Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Valse triste"6707 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ion Iancu ValeIV

Ion Iancu Vale

AutorAtelier

Sunt unul dintre cei care îl știu extrem de bine pe Ion Iancu Vale. Aș putea spune că îl cunosc ca pe propria-mi persoană. Între noi a existat întotdeauna o legătură și o încredere perfecte, totale, devenindu-i cu vremea un confident de neînlocuit. De aceea, pot afirma din capul locului că Ion Iancu Vale a fost, este și va fi un poet. Născut și nu făcut. Mai ales prin felul cum a trăit poezia. Așa i-a fost datul. Cei care nu au avut șansa unei astfel de condiții, cu greu pot înțelege în toată complexitatea lui un astfel de om. Iată ce îmi zicea în acest sens: „Datorită acestei condiții, obsedante și perpetue, bucuria și tristețea, victoriile și înfrângerile, dragostea și ura, curajul și teama, eu le-am trăit la alte cote, până la extaz. Am trăit și trăiesc încă prin și pentru poezie, cum numai prin și pentru Dumnezeu se mai poate trăi. Și nu voi regreta niciodată.” Nu a scris mult pentru că nu avea cum, datorită neastâmpărului său permanent și a unui nebunesc spirit de frondă. Din...

16 poezii, 0 proze

Andrea ZanzottoAZ

Andrea Zanzotto

AutorClasic

S-a născut la Pieve di Soligo (Treviso) la 10 octombrie 1921. Face Facultatea de litere la Padova, terminând-o în 1942, dar în tot timpul studiilor și după aceea este profesor în satul natal. După o perioadă de „aclimatizare” culturală, petrecută în Franța și Elveția, s-a reîntors să profeseze în același peisaj ce se va transfera treptat în spațiul textului poetic. Primul volum de poezii se numește A che valse? (fiind publicat însă la Scheiwiller abia în 1972) căci debutul editorial are loc la Mondadori, relativ târziu, cu Dietro il paesaggio, în 1951. După spusele poetului într-un interviu, el nu poate scrie decât „în fața/îndărătul peisajului” natal. Fără evenimente exterioare de răsunet, biografia omului Zanzotto se suprapune perfect pe autobiografia poetului. Cele mai îndrăznețe gesturi ale sale sunt chiar operele publicate. Acestea, după debutul amintit, continuă astfel: Elegia e altri versi (1954); Vocativo (1957); IX Ecloghe (1962); La beltà (1963); Gli sguardi i fatti e...

1 poezii, 0 proze

VL

Vlase Laurentiu

AutorAtelier

-

11 poezii, 0 proze

V

value

AutorClasic

0 poezii, 0 proze

diana vlaseDV

diana vlase

AutorAtelier

88 poezii, 0 proze

V

valeria

AutorAtelier

8 poezii, 0 proze

Alin PopaAP

Alin Popa

AutorAtelier

The value of life can be measured by how many times your soul has been deeply stirred. Nu îți cere niciodată iertare pentru sentimentele pe care le afișezi. Atunci când faci acest lucru, tu îți ceri practic iertare pentru adevărul din tine. Și puțini au puterea să pună în palma altcuiva emoții, într-o lume de măști și suflete goale. Sunt puține lacrimi sincere pe pământ – Marin Preda

