Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"cantecul ploii"20038 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
41 rezultate

critica-singura

ColecțieRubrică12 texte

"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschiv&#259 și tac când lovesc." – Cosmin Perța

de Raul Huluban

Laurentiu MoiseLM

Laurentiu Moise

AutorAtelier

Volume de poezie - selectiv Plimbare printre ganduri La portile lumii Zile in sfarsit Lectie de lumina Rasturnarea clepsidrei Adevaruri negre Din amintirile unui Dumnezeu Cantecele adancurilor Profetii neimplinite Ganduri de pe tampla ploii Efata (Unicul sfarsit) Poeme pentru Silvia Proza: A treia jumatate (roman inceput) Rasturnarea clepsidrei In intelegerea de a fi

12 poezii, 0 proze

George DumitrescuGD

George Dumitrescu

AutorClasic

S-a născut la 22 aprilie 1901 în satul Cocioc-Ilfov. Face liceul la Ploiești. În ultima clasă liceală debutează și în volum, cu Poezii, 1915-1919. Absolvă Facultatea de Litere din București. A fost asistent universitar, profesor de liceu. Timp de patru ani (1925-1929), a condus revista \"Ritmul vremii\". Își ia doctoratul în litere cu o teză despre poezia lui Panait Cerna. S-a manifestat sporadic și ca istoric și critic literar, dar a publicat mai ales poezie, pentru care a și fost premiat de două ori, de către Academia Română și Societatea Scriitorilor Români. A murit în București, la 31 octombrie 1972. Lirica sa se înscrie în linia minoră a spiritului sentimental și intimist, în descendența lui Iosif și Anghel, fără contacte vizibile cu spiritul modern care bântuia literatura interbelică. Rămâne un elegiac confesiv și discret, dând naștere uneori unei sensibilități aparte, notabile. Dintre volumele sale de versuri amintim: Primăveri scuturate, București, 1924, Cântece pentru madona...

3 poezii, 0 proze

MN

Mihai Nebeleac

AutorClasic

romancier ucrainean născut în Rona de Sus la 17 ianuarie 1949, decedat la 18 februarie 2003 Poetul și prozatorul Myhailo Nebeleac s-a născut la 17 ianuarie 1949 în comuna Rona de Sus, județul Maramureș, într-o famile de țărani. «M-am născut între munții albaștri/ din aleanul cântecului de oier,/ pe unde timpul șerpuie într-una, doar în răsuflări de primăvară/ apropiindu-se cu sete/ de cofa cu apă rece/ pe unde ierburile zboară/ tot printre șiruri de cocori…», va scrie într-una din poeziile sale, despre locul său de naștere, care a devenit pentru Myhailo Nebeleac alfa și omega a scurtei și neliniștitei sale vieți – «Aici este liniștea nașterii mele,/ aici este soarele plopilor mei,/ aici începe urcușul/ drumului meu către stele!..» Drumul către stele al poetului, ajuns el însuși o «stea» a literaturii ucrainene din România s-a dovedit a fi nedrept de scurt și deseori un «urcuș» greu. După terminarea școlii elementare din satul natal, unde-l avea profesor de limbă și literatură...

0 poezii, 0 proze

AM

Anthony de Melo

AutorClasic

Selecțiune din opere: - Înțelepciunea broaștei - culegere de anecdote; - Cântecul păsării - culegere de povestiri pentrru oameni de toate credințele dar și pentru atei; - Absurdități la minut - anecdote în limbaj criptic; - Înțelepciune la minut - anecdote și povestioare pentru suflete deschise.

1 poezii, 0 proze

T.S. EliotTE

T.S. Eliot

AutorClasic

Thomas Stearns Eliot (26 septembrie 1888 – 4 ianuarie 1965) a fost poet anglo-american, dramaturg, critic literar. S-a născut în St.Louis, Missouri și a fost mezinul răsfățat al unei familii cu 7 copii. Mama sa, profesoară și poetă aspirantă, este cea care îi face cunoștința cu poezia. În 1910, Eliot își încheie studiile de filozofie la Harvard, deși frecventează cursurile numai selectiv. Petrece un an la Paris unde scrie Cântecul lui Alfred Prufrock, poemul care îi aduce consacrarea. Aici va frecventa cursurile universității din Sorbona, iar în Anglia va studia și la Oxford. În 1914, pleacă în Anglia cu o bursă de studii. O întâlnește aici pe Vivienne Haigh-Wood, guvernantă, dansatoare și morfinomană. În ciuda protestelor familiei, Eliot se căsătorește cu ea. După moartea tatălui său, în 1919, suferă o cădere nervoasă. În timpul recuperării scrie poemul Țara pustie, devenit simbolul generației postbelice, generație deziluzionată și debusolată, și totodată piatră de temelie a poeziei...

26 poezii, 0 proze

BV

Bivol Vasile

AutorClasic

Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...

0 poezii, 0 proze

Adriana Marilena StroilescuAS

Adriana Marilena Stroilescu

AutorAtelier

Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...

