Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"ascult cu mâna la tâmplă "17102 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ionelia TuguiIT

Ionelia Tugui

AutorAtelier

Suferința nu însumează altceva decât momentul unic în care se instalează. Apogeul ei este demn de a fi simțit și atât, căci orice intenție de a povesti sau reaminti de acel moment va fi degradantă. Vei vrea să povestești a doua zi cuiva, și mânat de dorința de a expectora acea trăire înecăcioasă, îți vei căuta cuvintele potrivite. Și chiar de cuvintele nu ar fi cele potrivite, chiar de ai exagera, tot nu o să te înțeleagă nimeni, căci a simți nu este egal cu a povesti. Vei fi privit cu o milă tâmpă, zi mersi și de aia, și cel din fața ta te va considera patetic sau mincinos sau nebun sau câte puțin din toate. Agonia acelui moment nu înseamnă nimic din ceea ce dai afară atunci când povestești, sau din ceea ce explodează poate fără voia ta, ci înseamnă să realizezi că esti un Cineva pe care nimeni nu îl va putea vreodată înțelege, și din acest motiv să te suporți și să te asculți pe tine însuți. A povesti ceea ce suferi este o ofensă la adresa acelor simțiri, căci interiorul nimănui nu...

14 poezii, 0 proze

CG

Catherine Grande

AutorAtelier

Sunt o persoana absolut normala, cateodata instabila emotional,dak aqm ma vezi trantind si distrugand de nervi,cel mai probabil in urmatoarea jumatate de ora ma vei vedea imbratzishand pe toata loomea si dansand de fericire.Nu fumez!Nu consum alcoolice.Cu-atat mai putzin narcotice.Si cofeina imi km displace dar de la Cola nu ma abtzin.De cele mai multe ori prefer ceaiurile naturale,in special ceaiul verde si cele de fructe.Citesc Dostoevsky,Balzac si Dumas.Ma dau in vant dupa picturile surreal,in special Salvador Dali.Ma mai atrag si pozele manga sau anime.I LOVE CARTOONS!In special Happy Tree Friends.Prietenii imi spun adesea k seman q Flippy,eu totushi tind sa cred k aduc mai mult q Giggles.Imi plac filmele SF(in special cele q mutantzi gen X-men,spiderman,Fantastic Four).NU SUPORT MANELELE!Nici dupa muzika prea comerciala nu ma dau in vant.Dak se intampla totushi sa ascult vreo melodie mai comerciala, aceea nu va fi in niciun caz din Romania,si o voi face probabil pt k voi avea ce...

1 poezii, 0 proze

MarcelaM

Marcela

AutorAtelier

Se intreba oare cineva cine sunt?! Nici macar eu...Totusi sa trecem la treaba. Biografia?!-Arhiva prafuita de agonia timpului Uitata pe coltul unei buze uscate A vrajitoarei batrane - Soarta. Eu - nascuta atunci si inca nu decedata, Insir biografia unei vieti inca virgine. Bantuie pe ici-colo si dincolo cineva, Ce isi doreste sa traiasca frumos. Fericirea o imaprte cu suferinta Se bucura de fiecare nota din muzica clasica Dansata in armonia vocii lui Pavarotti. Adora natura,linistea,haosul Adierea vantului ii produce extaz. Raza de soare o incalzeste ca iubirea de mama Luna ii asculta secretul noptii Norii spulbera gandurile adunate Si fulgerul o trezeste la realitate. Apa dulce de izvor ii amorteste buza. Iubeste viata, uraste moartea Simte durerea prin muzica Exprima sentimentul prin vers Iubirea o transforma in note muzicale Note intregi,doimi,patrimi,pauza mai lunga Si din nou pe scara portativului O patrime si-o doime isi face loc. Bataia inimii e un semn ca traieste. Respecta...

1 poezii, 0 proze

Constantin IonCI

Constantin Ion

AutorAtelier

Traiesc cu bucurie, speranță și iubire. TRAIESC. Îi iubesc pe toți ceilalți,buni sau rai. Îi ajut. Și dacă nu-i ajut, nu le fac rău . Ii ascult cu atentie,dar intotdeauna vorbele lor sunt acoperite de glasul faptelor lor. www.constantinion7@yahoo.com

29 poezii, 0 proze

RA

Radulescu Alina

AutorAtelier

"Singura cu toata singuratatea ascult bazaitul surd al calculatorului... deodata..tacere...ascult tacerea si parca vorbeste...neincetat...si vorbeste si vorbeste...si astfel urmez Juramantul Tacerii... Pare o lege din Coza Nostra a?:)) Nesfarsita mafie a "Lumii" lolik sau poate ma insel...da... poate ca nu :))))...Asha ca ascultati-mi tacerea care va vorbeste...si vorbeste...

6 poezii, 0 proze

O

Oana

AutorAtelier

15 ani,bruneta cu tzepi,1.60h ...imi place sa ma distrez si sa ascult muzica house si bineintzeles sa dansez pe acest gen de muzica..

1 poezii, 0 proze

Bogdan CrisanBC

Bogdan Crisan

AutorAtelier

Totul inepe cu inceputul creatiei proiectului meu, care a inceput acuma 17 ani cand Cineva a incercat sa construiasca un copil, dar in cele din urma a creat un esec social,de care m-a legat,si m-a invatat sa ascult de glasul vointei unui copil...si sa il exprim,cum pot mai bine: fotografie si in scris! Nu a tinut de mine insa,ci a tinut de experienta celui care a experimentat proiectul care m-a creat!

