Urme de dragoste

S-a așezat pe marginea scaunului și a început să vorbească. Tristețea întipărită pe fața ei și durerea cuprinsă-n fiecare frază rostită, au mișcat-o mult pe doamna avocat. Nu a întrerupt-o. Era stupefiată și o privea pe Violeta cu multă milă. Scena consumării violului, deși în profesiunea ei cunoscuse și întâmplări cu mult mai zguduitoare, i s-a părut oribilă, dat fiind faptul că victima a fost o copilă inocentă, neștiutoare, de bună credință și lipsită de apărare. „Ce putea ști o fetiță de 10-11 ani? Mai ales că la țigani se respectă fecioria… E la mare preț, chiar dacă au început și ei să se „emancipeze”, luați de valul lumii moderne. Acum au televizoare și văd atât de multe porcării… Ce discernământ au ei? Ce să înțeleagă din toate scenele acelea oribile? Iar ea, fetița de atunci, câtă încredere a avut în animalul acela de băiat, în nemernicul acela! Îmi pot imagina cât a suferit... Pot înțelege cât a durut-o frângerea aripilor ei feciorelnice...”, medita avocata, uitând de trecerea timpului. O privea fără să o vadă. Trăia, în schimb, dureros de real, scenele înfățișate de Violeta printre lacrimi și frământări necontenite de mâini. A lăsat-o să se liniștească puțin. Timpul o presa și regreta că la prima înfățișare nu i-a relatat nimic din trecutul care părea a fi marcat-o mult mai mult decât se părea la prima vedere. A dorit să afle și alte amănunte, dar se temea să nu o inhibe pe femeia ce-și strânsese trupul pe scaun într-o încordare asemănătoare celei prin care trăise acele momente ce-i provocau, și acum, teamă și scârbă, după atâția ani. Când Violeta a tăcut, a intervenit cu voce calmă, liniștitoare: - Mai avem foarte puțin timp și va trebui să te liniștești. Gândește-te că toate astea au trecut. Sunt fapte consumate. Știu că te-au rănit mult, știu că suferi și acum, dar viața nu se termină aici. Trebuie să mergi mai departe. Ești tânără și puternică. Nu se poate trăi din amintiri, mai ales din cele care te trag înapoi... Până la alte date despre căsnicie, aș vrea să te întorci la acel nenorocit de Mișu. Cum ți-ai explicat că a doua zi nu te-a forțat să te culci cu el. Am înțeles că nu a mai încercat niciodată… - ... El a plecat din oraș după ce a terminat liceul... Cred că undeva, la facultate. L-am mai văzut de câteva ori la bloc. Venea cu mașina plină de fete. Seara, chema prieteni de-ai lui și făceau chef. Se auzea muzica pe toată scara până aproape de dimineață. Și se auzeau multe chicote ori țipete de fete. Numai când erau părinții plecați. La sfârșitul săptămânii... Pe urmă, s-au mutat cu toții. Nu știu unde. Au vândut apartamentul acela... Atunci, a doua zi, s-a trezit greu să-mi deschidă. Se vedea că este nedormit și mirosea rău a băutură. În baie a vărsat. Am făcut eu curat. Și acolo mirosea rău de tot… * Violeta nu avea de unde să știe ce întâmplare a salvat-o și nu a mai trebuit să suporte abuzul sexual la care Mișu se gândise să o supună. Chiar făcuse planuri mari în acest sens. În seara aceea, după ce a plecat ea, a făcut un duș rece pentru a-și mai reveni. „Am stat prea mult încordat, f...i gura mă-sii de țigancă! Am lungit chinul prea mult. Proasta dracului, putea să se sperie și să țipe. Mai bine o regulam din prima, în baia de serviciu. Cu două palme o făceam să tacă în aia a mă-sii și-o serveam și la mansardă. Nu avea cum să scape de acolo... Am fost prost că am mai băut în dormitor... M-am speriat când am văzut-o așa, fleașcă. A dracului jigodie, credeam că a leșinat de-a binelea!”