Poezie

Vocea muta

1 min lectură·23 octombrie 2016

Mediu

Cândva norii erau violeți.

Sângele stătea la locul lui,

Deșertul nu avea nevoie de ploaie

Iar sâmburii erau încă amari.

Un turn de fildeș aștepta inventarea electricității

Cuprins de spaima că se va lua curentul....

Iarba nu credea de fel în încălzirea globală

Deoarece vacile nu erau personaje de basm.

Oamenii traversau peșteri

Doar pentru a găsi scurtături

Spre inima lor.

Câinii știau să latre sentimental

Dar urșii se temeau de bere ca de foc.

Stră-stră-stră-stră... moșul meu a uitat să facă focul

Și a fost nevoit să citească legendele Olimpului.

În același timp, erau întemeiate state, parlamente,

Erau semnate și încălcate tratate

Iar viața își urma firul ei de neatins...

De ce noi, de ce aici?

Bolile zac în eprubete făcute din PVC

Pe WC-uri apar mereu artiști anonimi,

Avem nevoie de o vinere neagră pentru a trăi...

Dar iată, în toată această hărmălaie,

Se aude o voce mai subțire decât flacăra unei torțe,

E vocea celor patru camere.

Ea șoptește: eu n-am nevoie,

Eu doar ofer și sper!

001.154

Țenche Mircea. “Vocea muta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tenche-mircea/poezie/14097998/vocea-muta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.