"Viața ca o corabie " – 20917 rezultate
0.01 secundeMeilisearchJaufré Rudel
Jaufré Rudel de Blaia a fost un om foarte nobil și generos și prinț de Blaia. Și s-a îndrăgostit de contesa de Tripoli, fără a o fi văzut vreodată, și numai pentru vorbele bune pe care le-a auzit despre ea de la pelerinii ce se întorceau din Antiohia. Și a scris despre ea multe versuri cu melodii bune, dar cu cuvinte simple. Și pentru că voia să o vadă, s-a făcut cruciat și s-a pornit pe mare. Și pe corabie a căzut bolnav și a fost dus la Tripoli aproape mort într-un han. Și aceasta a ajuns la urechile contesei și ea a venit la el, la căpătâiul său și l-a luat în brațe. Și a știut că ea era contesa, și pe loc și-a redobândit vederea și auzul și l-a lăudat pe Dumnezeu pentru că l-a ținut în viață până a văzut-o. Și astfel a murit el în brațele sale. Iar ea l-a așezat în mormânt cu mare cinste în casa Templului. Și pe urmă, în aceeași zi, s-a călugărit pentru durerea pe care a dobândit-o prin moartea lui. Engleză Jaufre Rudel (Jaufré in modern Occitan) was the Prince of Blaye (Princes...
2 poezii, 0 proze
barbu andreea
Nascuta in Corabia..mi am petrecut copilaria intr un sat din apropiere..viata mea nu a avut nimic iesit din comun pana acum..nici bun si ,slava Domnului,nici rau.Sunt curioasa de ce voi avea parte de acum incolo...presupun ca o biografie nu include planurile de viitor,dar astea sunt cele care ma preocupa acum...sau ce as putea face eu cu ele,mai bine zis.... Stiu ca imi place sa scriu.As vrea sa aflu de la cineva care intr adevar se pricepe daca "stiu sa scriu" sau nu sunt decat niste incercari fara rost.Acesta este motivul pentru care am ales sa public cateva texte aici.
3 poezii, 0 proze
Ciobanu Constantin Marian
Nascut in orasul Draganesti-Olt,pe 14-12-1991.Copilaria petrecuta in mare parte la casa parinteasca dar si la bunici.Zodia mea,sagetator spune multe despre mine.Trec prin viata ca o sageata insangerata cu sangele tuturor aminitirilor.
4 poezii, 0 proze
Cătălin Angelo Ioan
1985-Absolvent al Facultății de matematică din București 2000-Doctor în matematică al Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași 1990-2007-Asistent universitar, lector universitar, conferențiar universitar la Universitățile "Dunărea de Jos" din Galați, "Constantin Brâncoveanu" din Brăila și "Danubius" din Galați A publicat 4 volume de proză și poezie: "Moartea ca o dobândă" - proză-Ed.Sinteze, Galați, 2007 "Viața ca o uvertură" - proză-Ed.Zigotto, Galați, 2007 "Povestiri peste timp și spații"- proză, Ed.Zigotto, Galați, 2007 "Alfabetica revoltă" -poezie, Ed.Zigotto, Galați, 2007 39 cărți de matematică și economie 80 articole publicate în România, Japonia si Regatul Unit al Marii Britanii
37 poezii, 0 proze
Nistor C Codrut
S-a intimplat sa ma nasc si sa descopar intre timp ca viata nu e tocmai un cadou fara cusururi, ci dimpotriva. Ca o consecinta directa a acestui fapt, am inceput sa scriu. Fara a-mi pasa de dogme literare, sacrificind totul sinceritatii.
1 poezii, 0 proze
Mocanu Adrian
ingmocanu@yahoo.com Ioan Mircea Popovici(matematici speciale si metode numerice): "1. Funcții complexe – când imaginarul vine în sprijinul realului. 2. Planul lui Gauss și sfera lui Riemann – nemărginitul îl vedem în mărginire. 3. Forma exponențială a numerelor complexe și analogia vectorială – și naturile diferite pot fi înrudite. 4. Funcții complexe de variabilă reală. Diagrame – schemele simplifică lucrurile, dar nu țin locul lor. 5. Reprezentarea în complex a funcțiilor sinusoidale reale – trecerea din real în imaginar, nu înseamnă pierderea contactului cu realitatea. 6. Funcții olomorfe – construcția începută cu acoperișul este sortită prăbușirii. 7. Funcții elementare. Puncte ordinare. Singularități – cui folosesc cărămizile, dacă lipsește mortarul care să le lege. 8. Integrala curbilinie în planul complex – viața este ca o serie a cărei termeni sunt nimicuri. 9. Analiză armonică – ceea ce rodește, se cultivă, nu crește sălbatic. 10. Serii trigonometrice – în ideal, armonicele...
126 poezii, 0 proze
Ivanof Lucian Edmond
O viață ca oricare, împărțită între familie și muncă. Familist convins, toate lucrurile puse la punct, pregătit pentru bătrânețe. Căsătorit de douăzecișișapte de ani cu soția mea pe care o ador. Am un băiat de douăzecișicinci de ani, frumos, deștept și cu bani, cum se spune.
