Daniel - Dumitru Darie

Drumul către libertate trece printr-un lung surghiun, Ploile aduc dezastrul chiar în noaptea de ajun, Mâine o să fie bine, mâine fi-vom nesupuși, Vom fi noi în toată firea, nu un teatru

Tu știi, iubito, timpul nu înfrânge Apropierea marelui hotar, Prevăd că mâine amândoi vom plânge, Redeschizând al vieții calendar. Prin flăcări mici sortind adăugarea Redevenirii, ca un țel

Și peste toate cîte-s pe pămînt Primiți-mă! Am fost așa cum sînt. Am nopți de bucurii și insomnie Și duc cu mine-a lumii nebunie. Dar totuși bucurie port cu mine În inima strivită de ruine Și

Revin acum și n-am să spun nimic Cu toate că mai toate se compară Că iar e greu și iar e frig în țară Și-n viața tuturor mă tot implic. Am pus cândva politica la zid Redând speranța vorbelor

Am prin mine un întreg prădalnic Și mă zugrăvesc palate vechi, Visul meu și gîndul meu hotarnic N-are vorbe, plînge în perechi. Renăscut prin munți ai seminției Mai trăiesc o clipă de

Ca din ochiul rătăcit de soare, Dintr-un spic de gheață cată luna Apa susurîndă în izvoare, Munții ce-i îmbracă iar furtuna. Brazii încărcați de viscolire Își apleacă cetina

Ninge astă seară, ninge fantomatic Unduiri de stele, poli de univers Cade-n crucea lumii, răcnetul sălbatic A plînsorii triste într-un pașnic mers. Cum se vor întoarce-n mersul lor

Ceasul drumului se bate În secunda mea ștrengară Și pornește mai departe Înlăuntru și afară. Și cu traista-n băț de gînduri Plec și eu la drum cu dînsul În afară sînt doar vînturi, Inlăuntru

Ca să fiu mai lîngă tine, I-am zis drumului: Grăbește! Și-am înfipt un cui în mine Ca să văd cum înroșește. Și să-ți fiu apropiat Le-am spus apelor: Uscat! Și-am pornit pe nori de fum, Tot pe

Retras în grota mea sinistră, etern presat de gînduri mari, Sfărmat în falduri și cornișe rămîn pustiu printre ghețari. M-afund în sfera glaciară, mă prinde-n veșnicia ei, Rămîn de-a pururi