elogiu zilei de ieri

Ce bine e cand mai gasesti ziua de ieri si ea e chiar prietenoasa ca un copil rasfatat si iubit.

relatia asta cu timpul in secventialitatea lui, e o tema ultraexploatata (nu prea a ramas nimic neexploatat in litaratura), pe care o redai la modul intrucatva sorescian.
mi-a placut firescul discursului liric, simplitatea cu care transmiti mesajul, care de cele mai multe ori are la tine si un substrat cateodata mai putin vizibil de: nostalgie,(auto)ironie, oarecare spleen oleaca metafizic, o strangere de inima abia mascata fata de trecerea timpului.
marturisesc ca poeziile de dinainte mi s-au parut ceva mai banale, desi au luat multe stele. e posibil ca unii sa obiecteze ca personificarea zi-copil e o metafora la indemana. mie insa mi-a placut, poate pentru ca si eu am obsesia timpului. m-a emotionat modul duios, neincrancenat cu care te raportezi la ziua de ieri, nu printr-o detasare intelept-rece, cat printr-o tandra asumare.
apreciez ca nu cultivi spectaculosul si salut noua orientare a poeziei tale. de ce? pentru ca te indepartezi de modelul Minulescu-Dinescu si alte ingrediente de rasu-plansu specifice tie,stilul care te-a consacrat, dar care era la un moment dat in pericol de a aluneca in manierism.
e evident ca stapanesti foarte bine scrisul , dozajul umor-reflectie amara, ritmul si rima, dar tocmai asta se intampla de multe ori sa fie dusmanul unui poet(in mod paradoxal)-tocmai propriul talent- usurinta versificatiei de care facand abuz si atunci cand nu are realmente ceva de spus, poate face dintr-un autor valoros, un versificator agreabil, dar cam atat.(daca nu chiar facil)(posibil exemplu-Paunescu)
\"viitorul si trecutul sunt a filei doua fete\":)

Cristina, Stefana - ce sa spun? spun ca e o adevarata surpriza. Tocmai incercam sa retrag textul asta scris cam in graba, parca simt ca ii lipseste ceva...acum n-o mai fac, eventual mai modific pe ici pe colo daca e cazul.

Liviu, era sa trec peste textul asta. Tocmai citeam \"In lipsa personajelor\" de Andia, cand l-am vazut cum se derula incet, incet, la subsolul paginii.
Ti-am mai spus ca noul stil te prinde, esti mai \"altfel\", ca si cum ai trecut peste aceeasi litera bine desenata, insa altfel, de data asta.
Se observa in ultimele tale texte, insa un dor pentru ieri. Ti-am mai spus, cred. Nu fa ca dorul asta sa dea intr-o litera monotona. De fapt, gasesti tu resurse sa schimbi si noua fata:)

Da\' sa vezi cum va fi (de va fi) cand pe pragul usii vei descoperi o zi de ieri pe care n-ai trait-o si care s-ar vrea ziua de maine indiferent de consecinte.... Mi-a placut poezia - calma si nervoasa totodata, ironica si auto-ironica asisderea. Chiar ma mir ca nimeni nu observa tenta asta de ironie tragica a textului.

Geta, asta e un text care a trecut si probabil va trece mai discret, aspect constatat si de domnul Mihai. Haina asta ironico-tragica se pare ca mi se potriveste, o voi mai purta o vreme pina s-o toci.

De asta mi-e cel mai mult teama, de ziua de ieri pierduta, netraita. Si parca le vad cum dau ocol, nu asteapta la usa, intra pe geam, pe unde apuca. Si sa va contrazic putin: cum nu observa nimeni? suficient sa fie citiva, nu? Si se pare ca sint.

E ceva care suna un pic disarmonic, e vorba de zilele care se ocupa cu trasul la masea. Unele sunt nou-nascuti, inteleg, iar altele sunt majore si responsabile in fata legii? Daca e asa, ma declar multumit.

liviu, tu nu ai avut niciodata zile in care sa bei lapte si altele in care sa dai o cinzeaca pe git sau sa te doara capul? Eu da. E si aici o dinamica, o zi nu seamana niciodata cu alta, ca si omul intr-o permanenta transformare. Multumit de raspuns?