Miguel de Unamuno

Nu există nimic mai ambiguu decât ceea ce se numește realism în arta literară. Care este oare realitatea realismului? E adevărat că așa-numitul

Și la ce servește rima? Uneori omonima scară pentru cer; infima pilă pentru vers; e prima care face totul; știma; ea ne-afundă-n anonima vale

Cămila-i nor sau norul e cămilă? Eșarfă vaporoasă ce-n mișcare lentă își lasă pe nisipuri umbra-i transparentă și-i dă furtunii sufletul,

Hay ojos que miran, -hay ojos que sueñan, hay ojos que llaman, -hay ojos que esperan, hay ojos que ríen -risa placentera, hay ojos que lloran

¿Qué es tu vida, alma mía?, ¿cuál tu pago?, ¡Lluvia en el lago! ¿Qué es tu vida, alma mía, tu costumbre? ¡Viento en la cumbre! ¿Cómo tu

¡Dime qué dices, mar, qué dices, dime! Pero no me lo digas; tus cantares son, con el coro de tus varios mares, una voz sola que cantando gime.

The snowfall is so silent, so slow, bit by bit, with delicacy it settles down on the earth and covers over the fields. The silent snow comes

Me voy de aquí, no quiero más oírme; de mi voz toda voz suéname a eco, ya falta así de confesor, si peco se me escapa el poder arrepentirme.

It is night, in my study. The deepest solitude; I hear the steady shudder in my breast for it feels all alone, and blanched by my mind and I