"brate pline de reni" – 20045 rezultate
0.05 secundeMeilisearchHarry White de Danciu
din Prefață lui Ștefan Doru Dăncuș la cartea: Sânt pentru ca Este Harry White de Danciu s-a născut într-o lume a lacrimei terestre, satul Trestia din Maramureș. Acolo unde copilăria nu se pierde niciodată pe ulițele satului pline de praf, în luna când florile se rup din mugure prevestind învierea lui Isus. S-a risipit în parfumul universului, cu o chitară adesea sub braț, trecănd trist pe străzile întunecate ale unui oraș din România. Un steag, o mașină de tors, o lampă de mină, o piatră de la Chiuzbaia și alte câteva obiecte rustice, reprezintă pentru el zestrea româneascăa printre străaini. Dacă ar fi judecat după acestea, nu poate fi considerat un om bogat; în rest își trăieste viața pentru a putea răspunde la căteva întrebări esențiale pe care și le-a pus. Imaginea lui este mereu aceiași din vremea când a fost învățător în lumea copilăriei sale, pentru că nu există nicăieri pe pămănt un tablou mai frumos decăt acel al întoarcerii Învățătorului. Cartea de față (Sânt pentru ca Este)...
0 poezii, 0 proze
Andrea Ilies
Am venit pe lume la sfarsitul lunii lui Cuptor intr-un orasel de la poalele muntilor Calimani (Toplita, jud. Harghita). Fiind primul copil in familia mea si prima nepoata de altfel, am fost foarte mult indragita si chiar resfatata de tot neamul. Imi aduc aminte de zilele de la cresa si de prima tabara la mare (Navodari) aveam vreo 4 anisori si plangeam in fiecare seara dupa mami si tati, numaram pe degete zilele care ma desparteau de ei. Anul 1989 ma gasea intr-o camera de garda la spital cu injectia de penicilina in plina actiune, imi aduc aminte ca asistentele au inceput sa tipe, si tata m-a luat repede si am plecat, fugea cu mine in brate si nu intelegeam de ce. Pentru varsta la care eram atunci revolutia nu a facut nici o diferenta. De prima zi de scoala imi aduc aminte ca de un vis scaldat in emotii si teama. Simt si acum parfumul invatatoarei si mana ei calda.Anii de primara au trecut foarte repede, gimnaziul a fost mai diferit, nu imi placea matematica si stiu ca tremuram...
2 poezii, 0 proze
daniel
3 poezii, 0 proze
Mihai Tița
o fuga pe scari in 89 la taicamiu in brate, spre ultimele etaje. stateam la parter, in militari. prin 92 parca ne-am mutat in baicului. cateva saptamani camera mea si a lu nicu a fost goala, cu linoleu gri pe jos si o draperie pe langa perete. ma jucam cu calaretii aia de care nu stiam ca se agata perdeaua; imi imaginam un tren cu foarte multe vagoane. mihaitita.blogspot.com/
30 poezii, 0 proze
Dorina Enuica
sunt un bob marunt in lanul terrei dar un ocean pe brate pot sa tin, sunt vise si sperante si sunt vie dar, totusi, sunt atata de putin. Mda... despre mine sunt și nu sunt multe de spus, dacă ținem cont că "viața fiecărui om este o istorie" (There is history in all men's lives)așa cum a spus-o Sakesspearre, atunci și despre mine ar fii multe de spus, ca și despre tine și despre ei...Dar, când nu vrei să-ți povestești istoria vieții, te descrii în câteva cuvinte; să văd dacă reușesc!? Studii: Liceul(nu contează care)în Oravița.Trei calificări post liceeale:1. Operator PC,vânzător comercial și operator CTA.Trei ani de facultate:Științe Politice și Administrative Timișoara.Profesia mea de acum? AMP( asistent maternal profesionist)Situația mea civilă?Căsătorită pentru a treia oară:cu primul după 15 ani am rămas cu doi copii, fată și băiat și m-am ales cu un divorț.Al doilea după 6 ani a decedat(cancer pulmonar)iar al treilea e cu mine de un an și 2 luni, vom vedea ce urmează...Aspectul...
9 poezii, 0 proze
Andreea
Murise ingerul, dar nu l-am putut tine in brate, se facuse de apa si mi-a curs printre degete, mi-a umezit genunchiul si mi-a spalat picioarele cele cu care alerg, cu felul lui de a se duce si de a ma lasa singur si in vesnica alergare.(Nichita)
6 poezii, 0 proze
Artemesia
Sunt o farsa. Data nasterii: 1 Aprilie 1989. Inca la liceu cu un ghem de ate colorate in brate. Ate innodate... [incomplet]
2 poezii, 0 proze
Cliparu Alexandru
Născut: 1977, Tulcea Domiciliul: Constanța Studii: liceul Meserie: stivuitorist Stare civilă: da Hobby: trecerea străzii Fobii: România, televizorul, femeile cu copii in brațe Decedat: sigur, de ce nu? Pentru critici, reclamații și schimburi de idei necenzurate de vreun editor țâfnos, mă găsiți la adresa de e-mail asarapova@yahoo.it
14 poezii, 0 proze
Ileana Petrovici
Liceul de coregrafie Micuța lebădă era încă o copilă care credea că paralela 45 ar putea fi o panglică pe care s-o înfășoare-n păr noaptea auzea orașul cum scrâșnește îmbibat de petrol sondele îngânându-i oftatul prima ei păpușă a fost o marionetă ale cărei ațe se încurcau mereu cu ea-n brațe a cunoscut-o într-o sala pardosită cu note muzicale pe doamna Margareta împărtășindu-i primele noțiuni de balet timpul nu mai avea răbdare devenise o tornadă ce o desprinse de poalele mamei unicul punct de referință din viața ei abandonând brusc cuibul copilăriei migrând spre o nouă lume așa se trezi catapultată într-o sala mare împrejmuită toată cu oglinzi creându-se o stranie relație cu imaginea sorei ei o confruntare permanentă stimulând autocontrol și o atentă coordonare a mișcărilor absorbită de muzica lui Bach,Mozart,Beethoven care-i asistau pașii dându-le muzicalitate studiul desfășurat zi după zi transforma corpul fetiței tendoanele căpătau flexibilitate alungându-se arabescurile luau...
