Violator în libertate

Polițiștii au verificat întreaga casă și toate acareturile din curte. Primiseră dispoziție să-l depisteze și să-l rețină pe cel presupus a fi vinovat de răpirea și sechestrarea fetei. Elementele de identificare a autoturismului găsit în curte sub prelată arătau, fără dubii, că deținătorul era chiar proprietarul casei în care au descoperit fata a cărei dispariție a fost reclamată de părinții ei. Măsura preventivă a reținerii se justifica prin suficiente și temeinice indicii cu privire la săvârșirea, de către această persoană, a cel puțin două fapte prevăzute de legea penală. De moment, nu se făcea trimitere și la viol, până ce fata nu era în măsură să vorbească și medicul legist să constate că această faptă s-a săvârșit cu adevărat. S-au realizat fotografii în întreaga locuință, în special în camera unde a fost găsită fata, în curte cu mașina și s-au desfășurat investigații pe o zonă întinsă în jurul casei. Persoana în cauză nu fusese văzută de nimeni în ultimele trei-patru zile. Femeia care întreținea casa în lipsa proprietarului și hrănea câinii, devotată stăpânului și înfricoșată de cele știute și văzute, a negat că l-a văzut pe acesta când a adus fata. - Eu nu știu nimic, maică! Când am venit ieri să dau la câini să mănânce, era mașina aci. Nu l-am văzut pe domnul. Nu, nu am intrat în casă că nu am avut de ce...Mașina? Păi, mașina nu a fost în curte. Domnul mai are casă dar nu știu unde. Poate în București, maică. Șeful Postului de Poliție a raportat că proprietarul casei vine mai rar în comună și că nu l-a văzut mai bine de o săptămână. Știa că are o mașină asemănătoare cu cea dată în urmărire dar, pentru a fi sigur înainte de a comunica, a așteptat să o verifice personal. Nu a știut că în seara precedentă proprietarul a venit acasă cu mașina...Evident, a ascuns faptul că în dimineața acelei zile îl avertizeze pe cel în cauză și că a văzut mașina în curte. Comisarul de la IGPR, șeful grupei operative care se ocupase de caz, împreună cu procurorul prezent la fața locului, au constat că presupusul învinuit nu este de găsit în comuna de domiciliu și s-au deplasat la spitalul unde a fost transportată fata cu salvarea solicitată în mare grabă. Ei știau foarte bine că individul căutat este recidivist. Informația era foarte proaspătă. Cunoșteau că a fost condamnat în urma cu trei ani, pentru fapte asemănătoare, prin sentință judecătorească și că, în urma recursului, a reușit să obțină suspendarea pedepsei... Iuliana a rămas internată în spitalul la care fusese dusă de îndată ce polițiștii o găsiseră în casa aceea. După primele ore a trebuit să relateze unui comisar de poliție și unui procuror, în amănunt, toate întâmplările prin care trecuse. I-a fost destul de greu să-și amintească unele momente și mai greu să vorbească despre altele. Se rușina și plângea. Strângea cu puteri slăbite mâinile mamei sale care o ținea îmbrățișată în timp ce privea încruntată tuburile de la perfuzie. Era înverșunată pe cei doi pentru că, în prima fază, nu i-au permis să fie de față. Până la urmă, procurorul, amintindu-i-se că fata este minoră și sesizând că nu prea are bună dispoziție și curaj să răspundă la întrebări, a încuviințat prezența mamei dar, foarte sever, a interzis acesteia să intervină în discuție. Când ei s-au ridicat să plece, Silvia a izbucnit în plâns și le-a vorbit cu vădită durere în suflet: - Da bine, dom\'le procuror, fata mea o vedeți cum este. Cu nenorocitul ăla nu faceți nimic? - Doamnă, se va face totul potrivit prevederilor legale în vigoare. - Care prevederi? Alea care v-au făcut să nu-l arestați? Nu aveți copii și nu înțelegeți că mi-a nenorocit fata? - Individul nu a fost găsit, deocamdată. Poliția