Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"cerșetorul cu biblia de gleznă"3070 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
37 rezultate
Bălășanu ConstantinBC

Bălășanu Constantin

AutorAtelier

Sunt absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Iași, am lucrat mulți ani în domeniul cercetării-proiectării, domeniu înrudit (cred) cu poezia. Mi-a plăcut să citesc și am început să o fac înainte de a merge la școală. Citeam tot ce îmi cădea în mână, și, slavă Domnului, a avut cine să-mi ofere cărți din toate domeniile. Dragostea pentru poezie o nutream demult, dar, abia în anii din urmă am început să compun și apoi să public pe internet. Sunt adeptul poeziei cu rimă, poeziei care transmite ceva oamenilor: dragostea de țară, frica de Dumnezeu (începutul înțelepciunii), comportament civilizat, descrețirea frunților. Îmi displac gunoaiele (inclusiv umane), lipsa de sinceritate și cerșetoria de orice fel. Stiu că "opera" îmi cam șchioapătă și de aceea le amintesc tuturor (în glumă) asemănarea dintre câine și inginer: ambii au privirea inteligentă dar nu pot să se exprime.

102 poezii, 0 proze

Plopeanu PetrachePP

Plopeanu Petrache

AutorAtelier

Născut 1959. Facultatea de Istorie-Filozofie din cadrul Universității București. Doctorand la Școala Doctorală de Studii Literare și Culturale a Facultății de Limbi Străine, Universitatea București Profesor de istorie la Colegiul National "Al. Vlahuță" din Rm.Sărat În 2008: *Mire pe geamul oglinzii - poezie și poeme în proză, Editura Olimpus. *Istoria pentru nota 10, împreună cu Horia Oprea, Editura Olimpus. În 2009: *Blasfeminitate. Ideograme târzii - poezie, Editura Valman În 2010 *Bufonul cerșetorului - poezie, Editura Editgraph În 2011 *Balcoanele roșii. O istorie eroico-comico-erotică a comunismului, Editura Editgraph În 2012 *La apa Râmnicului am șezut, am plâns și m-am bucurat.41 de vise și 7 lumi, Editura Editgraph În 2013 *Sonete cu fete Morgane, Ed. Editgraph În 2014 *Arc peste timp. De la Școala de Băieți „Vasile Boerescu”, la Colegiul Național „Al. Vlahuță”, Rm. Sărat, Ed. Olimpus *Racovița. De la Zusidava geto-dacă la Uniunea Europeană, Ed. Contur...

231 poezii, 0 proze

Alexandru ProtopopescuAP

Alexandru Protopopescu

AutorClasic

Și ca poet, și ca eseist, Alexandru Protopescu își derutează cititorii, fiind, câteodată în cuprinsul aceleiași fraze, popular și academic, frust și sofisticat, grav și ironic. Îi place să spună lucrurilor pe nume, într-un stil pitoresc, de Păcală, dar și să facă demonstrații savante într-un limbaj sofisticat. Este un timid care bravează, un prinț în haine de cerșetor, iar uneori un prinț în haine de prinț. Dacă nu și-ar fi cheltuit viața cu atâta nerăbdare, așa cum își cheltuiește un copil banii într-un parc de distracții, ar fi putut ajunge un mare scriitor. S-a născut la 30 august 1942 la Fălticeni, ca fiu al unui bărbat în vârstă. La optsprezece ani a debutat cu versuri în Iașul literar. Între 1960-1965 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității "Al. I. Cuza" din Iași. După terminarea facultății, a fost preparator la Institutul Pedagogic din Constanța (1965- 1967), redactor la revista Tomis (1967-1974), bibliotecar la Biblioteca Județeană Constanța (1974-1976),...

2 poezii, 0 proze

RO

Rus Grigoriu Ovidiu

AutorAtelier

22 poezii, 0 proze

PI

Pop Ionel

AutorAtelier

nascut 1972 februarie 12 facultatea de matematica promotia '97 cluj cersetor de profesie

2 poezii, 0 proze

Liliana MușucLM

Liliana Mușuc

AutorAtelier

Sunt zbor dacă-mi țeși aripi/Sunt dor dacă-mi făurești colivie/Sunt înger când ochii tăi se roagă/Și demon când ei acuză/Sunt prinț când am vise-n buzunar/Și cerșetor când le pierd.

