"Zile de ieri" – 20165 rezultate
0.03 secundeMeilisearchgabriela szerescu
Traiesc pentru ziua de maine si cea de ieri si ma scurg in fiecare clipa din realitatea zilei de azi intr-un camp ireal dar aproape de noi toti, slujitori al imaginatiei!Eu, fiinta efemera, declar ca toate lucrurile reale servind drept biografie sunt adevaratele garzi de fier inaintea creatiei noastre.
6 poezii, 0 proze
Lupu Radu
Prin voia Domnului, în seara zilei de 16 decembrie a anului 1977, am privit în jurul meu. Era primul meu pas în viața aceasta. Ca un Părinte plin de iubire, Domnul m-a însoțit de-alungul pașilor mei, ajutându-mă să cresc. să prind rădăcini, să fiu mai înțelept decât ieri și mai puțin înțelept decât mâine. Pe la vârsta de zece ani am simțit nevoia să nasc cuvinte, nevoie ce nu m-a părăsit nici în prezent. Nu de mult, când Domnul a bătut la ușa mea, această nevoie s-a reorientat, astfel încât am decis să-mi dedic cuvintele trecătoare Cuvântului Veșnic. Sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Socială. Am ales această cale spre a lupta pentru cei pe care oamenii i-au părăsit. În final, multe cuvinte aș putea așterne, dar nici un cuvânt nu ar putea să mă descrie, să mă picteze așa cum sunt.Descoperiți-mă printre rânduri, în poveștiile mele.
3 poezii, 0 proze
Cleopa Ilie
Parintele arhimandrit Cleopa Ilie Constantin (Părintele Cleopa) S-a născut la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. A urmat scoala primară de sapte ani în satul natal. Avea o memorie cu totul deosebită, asemănându-se mamei sale. Timp de peste trei ani de zile a făcut ucenicie duhovnicească la Schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea. În anul 1929, la începutul lui decembrie, a intrat în obstea Schitului Sihăstria împreună cu fratele său mai mare, Vasile. După trei zile de ispitire, au fost primiti în obstea acestui schit, în ziua Sfântului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie. Până în anul 1935, Constantin a păscut oile Schitului Sihăstria, împreună cu alti frati. Apoi este luat în armată în orasul Botosani. Se reîntoarce la schit în toamna anului 1936 si este tuns în monahism la 2 august 1937, primind numele de Cleopa. După aceasta face ascultare la oile schitului până în vara anului 1942, fiind ajutat de monahii Galaction Ilie si...
62 poezii, 0 proze
Apostu Mihaela
NU o sa insirui pe unde am fost si ce am facut. Pentru multi oameni a isi spune biografia e un lucru foarte simplu, mie mi-au luat 31 de ani ca sa pot raspunde la intrebarile, unde te-ai nascut?,cine sunt parintii tai? esti casatorit sau nu?, aveti copiii?, care e starea dvs. de sanatate?. Si inca nu am raspuns la toate intrebarile sau doar jumatati de raspuns. Cata munca si suferinta poate insemna sa aflii cine esti. Iar logoreea din scris se explica prin faptul ca eu nu vorbesc despre mine in viata de zi cu zi cu oamenii si toate cuvintele nerostite au iesit intr-o logoree in poezie, pentru ca nu am facut lucrul asta de ani de zile.... Semnele de punctuatie atat de multe, is pentru toate sentimentele, simtamintele, trairile, exprimarile care nu le-am exprimat poate nici macar la nivelul limbajului trupului. Iar cuvantul "cur" nu mi-a placut niciodata cum suna. Viata mea a fost plina de contradictii, de lucruri, intamplari pe care nu am reusit sa le inteleg, sau le dau un sens. Si...
12 poezii, 0 proze
Amos Oz
Amos Oz s-a născut în 1939 la Ierusalim, într-o familie care număra printre membrii săi savanți și profesori, veniți în Israel din Rusia și Polonia. În 1952, după sinuciderea mamei sale, părăsește Ierusalimul, își schimbă numele din Klausner în Oz și se stabilește în kibuțul Hulda, unde își va petrece mai bine de treizeci de ani. Își ia licența în filosofie și literatură la Hebrew University din Ierusalim, dar revine apoi în kibuț, dedicându-se scrisului, agriculturii și activității didactice la liceul local. A luptat în Războiul de Șase Zile din 1967 și în Războiul de Yom Kippur din octombrie 1973. În 1965 îi apare prima culegere de povestiri, „Acolo unde țipă șacalii”, urmată, un an mai târziu, de romanul „Altundeva, poate”. În 1968 publică romanul „Soțul meu, Michael”, care a provocat o adevărată furtună literară și politică. Romanul a fost tradus în peste 20 de limbi și transpus pe marele ecran. Volumele de povestiri „Spre moarte” (1971) și „Dealul sfatului nelegiuit” (1976,...
