Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"barbatii de carne"20030 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
Maria GoldMG

Maria Gold

AutorAtelier

Jurnalul meu de măritată,roman, Editura Semne Bucuresti, 2006 referine critice:Prof. dr. Zenovie CARLUGEA, Dumitru Augustin Doman Născută în Alba-Iulia. Mamă a trei zmei, plus o prințesă pe drum. Licențiată în drept. Nu doar testez apa, mă arunc și înot cu toată pasiunea. Nu mai profesez, trăiesc simplu iubesc caut învăț umblu prin lume nu mai dau credit școlii cred mult în educație și mentori reciclez, nu mai mănînc procesate, nu carne și nu mă uit la reclame mi-am făcut o grădină în mijlocul unei metropole vecinii își rup gîtul privind peste gard nasc îmi țin copiii la sîn și nu-i vaccinez ei se iau la întrecere cu sălbătăciunile și eu pe urmele lor am iubit numai bărbați pe care voiam să-i repar (și nu m-am oprit) și am împărțit cu ei nopți sălbatice fructe și fericire foarte des mă întreb cine-i femeia aceasta? Inventez rețete sofisticate din nuci, legume și fructe colorate frumos de mama natură. Invit prieteni la masă tot timpul. goldiada@gmail.com goldiada@yahoo.com

163 poezii, 0 proze

Benedek József MihályBM

Benedek József Mihály

AutorAtelier

Scriu în limba maghiară. Am publicat în mai multe reviste, și pe internet. În 2010 a apărut la editura T3 prima mea carte, cu trei piese de teatru, intitulat "Bărbații". O parte din prima piesă, cu titlul "Pas" a câștigat premiul 1. la Radio Literar. (Irodalmi Rádió) Această piesă a fost prezentată pe mai multe posturi de radio. Adresa web: pieseradio.ablog.ro

5 poezii, 0 proze

Alexandra VelescuAV

Alexandra Velescu

AutorAtelier

Andreea Stafie. Studentă la Actorie, Universitatea de Arte "George Enescu", Iași Iubesc oamenii, detaliile, arta, mirosul cărților, femeile frumos îmbrăcate care merg la operă, bărbații tăcuți, politicoși, cu voce răgușită, ce se întâmplă în autobuz, pe câinele meu Rocky, bomboniera mea cu flori uscate și cercei, eșarfele, pianul lui David Nevue, Turgheniev, filmul "Modigliani", anticariatele în care cântă violoniști cu o expresie mai tristă ca a mea Detest aceleași chestii messengerID: dee_xtrem_dream

18 poezii, 0 proze

EutropiusE

Eutropius

AutorClasic

Eutropius (sec. IV. d.Hr.) a fost un istoric roman. A scris în jurul anului 367 compendiul Breviarium ab urbe condita în 10 cărți, în care tratează istoria Romei de la începuturile ei până la împăratul Valens (364-378), valoros mai ales pentru studierea evenimentelor petrecute în Dacia în secolele II și III. Eutropius susține în mod neîntemeiat că, la data colonizării romane a Daciei, aceasta fusese secătuită de bărbați și că, odata cu trupele romane a fost retrasă din Dacia și populația romană (271). Poziția lui Eutropius este apropiată de tradițiile istoriografiei senatoriale, care preconiza o monarhie moderată. Numele de Eutropius este forma latinizată a numeului grecesc Ευτροπιος (Eutropios), care se trage din cuvântul grec ευτροπος (eutropos), care înseamnă "versatil"

1 poezii, 0 proze

elena gheorghiuEG

elena gheorghiu

AutorAtelier

verde .soldatul porumbel-poveste-editura mondograf 1995 povestea pisicutei fundita-editura metafora 1999 sapte povesti-editura metafora 2000 vietuitoarele de pe lacul morisa-ed metafora 2001 simple povesti-ed metafora 2002 moartea intra in vacanta 2003, lupi si dame dulci 2004- editura Metafora broboada verde 2005-editura Europolis o fetita numita Speranta-editura metafora 2003-povesti mostenire-flori de tei-editura Europolis 2006. acvariul cu pesti nebuni-editura Vif-Constanta 2008. bărbați vulnerabili-editura vif- Constanța-2008. soparla si marea-editura VIF-Constanta-2009 Coculeana-revista celor mici-Ed Europolis 2007. Grafica la urmatoarele povesti: Doctorita Miau Ed Europolis 2005 si Rina, Ursoaica- Ed Vif. 2009. Integrame -12 reviste si 4 reviste de rebus Aparitii editoriale in Telegraf, Cuget Liber, Romania Libera, Luceafarul Reviste de Haiku- Albatros, Flori de Tei, Autoare de Haiku din Romania. Cartea Congresului de Haiku-1-5 Iunie 2007. Aparitii rebusiste si integrame in...

