"de nevedere" – 25018 rezultate
0.01 secundeMeilisearch
ora-de-televizor
agenția de monitorizare a presei Agonia
de Radu Herinean

spectator_de_cinema
Spectator de cinema
de Luminita Suse

cutitul-de-argint
Cutitul de argint
de felix nicolau

poezii-de-dragoste
Poezii de dragoste
poezii-de-8-martie
Poezii de 8 Martie
bogdan o. popescu
Bogdan O. Popescu s-a născut la 8 martie 1971, în București. A absolvit în anul 1996 Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Capitală. Din 1997 lucrează ca medic în Clinica de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgență București. A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST) și a publicat după aceea în numeroase reviste literare. Cărți publicate: „La revedere, prințesă”, editura Vinea, 1995, carte distinsă cu Marele premiu „Ion Vinea” pentru debut literar „Marfă” (antologie colectivă, împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț și Dan Pleșa), editura Salut, 1996 „Poemul de gardă”, editura Celsius, 1999 „Pisica neagră, pisica moartă” (împreună cu Traian T. Coșovei), editura Crater, 2001 „Leul de după extravaganțe”, editura Cartea Românească, 2002 „Mașinăria de uitare”, editura Național, 2004 „Poeme în loc de tutun”, editura Brumar, 2007 "Aerobiciclete", editura...
18 poezii, 0 proze
Ada Orleanu
Este fiica Leliei (născută Orleanu) și a lui Constantin Marinescu, inginer silvic. Urmează școala primară și primele clase de liceu la Râmnicu Vâlcea, apoi la Constanța, unde susține bacalaureatul în 1933. După absolvirea Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1938), este secretar de redacție la „Revista scriitoarelor și scriitorilor români\" (1943-1944) și din 1947 până în 1958 profesoară de istorie și franceză în județele Argeș și Hunedoara (la Călan). După 1958 se dedică în exclusivitate scrisului. A colaborat la „Fapta\", „Dacia rediviva\", „Vremea\", „Revista Fundațiilor Regale\", „Femeia și căminul\", „Dorul românesc\", „Viața românească\", „Luceafărul\" etc. A locuit o perioadă îndelungată pe această vatră, (1950 - 1974) perioadă în care a editat cărți fundamentale din întreaga sa operă. Debutează cu nuvela Revedere în „Revista scriitoarelor și scriitorilor români\" (1942) și editorial, cu romanul pentru copii și tineret Epace noaptea asta-n codru...
2 poezii, 0 proze
De pe drumuri
Hmmm
3 poezii, 0 proze
Antoine de Saint-Exupery
Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900, Lyon - d. 31 iulie 1944, deasupra Mării Mediterane) a fost romancier, eseist și reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită povestirii "Le Petit Prince" ("Micul Prinț", 1943), una din cele mai răspândite cărți din lume, tradusă în circa 110 limbi. Antoine de Saint-Exupéry s-a născut la 29 iunie 1900 în Lyon. În 1910 intră în colegiul din Mans și își continuă studiile la Fribourg (Elveția) . În 1921 intră în aviația franceză și, în 1926, devine pilot de linie al unei companii particulare. La începutul celui de al doilea război mondial se înrolează în aviația militară franceză și, după armistițiul din 1940, părăsește Franța și se stabilește la New York. În toamna anului 1942, odată cu debarcarea trupelor aliate în Africa de nord, Saint-Exupéry părăsește America și își reia activitatea de pilot de război. După o perioadă de instructaj în Statele...
12 poezii, 0 proze
Pierre de Ronsard
29 poezii, 0 proze
traznit de luna
20021017124939
5 poezii, 0 proze
GRIGORE de NISSA
1 poezii, 0 proze
Alphonse de Lamartine
Alphonse de Lamartine, poet, scriitor și politician francez ( născut la 21 octombrie 1790, Mâcon decedat la 28 februarie 1869, Paris Operă Suvenirul (traducere de Ion Heliade Rădulescu) Războiul (traducere de Ion Heliade Rădulescu) Singurătatea (traducere de Ion Heliade Rădulescu) Seara (traducere de Ion Heliade Rădulescu) Toamna (traducere de Ion Heliade Rădulescu) Poetul murind (traducere de Ion Heliade Rădulescu) Imnul nopții (traducere de Ion Heliade Rădulescu) Lacul Lacul (traducere de Ion Heliade Rădulescu) Timpul trecut (traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul) Ce este fluturul (traducere de Constantin Stamati) Crucelița soției mele (traducere de Constantin Stamati) Safo (traducere de Constantin Stamati) Omului (traducere de Alexandru Pelimon) Adus de
8 poezii, 0 proze
Cristine de Pisan
5 poezii, 0 proze
Miguel de Unamuno
NEGURA
9 poezii, 0 proze
de nevedere
de Alexandru Dan-Alexandru
Scumpa mea, ochii mei se lovesc de cer când te caută și răniți, alunecă înspre gând, fără țipătul învățat în oglindă. În căderea lor lină, draga mea, sărută împăcați, pe sub pleoape, icoana ta de...
Fericire de zile noi
de Angi Cristea
fericirea aceea mi se lipise de tors nu mă descălțam de secunde în nicio noapte ți-era foame de timp îmi întindeai sinceritatea vetustă iubirea care zăcea sub o sterilă crustă contaminam lumi de...
Comeseni
de Cristian Alexandru Groza
Vin vremurile lehamitei cu juncani Schilodiți de deznădejdea nepăsării. Să ne învățăm cu zgura, Strigau orbii prin gropi de nevedere, Dar rămân doar tacâmuri nespălate din zăcămintele Cu destine...
Acasă
de Livia Georgescu
Motto: - De ce te temi? - Există un loc unde oamenii nu prea vor sa intre. E și un lac acolo… Dar oamenii știu ce au văzut. Și nu se poate spune că mint toți. - Dar ce au văzut? - Ceea ce am văzut și...
Spleen
de Cătălin Găian -Konig
* Am fost întrebat. De ce mâna mea plină de ochi este. Mâna mea plină de ochi este, de ce talpa piciorului meu. Dezvelită a fost. ** Îngropat de șoaptă am fost, când de urlet aș fi avut nevoie. De...
