Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"casuta din poiana"20059 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
GD

Gheorghe Duță-Micloșanu

AutorClasic

La 10aprilie 1930, într-o căsuță simplă din comuna Micloșani, județul Muscel (azi, comuna Malu cu flori, județul Dâmbovița) se năștea, ca al treilea copil, Gheorghe, fiul lui Constantin Duță- Ștefan și al Mariei Duță. Copilăria și primii ani de școală s-au petrecut la Micloșani, într-un decor de basm. Fire sensibilă și talentată, Gheorghe Duță a manifestat de timpuriu o pronunțată înclinație către artă și literatură și sub ochiul atent al învățătorului Victorian Stănescu, a ”editat” la șapirograf, împreună cu alți colegi, o revistă școlară (”Aripioare”), care a fost trimisă prin țară și în capitală. Astfel, la numai 11 ani, micul artist din Micloșani era răsplătit, în urma unui concurs de reviste școlare, cu mențiune pe țară pentru poezie și desen din partea Casei Școalelor. Drumul era astfel, stabilit. Gheorghe Duță a plecat, ca elev de liceu, la Câmpulung-Muscel. A participat la multe concursuri de cultură și literatură și meritele i-au fost recunoscute prin diplome și premii. S-a...

4 poezii, 0 proze

Nataliea AlbuNA

Nataliea Albu

AutorAtelier

M-am nascut pe plaiuri mioritice, in lunca Siretului, intr-o casuta umbrita de doi tei si coama dealurilor in care m-am simtit toata copilaria o printesa... Am aparut pe lume intr-o zi de 13 septembrie, o zi insorita imi povestea mama, ajunul sarbatorii satului "HRAMUL SFINTEI CRUCI" N-am nascut ametita de mirosul cozonacilor si de parfumul strugurilor din bolta casei. Poate ca cele mai frumoase amintiri vor ramane din perioada copilariei... o spun si acum, copiii nascuti la tara nu sunt robotizati, au o lume de basm, mai pot avea acces si-acum la ea. Le-am dat mult de furca parintilor mei, n-am avut frati, dar traiam in lumea mea imaginara cu printi si printese, cu feti frumosi si zmei, m-au pierdut de la 3 ani, fugeam unde erau copii, ma ascundeam in rondurile de flori si o data m-au recuperat disperati abia spre dimineata, adormisem intre flori asteptand sa apara Faf frumos... O LUME DE BASM! pat de flori si bolta instelata, ce paote fi mai frumos? Aceasta e partea frumoasa a...

7 poezii, 0 proze

MR

Mircea-Ștefan Racoviceanu

AutorAtelier

Am aproape 20 de ani, m-am nascut la municipal aproape de ora 12 noaptea, dar trebuie sa dorm cel putin 8 ore pe noapte ca sa pot scrie la capacitate optima. Acum sunt student! Nimic extraordinar! Sunt student la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, dar ma tot intreb daca am facut alegerea potrivita. Preferintele mele, hobby-urile, culoarea preferata, cea politica si planurile pe urmatorii cinci ani vor fi deductibile, probabil, din textele mele. Visator sunt atunci cand nu sunt foarte realist, si viceversa. Am sa mai completez diverse in aceasta casuta...desigur, cu timpul.

1 poezii, 0 proze

Daniel - Dumitru DarieDD

Daniel - Dumitru Darie

AutorAtelier

03.12.67 - Ziua în care am luat contact cu această lume. Și cum în registrul de nașteri figuram inițial ca decedat, se pare că a fost o simplă întamplare faptul că am primit acces liber către viață. Iar ca o coincidentă, numele mi-a fost compus prin telefon. Darie era, căci altul nu putea fi, părinții au ales Dumitru și nașii au mai adaugat și Daniel. Astfel viata mea s-a legat de litera D: 3D-uri ale numelui și încă odata 3D(ecembrie). 03.12.1967-14.09.1974 - O copilarie legată de preocupari ciudate: mecanică, electricitate, tâmplarie. De câte ori ai mei bunici nu au trebuit să mă opreasca să nu le stric scândurile pentru a face "căsuțe" pentru câini și pisici. Din acea vreme și acum mai există o "căsuță pentru Laica", made by 3D, 1973. 15.09.74-15.06.82 - Scoala generala din Pristol. Cu rezultate... pot spune multe toți colegii mei... 06.07.82 - Admiterea la Liceul Traian Drobeta Tr. Severin 15.09.82 - 15.06.1986 - Liceul Traian, secția Matematică -Fizică 15.09.88(89) - 15.07.94 -...

13 poezii, 0 proze

CarmenC

Carmen

AutorAtelier

Nascuta din nimic.....pentru nimic...cauta....CEVA

2 poezii, 0 proze

CA

Clima Alexandru

AutorAtelier

Un tanar iesit din banca facultatii ,ingreunat de povara unui servici usturator cauta o regasire in vise ,versuri si catrene

1 poezii, 0 proze

CM

Carmen More

AutorAtelier

Sunt acolo unde nimeni nu ma cauta si doar cativa imi banuiesc prezenta. Locuiesc in farame de suflet si franturi de vis. Exist prea mult pentru a putea intelege nefiinta si ma rog de iertare pentru fiecare farama din sufletul meu.

8 poezii, 0 proze

DC

dragoi andreea cristina

AutorAtelier

LUI EMINESCU Rasare,apune,in lacrimi de stele Un geniu din neguri de ere... Sta straja la cumpana veacului sfant Si-si cauta-n tihna un tainic mormant! E steaua singuratatii cazuta Pe sfant pamant romanesc. O raza abia aparuta, Dar stinsa in tacere pe veci! Eminescu,altarul poeziei, rostita In limba dulce si clara, Iubire si taina mereu harazite Sa bucure un popor si o tara!

