Poezie
Exil
1 min lectură·
Mediu
Retras în grota mea sinistră,
etern presat de gînduri mari,
Sfărmat în falduri și cornișe
rămîn pustiu printre ghețari.
M-afund în sfera glaciară,
mă prinde-n veșnicia ei,
Rămîn de-a pururi exilatul,
exil îmi e groapa cu lei.
Retras în lumea sechestrată
mereu mă duc spre înapoi,
Punînd ca semn de încheiere
destinul împărțit la doi.
Mă-nchin în sfera mea perfectă
păstrînd oceanul înghețat,
Sînt mîndru doar de șoapta spusă
și mă las veșnic exilat.
M-acceptă tainic astă lume
cu tot accentul meu de ieri,
Spre ură, groază și minciună
voi pune gîndu-mi barieri.
Rămîn în sfera glaciară,
rămîn etern teribil vis
Însingurat cu tot cu viață,
ca un zadarnic compromis.
O lume rece ce scînteie
o văd cu ochii mei, orbind,
Orice s-ar spune și ar face,
tot singur mă trezesc, ursind.
Degeaba fapta mea e-un bine,
eu tot altfel sînt înțeles
Și soarta mea neînchegată
e un exil mereu cu sens.
001690
0