Cătălin Angelo Ioan

La lumina palidă a veiozei, Anghel răsfoia absent ultimele sale cărți. Nu visase niciodată că o să ajungă scriitor. De altfel, nici nu credea că are talent, dar se hotărâse așa, tam-nisam, într-o

Mai erau două zile până la dublul eveniment din viața familiei Dumitru. Cu „treizeci și ceva” de ani în urmă se născuse doamna Amalia, iar acum urmau să se împlinească fix zece ani de la căsătoria

1. Nu se poate numi elev acela ce nu știe să scrie și să citească; 2. Prezența elevilor la orele de clasă este obligatorie; 3. Niciun elev nu are voie să părăsească școala până la încheierea

- Să trăiești, domn’ inginer! - Bună ziua băieți, spun eu mârâind. Am uitat să mă prezint... Mă numesc Ion Revengeanu și, atunci când nu sunt zidar, zugrav, dulgher, instalator sau electrician,

- Ștefane, știi tu cu cine m-am întâlnit eu astăzi? - Nu, dragă! - Cu fosta mea colegă de bancă de la liceu – Vasilica. Þi-am povestit parcă de ea, nu? - Da, spuse plictisit bărbatul, de câteva

- Ceea ce urmează, va fi deosebit de interesant pentru voi, dragi studenți! începu cursul de geometrie profesorul Ferdinand. Vom studia astăzi proprietățile benzii lui Möbius. Câțiva studenți

(puțini au fost, mulți au rămas...) - Bine v-am găsit domnilor, spuse Directorul așezându-se pe fotoliul împins cu grijă de Adjunct. - De-abia așteptăm să auzim noutățile, domnule! - Sunt multe

O scară de bloc este prin ea însăși o istorie dinamică a civilizației unei nații... Marian Popescu locuiește la etajul II al unui bloc ce numără trei nivele. Pe fiecare cat se găsesc câte două

Din difuzorul computerului irupse violent, ca un mesager al unui implacabil destin, un strigăt către posteritate al unui celebru artist: „The show must go on...” Arcuindu-se, cu mâinile plasate

Ani de-a rândul, banca a fost mereu ocupată... Ni se întâmplă ca, mai mereu în viață, să trecem absenți pe lângă oameni și destine. În goana noastră de a aduna cât mai multe cioburi sau de a ne

Un ciocănit discret în ușa de la intrare mă intrigă și miră în același timp. E miezul nopții. Mă uit pe vizor și văd un bătrân cunoscut parcă de milenii. - Nu vă cunosc, cine sunteți? - Cunoaște-te

Aristița, Birița, Chivița și Dimița erau, de când se știau pe această lume, prietene... În copilărie, locuiseră în același cartier mărginaș, învățaseră la aceeași școală și luau, cu mici excepții

Din seara aceea trecuseră mai bine de două luni... Călin interpretase, în cadrul concertului omagial Beethoven, două piese: Sonata nr.14, op.27 în do diez minor, cunoscută și sub numele de „Sonata

Întotdeauna visase să devină ministru... De când intrase în politică, lui Bogdan Vasilescu nu-i mai dădea pace acest gând. Își amintea de nenumăratele sale frustrări, de anii copilăriei în care,

Dacă Lacul Sfânta Ana nu ți-a intrat definitiv în suflet, obligându-te să revii mereu, descoperindu-i alte priveliști în nenumăratele lui conuri de strălucire, atunci ar putea fi punctul terminus al

De când contul lui în bancă depășise milionul de dolari, Ion devenise Jean... Se născuse într-o familie săracă, al doilea din cei șase copii câți aveau să se adune în curtea familiei

Pentru mine, prima dată când am văzut lumina zilei a fost noaptea... În dimineața aceea m-am simțit, ca niciodată, îngrozitor. Stăteam cu capul în jos. În viața mea anterioară, ce e drept, îmi

- Ia loc, Robo! - Da, Stăpâne! Cei doi se așezară la măsuța mică aflată, undeva, într-un colț al „biroului”. Robo avea scaunul său, tare, vopsit într-o culoare metalizată, iar Savantul un fotoliu

Acea duminică de primăvară începuse ca o solie a unei vremi deosebit de promițătoare. Razele soarelui se furișau printre faldurile draperiei, ca o mână invizibilă ce-i mângăia obrajii. George se

- În final, Vasile, îți dorim multă sănătate și, să nu uiți, vei fi oricând binevenit printre noi. Primește din partea noastră un baston și un celular. Îți dăruim bastonul nu ca, Doamne ferește, să

- Ce mai faci Mițo? - Ce mai faci Sițo? În „leaving-ul familiar” (așa cum îi spunea Mița), adică acea cameră de părăsire a tuturor convenționalismelor familiale, în acea zi, se întâlniseră două

Tybalt Popescu era, de când se știa, director... N-ar fi conceput niciodată să fie altceva. Terminase o facultate inginerească, nu contează ce anume. Fusese, printre altele, directorul unei firme de