Poezie

Exil

1 min lectură·15 octombrie 2006

Mediu

Retras în grota mea sinistră,

etern presat de gînduri mari,

Sfărmat în falduri și cornișe

rămîn pustiu printre ghețari.

M-afund în sfera glaciară,

mă prinde-n veșnicia ei,

Rămîn de-a pururi exilatul,

exil îmi e groapa cu lei.

Retras în lumea sechestrată

mereu mă duc spre înapoi,

Punînd ca semn de încheiere

destinul împărțit la doi.

Mă-nchin în sfera mea perfectă

păstrînd oceanul înghețat,

Sînt mîndru doar de șoapta spusă

și mă las veșnic exilat.

M-acceptă tainic astă lume

cu tot accentul meu de ieri,

Spre ură, groază și minciună

voi pune gîndu-mi barieri.

Rămîn în sfera glaciară,

rămîn etern teribil vis

Însingurat cu tot cu viață,

ca un zadarnic compromis.

O lume rece ce scînteie

o văd cu ochii mei, orbind,

Orice s-ar spune și ar face,

tot singur mă trezesc, ursind.

Degeaba fapta mea e-un bine,

eu tot altfel sînt înțeles

Și soarta mea neînchegată

e un exil mereu cu sens.

001.698

Daniel - Dumitru Darie. “Exil.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-dumitru-darie-0020031/poezie/208730/exil

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.