1 poezii, 0 proze
ana andone
Am vazut lumina zilei intr-o frumoasa zi de toamna,intr-o familie modesta de la margine de Bucuresti.Copilaria mi-am petrecut-o la bunicii din partea mamei,intr-un sat prosper de pe malul Mostistei.Acolo am invatat sa fiu atenta la tot ce ne inconjoara,de la firul ierbii pana la cerul instelat si sa prefac totul in senzatii,dezvoltand o anumita sensibilitate si o inclinatie catre vis si poezie.In gimnaziu obisnuiam sa scriu intr-un caietel "scrisori pentru fluturi si pietre",obicei pe care il am si acum atunci cand inima se revarsa. Drumul in viata mi l-am hotarat de cand eram foarte mica si obisnuiam sa ma joc " de-a scoala".Asa ca mai tarziu nu a fost deloc intamplator faptul ca am urmat cursurile Liceului Pedagogic din Bucuresti si apoi ale Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti.Se implinesc 20 de ani de cand scoala imi e si casa si rai si iad in acelasi timp. Imi doresc ca lumea sa fie mai buna,mai luminoasa si mai plina de iubire si poezia e o cale...
144 poezii, 0 proze
cristian oprea
IERTARE Am pe cineva,un prieten,care se simte atunci cand iarta ca o gaura intr-un zid. “E un zid inalt ? “,il intreb. “Mai degraba o ruina”,tine el sa-mi limpezeasca nedumerirea. “Si atunci ce-ti pasa,dragul meu,oricum o sa se prabuseasca intr-un fel, nu?”. “Mi-e frica”,spune el,”sa nu ma obisnuiesc cu spartura...” LINISTE “Cum poti sa traiesti fara DUMNEZEU?”,am intrebat-o. Paream amandoi dealtfel,destul de mirati de intrebarea mea.... “Traiesc si-atat,am un rost,o lume in jur de suportat,si as complica inutil jocul asta cu o pedeapsa in plus‘’,mi-a strecurat printre dinti aproape dintr-o rasuflare. O prapastie grea imbracase parca,de tot,cuvintele...Am insistat: “atunci de ce imi spui mereu ca ma iubesti?”. “Pentru ca vreau‘’,zise ea ridicandu-se de la masa,’’sa te stiu linistit...” SA NU DAI NUME RAULUI Sa ii dai buna dimineata,si sa-l trezesti la timp.Sa-l tii pe langa tine si sa-l asezi la masa.Sa nu-l vinzi.El te va cumpara oricum.Sa nu-l lasi totusi sa tuseasca cu zgomot.Iti...
2 poezii, 0 proze
Tudor Arghezi
1880, 21 mai - Vede lumina zilei, la București, poetul care numele său adevărat este Ion N. Theodorescu. Pseudonimul său, Arghezi, provenind, explică însuși poetul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului. Alți critici vorbesc despre unirea numelor a doi mari sfinți eretici, Arie și Geza. 1891 - 1896 - Cursurile liceului Sf. Sava. 1896 - Debut literar sub influența \"magistrului\" Alexandru Macedonski, în \"Liga ortodoxa\", semnând Ion Theo. 1900 - 1904 - Poetul e câțiva ani călugar la Cernica. În romanele sale mărturisește că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci autorul ciclului Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. Recurge la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire va parodia cu sarcasm toată această lume. 1905 - 1910 - Călătorie în străinatate. Puțin timp la Paris, apoi la Mănăstirea Cordelierilor, unde e asaltat să devină catolic. Plictisit de insistențe,...
