Raul Joil

Noaptea sfârșea ca un lemn în cămin. Harpele întunericului, năvod pentru statuiele de fildeș din salonul amintirilor, se topeau sub cenușa de aur a

În oaza lunii, te aștept, semn albastru Al unui gând cu infinitul laolaltă A cărui liniște în palme o cuprinzi Și te îmbăiezi cu soare și cu

Zaremba și-a citit decretul de moarte, într-o noapte când a dat perdeaua visului într-o parte și a zărit undeva, pe jos, alăturea de scuipatul lui

A l f a În oglinda anilor, îmi dau mâna necunoscutului, cu rufele halucinației lipite de trup. Zidurile, plantate închisoare în jurul osânditului,