1 poezii, 0 proze

Romeo RostasRR

Romeo Rostas

AutorAtelier

Romeo Rostas = personaj literar Romeo Rostas există din 2001 doar pe www.poezie.ro, respectiv agonia și toate celelalte aripi adiacente stite-ului acesta. Romeo Rostas are nivel -20, cu amendamentul "clona". Romeo Rostas NU este clonă, ci personaj literar, este extrem de dificil de înțeles pentru marea majoritate a oamenilor așa-zis pasionați de literatură. Este greu, pentru cei care nu scriu PROZA, pentru cei care nu știu să dea viață unui personaj, fie pe hârtie, fie interpretat pe scene sau radiofonic. Și dacă nu înțelegeți, probabil că cel mai ușor vă vine să descalificați. Acest -20 acordat lui Romeo Rostas îl descalifică de către echipa editorială a site-ului. În acest caz și eu Autorul lui îl voi descalifica de tot, considerând dincolo de orice regulamente și politici inventate, că textele aparute în acest cont sunt insultate de cenzura acestui nivel de acces în site. Dacă acest site căruia i-am fost loial mă apreciază cu -20, atunci textele mele nu mai au ce căuta aici! Îmi...

32 poezii, 0 proze

FO

Felicia Mariana Orban

AutorAtelier

"Nu sunt ce par a fi - Nu sunt Nimic din ce-aș fi vrut să fiu! Dar fiindcă m-am născut fără să știu, Sau prea curând Sau poate prea târziu... M-am resemnat, ca orice bun creștin, Si n-am rămas decât..." Cea care sunt!... Mai concret: Numele meu este, așa cum scrie in caseta de sus, Felicia Mariana Orban. Data nașteri: 7 februarie 1978. 1993 – 1997 Liceul Teoretic "Al. I Cuza" – Ploiești (profilul Chimie – Biologie) 1998 – 2002 Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității "Spiru Haret" București, specializarea Engleză – Germană. Momentan… visătoare. În viitorul apropiat… profesoară. Mai târziu… time will tell! După cum se vede, n-ar fi prea multe de spus despre mine. Cum am început să scriu: îmi aduc vag aminte că am scris câteva poezii prin clasele primare (parca erau despre mama…), dar la modul serios am început să scriu în liceu. O părere negativă m-a făcut însă să renunț la un moment dat și am reînceput să scriu acum un an și trei luni, adică prin februarie...

91 poezii, 0 proze

casuta din poiana

de Ștefan Petrea

cerul spre trei aripi cuvanta nemiscare. casuta era tesuta din lumina. zborul franghiiloe de frunze imbia la uitare de fiinta. arborii padurii seculare manjeau cu pace bratele calatorului din mine....

PoezieAtelier

Sponsalia 5

de matei dumitru

Spre dimineață ațipesc puțin, să mai prindă puteri, dar la răsăritul soarelui pornesc la drum și țin strașnic la pas întins până către seară. Când să treacă albia unui râu, peste care e aruncată o...

Atelier

Poveste din taiga

de Ivanov Sergiu

A fost odată... ca niciodată, în timpurile păgâne ale Pământului, pe când Üür, zeița zorilor dimineții se spunea că umbla încă pe pământ sub forma unei hermine albe și oamenii îi aduceau ofrande în...

ProzăAtelier

Casa pădurarului

de Viorel Darie

Casa pădurarului (1) Viforul lovi din plin satul de munte. Zăpezile grele căzură în ultimele zile peste tot ce se putea vedea în acel sat izolat, de la capătul țării, așezat ca un cuib între Obcinile...

ProzăAtelier

Un om pribeag(sărman) și un hangiu cu burdihan...

de Musca Liviu Dumitru

E\'nourat afară și e rece, Și timpul stă în loc și nu mai trece... Plouă întruna și străzile sunt ude, Și nu ai unde,...te ascunde, În astă vreme mohorâtă, Un om pribeag(sărman),cu a lui bâtă, Trecea...

PoezieAtelier

Ochii norului

de Cristina-Monica Moldoveanu

A fost odată un nor. Era singur într-un ținut necunoscut. Nici el nu știa cum se născuse. Dar norul știa un cîntec. Și totuși tăcea, tăcea cu îndîrjire. Copiii aruncau pietre, dar norul alb și pufos...

ProzăAtelier

Piticii și Alba. Iulie sub uriașii elfi ai pădurii

de Dragoș Vișan

La plimbarea prin galeria de trunchiuri în aur înrămate pipăi circumferința unui arbore cu ramuri carbonizate și-mi spun c-o fi gorunul lui Horia ori ființa sub care odată un tânăr poet mut încă din...

PoezieAtelier

Poiana Narciselor-Capitolul III

de Georgiana Milescu

III Au vândut caprele, au luat bruma de lucruri pe care le aveau, s-au suit într-o căruță și au plecat la noua locuință. O căsuță curată și primitoare. În ea locuiau mai mulți chiriași. Era...

ProzăAtelier

Poiana Narciselor-capitolul I

de Georgiana Milescu

I Era aproape sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial. Familii întregi rămăseseră fără mâncare și adăpost. Una din aceste familii era cea a Emei, care se ducea acum la bunicii din partea tatălui...

ProzăAtelier

Scrisoare pe scoarță

de Ioan Dan

Am trecut prin poiana noastră cu iarbă albastră și cerul verde, coșul din nuiele e încă acolo, paharul de cristal mai păstrează urmele buzelor tale, iar din fursecurile bunicii se mai înfruptă și...

PoezieAtelier