"Unui ofițer divorțat" – 20865 rezultate
0.04 secundeMeilisearchparerea-unui-om-obisnuit
Părerea unui om obișnuit
de Radu Herjeu
nebunul_secolului
Confesiunile unui nebun al secolului
de Gelu Diaconu
profa-la-liceu
Jurnalul unei profe de liceu

clopote
Enciclipedie despre clopote - Trilogia `Proiectul unei limbi universale`
de Ovidiu Oana
Karol Vojtyla
Karol Wojty³a (viitorul Papă Ioan Paul al II-lea) s-a născut la Wadowice, un oraș situat la circa 50 de km de Cracovia (Polonia), într-o familie modestă, fiu al unui ofițer în retragere. Când era în vârstă de 9 ani și-a pierdut mama. După absolvirea liceului Marcin Wadowita, s-a înscris, în anul 1938, la cursurile Facultății de Litere și Filozofie a Universității Jagielloniene din Cracovia. În timpul celui de-al doilea război mondial și al ocupației naziste a Poloniei, Universitatea Jagielloniană a fost închisă și Karol Wojtyla a fost nevoit să muncească într-o fabrică de produse chimice. Își pierde tatăl în 1941. Din anul 1942 a urmat studii universitare de teologie la Cracovia, sub îndrumarea cardinalului Adam Sapieha, și la 1 noiembrie 1946 a fost hirotonit ca preot catolic, la Cracovia. La scurt timp după aceea, a fost trimis la Vatican, unde a studiat, la Universitatea Papală Angelicum, sub îndrumarea dominicanului Garrigou-Lagrange. În 1948, a obținut doctoratul în teologie cu o...
1 poezii, 0 proze
Marina Tsvetaeva
Marina Ivanovna Țvetaeva s-a născut la Moscova pe 8 octombrie (26 septembrie-stil vechi) 1892 în familia unui profesor universitar. De la vârsta de 6 ani începe să scrie versuri, atât în limba rusă, cât și în poloneză și finlandeză. Învață la Moscova, apoi în pensioane din Europa, respectiv Elveția și Germania. Primele versuri pe care le publică, atrag atenția criticilor vremii(V. Briusov, M. Voloșin, N. Gumiliov), fiind considerată de către aceștia o poetesă deosebită. În 1912 se căsătorește cu Serghei Efron , ofițer în garda albă și, se pare, agent dublu. În 1922 – emigrează la Berlin, apoi se mută în Praga. În 1925 se stabilește în Franța. În 1939 se întoarce în Rusia Sovietică. La scurt timp, îi sunt arestați soțul și fiica, soțul fiind împușcat, iar Ariadna închisă în Gulag, unde va supraviețui 16 ani. Țvetaeva aproape că nu mai scrie poezie, se dedică traducerilor. La începutul războiului se evacuează la Elabuga. Nu are un loc de muncă, nu are o casă. La 31 august 1941 se...
27 poezii, 0 proze
Ion Negoițescu
Ion Negoițescu (* 10 august 1921, Cluj - † 6 februarie 1993,München) a fost un critic și istoric literar român. Este fiul lui Ioan Negoițescu, ofițer de carieră, și al Lucreției Negoițescu (născută Cotuțiu, fiică a unui preot ortodox memorandist). A urmat cursurile liceelor ,,Gheorghe Bariț" și „Constantin Angelescu” din orașul natal, precum și ale liceului de la Aiud, pe care le-a încheiat în 1940. Licean fiind, s-a simțit atras, temporar, în disjuncție cu individualismul și estetismul pe care le va profesa toată viața, de mișcarea legionară. În anul 1937 a debutat cu versuri, publicate într-un ziar local, „Națiunea română”. Ca student al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1941-1946), s-a refugiat, odată cu această instituție, la Sibiu, după pronunțarea Dictatului de la Viena. Poetul s-a arătat foarte critic la adresa conducerii de atunci a României, care acceptase pasiv dezmembrarea țării. El scria peste ani în ,,Straja dragonilor": ,,A nu fi luptat nici în Răsărit, nici în...