0 poezii, 0 proze
Lucius Annaeus Seneca
Lucius Annaeus Seneca (sau mai simplu Seneca sau Seneca cel Tânăr) (ca. 4 î.Hr.–65 d.Hr.) a fost filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero, a ocupat și funcții în administrația Imperiului. Seneca a văzut lumina zilei în ajunul secolului I al erei noastre, în cea mai romanizată regiune sudică a Hispaniei, provincia Baetica. Seneca este un andaluz sau, cum îl numește biograful sau român, istoricul Eugen Cizek, un "corduban". Orașul lui natal este Corduba, azi Cordoba, la apa Guadalquivirului. Seneca cunoscut și ca Seneca Retorul sau Seneca cel Bătrân (55 î.Hr.-41d.Hr.), a avut o valoroasă activitate de intelectual creator, atât în Spania, cât și la Roma. Istoric și critic al artei oratorice, Seneca tatăl a fost un apărător al tradiției clasice. Făcea parte din ordinul cavalerilor, situat imediat după ordinul senatorilor, primul în ierarhia socială. Mama lui Seneca, Helvia, provenea dintr-o familie de notabili din vecinatatea Cordubei. Soții Seneca au avut trei băieți. Lucius...
3 poezii, 0 proze
Mirela Serban
Amurgul unei zile de toamna mi te-a adus in cale..de atunci tristetea a disparut din sufletul meu prafuit de dor
2 poezii, 0 proze
Zile de ieri
de Karla Ciucă
Vise se-ascund pe rafturi albite Și roase sunt de-al zilelor fior. Cuvinte în lacrimi și zâmbete ucise. Mă-ntreb dacă aș vrea să le cobor. Văd clipe trăite din plin odinioară. Văd răni sculptate în...
Zile de dimineață
de Ghita Ana-Maria
Nu e nimic mai plăcut decât diminețile încețoșate de mahmureală, când îți e atât de lene să te speli pe dinți încât te gândești că de ar fi lenea un păcat trebuia să te trăznească de trei ori în...
elogiu zilei de ieri
de Liviu Nanu
în fiecare dimineață găsesc în fața ușii ziua de ieri ce să fac cu ea? o iau în casă o hrănesc o alint o întreb ce planuri de viitor mai are dacă are am strîns o mulțime de zile de ieri o adevărată...
Poezii de dragoste
de x
Te-am apropiat de mine cu fiecare zi, Te-am simtit frumoasa, si te-am cerut Vietii sa mi te-aduca de oriunde-ai fi, Din oricare umbra, ratacita-n trecut. Ti-am asezat gesturile-n mangaieri,...
poezii de dragoste
de x
Þi-am fost umbră-ntre lacrimi, am fost vis Când dorul suspină-ntre anotimpuri grăbite, Pe o coală-a tăcerii suferința ți-am scris Și-am ascuns-o-ntre gesturi de mult părăsite. Scrum s-a facut...
frumusețea unei felii de pâine
de Olaru Mihaela
e dimineață. din nou. dar de fapt a mai fost vreodată dimineață sau prea multele zile de ieri le-am inventat, din plictis mă încalț cu o șosetă plină de găuri (e ironie sau soare afară) cineva rumegă...
Bilanț la aproape o săptămână de la lansarea Radio Agonia
de Bogdan Geana
UPDATE 08.05.2025 Tocmai au fost încărcate la Radio Agonia 12 poeme, trimise de ieri seară și până astăzi. Mulțumim celor care ni s-au alăturat demersului nostru de a introduce poezie în ordinea de...
Lecție de Umanitate... !?!
de Anghelina Tiberiu
Un mic prezentator robot, cu o față destul de ciudată dar veselă, dădu cuvântul Marelui Motor al Mecanizatelor. Acesta, se urcă pe mica scenă introdusă la repezeală în marea sală de spectacol, cu un...
Nimic de spus
de Victor Potra
V-ați trezit vreodată cu nimic de spus în gură? Ce gust are la voi? La mine a fost verde. Toată ziua de ieri. Și cea de azi. Să vă explic. Am un job, nu știu dacă v-am zis… Nu contează, e o slujbă...
Mi-e dor de unchiu’ Vania!
de loredana tudor-tomescu
Scriu acum, cât sunt încă sub efectul halucinant al „Măscăriciului” când, deși au trecut mai bine de 24 de ore peste spectacolul de ieri, Vasili Vasilici Svetlovidov mă țintuiește încă pe un...
