Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Articole

​Bilanț la aproape o săptămână de la lansarea Radio Agonia

3 min lectură·
Mediu

681b15d49e269.jpg

UPDATE 08.05.2025

Tocmai au fost încărcate la Radio Agonia 12 poeme, trimise de ieri seară și până astăzi. Mulțumim celor care ni s-au alăturat demersului nostru de a introduce poezie în ordinea de zi!


Așteptăm în continuare textele pe care le considerați reprezentative!

_______________________________________________________________________________________________________



Iată că a trecut aproape o săptămână de la lansarea în online a Radio Agonia și a venit momentul bilanțurilor pe care vi le voi împărtăși cu multă bucurie. Nu vă voi reține prea mult! Așadar, la șase zile de la lansare, am primit din partea voastră 0 (ZERO) poeme.

Felicitări!

V-ați calificat pentru potul cel mare!

Mi-a devenit foarte clar că totul se petrece din vina mea, nefiind foarte explicit. Așa că îmi fac datoria și vin cu informații adiționale:

  • Radio Agonia se vrea „radioul vostru”, nu al altora, ci al „vostru”. Dacă îl scoatem de sub umbrela Poezie.ro sau Agonia, atunci ne limităm la muzică și comercial, excluzând creația „voastră” poetică. Dar dacă e al „vostru”, nu ar trebuie să ne trimiteți textele „voastre”?
  • Din tot ceea ce am făcut până pe 1 mai, probabil că v-ați dat seama cum ar trebui să se armonizeze textele voastre cu restul programelor noastre, prin intermediul textelor de poezie clasică, prezente. Ei bine, ceea ce nu știți voi este că, din fericire, ne bucurăm de generozitatea unor autori contemporani, datorită cărora Radio Agonia funcționează;
  • Dacă aveți impresia că Radio Agonia a fost gândit pentru mine sau Liviu Nanu, ale căror poeme sunt prezente cu o frecvență ridicată, vă înșelați! Frecvența e într-adevăr mare, dar în contrast cu absența voastră. Suntem noi narcisiști, dar cu limită;
  • Am apreciat mult propunerile voastre de abordări culturale/ poetice, dându-ne de gândit, generând idei sau pregătind propuneri. Și cu toate astea, în contextul în care nu vă implicați deloc, propunerile voastre mi se par o formă fără fond. Cum să generăm podcasturi sau discuții pe tema poeziilor voastre, dacă nu le avem??? Să facem un chat pentru ce? Nu dăm dedicații, apropo, dacă nu am fost foarte clari, e bine să clarificăm și aspectul ăsta.
  • Nu aveți o voce fotogenică? Lăsați-ne pe noi să decidem asta. Eu sunt de părere că singurul lucru care contează este respectul pe care îl aveți pentru textul pe care l-ați scris și pe care îl citiți.

În concluzie, considerăm că e păcat să nu vă auziți materialele voastre alături de poeme de Topârceanu, Minulescu, Eminescu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Nina Cassian, Emil Botta, Labiș, Bacovia, Ion Mureșan și mulți alții. Știu că cel puțin aici sunteți de acord cu mine! Prezența textelor voastre în grupaje sau pur și simplu în cadența periodică a emisiunilor vă garantează promovarea, altfel decât doar în paginile site-urilor noastre. Pentru mai multă vizibilitate însă, scrieți bine, înregistrați-vă poemul și lumea va auzi de voi!

Practic, un text citit se înregistrează în maxim 5-10 minute. Nu îmi spuneți că NU AVEȚI TIMP! Maxim, însemnând cu multe duble cu tot! Și cu mai multe guri de cafea sau de alcool. Cu foarte multe duble. Atât intră în sarcina voastră, altceva nu solicităm de la voi. De restul (montaj, ilustrație muzicală, eliminare de zgomote) mă ocup eu. Și de legătura între site și Radio tot eu mă ocup. Downloadați de pe GoogleApp pe telefon MP3 Recorder (o iconiță cu un microfon alb pe fond roz), apăsați un buton, înregistrați, dați stop și share. Și trimiteți-le la adresa bogdan.geana@agonia.net.

Bazați-vă pe transparența noastră! Săptămâna viitoare vom reveni cu informații la zi, chiar dacă acest lucru se va rezolva doar cu doar un copy-paste după acest material. A bon entendeur!

01215
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
593
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Bogdan Geana. “​Bilanț la aproape o săptămână de la lansarea Radio Agonia.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-geana/articol/14189657/bilant-la-aproape-o-saptamana-de-la-lansarea-radio-agonia

Comentarii (12)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@cont-sters-2743Ș
șters
pe adresa de e-mail furnizata, dar nu stiu daca a fost compatibil cu cerintele postului, fiindca are un fundal muzical. Dar, macar, a fost cineva care a trimis un poem.
0
@stanica-ilie-viorelSV
drept este că le-am înregistrat cu altă aplicație, dar le-am convertit în MP3
înțeleg că DOAR prin aplicația recomandată mai sus sunt utilizabile, voi încerca să o descarc, eu la descărcarea aplicației respective m-am împotmolit și așa am renunțat

altfel, spor și curaj colegilor de site, trimite-ți materiale!

succes!
0
@stanica-ilie-viorelSV
nu vouă înșivă :))
0
@stanica-ilie-viorelSV
am înțeles cum se utilizează, căci am descărcat ceva similar
problema e Google App care îmi spune că nu am dispozitivul asociat...
îi dau eu de cap
0
@cont-sters-2743Ș
șters
mulţumesc pentru informare! Da, mesajul iniţial nu a ajuns. Am verificat şi spam-ul.
0
@stanica-ilie-viorelSV
e simplu, am experimentat de mai multe ori (am prin telefon o grămadă...chiar și stupizenii - cântece )
încurajez colegii să o facă, e ca un joc... plăcut
0
@stanica-ilie-viorelSV
eu folosesc iphone
aplicația sugerată mai sus cred că este doar pentru android
aș avea nevoie să sugerați o aplicație utilizabilă pe iphone pe care
o agreați și voi

spor!
0
@cont-sters-2743Ș
șters
si merge f bine. E si f usor de folosit, asta ca sa priceapa toti ce simplu este. Voi face niste inregistrari acasa, atunci cand e liniste.
0