20 poezii, 0 proze

DS

DORIN STANCIU

AutorAtelier

ABSOLVENT SCOALA DE ARTA SECTIA ACTORIE ANUL 2000 ABSOLVENT UNIV.DE ARTA SI DESIGN SECTIA PEDAGOGIA ARTEI ACTUALMENTE STUDENT ANUL III SECTIA PICTURA AM JUCAT SI IN PIESE DE TEATRU 16 LA NUMAR AM AVUT EXPOZITII DE ARTA, STUDIEZ POEZIA STUDIEZ UN PERSONAJ CARE L-AM CREAT SE NUMESTE TOBOSARUL CETATII CARE ARE 3 ANI VECHIME IN CAMPUL MUNCI ESTE PLATIT DE PRIMARIA ORASULUI SIGHISOARA SI PROMOVEAZA TURISMUL CULTURAL................................................. NU MAI SUNT SINGUR AM CREAT UN STRAJER AL CETATII ESTE UNIC IN LUME LA ORA ASTA,SI DOMNITELE CETATII CARE SE PERINDAU PRIN CETATEA MEDIEVALA A SIGHISOAREI IN SECOLELE TRECUTE. SALUTAM IN 56 LIMBI TURISTI CARE VIZITEAZA CETATEA MEDIEVALA,VEGHEM ASUPRA CETATII,DESCURAJAM CERSETORII PRIN: "LUME,LUME SE ADUCE LA CUNOSTINTA PUBLICA SA NU INCURAJATI CERSETORI CARE INCALCA LEGEA LOCULUI MULTUMIM DIN PARTEA CALFELOR SI A MESTESUGARILOR............................... FACEM SA FIE BINE,VORBELE BUNE NU STRICA DINTII,AM ZIS-ADJUDECAT

1 poezii, 0 proze

cerșetorul cu biblia de gleznă

de Vasile Munteanu

prin rai un șchiop nevăzător își țipă în ureche aproape demn nepăsător își cară traista veche - lovi-m-ar! am avut în ea o aură de tablă – tinichea! își face oasele covrig apoi își pune pielea sită...

PoezieAtelier

Străluciri diamantine în Israel (28)

de Doru Ciucescu

În Israel există o așa de mare densitate de locuri sfinte încât, uneori, pelerinul face numai câțiva pași pentru a trece de la unul la altul, ca în cazul Muntelui Sion din apropierea Ierusalimului,...

ProzăAtelier

O schimbare la față

de Laurențiu Orășanu

De dimineață, la micul dejun, soția mi-a spus, pe un ton calm: – Ștefan, n-ai ieșit nici în dimineața asta cu câinele. Eu trebuie să le fac pe toate? Te scoli mai devreme cu un sfert de oră, dai o...

ProzăAtelier

Pieta

de Victor Potra

îmi fac un sandviș ung bine cu smerenie pun trei felioare delicate de dragoste prima-mbucătură-mi umple gura îmi simt dinții cădelnițând la a doua sunt agheasmatic la a treia mă cred Malraux am...

PoezieAtelier

Exerciții de memorie

de Gabriela Marieta Secu

Oare câți dintre cei care țin Biblia la vedere, țineau ieri cărțile marxiste la aceiași vedere - fără a le citi sau a înțelege conținutul acestora? Of Doamne, scriam în 1982: Spune-mi dumneata omule,...

Atelier

Oare de ce?

de Stefan Doru Dancus

oare de ce simt în primăvara asta înfiorarea asta? oare așa vine moartea în om, prima dată cu picioarele reci apoi toate ale lui tot mai reci? merg prin pustiu și aflu că biblia e acum pe site-uri de...

PoezieAtelier

Măști

de Palade Ruxandra

S-au dus dis-de-dimieață la biserica simplă și dărăpanată din colțul străzii. Iubeau locul acesta unde se simțeau atât de aproape de divinitate.Aici nu se mai gândeau la nimic altceva decât la...

ProzăAtelier

Zăpada îngerilor (continuare)

de george ionita

O inimă mare pentru poezie ai, un mod profesionist de evaluare a desenelor , deasemenea, aștept concluziile... Îți las dacă vrei și numărul meu de telefon, suportînd mai ușor un verdict nefavorabil...

ProzăAtelier

Milă și milostenie

de Nicolae Diaconescu

Milă și milostenie Am ascultat într-o zi niște oameni vorbind despre milă și milostenie. Povesteau despre filantropie, sponsorizare, s-au referit la modul cum era percepută mila în antichitate. Mila,...

ProzăAtelier

dementii

de Dorina Șișu

nu ai zice că evantaiul face parte din decor nici fusta aia din colecția bunicii nu-i de sezon hai să rezonăm cu indispozițiile șefilor să le dăm sictir și să ne ducem pe moșia boierului ăla de mi-a...

PoezieAtelier

Nopțile lui Prometeu (III)

de Stefan Doru Dancus

ALTÃ NOAPTE CU PLOAIE. Trăim în paralel, eu și muncitorul acela, o cutezătoare dramă: eu – condamnarea, el – absența femeii lui, o ființă mică și bună. Nu știe că l-am remarcat, că îl țin sub...

Atelier

De ce se mai mănâncă?

de Jianu Liviu-Florian

De ce se mai mănâncă? S-a dus belșugul anilor în care Nu existau pe lume cerșetori, Aveau și amărâții de mâncare, Și-un loc de muncă-n Rai, în trei culori – De-atunci, în mult prea mica lume mare...

PoezieAtelier

Aproapele și departele meu

de Zoltan Terner

Zoltan Terner Aproapele și departele meu Vederi de sus și de jos În Biblie stă scris „Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți!” Nu scrie însă cine este aproapele tău. Poate fi oricine din cei pe...

EseuAtelier