îl caută și voi solicita arestarea lui preventivă dar, mai întâi, trebuie să se constate că a violat-o pe fată... - Doamnă, a intervenit comisarul de poliție, trebuie să o vadă un medic legist și să vă elibereze un certificat de constatare medico-legală. Luați legătura cu un avocat și... - Și ce? Noi avem bani de avocați? Ce să facem mai repede cu un singur salariu, domnule ofițer?! De ce nu constatați dumneavoastră aici, în spital, ce trebuie? - Numai semnătura medicului legist, doamnă, are puterea și... - Și puterea lui trebuie plătită, domnule ofițer! Asta nu înțelegeți. Să-l puneți pe nenorocit la plată, aia trebuie. Dar puneți să-l aresteze, ca să plătească animalul de el. Mi-a răpit copilul și nu-l pedepsiți?! - Doamnă, treaba Poliției s-a terminat aici, deocamdată. Un avocat vă va învăța ce este de făcut. Mai treceți pe la Secția de Poliție să vi se spună cum să faceți o plângere deși, fiind minoră fata, nu... - Ba nu! Să facă plângere, a intervenit procurorul vădit plictisit și nervos. - Mulțumesc, o să trec neapărat! După ce îmi duc fata acasă, când o zice doctorul că poate merge. Vă rog din suflet, domnule ofițer, puneți o vorbă aci la medicul cela cu semnătura să vină ca să facă ce trebuie... Medicul legist i-a vorbit Silviei cu multa blândețe și a îndemnat-o să depună o plângere prin care să ceară trimiterea în judecată a bărbatului care a răpit-o pe Iuliana. - Fetița dumneavoastră a fost violată, doamnă. În plus, a fost bătută. Sunt multe echimoze cauzate de lovituri, prezintă și câteva urme de mușcături și alte semne specifice în partea de jos. Bruta nu a protejat-o sub nici-o formă si a deflorat-o cu sălbăticie. - Păi, bine și cum fac eu... - Plângerea o depuneți chiar azi la Secția de Poliție unde ați reclamat și dispariția fetiței. Sunteți pe teritoriul ei de competență. În plus, cei de acolo au găsit-o pe copilă și au fost la fața locului. După ce o confirmă, o înaintează procurorului sau o depuneți dumneavoastră la Parchet. Vă spun ei la Secție ce și cum. - Bine, dar așa...simplu, cum... - Eu voi înscrie în certificatul pe care vi-l dau peste vreo oră, toate constatările mele. In baza lor, individul poate fi arestat și judecat, doamnă. Certificatul medico-legal îl atașați plângerii. Va sfătuiesc să vă faceți și copie legalizată după el. Poate că va fi necesară cândva... - Domnule doctor, vă mulțumesc mult, mult de tot dar, știți...trebuie să plătesc acuma...Aș vrea, dacă se poate... - Să nu mai vorbim despre asta. Nu este nevoie, doamnă. Nu v-am cerut nimic, doar. Sunteți și așa destul de amărâți. - Să vă dea Dumnezeu sănătate, dom\' doctor. Săru\' mâna, mulțumesc! Silvia și-a șters lacrimile înainte de a intra în salonul în care Iuliana o aștepta nerăbdătoare și plină de supărare, și-a aranjat părul și a arborat, ori mai degrabă a încercat, un zâmbet liniștitor în colțul gurii. Nu dorea să-i spună fetei toate cele discutate cu medicul legist. Era hotărâtă să o protejeze prin toate formele posibile, să o țină departe de orice emoție ori supărare. - Mamă, eu nu mai pot rămâne încă două zile aici. Mă simt bine. Ia-mă acasă, mamă! - Iulica mea dragă, a zis doctorul că trei-patru zile... - Nu mai suport, mamă, înțelege-mă! Asistentele și infirmierele îmi zic \"violata\" când șușotesc între ele și râd de mine. Au venit bolnave din alte saloane și unele mă întreabă dacă mi-a plăcut, mamă. - Dar, fata mamii, trebuie... - Nu trebuie nimic. Cere să mă externeze. Pentru un pahar cu apă a trebuit să dau o hârtie de un leu și asistentele îmi fac injecția în doru\' lelii. Puțin le pasă de mine dacă nu le dau ceva. Uită ca exist aici. Înnebunesc de tot, mamă, dacă mai stau aici două zile, înțelege-mă... Trecuseră trei