. Mișu era conștient că nu băutura îl frământa, chiar dacă admitea că îl muiase sub toate aspectele, dar îl durea doar gândul referitor la performanța sexuală. Suferea. A înțeles că nu a fost suficient de potent, dar nu vrea să recunoască asta și nimeni nu trebuia să afle. „Proștii ăștia vor înghiți ce le povestesc eu. Nu le dau ocazia să facă mișto de mine pe urmă. Ar vrea ei! Mâine voi fi odihnit și nu mai beau nimic. Să vezi ce tăvăleală-i trag, de n-o să uite toată viața! E mișto gagica și o să mă excite ca lumea. Și, dacă nu s-a plâns acum, e clar că nu mai poate zice nimic după a doua rundă. Cine o mai crede că am forțat-o?”, se întreba Mișu în timp ce se îmbrăca încet pentru a ieși să-și întâlnească prietenii... Erau toți adunați la băncile pe care se pare că puseseră stăpânire totală. Nimeni nu avea curaj să le folosească seara. Se știa de cine vor fi folosite și erau ocolite și ele și ocupanții în cauză. L-au primit pe Mișu cu exclamații exagerate de bucurie. S-au bătut cu palmele pe spate, au scos la iveală câteva sticle de băutură și l-au provocat să povestească. - Hai băi, dă-i drumu’ odată! Să nu spui că ai luat plasă... Te-a refuzat piranda? - Bravo, bă, blegule! Eu sunt om de refuzat, nu? Așa mă știi tu pe mine? Nu există tipă să mă refuze dacă eu îmi pun în cap să o regulez... - Hai, lasă laudele, că te cunoaștem noi! a intervenit un altul mai curajos. A fost fată mare, puștoaica? Cum a mers treaba? - Sincer, nici nu mă așteptam, a început Mișu să vorbească foarte calm, cu voce joasă, plin de importanță. A fost dificil, că e mică, n-are experiență deloc. M-am înarmat cu răbdare și am amețit-o cu vrăjeala până aproape că s-a dezbrăcat singură... - Oho! N-ai ajutat-o de loc? l-a întrerupt un altul din grup, oarecum batjocoritor. Ce cuminte fată! Înseamnă că nu ai fost tu primul, bă prostule! - Prost ești tu, du-te-n aia a mă-tii de bou! a exclamat Mișu, înfuriat. Vino, boule, să te șterg cu cearșaful plin de sânge la gură! Hai, mergi cu mine acasă să-l vezi! - Du-te bă în puța mea, că am glumit. Hai, spune mai departe, nervosule! - ... Ce să mai spun? A fost ca lumea. Greu, la început, ca la orice virgină, dar am luat-o sistematic, puțin câte puțin. N-a țipat. A dat puțină apă la șoareci, s-a zvârcolit un pic și atât. Mi-a plăcut că mă dorea și a mai vrut a doua oară. Păi, băi fraților, în a doua rundă a fost totală. Gemea de plăcere gagica! Fierbinte, băi, fierbinte! Adevărată e vorba aia, că țigăncile te scoală din morți... Băi, uite că vin fetele. Nu trebuie să audă nimic. V-am zis că nu vreau să se știe că m-am culcat cu o țigancă, e clar? Au schimbat subiectul și au primit cu urlete și râgâieli cele câteva fete sosite. S-au giugiulit în grup, fără prea mari ifose și mai apoi, pe fondul consumului de alcool, „șezătoarea” s-a încins: bârfe, bancuri, lăudăroșenii, promisiuni năroade, râs necontrolat și înjurături. Toate, în cuvinte triviale, până după miezul nopții. Când s-au hotărât să plece, perechile erau stabilite. Unul din băieți a dat telefon la Poliția municipiului și a reclamat mare scandal chiar în locul în care se aflau. Au fugit imediat, în mare larmă și s-au înghesuit în cele trei mașini ce aparțineau unora din cei cu familii bogate. Mișu a plecat la scara sa cu o fată care nu era pentru prima oară preferata lui. Ea s-a dezbrăcat, începând de la ușă până la dormitorul pe care-l știa. El a mers direct la