire își va face cafeaua ca de obicei în vechiul filtru moștenit din prima căsătorie. Claire cumpără cafea comerț echitabil, ouă care ies din găini crescute « en plein air...

ProzăAtelier

Și îngerii mor

de Barbu Florentina

De doi ani zac în închisoarea trupului meu. Cușca minții mele mi-a sugrumat toate visele. Sunt ce am devenit, o epavă cu pași în derivă, un om fără suflet, o amintire. Toate sentimentele mă...

ProzăAtelier

Narcis, între mit și psihanaliză

de Ela Victoria Luca

Motto: „Omul se privește cu ochi de Narcis în oglinda gândirii sale.” Marea... Ovidius... „Metamorfozele”... Mitul lui Nacis... Lezarea narcisică a psihanalizei... A fost o „simplă asociere liberă”...

EseuAtelier

Cei trei purceluși, Lup și Scufița

de Cucu Constantin

Celula de criză dura de mai mult de trei ore când, în fine, primordiile unui acord între cele patru figuri politice începură să se întrezărească. Cabinetul prezidențial era plin de fum și...

Atelier

Cartea Poemelor I - Partea I

de Petrea Marian Iulian

PARTEA I : “DOLIU” Și totul … Începuse toamna, Chiar de ziua mea… Iar sufletul Îmi zise într-o clipă: “Scrie cartea asta” . ©Th3Mirr0r

PoezieAtelier