221 poezii, 0 proze

Mihai CodreanuMC

Mihai Codreanu

AutorClasic

Mihai Codreanu (n. 25 iulie 1876, Iași - d. 23 octombrie 1957, Iași) a fost un poet român, membru corespondent al Academiei Române (1942). A fost director la Teatrul Național din Iași (1919-1923); profesor și rector (1933-1939) al Conservatorului de Artă Dramatică din Iași; director la revista "Însemnări ieșene". Debutează în lumea literară cu versuri în "Lumea ilustrată" (1891). Volumele sale de poezii sunt: "Diafane" (1901), "Din când în când" (1903), "Statui" (1914), "Cântecul deșertăciunii" (1921), "Turnul din fildeș" (1929), "Statui. Sonete și evadări din sonet" (1939). Este cel mai prolific sonetist român.

24 poezii, 0 proze

Stanica Ilie ViorelSV

Stanica Ilie Viorel

AutorAtelier

Eu m-am născut să fiu mai mult de o zi...Poate cât să am timp să mă nasc. Am apărut în Hunedoara și puțini sunt cei ce mi-au auzit sosirea, nu pentru că n-aș fi avut ceva de spus.Am spus, în gura mare, dar furnalele vuiau cântecul lor (mai târziu am aflat...jeleau), mama mea era obosită de ziua de ieri și de altele.Moașa și-a sters nasul cu mâneca halatului și mi-a zâmbit ca și când ar fi spus :- o să vezi tu! Am rămas de atunci pe aci, mereu pentru încă o zi. Poate cât să am timp să mă nasc. *** actualizare, azi 24.07.2024: n-am publicat nimic, dar, de curând, am avut curajul (tupeul) să dau la tipar două volume, în parteneriat cu editura Ecou Transilvan- Cluj Napoca. folosind link-ul de mai jos puteți viziona filmul prezentării cărților https://m.youtube.com/watch?v=QEmfnHMiM9U&t=1561s *** e-mail: siwdem@yahoo.com *** actualizare, azi 08.08.2024 am debutat într-un volum colectiv, alături de autorii: Anica Andrei-Fraschin, Ottilia Ardeleanu, Valeriu Barbu, Mihaela Marinela Chițac,...

1052 poezii, 0 proze

Dana BanuDB

Dana Banu

AutorAtelier

Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970. A debutat cu poezie în anul 1984, în revista Astra. Este poet, prozator, scenarist și călător literar. De-a lungul timpului a publicat în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate. A semnat cu acest nume de autor volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023. Tot cu acest nume a semnat și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024.

483 poezii, 0 proze

cantecul ploii

de Ion Nimerencu

vine ploaia gravida calare pe o masa cu patru picioare dezbracata alearga pe dealuri cu-o armata de nori si de valuri refren: pic - pic pic - pic vreau s-adun ploaia-ntr-un plic ca sa-i prind cu-n...

PoezieAtelier

Cântecul ploii

de Mangiurea Oana

Din ploaie se nasc soldați Plâng după lumină Stropi ai nimănui, în veci uitați Plecați în lume dupa tihnă. Se ascund după nori greoi Mor mereu, renasc în veci Vântul îi transormă-n ploi Trăiesc...

PoezieAtelier

Cântecul ploii

de petre ioan cretu

Când ferestrele încep să plângă rouă când orele zilei s-au împuținat și vine întuneric îmi place să îmbrățișez ploaia pe furiș, să o sărut și stropii ei, lacrimi de îngeri, să-mi spele fața. Cu...

PoezieAtelier

Cântecul ploii la începuturi

de petre ioan cretu

când ferestrele încep să plângă una câte una pe bulevard când orele zilei s-au împuţinat şi vine întunericul din gânduri îmi place să îmbrăţişez ploaia pe furiş să o dezmierd să o mângâi pe oase să o...

PoezieAtelier

Cântecul ploii spre asfințit

de petre ioan cretu

fantomele de zi la braț cu arătările nopții s-au așezat lângă mine tiptil şi patul scârțâia groaznic, iar mâna mi-a rămas încremenită în mângâierea lor în ochi mi-au crescut deodată priviri infirme...

PoezieAtelier

simfonia ploii

de FLOARE PETROV

cântecul ploii răsună în stradă stropii mari cântă pe frunze duios copiii aleargă către o bravadă sar în băltoace de sus în jos. mâinile diafane a ploii de vară mângâie suav arbori înfometați...

PoezieAtelier

rapsodia ploii

de FLOARE PETROV

cântecul ploii este purtat de vânt printre arborii cu sete fremătândă mâini diafane pe clape de pământ mângâie crizanteme cu fervoare crescândă. fluturii ascunși sub corole de flori așteaptă razele...

PoezieAtelier

Plânge El

de Lory Cristea

Cântecul ploii monoton și rece E mai degrabă ca o profeție O miză pusă rău, pe treisprezece Dintr-un refren pierdut în cine știe. Să mă sădiți cândva, la primăvară Pământ s-aveți pe înțelesul meu Să...

PoezieAtelier

ploaia vine de la cluj

de Maria-Gabriela Dobrescu

nu știam cântecul ploii de fapt mereu am crezut că este doar un refren al toamnelor aștept inconștient crispat trecerea timpului spre sâmbătă să dorm să tac să tac să dorm în locul în care te...

Atelier