Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Vară cu păpădii"20245 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
IC

Ion Chichere

AutorClasic

Ion Chichere s-a născut în satul Fizeș, comuna Berzovia (Caraș-Severin). A absolvit liceul teoretic din Gătaia (1973) și a urmat un curs postliceal de telecomunicații (Caransebeș, 1976). Debutează publicistic în 1971 cu poezie in revista “Orizont”, iar debutul editorial are loc în volumul colectiv “Argonauții” (Ed. Facla, 1986). Colaborează la revistele: “Apostrof”, “Arca”, “Contemporanul”, “Contrapunct”, “Convorbiri literare”, “Dacia literară”, “Literatorul”, “Steaua”, “Tribuna”, “Vatra”, “Timpul”, “România literară” etc. Din volumele sale de poezii se pot menționa: “Șansa hârtiei” (Ed. “Semenicul”, Reșița, 1993), “ “Aprilie negru” (Ed. “Hestia”, Timișoara, 1994), “Viziuni” (Ed. “Amarcord”, Timișoara, 1996), “Abisaliile” (Ed. “Marineasa”, Timișoara, 1997), “Orchestra neagră” (Ed. “Vinea”, București, 2001), “Puterea iluziei” (Ed. “Mirton”, Timișoara, 2004). Ultimul volum de poezie este “Transatlanticul și păpădia” (Ed. “Marineasa”, Timișoara, 2004). Poetul a decedat in septembrie 2004.

8 poezii, 0 proze

Dumitru SavaDS

Dumitru Sava

AutorAtelier

Conceput pe prispa casei părintești într-o noapte de vară cu lună plină am fost predestinat să fiu “vâslaș pe submarin” ori “lunaticul de pe Terra”. Barza m-a scăpat în ograda unor oameni sărmani care, de atâta trudă, rămăseseră numai suflet. Am fost un copil minune. Pe la șapte ani știam etnologia neamului meu și învățasem războiul din Rusia sub sticla afumată a lămpii, din a cărei palidă lumină tata făcea amfiteatru și teatru de operații militare. Deși, la școală, eram mereu premiant “moșul” venea rar de sărbători. Nu mă vedea! Pentru că ai mei făceau mereu economie la gaz. Ori coșul casei era prea mic. Pe la unsprezece ani încă mă mai țineam de coada vacii și umblam cu sloiurile pe Dâmbovița. Apoi am plecat în cătănie la un liceu militar. Și cătană am rămas. În serviciul lui Ares, Psyhe și episteme! Am fost paznic de aerodrom, profesor de școală înaltă, sfetnic de taină, sol și iarăși paznic… de cărți. Am rostit solemn: ”Vă ordon faceți ca mine!” și “Servesc patria!” Am mâzgălit...

1000 poezii, 0 proze

marian vasiiMV

marian vasii

AutorAtelier

Nascut la Brăila 19 aprilie 1990, elev cl X a, liceul de Artă « Hariclea Darclee » arhitectură desing. Absolvent în 2005 al școlii populare de artă. Activitati literare : *Concursul interjutetean de creatie literara ‘’Ars Nova’’-mentiune-sectia poezie-2005 * ‘’Personalitatea lui Mihai Eminescu in cultura romana’’-premiul II-sectia poezie-2006 * Concursul interjutetean de creatie literara ‘’Ars Nova’-premiul II-sectia poezie-2006 * Concursul de creatie literara ‘’Nicolae Iorga’’-premiul III-sectia poezie-2006 * Concursul interjutetean de creatie literara ‘’Ars Nova’-mentiune-2007 Expoziții: *Expoziție club Rotary 2005-premiul II grafică *Expoziția județeană Ion Gâță-2005 mentiune,2006 mențiune, 2007 mentiune *Expoziția Gh. Naum 2005,2006,2007-concurs național *Expozițiile anuale Vespasian Lungu 2003,2004,2005 *Expoziția „Dragobete”-aprilie2005,2006 cu Cenaclul Coloana H *Expoziția Salonul de Vară” august 2005 cu Cenaclul Coloana H *Expozitie personala- 6 ianuare 2006 *Expozitie in...