34 poezii, 0 proze

Anatolie MelnicovAM

Anatolie Melnicov

AutorAtelier

crescut pe malul riului din vale, unde toti hotii dau tarcoale

29 poezii, 0 proze

MP

maleya popescu

AutorAtelier

primu razboi civil strada Dupa Vii la birtutu cel din vale

3 poezii, 0 proze

Dimitrie BolintineanuDB

Dimitrie Bolintineanu

AutorClasic

Dimitrie Bolintineanu (n. 1825 Bolintin-Vale - d. 20 august 1872, București) a fost un poet român, om politic, participant la Revoluția de la 1848 și diplomat. Dimitrie Bolintineanu era macedonean aromân de origine, părintele lui, Ienache Cosmad, a venit în țară din Ohrida. În puțini ani ai tatălui său Ienache își făcu în Valahia o situație acceptabilă. Arendaș, mic proprietar, apoi subprefect, cu reședința la Bolintin, sat aproape de București; el nu apucă să-i lase celui de al doilea născut, Dimitrie, o avere care să-l scutească de griji. Orfan de ambii părinți încă din 1831, tânărul a fost crescut de rude mai avute. Se susține de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe funcționărești. În 1841 era copist la Secretariatul de Stat, în 1843 - secretar la departamentul „pricinilor suditești". Printr-un misterios concurs de împrejurări, e ridicat, în 1844, la rangul de pitar. Faptul că publicase în 1842 admirabila poemă "O fată tânără pe patul...

62 poezii, 0 proze

Valse triste

de Adriana Bochis

isi uitase condurul deasupra pianului in fuga ei peste clape trebuia sa ajunga acasa inainte de miezul sortii trebuia sa vada cum ochiul inchide ochi flacara stinge flacara cuvantul mistuie cuvant...

PoezieAtelier

la belle dame sans regrets

de tania cozianu

ea locuiește în mansarda cu ferestre spre nord în pridvor are o mușcată sfielnică roșie cu gene lungi care-i dictează diminețile une lettre d`amour o scrie încet cu litere înclinate spre dreapta mon...

Atelier

Cantilena

de Dan Botta

\"Moarte era-n putredul val, Și-n fundul său mormânt fatal Celui ce cată alinare Închipuirii sale amare, Și ale cărui gânduri fac Un rai din acest palid lac.\" Edgar Poe Drumuri mediane, Plaiuri și...

PoezieClasic

Vals

de M.P.

Vals, vals de singurătate pe nisipul mării, pe ramurile plopilor bătrâni, pe frunzele ce-s în adormire, pe frunzele ce-s freamăt legănând. Vals, vals lângă vioara lui Enescu, lânga floarea de pe...

PoezieAtelier

ceea ce m-a umplut de tristeţe

de Ioan-Mircea Popovici

la ora prânzului am întâlnit-o pe dânsa sfânta care are grijă de lebede şi de porumbei de pescăruşii şi de câinii din Insulă se tânguia e sufletul meu catran de supărare cătrănit rău de tot cineva...

PoezieAtelier

În valve iarnă timpurie

de Maria Elena Chindea

Melaniei Briciu nu deschide fereastra tristețea decupează viața din oameni agora cetății și-a rupt planetarele de angoase pe sens giratoriu pasul mumifică timpul dar nu-mi pasă oglinda îmi fură...

Atelier

Vase de lut

de Paul Bogdan

Iubito, suntem vase de lut. Adunăm picăturile vieții în noi, ne umplem până la buză cu ploi de clipe, de fericire, de tristețe, de mireasă și mire. Iubito, din lutul nostru și-au clădit unii stele,...

PoezieAtelier

Primul vals

de Popica-Savin Alina-Roxana

Povestea noastră nu este despre mine Sau despre noi, cei ce am fost cândva, E despre lacrimi triste și suspine, Un cântec surd ce ne grava. Nu este-un basm spus pe-nserate, Când ochii se închid...

PoezieAtelier

Vals in surprinderi

de Mihai Chilaru

Ai plecat in surprinderi Si nu vii inapoi Soarele plange in roua Si in suflet la fel. Ai plecat in adio Sa te intorci nu poti Soarele iese afara, Iar tu nu te arati. Vino,te astept. Vino,nu regreti....

PoezieAtelier

Vals fumând

de Diana Rizoiu

Fum de țigară dansează în lumina unui bec. Piruete stinse de lumină Se sparg de ziduri ce păzesc uitarea. O muzică lipsită de aer Se înăbușă în feerie de scrum în foc. Vals aprins de clipe stinse, Mă...

PoezieAtelier