Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Drumul

2 min lectură·
Mediu
Ceasul drumului se bate
În secunda mea ștrengară
Și pornește mai departe
Înlăuntru și afară.
Și cu traista-n băț de gînduri
Plec și eu la drum cu dînsul
În afară sînt doar vînturi,
Inlăuntru e doar plînsul.
Peste nici un ceas de vreme,
Un moșneag ce-i dau binețe
Îmi răspunde despre semne
Despre crestele semețe.
Și vorbind de dimineață
Urcă șoapta și-o coboară
Povestind, încet, de viață
Și de zboruri ce-l purtară.
-“Iar de pui picioru-n apă
Cată piatra ce trosnește
Și cu ea în apă sapă
Și-ai să vezi că putrezește.
Și-apoi caută-n lumină
Întunericul uitării
Să-ți bați ziua de-i senină
Ca pe-un prag al întrebării.
Caută urcînd spre stele
Steaua care te veghează
Și coboară printre ele
Despărțit fiind de-o rază.
Dar cu ochii priveghează
Tot ce ai și-n sus și-n vale
Despărțite de o rază,
De-un hotar și de o cale.
Numai urma de e-n ceață
Ia-o-ncet, s-ajungi în grabă,
Pune pas cu pas pe viață
Ca vă vezi că ai și treabă.
Dar, la drum. Așa drumețe,
Caută colindul firii
Să-nțelegi că-ți dau binețe
Și furtunile iubirii.
Și o ia din rădăcină
Dinspre cer înspre pămînturi,
De cobori, nu vezi lumină
Sus bat nori de ploaie-n vînturi.
Dar aruncăte-n durere
Ca s-ajungi să plîngi cu soare
Să-nțelegi că prin putere
Infinit de pas te doare.
Hai, la drum, aceasta-i calea
Hai să urci, destul cu plînsul
Nu căta îndepărtarea
Șoapta nopți-i necuprinsul.
Pasul ce îl faci cu pasul
Te departe și aduce
Peste ce-a porni urmașul
Să ajungă în răscruce.
De pornești ajungi pe cale,
De pornești ți-asumi și riscuri,
Urci în gînduri, urci în vale
Înspre munte vezi doar piscuri.
Lasă calea presărată
Cu clipite ale vieții
Și le-adună doar o dată
La amiaza dimineții.
Iar apoi din nou le-nșiră,
O podoabă-a tuturora
Ca prin ele cîți porniră
Să-ți privească aurora.
Dacă nu, privește dealul
Și pornește-ncet pe vale
Pînă unde ține malul
Și oprește-te din cale.”
001639
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
322
Citire
2 min
Versuri
72
Actualizat

Cum sa citezi

Daniel - Dumitru Darie. “Drumul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-dumitru-darie-0020031/poezie/209376/drumul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.