34 poezii, 0 proze
Jaufré Rudel
Jaufré Rudel de Blaia a fost un om foarte nobil și generos și prinț de Blaia. Și s-a îndrăgostit de contesa de Tripoli, fără a o fi văzut vreodată, și numai pentru vorbele bune pe care le-a auzit despre ea de la pelerinii ce se întorceau din Antiohia. Și a scris despre ea multe versuri cu melodii bune, dar cu cuvinte simple. Și pentru că voia să o vadă, s-a făcut cruciat și s-a pornit pe mare. Și pe corabie a căzut bolnav și a fost dus la Tripoli aproape mort într-un han. Și aceasta a ajuns la urechile contesei și ea a venit la el, la căpătâiul său și l-a luat în brațe. Și a știut că ea era contesa, și pe loc și-a redobândit vederea și auzul și l-a lăudat pe Dumnezeu pentru că l-a ținut în viață până a văzut-o. Și astfel a murit el în brațele sale. Iar ea l-a așezat în mormânt cu mare cinste în casa Templului. Și pe urmă, în aceeași zi, s-a călugărit pentru durerea pe care a dobândit-o prin moartea lui. Engleză Jaufre Rudel (Jaufré in modern Occitan) was the Prince of Blaye (Princes...
2 poezii, 0 proze
brate pline de reni
de Mihai Leoveanu
eram atat de tanar de aproape renii mei erau inalti cat o grozama de parca rasuflarea se-mpiedica-n zapada cand ii bateam naprasnic sperand sa nu adoarma si ridicam un templu pe rasuflarea lor si ma...
sumar de eu
de Mihai Leoveanu
democrația stresului ce să fie, Doamne? când nu poți să taci altfel taci pe silabe, Bedranos … aș vrea să DA mai peste margini totul izbucnește în flăcări… ai ajuns și aici, Nenumito? (făptură de aer...
Puf-pluș
de Mihaela Maxim
Era o data un măgăruș, cu ochi sticloși Și cap de pluș, și o desagă din fuior, Pentru păpuși. Era și-un vifor de temut, pe-afară, rece Și tăcut, de-ngheață ciorăpeii -n așternut, Când iarna nu mai...
de-a veșniciei neastâmpăr
de Porumb Darius
veșnicia mi-e pururi alături ca o îmbrățișare aspră a vieții când înving și când mă poticnesc în fiecare lucru trăitor iar din văzduh nici o urmă, nici un strigăt, nici o taină nu vin spre mine să-mi...
Liceu
de Zaharia Ramona
“Și de ce le-ar păsa? Toți au viețile lor de trăit, a mea este doar o altă poveste.” În ziua aia au băut mult împreună, “îi picase” printr-un noroc un bidon de țuică, rea la gust – dar...
Baia (sau O eternitate iterativă)
de Leonid Dimov
— Vezi clădirea cea mare? Nu aia! — O văd. — Ei bine, acolo e Baia. — E departe foc! — Ba nu-i departe deloc: O iei pe strada cu paltini cojiți Unde vă tot copilăriți, Iar cea dintâi uliță ce-o taie...
red light
de Ligia Pârvulescu
vrei sa tragi de volan să tai parapetul dar e târziu taci ucizi realitatea îi așezi mumia cu vedere spre ceilalți în firida unui zâmbet blazat în stânga Amstelul își întinde trupul negru pe brațe...
Poveste
de Abeaboeru Alina
Fiecare are nevoie de cineva care sa-i demonstreze dragostea, indiferent de modul in care o face. Acum sunt melancolica. As vrea sa fiu tinuta in brate, doar atat. Sa fiu privita in ochi, iar eu sa...
La rascruce...
de rus andrei
La răscrucea dintre stele se abate a mea privire, Ea tot cată cu nesaț o stea mică, amintire, A sărutului tău dulce ce-l primeam sub clar de lună Chiar pe banca de sub prun, lângă veșnica fântână!...
Glass
de Stoica Nicolae Ciprian
Sunt iar aici... în camera asta am mai fost și era atât de rece și pustiu. Acum te caut și te privesc pe tine, cea cu părul în vânt și ochii închiși în realitate. E frig și trebuie să îmi dezmorțesc...