4 poezii, 0 proze
Vasile Cârlova
A fost un poet și ofițer român, care deși a scris doar cinci poezii a intrat în Istoria literaturii române a lui George Călinescu și a introdus în literatura română faimoasa temă a preromantismului european. S-a născut la Buzău Vasile Cârlova, fiu al medelnicerului Ioniță Cârlova, fost ispravnic de Buzău, descendent al unei familii de boiernași (Cârlomanii/Cârlovanii) având între înaintași pe Luca, episcop de Buzău (trimis în misiuni diplomatice de Mihai Viteazul), mai apoi mitropolit al Ungrovalahiei; după mamă, se trăgea din familia Lăcustenilor din Locusteni – Dolj. 1816- După moartea timpurie a părinților, este crescut de o soră a mamei, căsătorită cu stolnicul Nicolae Hiotu, la Craiova. Are ca tovarăș de învățătură pe viitorul poet Grigore Alexandrescu; a învățat limba greacă și limba franceză. După încercări de versificare în grecește, la stăruința lui Ion Voinescu II va scrie poezii în limba română. 1827- A debutat cu o traducere după Hero și Leandru a lui Musaios și a poemului...
4 poezii, 0 proze
Rodean Stefan-Cornel
Născut în 1951. De profesie ofițer (colonel în Ministerul Apărării Naționale, în prezent pensionar). Membru al Uniunii Epigramiștilor din România și al Cenaclului Umoriștilor Sibieni „Nicolaus Olahus" (din 2008 președinte al cenaclului respectiv). Redactor-șef al revistei „ACUS" (Sibiu). Nouă volume de autor, plus unul semnat în colaborare cu alți doi autori și trei îngrijite. Prezent în mai multe selecții și antologii de epigramă, câștigător de premii pe la concursurile din domeniu. Compunător de probleme de enigmistică rebusistică. cornel_rodean@yahoo.com
192 poezii, 0 proze
Mircea Popovici
Mircea Popovici (n. 21 aprilie 1923, București) a fost unul dintre primii poeți din grupul literar “Albatros” și din mișcarea bucureșteană postavangardistă a deceniului al cincilea din secolul XX. "A frecventat, la indemnul prietenului sau Constant Tonegaru, cenaclul "Sburatorul" al lui E. Lovinescu, unde a citit in citeva rinduri. Lupta apoi in cel de al doilea razboi, ca ofiter. Debutul este inlesnit de premiul pe care i-l acorda, lui si lui Geo Dumitrescu, Fundatia "Regele Mihai I". Nu-i de colo, daca tinem cont ca din juriu faceau parte Tudor Vianu, Perpessicius, Camil Petrescu, Vladimir Streinu, Serban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Ion Biberi si Petru Comarnescu. Cartea, aparuta in 1946, s-a numit Izobare si l-a inscris pe Mircea Popovici printre reprezentantii generatiei care ulterior a fost numita "a razboiului". Alaturi de Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Dimitrie Stelaru, Mihail Crama, Ben Corlaciu si de alti scriitori grupati in jurul revistei "Albatros", el a adus...
3 poezii, 0 proze
Eugenio Montale
Eugenio Montale (n. 12 octombrie 1896, Genova – d. 12 septembrie 1981, Milano) a fost poet, prozator, editor și translator italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1975. Montale s-a făcut cunoscut ca unul dintre principalii arhitecți ai poeziei italiene moderne a anilor 1920. Este inițiatorul și reprezentantul poeziei ermetice italiene; un liric meditativ abordând motivele simple: peisajul uneori "halucinant", evaziunea, iubirea, timpul mitic, copilăria, aspirația spre libertate dar și dialogul cu istoria recentă. Este considerat unul dintre cei mai importanți poeți italieni moderni alături de Giuseppe Ungaretti și Umberto Saba. Eugenio Montale s-a născut în 1896 la Genova. A urmat studii superioare de muzicologie și muzică teatrală în orașul natal. Aceste studii au fost întrerupte de încorporarea ca ofițer de infanterie în timpul primului război mondial. La sfârșitul primului război mondial, Montale și-a împărțit activitatea între poezie și cronica muzicală,...
68 poezii, 0 proze
Arthur Porumboiu
Poet, prozator, publicist. Pseudonimul literar al lui Veronel Porumboiu. Născut la 8 martie 1935, în comuna Beceni, satul Dimiana, județul Buzău. Absolvent al Școlii Medii Tehnice de Protecție a Plantelor, Buzău (1954), și al unei școli de ofițeri, Zalău (1955). Debutează în revista „Luceafărul” (1965). Colaborează la : „Amfiteatru”, „Tomis”, „Argeș”, „Almanahul literar”, „Contemporanul”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Orizont”, „România literară”, „Ramuri”, „Steaua”, Suplimentul literar artistic al „Tineretului liber”, „Albatrosul”, „Analele Dobrogei” (serie nouă), „Almanahul Mării”, „Rostirea românească”, „Transilvania”, „Vatra”, „Poezia”, „Poesis”, „Ex Ponto”, „Ateneu”ș.a. Este cuprins în antologiile: „Luceafărul”, 1984, „Fereastra dinspre mare”, 1995, (Editor revista „Tomis”) și „Romen Șiirinin” (în limba turcă, București, Editura Kriterion, 1999). Textele sale au fost traduse în engleză, franceză, germană, aromână, tătară. De la debutul editorial (1974) și până...