834 poezii, 0 proze

Leonard TuchilatuLT

Leonard Tuchilatu

AutorClasic

"Despre feciorul meu, poetul Leonard Tuchilatu, se stie mai putin, pentru ca s–a stins de tanar. A scris si el, dar nu a mai dovedit sa scrie totul, murind, fiind rapus de o boala grea." (Nadeja Tuchilatu, mama poetului) A fost fratele poetei Leonida Lari "... Este unul din cei mai subtili poeți români din Basarabia, un mare poet român din secolul XX. Am fost prieteni, deși nu am mers cu el la vânătoare de lei și nici nu l-am biruit împreuna pe Humbaba. L-am cunoscut când s-a întors din Armata Sovietica, unde se și imbolnavise grav. Am discutat mult cu el despre poezie si barbație. Susținea că arta poetica este cea mai bărbată din toate manifestările omenești și tocmai de aceea poetul trebuie să decimeze necruțător formele (rimele), ritmurile, armoniile, influențele și metaforele prea frumoase. Am discutat mult cu el despre poeții moderni și poeții clasici. Hotărâse ca poezia este destinul lui dupa ce l-a citit pe Eminescu. Eminescu, spunea Leonard Tuchilatu, este torentul care înaltă...

3 poezii, 0 proze

Oskar PastiorOP

Oskar Pastior

AutorClasic

Oskar Pastior (n. 20 octombrie 1927, Sibiu, județul Sibiu - d. 4 octombrie 2006, Frankfurt pe Main, Germania) a fost un scriitor de limba germană sas din România. Tatăl său a fost profesor de desen. În ianuarie 1945, pe când avea vârsta de 17 ani, a fost deportat în Uniunea Sovietică, alături de majoritarea cetățenilor români de etnie germană, bărbați cu vârstele cuprinse între 17 și 45 de ani și femei cu vârste între 18 și 35 de ani. Acolo a supraviețuit mulțumită dispecerului, căruia i s-a făcut milă de băiatul slăbuț și înfometat, și nu l-a repartizat să muncească în mina de cărbuni, ci la un colhoz. Aici a muncit până în anul 1949, când i s-a permis să se întoarcă acasă. A scris poezii și în lagăr pe hârtie din saci de ciment. Întors acasă, și-a câștigat întîi existența cu munci ocazionale (făcea cofraje pentru turnat betoane, apoi tehnician în construcții) timp în care a urmat liceul la fără frecvență și a luat bacalaureatul, după care și-a făcut stagiul militar într-o unitate de...

2 poezii, 0 proze

RJ

Raul Joil

AutorClasic

Raul Joil - pe vremuri, sub pseudonimul Raul Iulian, poet suprarealist - n. 25 aprilie 1904, Iași, d. ? a fost un scriitor român avangardist. A colaborat la revistele unu și XX - Literatură Contimporană. Traducător de marcă (a tradus sute de cărți din limba franceză) s-a aflat în echipa de conducere a Editurii de Stat pentru Literatură și Artă. alaături de el se mai aflau câțiva oameni care nu își pierduseră încrederea în soarta culturii. Printre cei în atribuțiile cărora se afla și redactarea cărților de literatură universală erau profesorul Alexandru Balaci, Olga Zaicik, Dumitru Hâncu, după un timp, Dumitru M. Mazilu. Ei au văzut în editarea operelor complete ale marilor scriitori o formă de salvare a conștiinței culturale. din memoriile unui scriitor, despre Raul Joil "Peste șefia de secție a lui Niculae Gheran, a apărut, la un moment dat, aceea a unui alt șef, presupun că „șef de serviciu”: Raul Joil. Noul șef, un bărbat de 30-35 de ani, promovat, fără-ndoială, tot din activiștii...