13 poezii, 0 proze

AC

Anca Ciobanu

AutorAtelier

M-am nascut in singura zi din vara in care toti se asteapta sa toarne cu galeata-si chiar a turnat.13 ani am fost suparata pe ploaie ,pana cand am realizat ca simbolizeaza belsugul-nu pe cel material,ci pe cel spiritual. Multi si-au imaginat ca mai am un nume legat de un sfant,de ziua in care m-am nascut-o vreme am considerat ca sunt fata cu parul de ape datorita ploii de mai sus-dar doar mi-am imaginat povestea…sau cine stie?Poate inca nu s-a dus vremea copilariei. Iar cat timp am fost soarece de biblioteca mi-am dorit sa devin medic sau profesor;la inceput de liceu mi-am dorit sa fiu actor,iar catre final mi-am dorit sa scriu,sa citesc,sa dictez sau sa evadez. Intre timp am devenit studenta,dar nu am de gand sa fiu absenta la admiterea de la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din iulie 2010. Despre mine nu am scris niciodata,nici urat si nici frumos-poate doar fara rost-si totusi sper sa fie un pas mai mult spre maine decat spre ieri cand nebunia se transformase in...

11 poezii, 0 proze

A

AIDA

AutorAtelier

M-AM NASCUT ÎN URMÃ CU 24 DE ANI ÎN ORAȘUL DROBETA TR. SEVERIN. ÎN VARA ACEASTA AM ABSOLVIT FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICÃ DIN CADRUL S.N.S.P.A.

18 poezii, 0 proze

Ioana DumitrachescuID

Ioana Dumitrachescu

AutorAtelier

M-am nascut intr-o zi calduroasa de vara in Oradea.Credeam in povesti cu zane si feti frumosi.Ei nu mai exista.Decat in carti,filme si in muzica.De aceea imi doresc sa ajung o scriitoare buna,Sa dovedesc ca dragostea exista.Nu doar in povesti!

1 poezii, 0 proze

cosmin sirbulescuCS

cosmin sirbulescu

AutorAtelier

M-am născut într-o zi de vară, o zi de Iulie, o zi în care a plouat deși nimeni nu credea că va ploua. De atunci, trăiesc cu impresia că viața ar trebui să fie inexplicabil de frumoasă.

5 poezii, 0 proze

calota rodicaCR

calota rodica

AutorAtelier

M-am nascut in plin solstitiu de vara,in localitatea Matasari,judetul Gorj.Am urmat cursurile scolii din aceasta comuna,fiind,ca toti copiii nascuti intr-o anumita perioada si intr-o anumita zona,un copil cuminte,aproape imbecil(cu premiu,bineinteles),pana la liceu,cand am descoperit cat poti sa pierzi,incercand sa castigi totul.Am absolvit Liceul pedagogic din Targu-Jiu,fiind ,din cand in cand,olimpica la limba romana.In anul 1991 am obtinut licenta in Litere;in prezent sunt profesor titular de limba franceza la Colegiul National Tudor Vladimirescu.Am debutat cu un volum de versuri,"Grandoarea cercului",la editura"Spicon",dupa care am publicat sporadic in diverse publicatii locale("Gorjanul","Fluidul roditor","Cuget liber","Timpul",'Polemika"),nationale("Tribuna",'Idei in dialog" si in publicatii scolare internationale("Journal-fax" si "Le petit journal").Am obtinut diverse premii la concursuri si festivaluri nationale,respectiv internationale,dar premiul de suflet ramane"Marele...

15 poezii, 0 proze

GETA NEDELCUUGN

GETA NEDELCUU

AutorAtelier

Autobiografie Ne-am născut în zi de vară, Eu și a mea surioară Două gemene frumoase Și foarte gălăgioase. Părinții erau săraci Viață grea... n-ai ce să faci... Foarte greu ei ne-au crescut, Dar ne-au iubit foarte mult! Gingașe ca două flori, Eram ale lor comori. Răsfățate și iubite Și cu mult drag îngrijite. Doar că, într-o zi de vară, Nori negrii se adunară Prevestind parcă ceva, Groaznic, că se va-ntâmpla. Ca un prunc neprihănit, La șase luni a murit Scumpa, surioara mea, Pornind tristă spre o stea. Câtă jale, ce durere! Dar, Domnul le-a dat putere Și după un an jumate Mama, mai naște-un frate. N-a ținut mult voia bună, Că-a murit la... doar o lună. Altă tristă-înmormântare, Altă mare supărare... Domnul nu i-a părăsit, Ruga lor le-a îndeplinit Și, după doi ani... în fine, De la spital mama vine, Cu draga mea surioară Frumoasă .. din cale-afară! Bună, cuminte, deșteaptă Urcă treaptă, după treaptă; În viață, în căsnicie, Mamă bună și soție! Azi, suntem la casa noastră, Prin strădania...