frigider. A adus votcă rusească, potrivit dorinței fetei. Ritmul melodiilor răbufnea cu forță din boxele ce trepidau și se împletea cu ritmul în care paharele se goleau ori trupurile se încleștau în cele mai ciudate poziții. S-au oprit toate atunci când el nu a mai putut păstra cadența nici în mișcările normale. - Am auzit că ai pus-o cu o țigăncușă... E adevărat? l-a întrebat ea în pauza dintre două țigări ce au inaugurat a doua sticlă, dar de whisky cu gheață, nu de votcă. - ... Ce vorbești, băi! Cine ți-a spus? - Hai, mă... nu te preface, că știu de ieri, când te-ai retras misterios... Ai regulat-o? - Băăăă, numai’ prostu ăla de Gogu putea să-ți spună... Este? - Bine. Admit că el, dar cum te-ai gândit chiar la el, vrăjitorule? - Bă, parcă n-aș ști că ai făcut sex oral cu el. Voi ați rămas apropiați de atunci... - Nu fi prost, boule! S-a întâmplat acum doi ani, într-a noua... Dar, dacă e adevărat, vezi să nu dai de dracu cu țiganca minoră! - N-am avut treabă cu ea... De ce aș da de necaz? Ce știi tu și eu nu știu? a întrebat Mișu alertat, parcă trezit din aburii alcoolului. - Bă prostovane, aia e nepoata lu’ Barcan Grozavu! Te desființează ăla, blegule, dacă se plânge piranda! Ce, tu nu știi că e încuscrit cu ăia mari de la București? Mișu a rămas înlemnit. Nu a mai putut vorbi. „Chiar că dau de dracu!... Mâine... mâine trebuie să-i vorbesc proastei frumos, s-o iau cu lugu-lugu, să nu-i scape păsărica”, și-a promis el hotărât și a dus sticla la gură cu gesturi mecanice. A expediat-o imediat pe fată, cu toată rezistența ei. Rămas singur, a căzut pe gânduri, cu paharul în mână și sticla între picioare. Se temea cu adevărat. Știa că ai lui Barcan sunt liniștiți, în general, dar erau mândri, plini de orgolii și cu spate puternic acoperit... * ... Violeta și-a acoperit ochii cu palmele. Amintirile pe care le dezvăluia îi rupeau sufletul și împrejurarea în sine o umplea de rușine. Trecuseră anii, dar pentru ea au trecut fără să-i aducă liniștea, siguranța de sine, încrederea în oameni. Păstra cu strășnicie taina ei și teama de a fi descoperită prin propriile-i slăbiciuni, de altfel firești la acea vârstă și mai târziu, o mistuia permanent, o obosea, o vlăguia și, în aceeași măsură, o maturiza înainte de vreme. Suspina adânc. Uitase, pentru moment, ce povestea și nu știa ce ar trebui să mai spună. A ridicat încet privirea, așteptând să fie întrebată. Avocata s-a ridicat cu gesturi moi, încete, parcă să nu deranjeze ori să nu rupă liniștea ce pusese stăpânire în încăpere de câteva secunde lungi, poate de un minut. - ... Bun, am înțeles până aici... Cum s-a comportat Mișu în acea a doua zi? Foarte pe scurt, te rog! a pus ea întrebarea, aproape în șoaptă, privindu-și ceasul micuț și elegant, cu o ușoară umbră de îngrijorare. - El… s-a trezit pe la prânz. Atunci a mai ieșit din dormitor... Mă ocolea. Nu se uita la mine. Mi-a dat ciocolată. Două, din alea mari. A plecat. Mi-a zis să mănânc tot ce vreau eu, fără probleme. Seara, când să plec, a venit cu alte ciocolate și suc. Mi-a dat și două sute de mii și mi-a mulțumit pentru tot ce am făcut... Mi-a zis că, oricând, dacă am nevoie de ceva, să apelez la el, că mă ajută cu orice. Ca între prieteni, a mai zis … M-a pupat pe frunte când mi-a deschis ușa să plec și m-a rugat să nu fiu supărată pe el. Nu eram atunci. Totuși, eram, dar pe mine... - Mai avem cel mult cinci minute… Vom continua acolo, într-un colțișor, a întrerupt-o avocata, în timp