4 poezii, 0 proze
Borcea Aurel
Am copilărit în București într-un cartier sărac,dar curat.După școala primară am urmat doi ani de liceu la Sf.Sava,după care în urma unei reforme a învățământului am urmat cl.vii-a elementară în cartier.Am urmat apoi,o școală profesională de trei ani la insistențele tatălui meu,pentru a avea origine muncitorească, după moda timpului.Am lucrat câțva ani ca muncitor,după care am intrat într-o școală de ofițeri absolvind-o cu gradul de locotenent.Viața militară m-a adus la Timișoara unde am funcționat până în 1970,când am fost trecut în rezervă din cauza unor neînțelegeri cu șefii.Întretimp am urmat liceul și facultatea de filologie în Timișoara.Am învățat limba sârbă pe care o cunosc bine(scris,vorbit,citit).În continuare am revenit în București unde am lucrat în aviație ca funcționar, până la pensionare în 1995. De câțiva ani m-am stabilit în orașul Salonta jud.Bihor, deoarece din această zonă este originară soția mea.În prezent trăiesc o viață liniștită de pensionar,particip la viața...
26 poezii, 0 proze
Mihai Moșandrei
Mihai Moșandrei s-a născut la București pe 29 ianuarie 1896, tatăl său (tot Mihai) fiind inginer silvic cu studii în Franța, iar mama, Maria, originară din Câmpulung Muscel. Fiind foarte bolnăvicios, cursurile școlii primare le urmează în particular la Pitești, și datorită sănătății precare se înscrie abia în clasa a IV-a la Liceul "Sf. Sava" din București, iar examenul de bacalaureat îl susține la Liceul "Gh. Lazăr" din Capitală. Primul Război Mondial era în plină desfășurare (1915) și Mihai Moșandrei se angajează ca voluntar la un regiment de artilerie, în preajma intrării României în război împotriva Germaniei. La școala militară preparatorie din Botoșani - care urma să-i facă ofițeri - este coleg cu vechii săi amici, Dan Barbilian (Ion Barbu), Mihai Ralea, Basil Munteanu, D. I. Suchianu, Ionel Teodoreanu și Tudor Vianu; pe unii dintre ei îi va revedea la Paris, ca studenți la Drept. După reîntoarcerea de pe front, slăbit de boală, își susține abia în septembrie 1921 licența în...
5 poezii, 0 proze
Unui ofițer divorțat
de Laurentiu Ghita
E desfăcută cununia, Căci s-a aflat pățania: El i-oferise companía, Dar ea a vrut.... compánia!
Ionete și stafia. Dreptul la prostie
de george geafir
Sună telefonul. E miez de noapte. Ionete ridică receptorul, cu inima strânsă. La acea oră nu putea primi decât vreo știre rea, indiferent de unde ar fi venit aceasta. - Alo?! se răstește el,...
Ion
de dan david
Cu Ion Veliciu m-am văzut rar. La câțiva ani odată. Anii de liceu au fost scurți și întrerupți de episoade halucinante care au frânt timpul în alt fel de segmente decât cele folosite de oameni pentru...
Lohum fâstâcit
de Paul Bogdan
Acest text nu este o recenzie de carte, ci o sesizare asupra unor manipulări grosolane care se intitulează: Chestiunea Armeană, traducere și adaptare de L. Nazare, editată de „Centrul de Cercetare,...
Violator în libertate
de Marian Malciu
Polițiștii au verificat întreaga casă și toate acareturile din curte. Primiseră dispoziție să-l depisteze și să-l rețină pe cel presupus a fi vinovat de răpirea și sechestrarea fetei. Elementele de...
Cazul Chiny - Dileme militare și morale în armata israeliană
de Vlad Solomon
Booky Na\'eh este corespondent al cotidianului Yedioth Ahronoth, pe teme legate de activitatea poliției, criminalitate, lumea interlopă și așa zisa mafie organizată în Israel. Articolele lui sunt...
