Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

animalul lingvistic

\"Îl vad pe Dumnezeu și nu mor\"

3 min lectură·
Mediu
animalul lingvistic (varianta)



textul este un animal lingvistic histrion.
în nici o junglă își face culcuș
în nici o tundră
în nici un canion.
însingurat, el locuiește într-un topos labil
departe de femeile autorelief
departe de bărbații cu fiziologie de cult
departe de copiii acvaforte


inconștientul textului este peste tot:
în camera de muzică și tortură
în sala de așteptare a supliciilor
în atriul universului psihofag.
abia născut din omul care moare
zeu
mai degrabă acum decît în fiecare clipă,
textul este un animal al scuzelor
al teofaniilor grotești
al irizărilor.
un cal de tăcere coboară pe versantul abrupt
și nu se mai întoarce.
un sentiment incisiv frămîntă pămîntul
cu copita
și îl udă cu apă
și îl stropește cu sînge
ca pe un sunet ce crește și descrește
precum ziua
precum noaptea
precum viața
precum neantul.
textul suge dintr-un sfîrc abstract
al liniștii
și se deschide
prin claustrare în zăcămînt semantic
perlă și magmă gînditoare


copil al marsupiului estetic,
textul face vocalize în amniosul melancoliei.
textul mîngîie.
textul rage.
textul zboară.
textul cîntă.
textul suspină.
textul înjură.
textul curge.
textul face anamneze.
textul constrînge la dictatura
unei conștiințe a semnului,
cătușă peste introspecții și arhitecturi


textul primordial trăia nemijlocit
experiența divinului
ca și omul hierofant.
el avea o coadă de cometă
și un baobab cu frunze de litere
sau poate că numai
o genealogie de carne
și o genealogie în duh.
facerea textului este facerea omului
în prima zi
în a doua zi
în a treia zi
în a patra zi
în a cincea zi
în a șasea zi și
în a șaptea noapte.
ascunsa ființă a textului
mă caută peste tot
și nu mă mai găsește


textul este autoliza prezentului
ca soluție de apărare față de propria vitalitate.
de ce să alegi moartea?
de să nu te lași ales de text
ca de o moarte subită de inimă?
de ce să te salvezi prin
umanitatea de dinainte de istorie?
de ce sa te ruinezi prin
umanitatea de dinainte de Iisus?
de ce să te îmblînzească
hipnotismul textului?
de ce să te naști înainte de termen
ca om captiv în labirint?
de ce să nu te eliberezi de legăturile
cu vrăjitorul narcisic?
textul este linia continuă a unei grafii
care te propune lui Dumnezeu
prin demers inițiatic.
eu sînt propriul meu proiect inițiatic
eu sînt nodul
nodurile
lanțul de unire și cezura.
eu sînt tot ceea ce nu poate fi
însă numai Unul în text fiind


textul este doar un animal lingvistic histrion.
în timp ce textul a învățat de la mine
cum să răzbată prin dedaluri,
eu am învățat de la text cum să sîngerez.
chipul textului nu poate fi privit fără traumă:
ochii nu sînt ochi
ci gheare albastre lungi și ascuțite.
nasul nu este nas
ci limbă otrăvită
sau gheară roșie.
gura nu este gură
ci gheară roșie.
mîinile nu sînt mîini
ci gheare verzi și roșii
și poate chiar sacre legături cu
arrière- planul genealogiei comune.
picioarele lui sînt tentacule de purpură
și gheare verzi și roșii
ce șterg formele de relief.

în urma textului dezlănțuit
rămîne humusul eliberării de limite,
amintirea cu care moartea mă încarcă
în cocoașa ei
și mă cară pe linia orizontului,
vizibilă în interiorizare.
poetul este singura ființă din lume
care trebuie smulsă din ghearele textului
cît încă e caldă
și se risipește
în Unul







în \"Îl vad pe Dumnezeu și nu mor\". p.156-159.


***
Blog Angela Furtuna

012507
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
568
Citire
3 min
Versuri
124
Actualizat

Cum sa citezi

angela furtuna. “animalul lingvistic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/angela-furtuna/poezie/112735/animalul-lingvistic

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

BR
Distincție acordată
bazil rotaru
Incitant demers, un text al cărui rațiune este textul însăși, animalul lingvistic, animalul semiotic, semnificantul tutore, ca în Roland Barthes.
Făcând acest demers, chiar și la o simpla lectura lectură, participi la celebrare, din discurs – un simplu consum strălucitor, de unde și plăcerea textului, în funcție de comoditate.
„textul suge dintr-un sfîrc abstract/al liniștii/și se deschide/prin claustrare în zăcămînt semantic/perlă și magmă gînditoare” și mulțimea definițiilor ar putea continua, „copil al marsupiului estetic”, „textul constrînge la dictatura/unei conștiințe a semnului”, „textul este autoliza prezentului/ca soluție de apărare față de propria vitalitate”, „textul este doar un animal lingvistic histrion”, „inconștientul textului este peste tot:/în camera de muzică și tortură” etc., pentru ca poemul e plin de astfel de formulări care tind să creeze spații de unde putem vedea sensul prin multiple coduri culturale, formând tot atâtea corpusuri ale cunoașterii.
„poetul este singura ființă din lume/ care trebuie smulsă din ghearele textului/cît încă e caldă/și se risipește/în Unul” un final pe măsură, amar și dureros.
Mă simt bine că am citit acest text, aceasta variantă de discurs îndrăgostit. Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici cu regretul ca nu-s un structuralist la fel de respectabil mereu.
De aceea cu satisfacție acord prima mea stea din cariera de steluțar!
bazil

0