5 poezii, 0 proze

DANILA MONICADM

DANILA MONICA

AutorAtelier

Sa incepem cu inceputul, adica mai bine zis cu o frumoasa si insorita zi de iarna adica 13 Februarie 1973 cand am aparut pe lume in prafuitul Bucuresti, o foarte prietenoasa, voluntara si guraliva Varsatoare. Si sa fiu sincera n-as fi vrut sa ma nasc in alta zodie , si mai mult decat atat am ales sa apar cu 2 saptamani mai devreme decat era prevazut de la nenea doctorul. Sunt unica la parinti (desi toti suntem unici, ca personalitate si suflet) cu toate ca mi-as fi dorit frati sau surori. Am crescut inconjurata de dragoste si armonie si de prieteni insa mereu am simtit o nevoie mai mare de dragoste decat ceilalti... Nascuta in Bucuresti dar cu radacini dincolo de Prut, asa m-am nascut, romantica, si la inceput am crezut ca sunt ciudata, sau ma rog asa credeau cei din jurul meu pana cand am crezut-o si eu...Si eram ciudata pentru ca : imi placea marea, sa ii ascult chemarea la ceasul când se tes luminile si cand in linistea inserarii se nasc sublime ganduri.. Mai eram ciudata pentru ca...

156 poezii, 0 proze

iulian vadeanIV

iulian vadean

AutorAtelier

...nu-mi plac lucrurile de vazut...ascult muzica de mirosit si ma inchin unghiurilor... imi place sa cred ca exista fosnetul ierbii in crestere... borcanul cu sare din peretele casei ocnasului... ideea de zbor vertical si caderea totdeauna-n picioare... picioarele mele pe picior de plecare... caini manjiti cu sangele sorei mele... tristetea de a nu ma vedea murind... neputinta omului de a nu se naste... tu... eu... noi...

19 poezii, 0 proze

Geta PetrescuGP

Geta Petrescu

AutorAtelier

Sunt artist plastic; Fac -pictura cu acul-; puteti vedea galeria mea, la:www.getasart.3x.ro Iubesc muzica clasica instrumentala; muzica cantry si o ascult atunci cind vreau sa ma odihnesc; si religia; Poezia este, mai mult o discutie intre mine si Dumnezeu,intre mine si Maica Domnului; Asa incerc eu, sa iau legatura cu Divinitatea;

2 poezii, 0 proze

ascult cu mâna la tâmplă

de Constantin Rupa

cum liniile din palmă îmi vorbesc despre un soare negru ce luminează un pat de spital în el e ventilată mecanic o iubire nespovedită neștiută ne la căpătâiul ei stau de mai multe vieți mănânc...

PoezieAtelier

Tu

de Mihaela Maxim

De nu te-as cunoaște mi-ar fi iarasi greu fără tine Iarnă mișcată din timpul ei Îmi surade vara prin gene Bine ai venit pe tărâmul așteptărilor mele Pasul ți-e secundă și liniștea cer Clipa ți-e de...

Atelier

iubesc s(Ș)i-atât

de Dorina Șișu

Îmi spunea gândul într-o seară acum vreo 7 ani, la un pahar cu eu-l din oglinda spartă la care priveam cu interes nebun: misterul se află la sfârșit. Nu am înțeles care sfârșit și nici de ce dracului...

Atelier

Uită-mă

de Alina Emandi

Uită-mă pe de rost o moarte, în moartea ta măruntă. Pașii nu-ți mai sunt de-ajuns; Albastrul dintre coastele tale încheagă un amurg Din ochiuri de umbră, Și mă cauți, aproape mă mai cauți…...

PoezieAtelier

Contemporană, cu sinele scump...

de Iulia Elize

Visez că întâlnesc prea destinatul Dar visul e un rostogol zăpezii Ca să pot ști, cum merge lucrul, catul Mi-l mai aștept, prin umbletul amiezii. Așa c-adun, pe șaptezeci, la unu Și-mi duce pe din...

PoezieAtelier

Ascult

de violeta andrei

Al lumii plâns ascult prin firele de gând Și-o lacrimă-mi topește, în zbucium, neputința Sărmanele-mi cuvinte sunt prea firave când Încerc să-mi asum vina de a-i ști suferința N-ar fi decât o cale...

PoezieAtelier

Doi

de Nicusor Porumboium

De la apus la răsărit, as vrea Cu tâmpla mea să îți ascult buricul Sa desenam pe pielea noastră uda Un tatuaj, dorința și totul și nimicul Sa ne învăluie printre sunete mute Printre culori ce cad să...

PoezieAtelier

Jurnalul unui pierde vara

de Cezar Davidescu

Ascult cum creste iarba si urmaresc traseul norilor pe cer, ce se misca cu exorbitanta viteza a unui melc inscris la maratonul lincezelii. O picatura de sudoare imi aluneca pe tampla, dar sunt prea...

Atelier

Omul întrerupt

de Gheorghe Istrate

(ROMANIA) OMUL ÎNTRERUPT (poem dramatic) Motto: Trup trăitor prin cuvinte cărțile mele-s morminte alb ridicate peste rambleu ele sunt micul meu mausoleu (gh.i.,4 apr.2003) DUMNEZEU: …sunt infinitul...

Clasic

scrisoare pregătitoare către un z oarecare

de gabriela florina david

dac-aș vrea să mă iubești te-aș minți că altfel ești dac-aș vrea să te sărut te-aș minți că altfel sunt sunt o biată gospodină cabotină androgină în paragină care nu vrea să se-arate ca o carte de...

Atelier