zile de când Iuliana se afla acasă, sub atenta îngrijire a mamei sale. Nu-i lipsea nimic și, cel puțin sub aspect fizic, nu avea de ce se plânge. Se simțea în putere și capabilă să meargă în afara casei, chiar și la școală, dacă nu ar fi fost opunerea evidentă a Silviei, extrem de grijulie cu fetița ei. Pe de altă parte, se temea să ia contact cu colegii, cu profesorii, cu vecinii. Numai la gândul că va fi privită ca \"violata\", precum i-a mers numele în spital, simțea că o părăsește tot curajul și o apuca furia. Se rușina la ideea că va trebui să povestească, chiar câte puțin, momentele prin care a trecut. Până și amintirea controlului făcut de medicul legist o făcea să roșească și se enerva pentru că încă nu știa cum să procedeze, ce, cât și cum să povestească colegelor. O obseda faptul că nu mai este \"curată\" și nu va mai fi respectată de băieți, mai ales de cei care o curtaseră cu bune intenții și pe care ea îi simpatiza sincer și-i respecta. Se considera o paria a clasei și a anului de învățământ, ba chiar a școlii. Știa că se dusese vestea peste tot, că toată lumea a discutat cazul său fără să cunoască împrejurări și amănunte. Două colege care au vizitat-o acasă, cu o zi în urmă, au pus-o la curent cu bârfele ce circulau pe seama ei. Și nu au putut relata totul pentru că Silvia părăsea foarte rar și câte puțin încăperea. Iar când rămâneau singure o năpădeau pe Iuliana cu întrebări pornite din adânca lor curiozitate: \"cum a fost, cum a procedat, te-a durut, cum ai stat, când ai simțit plăcerea, de câte ori ai fost a lui, ai plâns ori te-ai abținut, în ce pozitii te-a pus, te-a...violat numai noaptea ori și ziua, ținea lumina aprinsă, te-a sărutat\"...si altele care i-au cam întors stomacul pe dos bietei fete buimăcită de această avalanșă la care nu se aștepta. A trecut cu greu peste proba acestei curiozități ce i se părea a fi de prost gust și pentru care nu era pregătită. A răsuflat ușurată după ce ele au plecat. Atâta doar că, în mai puțin de o jumătate de oră, a izbucnit în plâns prelung și dureros. Se simțea umilită și murdărită de curiozitatea lor fără limită și lipsa de interes în legătură cu suferința ei fizică și morală. Nu au întrebat-o dacă a fost bătută, nu le-a interesat batjocura la care a fost supusă, nu le-a păsat că a stat și nemâncată ori că a fost amenințată cu moartea. Priveau totul ca pe o aventură cu elemente inedite pe care ele încă nu le cunoscuseră... Tudor se împăca foarte greu cu faptul ca cel ce își bătuse joc de fata lui este în libertate. Nici nu-și imagina că polițiștii nu vor veni cu el când au găsit fata în casa lui și nu credea că nu l-au descoperit pe undeva. Adevărat ca Iuliana a confirmat faptul că violatorul nu era acasă atunci, dar îl obseda întrebarea \"de ce nu l-au căutat în toată țara să-l aresteze?\" și somnul parca-i dispăruse de o așa supărare. La serviciu se știa de dispariția fetei încă de când își luase el liber. Acum a trebuit să răspundă îngrijorării sincere a câtorva colegi de muncă. Chiar și patronul l-a chemat să-i dea amânunte, căci auzise că fata a fost găsită. Văzându-l atât de îngrijorat și strâmtorat, a chemat juristul firmei și l-a rugat să-l asculte și să-l ajute cu sfatul și îndrumările lui. - Nea Tudore, îți spun de la bun început ca problema este destul de sensibilă. - Da domnule, dar de ce nu-l arestează? - Stai puțin și calmează-te, te rog! Libertatea persoanei este garantată prin chiar Constituția țării. Acel individ este clar că se face vinovat nu numai de lipsirea de libertate a fiicei dumitale. Atâta doar că ea, chiar dacă este minoră, numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate el poate fi reținut. Cam asta e regula. Numai așa se poate