4 poezii, 0 proze

TR

tudor cristian rosca

AutorAtelier

medic la galati. debut editorial memorii, ed.junimea, iasi, 1985 alte volume publicate: studiu de barbat tragand o sfoara, fundata culturala antares 2002, 20/21, fundata culturala antares, galati, 2007. traduceri: t.s.eliot cartea lui mos oposum despre pisicile poznase, ed.alma, galati, 1996. membru al usr, filiala galati/braila

1 poezii, 0 proze

Paul ViniciusPV

Paul Vinicius

AutorClasic

Paul Vinicius (n. 24 ianuarie 1953, Craiova) este un poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Absolvent al Facultății de Mecanică, Politehnica București, 1982. Membru fondator al cenaclului Universitas. Din 1990 renunță la cariera politehnistă și lucrează ca jurnalist. În prezent este redactor la Editura Muzeului Național al Literaturii Române. Poezie: Drumul pînă la ospiciu și reîntoarcerea pe jumătate, Ed. Crater, 1998; Eclipsa, Ed. Crater, 1999; Studiu de bărbat; Ed. M.N.L.R., 2003; Un poem pentru Ioan Flora, Red Pagoda Press, S.U.A., 2005. Teatru: Și noi am fost în America, Ed. Palimpsest, 2004; Colonia Graffiti, Ed. M.N.L.R., 2005 Premii Premiul pentru debut al U.S.R., 1998; Premiul A.S.P.R.O. 1998.

3 poezii, 0 proze

barbatii de carne

de dinu decuble

carnea tînără s-a ridicat pe bărbați cît o mie de corbi. croncăneau și făceau din cer mai multe fîșii rupte și negre. se simțea dorința crescînd bătînd din palme reci ca niște metale. dang-dang...

Atelier

De ce aplaudam la sporturi?

de Scutaru Alexandru

Fac pariu pe bani ca in clipa asta va scarpinati in cap ca niste maimute cu capuse si sunteti confuzi ca nu stiti sa raspundeti la lectie, amintidu\'va in subconstient de scoala generala (din cauza...

ProzăAtelier

Mă numesc Emanuel

de Paul Bogdan

Mă numesc Emanuel și aș locui la Sulina. Probabil că aș fi un fel de pustnic în orașul unde soarele se varsă diminețile din mare în cer și Dunărea în mare mai tot timpul. Aș locui într-o colibă de...

ProzăAtelier

Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca (41)

de Doru Ciucescu

Se întâmplă uneori, când observăm că unii oameni fac anumite lucruri invers decât suntem obișnuiți, să exclamăm: s-a întors lumea cu fundul în sus! Turistul creștin care vine pentru o scurtă perioadă...

ProzăAtelier

Spre China din Mogoșoaia-19

de viorel gongu

Oboseala generată de drumul destul de lung, de urcatul pe zid, vizitarea diferitelor vestigii, ne-a determinat să dorim întoarcerea la bază chiar dacă nu era încă seară. Sue m-a întrebat dacă ar fi...

ProzăAtelier

animalul lingvistic

de angela furtuna

animalul lingvistic (varianta) textul este un animal lingvistic histrion. în nici o junglă își face culcuș în nici o tundră în nici un canion. însingurat, el locuiește într-un topos labil departe de...

PoezieAtelier

animalul lingvistic

de angela furtuna

animalul lingvistic textul este un animal lingvistic histrion. în nici o junglă își face culcuș în nici o tundră în nici un canion. însingurat, el locuiește într-un topos labil departe de femeile...

PoezieAtelier

Dumnezeu și copiii

de daniela micu

Dumnezeu și copiii Despre cum simți în incertitudine Lumina e înăuntru, așteaptă într-o margine și nimeni nu o poate convinge de nimic, nici dacă urcă vreo scară, nici dacă o trage înapoi. Echilibrul...

ProzăAtelier

Duminica, la Florin

de Raluca Oana Helgiu

Afară este o căldură înăbușitoare, dar eu mă hotărăsc să plec de acasă. Nu mai suport să stau între cei patru pereți ai camerei mele. Simt că mă sufoc, am impresia că pereții stau să cadă pe mine....

Atelier

Câteva amintiri

de nicolae tomescu

„S-a băgat bere !” striga câte un copil tatălui său aflat pe balcon. Informația aceasta era auzită nu numai de tatăl copilului, ci și de alți tătici, bunici, ori burlaci ce se nimereau a fi acasă. În...

ProzăAtelier