"Vocea muta" – 14995 rezultate
0.01 secundeMeilisearchdimitriu mihaela
De fiecare dată când găsesc câte o muză care să mă ajute să-mi exprim trăirile, o primesc cu căldură și o invit să coboare printre măruntaiele gândurilor mele. De fiecare dată când îmi aduc aminte de locurile natale, de cetatea Târgoviștei mă cuprinde o senzație de alin și de bucurie. De fiecare dată când îmi arunc mârșav numele și prenumele, Dimitriu Mihaela-Doina pe un petic de hârtie, mă tot frământ dacă stihurile mele vor stârni în mintea vreunui lector un pic de euforie, de stimă, de critică , de nostalgie ori de o simplă introspecție. Întotdeauna ca un peregrin însetat de liric, de epic și dramatic, m-am tot avântat să îmi public modestele scriituri la gazetele locale, la revistele școlii, în volume colective. Am îndrăznit să iau premii și să particip la ședințele cenaclurilor locale , precum „Elena Văcărescu” și naționale „Săgetătorul” ce se țineau la București. Sunt ferm convinsă că niciodată nu îmi voi lăsa vocea mea lirică și mereu le voi spune celor ce vor vrea să muște...
2 poezii, 0 proze
Erika Eugenia Keller
Mă numesc Drăgan-Keller Eugenia-Erica, sunt asistent social principal și formator, activă în domeniul social din anul 2003. Mă definesc ca un asistent social cu gândire tehnică și suflet de artist. Am început să scriu din copilărie, fiind premiată la concursuri de compuneri, iar mai târziu la Concursurile Naționale de Poezie Traian Demetrescu. Am publicat volumul ,,Suflet în suflete rătăcind' (Ed. Contrafort, 2009). Poezia mea este și un demers psihologic: un spațiu de introspecție unde durerea, tăcerea, demnitatea și dorul de conexiune se transformă în metafore și căutări de sens. Scrisul este pentru mine o formă de auto-vindecare și de dialog interior, iar pe Agonia îmi doresc să evoluez poetic și să îmi rafinez vocea literară. keller.ericuta@gmail.com ericuta_ro@yahoo.com
203 poezii, 0 proze
Ene Stefan
Optimistul: –Eu știu că ești sătul de mine, Aceeași voce prea subțire, Ce scârțâie pe scăriță Pană sus la muzicuță... Da` n-am ce să fac, NU tac, că-s pui de dac, și pac, plac! Și mâine, când n-oi mai vrea să vorbesc, Parcă-n inimă-ți clipesc... Neutrul: –Da! Eu, pe el, îl vreau! Să-mi cânte l-aspirator, Mor! de plâns, când ia ficatul, Și spală de noroi păcatul... Optimistul: –Ca’așa-i în poker, sa iei asu’, la-nceput Ca dup-aia să spui: „Mut!”... E și-un final de catapult. Neutrul(menținând sinfonia aprobării): –De când așa ceva am vrut! Pesimistul: –Da` nu-i bine, că numai ține: Același om, cu alta poantă, Aceeași inimă curată, Același sictir valabil, Și-altă-ntorsătură de scalpabil! Resemnatul: –Nu-i la fel, să vorbești cu-n pix și-o hârtie Vreo două ore la beție... Furiosul: –Nu!... Stop! Mai taci odată! Că nu poti vorbi de lumea toată... Și filosofia ta-i cam’lată! Și se zbate, adormită, Și-a ta găină-i coc-codăcită! Paranoicul: -Da! așa e, că-i o glumă Și-o glumă va ramâne,...
7 poezii, 0 proze
Anathema
[[ro]] Anathema- formata in 1990 in Liverpool, Marea Britanie Perioada de activitate: 1990 - prezent. Membri: - Vincent Cavanagh - chitara, voce; Daniel Cavanagh - chitara; Les Smith - clape; Jamie Cavanagh - Bass; John Douglas - tobe Ex-membri:: Darren White - voce (The Blood Divine, Dead Men Dream, Serotonal); Duncan Patterson - Bass (Antimatter, Dreambreed); Dave Pybus - Bass (Dreambreed, Cradle of Filth); George Roberts - Bass (doar sesiuni live); Shaun Steels - tobe (My Dying Bride); Martin Powell - clape, vioara (My Dying Bride, Cradle of Filth, Cryptal Darkness) Stiluri abordate:: Doom/Death Metal, Atmospheric Rock * Anathema - discografie Anathema, una din cele mai proeminente trupe din scena doom/gothic, un adevarat fenomen muzical care a luat pe sus scena metalica britanica si care a impus un stil unic, urmat si copiat de multi altii. Anathema vine din Liverpool, fiind creatia fratilor Cavanagh, Danny si Jimmie. In 1990, Anathema a scos primul lor demo "An illiad of woes",...
3 poezii, 0 proze
Alexandru D. Ropalidis
Intre paradoxal si nefiresc se anunta vocea poetica, distincta, matura si profunda a lui Alexandru D. Ropalidis. Necunoscut pana acum, autorul are deja un discurs poetic autentic si individualizat. Amprenta lui stilistica oscileaza intre "nebunia inspirata" si greata sartriana proiectate pe un imens ecran al constiintei de sine. Versurile sale au intensitatea unei fotograme cinematografice si se propaga cu viteza rabdatoare a cuvantului tesut in mii de fire aidoma unei panze de paianjen. Realitatea este doar un pretext pentru punerea in scena a ceea ce, candva, Renee Magritte numea--dand umbrelor un contur sensibil si o semnificatie--"misterul si melancolia unei strazi". Alexandru D. Ropalidis produce prin versurile sale deopotriva misterul cat si secretul "alchimic" de ai da acestuia o forma sensibila. Traian T. Cosovei CONTEMPORANUL-Ideea europeana nr. 26,27,28,29(557-560),iulie 2001
30 poezii, 0 proze
Silvia Rus
Născută în Timișoara, într-o zi de toamnă, am fost mereu atrasă de tot ce inseamnă artistic.Iubesc frumosul, drept pt care am și urmat o facultate de litere.Consider că poezia este vocea sufletului si este auzită doar de cei care apleacă urechea să audă umbrele nu doar să le vadă!