ce-și aranja un teanc de hârtii în mapă. Acesta de te-ai măritat cu el, Cartuș, când ți-a zis prima oară că ești curvă, în noaptea nunții, sau... cum este la voi? - A, nu! Atunci... nu am avut probleme. A arătat și cămașa la... - Cum?... Păi, n-am înțeles! a exclamat avocata deosebit de contrariată. Atunci, prima oară, cu Mișu, nu… nu ai pierdut sânge? Că doar erai fecioară, nu? Mă înțelegi ce vreau să spun... - Nu, doamnă, vai de mine! Păi ce, eu spun minciuni? … Că și el se uita mirat la mine și pe cearșaf, dar nu am știut atuncea de ce... - Mda, cred că înțeleg ceva... Ori el a fost prea beat și... n-a putut să te dezvirgineze, ori tu ai avut himenul puternic sau elastic. A rezistat presiunii, destul de slabe, am priceput din cele relatate de tine… De fapt, e posibil să nu se rupă niciodată, depinde, dar să lăsăm asta! Păi, în cazul acesta, tu erai fată mare când te-ai măritat cu soțul tău, cu acest Cartuș, cum îl cheamă... - Nu... că noi am trăit împreună, fără acte, aproape un an… Am vrut să termin liceul. Pe urmă ne-am luat. Dar atunci așa s-a întâmplat, prima oară cu el... - Da, în regulă! Hai să mergem, a întrerupt avocata discuția. Continuăm acolo, dacă va fi timp. Și-a luat roba din cuier, a condus-o pe fată la ușă și a încuiat biroul. Au traversat strada și, după vreo douăzeci de pași au ajuns. Avocata a intrat în sala de ședință, atenționând-o să o aștepte. Violeta a rămas pe holul larg ce despărțea cele două săli, la ușile cărora așteptau câteva persoane. Doi jandarmi se hlizeau la ea, fără să-și ferească privirile, dându-și coate. Coapsele ei, scoase în evidență de blugi, le atrăgea atenția la fel de mult ca și sânii ridicați și neacoperiți de sutien. Părul bogat, negru lucios și ondulat, îi cădea pe umerii puțin acoperiți de o bluză subțire, albă și destul de decoltată. Înaltă, cu trup mlădios și talie subțire, părea că nu a împlinit nici vârsta majoratului. A respirat ușurată când l-a văzut pe cel chemat de ea ca martor în colțul opus al holului și s-a apropiat de el. S-au salutat, dar nu au mai avut timp să discute. Ramona apăruse lângă ea și a tras-o ușor de braț. - Hai să mai vorbim câte ceva. Nu ne-a venit rândul. Mai sunt două cazuri în dezbatere, i-a șoptit avocata, imediat după ce a ieșit din sală, trăgând-o ușor de mână în cel mai pustiu colț al holului. Cum a fost, cum s-a purtat bărbatul acela cu tine? a întrebat-o, tot în șoaptă, imediat ce s-a asigurat că nu sunt ascultate. - ... Doamnă... la început, foarte bine. Timp de doi ani... Când ne-am cunoscut, el venise din Spania. Muncea acolo cam șapte-opt luni pe an. Nu știu, niciodată n-am știut cu ce s-a ocupat el acolo... * Cartuș era mai mare ca ea cu opt ani. În țară nu prea aveau, el și familia lui, din ce trăi. Nu avea nimeni serviciu permanent. Nici nu se pricepeau în vreo meserie. Luat de val, a muncit cu ziua pe unde s-a nimerit, a adunat ceva bani și a plecat cu un grup de prieteni în Italia. La periferia Romei, în cocioabe încropite din te miri ce, stăteau înghesuiți câte șapte-opt, de nu aveau loc să se lungească noaptea. Până li s-a demolat maghernița și au fost alungați de acolo. După două luni, fără să obțină un loc de muncă, el a reușit să plece în Spania, împreună cu alți doi prieteni din fostul grup. A prins câteva săptămâni bune la cules de căpșuni. Nu reușea niciodată să realizeze norma zilnică. El nu era obișnuit să muncească atât de mult și în așa meserie atât de străină de tradițiile