Poezie
Eu, ca prefață
2 min lectură·
Mediu
Revin acum și n-am să spun nimic
Cu toate că mai toate se compară
Că iar e greu și iar e frig în țară
Și-n viața tuturor mă tot implic.
Am pus cândva politica la zid
Redând speranța vorbelor directe,
Și n-am slujit păcatele abjecte
Cedînd dorinței de a fi servid.
Mai mult, n-am vrut să uit de Mareșal
Ori că Moldova e-mpărțită-n două,
Și-am strâns în palmă boabele de rouă
Plângând țăranii satului real.
Iar omul nou m-a tot dezamăgit
Când nu-și mai amintea de Bucovina,
Sau când, mereu, pe alții dădea vina
Că tot trăim pe muche de cuțit.
M-am dus și la biserică să știu
Ce crimă fac cei ce mai au conștiință.
Și uite-așa, cu cea mai buna știință
Am înțeles că eu degeaba scriu.
Acum revin știind ce lucru fac
La ceasul când istoria se mișcă
Și viața-i o continuă morișcă
Spre deznădejdea celor care tac.
Aduc din timp un gând adolescent
Fără să schimb nimic din vechea formă
Că traversând mereu câte-o reformă
Aș fi cobai cu suflet repetent.
Aceasta e prefața mea de om
Ce își mai pune viața pe hîrtie
Și regăsește-n șoapta sa pustie
Hotarul stăvilitului atom.
Am fost rebel și tot așa voi fi
Și tot mereu cuvântu-l spun pe față
Cătând lumina copcilor de gheață
În marea încercare de-a trăi.
31.12.2006
(vol. I, Pasaport)
001801
0