14 poezii, 0 proze
Bratu Ana Larisa
In maniera specifica lui Carl Gustav Jung, consider ca viata mea este o poveste a realizarii de sine a inconstientului. Am trait inca de cand imi aduc aminte de mine insami, o viata interioara cu intrebari autoadresate si cu raspunsuri, de cele mai multe ori neasteptate. Sunt un om care scrie din nevoia de a intelege aceasta lume de procese interioare si de a reusi de a reusi sa le reflecte in exterior. Incerc in mod constant sa-mi inteleg scopul in lume, iar nevoia de a scrie este o parte importanta a acestui scop. Am avut o lunga perioada in care am renuntat la scris, lucru care m-a ajutat sa ma inteleg, dar care m-a si rupt de mine. Acum am revenit la ceea ce unii oameni considera un dar, o sansa, dar si la ceea ce eu traiesc ca pe o nevoie spirituala: a-ti face un scop din a-ti pune in versuri lumea interioara.
37 poezii, 0 proze
Serban George
Iubesc tot ce este legat de artă. Am profesat aproape o viață ca actor amator, compun muzică ușoară, scriu proză, pictez și îndrăgesc foarte mult poezia. Citind bloguri din Agonia am ajuns la concluzia că sunteți un site serios de unde pot învăța multe. Îmi doresc din inimă să scriu poezie. Versurile cântecelor mele sunt majoritatea personale. Am început să scriu și poezie. Dacă voi fi primit în rândul dumneavoastră , doresc atât proza cât și poezia să fie bine analizate și criticate căci doresc din inimă să scriu o poezie și proză de calitate. Cu stimă George Șerban (Gimi)
5 poezii, 0 proze
Anghel Elena
Sunt om cu calitati si defecte, bineinteles. Sunt..o oarecare ,nu ma consider vedeta dar nici papusa ta caci nu sunt marioneta. Sunt..un personaj din cartile de povesti caci ma detesti knd ma citesti.. ca de o carte te feresti. Nimeni..nu ma cunoaste cu adevarat si orice ar zice lumea sunt o prea buna fata. Ambitioasa sunt, m-am nascut a fii, nimeni nu-mi sta in cale. Sunt un trandafir pe care furtuna nu-l poate lasa fara petale. Asculta bine si retine ca ce fac nu-i de fatada ,las'sa se citeasca-n ochii mei, las' sa se vada ca viata mi-a dat multe..da mai multe mi-a luat
2 poezii, 0 proze
Viața ca o corabie
de Silviu Somesanu
Trupu-i plutește prin aer nesigur, dacă-l atingi se clatină ca o frunză, în oglinda cerului este o bulă de săpun. Nu se știe cum o să fie... Părăsit se golește de arome de nimeni nu-i simte lumina...
Aș vrea să dorm…
de Mirela Novicov Hanganu
Aș vrea să dorm curând voi fi altcineva Aș vrea să dorm până la sfârșitul lumii și poate și mai mult Ceva țese un ștreang în jurul unui trup Ceva ca o vacanță își dorește sfârșit Din ce în ce mai rar...
Cartea neliniștii, fragment
de Fernando Pessoa
Totul mă obosește, inclusiv ceea ce nu mă obosește. Fericirea mea e la fel de dureroasă ca și durerea mea. Dacă numai aș putea fi un copil care navighează o corabie de hârtie într-o cisternă din...
asteptandu-te
de Xu Zhimo
Te astept. privesc amurgul din afara ca si cum as privi viitorul. Inima imi asurzeste auzul. De ce nu vii? Speranta Cu fiecare secunda Deschide o noua petala de floare Iti pandesc pasii, trilul...
Maria Egipteanca și Cultura Duhului
de florin caragiu
1. Viața Cuvioasei Maria Egipteanca Duminica a V-a din Postul Mare a fost rânduită de către Biserica Răsăriteană spre cinstirea Sfintei Maria Egipteanca. Viața Cuvioasei arată cu limpezime contrastul...
Toată viața
de Temuri Ioan
pe o casă de pe deal noroaiele sunt de netrecut toți sunt bătrâni și îmi aduc aminte de doi bunici pe care nu am să îi uit toată viața dorul de casă mă apasă m-au ținut la școală și m-au sunat la...
Pe gramofonul cu greieri, pașii pruncului.
de Vasile Mihalache
Nefericită femeie, ne trezește clopotul cărnii la viață: nici că-i bine nici că plouă. Iar săgetezi cu privirea neliniști. Susură gânduri aburinde sub frunți -îngroapă feștila! Bulgări de seu se...
De din miezuri de ce...
de Gheorghe Aurel Pacurar
Mă simt înconjurat de un sentiment lung, desprins din nopțile care parcă nu se mai termină, mă simt plutind ca o corabie scârțâind din toate cuiele sale ruginite si strecurate dureros în miezul de...
umbre
de Leonard Ancuta
am văzut femei care scuipă umbre, umbre ale trecutului, umbre ale amintirilor, umbre dar pe tine te-am văzut scuipînd moartea e atîta în tine că ți se adună ca o flegmă în gît eu te-am iubit, tu m-ai...
La inceput a fost un porc
de elena gheorghiu
Insula Baloca în largul oceanului Pacific. Aici totul era pustiu. Singura viețuitoare era o gâscă pe nume Bonita. Bonita făcea foarte greu față situației de pe insulă, găsind anevoie hrană, și în...