pune în mișcare acțiunea penală. Apoi se va trece la arestare, după... - După ce, domnule?! Dumneavoastră nu credeți ce a povestit fata mea? A bătut-o și a violat-o... - Da, nea Tudore, dumneata ai dreptate dar trebuie să știi că sunt niște proceduri de îndeplinit. Polițiștii nu-l puteau reține dacă procurorul nu a solicitat asta prin ordonanță ori poate că s-a dispus dar nu l-au găsit atunci. - Și ce așteaptă ca să-l găsească? - Așteaptă plângerea dumitale, ca persoană vătămată, în numele fiicei deși, ea fiind minoră, nici nu mai aveau nevoie. - Păi...cum s-o fac să le-o duc? - Hai la mine în birou să o concepem. Să știi că numai judecătorul poate dispune arestarea preventivă dacă procurorul propune... - Și Poliția de ce nu... - Poliția nu avea dreptul să-l rețină sau să-l aresteze fără ordonanța procurorului. O putea face atunci când ai reclamat dispariția fetei dacă se mișca cum trebuie...Poliția execută, nea Tudore, nu face nimic fără hotărâri de la Parchet sau Instanță. O să-l caute dacă este dispărut ori se sustrage, că procurorul va trebui să-l prezinte ca să-l asculte judecătorul pe nenorocit. - Și dacă nu-l găsește, nu-l mai pedepsește nici judecătorul? - A, nu, lasă astea în seama lor. O să-l audieze după ce-l prind ori poate că se prezintă el singur... Silvia se ruga Domnului și-n culcare și-n sculare să-i dea fetei sănătate și să o întărească și pe ea. Mulțumea în fiecare rugăciune pentru că au găsit-o în viață și a trecut cu bine peste tot necazul. Se temea de efectul întârziat a unor traume de natură psihică și din această teamă s-a născut ideea de a o încuraja să meargă la școală. \"Cu fetele în jurul ei, va fi mai ușor să uite\" gândea ea, fără să știe că Iuliana, deși avea același gând, se descurajase după vizita celor două colege. A trecut sâmbătă și duminică, zile binefăcătoare ca odihnă și liniște sufletească și iată, luni, Iuliana a apărut la școală cu pași șovăielnici, deși hotărârea ei era fermă: \"Nu sunt vinovată cu nimic. Am dreptul la viață ca toate fetele și am dreptul să fiu fericită. Si voi fi!\" A fost primită aproape în urale de toți colegii și colegele. Nicio întrebare care să o deranjeze! Era privită cu respect și a fost tratată ca un erou de epopee. Îmbrățișările și sărutările abia au contenit la intrarea profesorului în clasă. În pauza mare a fost chemată la directoarea liceului care a primit-o cu multă simpatie și deschidere sinceră. Nu i-a pus întrebări și nu a descusut-o cu privire la acea \"întâmplare neplăcută\". A încurajat-o să meargă înainte, cu curaj, cu fruntea sus, fără să privească decât în prezent și-n viitor. I-a adus la cunoștință că a transmis elevilor rugămintea să se poarte cu toții ca și când nimic nu s-a întâmplat. A rugat-o și pe ea să nu dea amănunte acelor colegi a căror curiozitate ar putea depăși limita bunului simț. În plus s-a oferit ca, împreună cu alte cadre didactice, să-i dea consultații individuale la orice disciplină la care consideră că ar avea probleme. Iuliana a ieșit din cabinetul directoarei plutind de fericire. Nu-i venea să creadă. În mintea ei încolțiseră cu totul alte presupuneri legate de o așa întâlnire. Se temea că va fi observată, bănuită de ușurință și că va fi tratată cu acel dispreț pe care asistentele medicale nu reușiseră să-l ascundă suficient de bine. Nici băieții aceia obraznici, recunoscuți prin expresii și gesturi indecente, nu au deranjat-o. O priveau cu respect și făceau tot felul de gafe copilărești în încercarea de a fi apropiați de ea, de a-si manifesta afecțiunea și admirația. Privindu-i chipul, la intrarea în casă, Silvia s-a liniștit pe dată. Fata ei părea strălucitoare. În ochi nu erau decât licăre de mulțumire și fericire...