25 poezii, 0 proze

Vladutu Catalin MarianVM

Vladutu Catalin Marian

AutorAtelier

Nascut in Craiova intr-o zi de vara a anului 1980, si bineinteles intr-o zi de sarbatoare, adica iunie 24 Sanzienele sau Dragaica, mi-am continuat existenta, logic, facand tampenii si jucandu-ma pana cand am fost dus la o institutie numita "Scoala generala cu clasele I-VIII" nr.18, Craiova, Dolj. Am continuat-o cu un liceu de profil sanitar pentru autoturisme (auto),si dupa am continuat intr-o Scoala Postliceala Sanitara, pentru oameni de data asta, pe profil de radiologie. Pe acest profil, de asistent medical radiolog, lucrez actualmente (de 7 ani si sper ca pana la pensie!) intr-un spital din Craiova. Intre timp, de plictiseala si acaparat de zborul mustelor in timpul orelor de curs, am terminat Facultatea de Fizica la Universitatea din Craiova. Momentan scriu, tot de placere sau de plictiseala, aceste "poezioare" legate de viata de zi cu zi a cel putin 99,99% dintre noi. Cu respect, Catalin Marian Vladutu

5 poezii, 0 proze

Vară cu păpădii

de Angi Cristea

sunetele verii sapă poteci înspre râu dorm în vizuini bursuci multumiti pe iluzii cine sapă la umbra unui pom în floare când timpul mă zvârle din șa ? din aluni se scurg șerpi lucioși până lângă...

PoezieAtelier

Ispravă

de Cozneac Lorena

Sunt doar niște păpădii pe creier. Azi- noapte am visat că am găsit La second- hand tricou de vară Încrustat cu păpădii- Să vezi dar să nu crezi, Aur la preț de nimic. El mi-a împletit cunună de...

PoezieAtelier

O sărbătoare a felinarelor stinse

de Serban Codrin

Învățătorul și abecedarele în clasa goală – departe înflorește năprasnic liliacul O coajă de ou sub cuibul până acum în paragină – dar nicio stea prevestind lumii sfânta minune Atât a mai rămas din...

PoezieClasic

Micropoeme

de Cornelia Georgescu

peste tot verde – natura renăscută în primăvară în primăvară – puful păpădiilor dus ușor de vânt cer acoperit ploaie de primăvară – copaci înverziți de Ziua Muncii mici şi bere la picnic – codrul...

PoezieAtelier

oglinda cerului nu poate fi spartă

de Calotescu Tudor Gheorghe

lovesc inutil stelele din baltă tulbur doar nămolul așezat cuminte pe fund la dospit de îngeri blonzi din mormoloci delfini din nuferi plante carnivore la ceas de lună plină la pi pe patru de...

PoezieAtelier

Umbra fulgului de nea (11)

de Vlad Flavius

151) noaptea-n livadă – printre florile de măr o mierlă neagră (2004, primăvara) 152) în podul moşului frunzele dudului de mult tăiat (2007, toamna) 153) în paharul gol beţivul vede fulgere – lumina...

PoezieAtelier

Așa se întâmplă primăvara

de Mihail Dan

Ghioceii au scos de sub zăpadă capetele în panică, Larvele își pregătesc fracurile pentru balul florilor, Când ne vor induce în eroare ca fluturi, Și noi poeți serioși vom crede ochilor, Cari ne vor...

PoezieClasic

Umbra fulgului de nea (26)

de Vlad Flavius

601) noapte de noapte mă urc pe claia de fân să admir luna (2014, vara) 602) noaptea-n cabană – suflu-n lumânare să intre luna (2008, vara) 603) peste umbra mea apele Bucinului trec neudând-o (2011,...

PoezieAtelier

lovește gongul serii amintirea

de Ioan-Mircea Popovici

când soarele se pregătea să ridice ancora eu eram în căutarea cuiburilor de barză a cuiburilor de pelicani a cuiburilor de lebădă de cormorani și insule cu stuf o singură dată s-a întâmplat să găsesc...

Atelier

Trei flori in gradina

de Lucian Preda

Întâlneam prima iubire În flori de păpădii Petală cu petală zburam, Zburam printre stele Alături de ea, Sămânța fericirii. Nu mă uita a fost A doua liniște Dintre secundele seci. Era vară și noaptea…...

PoezieAtelier