etniei sale. A plecat și, cu chiu cu vai, a găsit de lucru pe un șantier de construcții. Salahor. Făcea de toate și începuse să capete ceva deprinderi în domeniu. Și-a dat seama că nu are altă soluție. Aici nu a reușit să fure. În Italia ciupise câte ceva și a scăpat ca prin urechile acului din mâna carabinierilor. De fapt, a hotărât să fugă de acolo atunci când a auzit că sunt polițiști români pe urmele bandei în care intrase. Cartuș venea în fiecare an în țară. Banii câștigați îi permiteau să se îmbrace bine și să lase câte ceva și familiei sale. Restul era adunat și păstrat cu grijă în bancă. După trei ani, nu se plângea de nimic, dar prinsese gustul banilor. Vrea mașină, vrea haine scumpe și se gândea uneori la o casă mare, cu etaj și turle, acolo acasă, pe malul Oltului. Așa cum a văzut că au făcut alții... Întâmplător sau nu, a intrat într-o rețea de infractori înrăiți. Nu știa el prea bine cu ce se ocupă ei. Erau bogați. Plini de aur și cu valută în bănci. La început, un an de zile, el nu făcea altceva decât să transporte pachete și pachețele. De regulă, erau piese provenite din autoturisme furate și dezmembrate. Mai apoi, în anumite zone stabilite cu precizie de șefii lui, transporta și vindea articole de tot felul, provenite tot din furturi. Din case și magazine. În special electronice, dar și obiecte rare, prețioase. Când a cunoscut-o pe Violeta, era un „om făcut”, precum se lăuda el însuși. La început trebuia să o cunoască, să o atragă și s-o convingă să plece cu el în Spania ori în Italia, unde, i-a promis solemn, va avea un post de doamnă, garantat, acolo urmând să se căsătorească. Singura condiție era să-i prezinte câteva colege ori prietene, românce, cunoscute ca având o viață ușoară, libertină și amatoare de distracție. Ea a refuzat imediat orice propunere de acest gen și a rămas destul de distantă față de el. Era rece la toate avansurile. Teama nu o părăsise. Nu uitase acea întâmplare nenorocită pe care, la această vârstă, o judeca cu totul altfel. În timp, el s-a îndrăgostit cu adevărat de Violeta. O aștepta seara, după ce venea de la școală, pentru a o invita la cofetărie, pentru că la baruri ea a refuzat cu îndârjire să meargă. S-a purtat foarte frumos cu ea și îi făcea cadouri scumpe. După un timp, s-a îndrăgostit și ea. A început să aibă încredere în el. Cu o lună înainte de a se întoarce în Spania a cerut-o de nevastă. În principiu, ea a fost de acord, dar l-a rugat să o aștepte să termine liceul. După ce au discutat cu părinții, a dus-o la el acasă. Acolo a fost începută viața intimă a lor și acolo a demonstrat la ai lui că a fost virgină. Fericit, Cartuș și-a cumpărat mașină nouă. O Dacia Logan, pe care o conducea pe toate străzile, însoțit de Violeta, să-l vadă lumea. Apoi, a adus-o pe Violeta la părinții ei, la bloc. A lăsat muzica la maxim, cu ușile mașinii deschise, făcându-și de lucru sub capota portbagajului, ca să atragă atenția. Huiduit și fluierat de la ferestre, a urcat mândru și indiferent pe treptele de la scara blocului, conducând-o pe fată, după ce a prins-o de mijloc cu un braț. Cu celălalt purta triumfător câteva pungi voluminoase și sclipitoare, la vedere, pline de daruri ieftine pentru toți frații fetei. Atunci s-a angajat să se căsătorească legal cu Violeta, la prima revenire din străinătate și să facă nuntă mare. Pe deasupra, a fost de acord ca fata, în lipsa lui, să locuiască la părinții ei. Și s-a ținut de cuvânt cu tot ce a promis... *