14 poezii, 0 proze
Sherko Bekas
Sherko Bekas s-a născut pe 2 Mai 1940 la Suleimania. În anul 1961, lovit de un mandat de captură ale autorităților din Bagdad pentru activitatea sa poetică se uni ai Persh merga ( partizani kurzi) și deveni vocea rezistenței kurde. În 1970 cu alți autori publică manifestul Observatorul pentru renovarea limbajului literar. Alternă activitatea literară luptei până în 1987 când a fost constrâns să se refugieze în Suedia. A publicat o decină de cărți de poezie, două opere teatrale și un roman în formă poetică. În anul 1988 a primit premiul internațional Tocholsky al clubului scriitorilor suedezi. Întors în Kurdistanul irakian, eliberat în 1992, a devenit Ministrul Culturii Regiunii Autonome a Kurdistanului irakian. Bekas a scris unele dintre liricile cele mai delicate a poeziei kurde contemporane.
3 poezii, 0 proze
Jeflea Norma,Diana
Scriu paralel între două oglinzi digitale: “.se” – lesa, sigiliul și portalul suedez, “.ro” – rădăcina, vocea și memoria românească. Textele mele circulă între identități, între exil și apartenență, între comunitate și autonomie. Poeter.se și platformele românești nu sunt doar locuri de publicare, ci ritualuri de legitimare. Aici, poezia devine semn, și semnul devine poezie.
580 poezii, 0 proze
Andre Donescu
- m-am născut pe strada viitorului la început de septembrie - am un nume comun și am găsit un pseudonim care mă reprezintă - sunt inginer din întâmplare - tot de asta scriu - mă plec cu umilință în fața oricui mă citește - o iubesc pe ana - îmi place să cânt dar nu am vocea care trebuie și nici ureche muzicală - stau prost cu fierul și mult prea bine cu zahărul - mi-a plăcut viața mea de până acum cu mici excepții - nu mai stau pe strada viitorului - zenit_p92@yahoo.com
99 poezii, 0 proze
Bivol Vasile
Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...
0 poezii, 0 proze
Vocea muta
de Țenche Mircea
Cândva norii erau violeți. Sângele stătea la locul lui, Deșertul nu avea nevoie de ploaie Iar sâmburii erau încă amari. Un turn de fildeș aștepta inventarea electricității Cuprins de spaima că se va...
Tacerea
de razvan rachieriu
Tăcerea este singura soluție la invazia de întuneric și plânsul este soluția panaceu a dezamăgirilor vieții. Din războiul cu lumea și cu sine însuși se nasc ruini lăuntrice. Secunda duce tăcerea cu...
Cuvintele nu spun nimic
de Adriana Hurjui
Vorba tace și privește Către vocea mea tăcută, Gura eu n-o pot deschide, Vorba gândul îmi sărută; Cuvintele nu spun nimic, Dau în schimb speranță multă, Faptele te fac sa crezi, Pe când vocea este...
Ploaie de apus
de Alex Onofrei
Bucăți de carne curudă cad Din trupu-mi putrezit Sunt cerul ei Și ploi de sânge vărs. Iar vocea-ți mută o ascut Și aud aceleași șoapte din trecut Cerul se-nfurie, se mânie Dar forță să mai fulgere ,...
Rondel 4
de Marius Surleac
pașii tăi surzi se pierd pe alei prin ploaie de frunze uscate pe bănci unde purtată de zmei priveai ca prin sticlă spre noapte vocea ta mută poartă spre chei valuri reci de sunete sparte pașii tăi...
Beție în urma vieții
de Neculai Gigi Gabriel
Stingher cum sunt,am început Să fiu gândit de gânduri. Sărac cum sunt, am început Să fiu trăit de emoții. Voi de mult m-ați uitat Înainte de a ne cunoaște. Și nu mai spun nimic, Nu m-ați recunoaște...
Sfaturi 1
de pauna oana
Continua sa respiri cand suflul meu se stinge Continua sa lupti cu apa cand pe mine ma trage spre fund, Continua sa treci neatins prin foc cand pe mine m-a mistuit cu caldura sa, Continua sa domini...
Vino la mine
de Valentin Pana
M-am asezat la margine de lume Unde nu-i nimeni decit tu, Te astept, rascolind in privire Sa te zaresc, sa te simt, sa te stiu. E liniste aici departe Si doar amintirile se aud a ecou, E totul o...
De vei putea, tu uită
de Stelian STANCU
Când zilele se duc, adesea în amurg Te vei gândi oricum, ce poți să faci acum Când totul se tot strânge, e plin sacul cu sânge Ce l-am tot strâns din mine, când suferințele-s haine Și nu îți dau...
De vei putea, tu iartă
de Stelian STANCU
A fost să fie să socoți, de vei putea a trece porți Prin care se tot cerne-n timp, fapta cea bună și în schimb Când ești adesea dezamăgit, când simți că trupul ți-e lovit De un torent de gânduri...
