Urme de dragoste

După o jumătate de oră era deja ușor amețit de băutură. Amintindu-și de fată a sărit din pat și a ieșit s-o caute. Ea strângea într-un colț materialele ce le folosise la curățenie. A mai șters câteva pete de ipsos rămase pe parchetul de sub pervaz și s-a ridicat în picioare. Când s-a întors spre ușă, l-a văzut pe Mișu cum examinează pereții, răzimat de tocul ușii. Părea indiferent, liniștit și chiar obosit. Ea a îndrăznit să-l întrebe: - Ce ziceți..., e bine cum am făcut? - E foarte bine, de ce te temi? Uite ce luminoasă e camera și cum strălucește parchetul! Hai, mergi și te spală. Te aștept la bucătărie. - Da, cuconule, dar... parcă nu aș mai mânca... Mă duc acasă, știți... - Lasă, băi fată, că acasă la tine sunt destui la masă… Stai să mănânci cu mine. Nu vezi că soarele nu a apus? ... Nu-ți place mâncarea mea? - Ba da, dar îmi e rușine... - Aha, pricep... Ia lasă tu rușinea aia și hai mai repede că mi-e foame! Mă duc să pun masa. În ușa bucătăriei s-a oprit. N-o vedea pe hol, dar, după zgomot, știa unde este și intuia ce face. I-a dat timp să intre în baia de serviciu și s-a deplasat tiptil la ușă. A calculat bine momentele. Când a intrat, a găsit-o în aceeași poziție și ținută ca la prânz. Profitând de faptul că ea nu l-a auzit și nu l-a văzut, s-a strecurat încet înapoia ei. A privit-o câteva secunde, lacom, plin de pofte. A prins-o ușor cu amândouă mâinile pe după umeri și a început să-i vorbească în același timp. - Măi, fetițo frumoasă și vrednică, nu te speli aici în voie, după o zi de muncă… - ... Da’ cu ce am greșit io? a întrebat ea speriată, încercând să-și dea cu apă peste fața plină de săpun. Când i-a simțit brațele cum o înconjoară și o strâng ușor, și-a dat seama că este goală până la brâu. S-a chircit toată peste chiuvetă, ducându-și repede palmele pe sâni. Începuse să tremure de frică. A vrut să țipe, dar nu a reușit. Nu știa ce să facă. El nu i-a dat timp să gândească. A întors-o cu fața la el, așa chircită cum era, lăsând-o cu capul sub pieptul lui, fără s-o elibereze. - Nu ai greșit cu nimic. Nu-ți fie teamă. Am văzut copii ca tine, dezbrăcați… M-am gândit că-ți prinde bine o baie ca lumea. În cadă, dincolo. E loc mare și am acolo săpunuri, șampoane și tot ce este nevoie. Hai să-ți arăt! A luat-o de umeri și a tras-o încet spre ușă, depășindu-i ușoara rezistență. Îi vorbea încet, încurajând-o și explicându-i pentru ce are nevoie de o baie pe tot corpul. Ea a încercat să vorbească de vreo două ori, dar el turuia într-una, cu voce monotonă, prietenoasă. În încăperea cu pricina i-a arătat cada mare, pe colț, săpunurile și i-a explicat cum se folosește șamponul, în timp ce ea încă tremura și își strângea sânii micuți și tari cu palmele. - Ai văzut ce frumos și ce simplu este? Hai, fă o baie împărătească aici! Te las o jumătate de oră, ca să te simți bine, da? a întrebat-o el cu dorința de a o liniști, fără să o privească. Eu plec la bucătărie și tu te faci mai frumoasă aici... A închis ușa cu grijă, asigurându-se că nu are cu ce fi încuiată din interior și s-a oprit imediat lângă ea. A așteptat câteva minute până a auzit apa curgând. Era sigur că este în cadă. A mers în dormitor și a dat repede pe gât două păhărele de whisky, unul după altul. Și-a scos tricoul și pantalonii. A rămas în slip și a ieșit. Cu mâna pe mânerul ușii de la baie, a mai ascultat câteva clipe. A zâmbit triumfător și a intrat ușor, fără zgomot. Din doi pași a fost lângă marginea bazinului și i-a vorbit fetei, până să deschidă ea gura. - Să-ți arăt robinetele, că am uitat. Uite, de aici dai apa caldă mai fierbinte și... de ce tremuri? Nu vezi că nici nu mă uit la tine? Uite șamponul, nici nu l-ai folosit... hai să te ajut eu, că nu știi. Ea era încremenită. Rușinea o paralizase mai mult decât teama. Îi venea să țipe, să vorbească, să fugă, dar nu era în stare de nimic. Începuse să înțeleagă ceva, din momentul în care l-a văzut în slip. Se întreba de ce nu i-a vorbit despre robinete de la început, când a dus-o acolo, de ce trebuia să o ajute să se spele și de ce s-a dezbrăcat… În timpul acesta, cât ea se chinuia să scape de emoții și rușine, el intrase în cadă și dăduse dușul la presiune maximă, după ce golise aproape o jumătate de sticlă de șampon în apă. A întors-o cu spatele la el șoptindu-i să stea cuminte ca să o spele. Cu un braț ținea fata, peste mâinile ei așezate din nou pe piept, iar cu celălalt plimba buretele ușor, calm și calculat, prin mișcări largi, pe tot spatele ei micuț, coborând spre mijloc, pe bazin, pe fesele tari și pe pulpele ce-l excitau din ce în ce mai mult. Ea privea speriată masa acea de spumă albă care se ridica, încercând să înțeleagă ce se întâmplă. - Ai văzut că nici nu mă uit la tine? Nu te rușina, că nu ai de ce... Să nu-ți fie teamă de mine, da? Hai, întoarce-te cu fața și trecem cu buretele așa, ușor... Bravo! Vezi ce bine este? Își trecuse brațul stâng pe după umerii ei, cu palma peste ceafă, iar cu mâna dreaptă o spăla pe piept, coborându-i cu multă răbdare brațele. A avut, la un moment dat, tentația să se oprească și să o ia în brațe. S-a încordat și a reușit să se stăpânească. A trecut buretele peste mijloc încet, rar, fără grabă, coborând mai apoi pe pulpe, ținând-o strâns cu brațul stâng de mijloc. A introdus mâna cu buretele printre picioare, șoptindu-i să le depărteze ca să o poată spăla. Ea a reacționat pozitiv, ca un automat, fără să poată gândi. Acolo a lăsat buretele scăpat în apă și a frecat-o ușor cu palma într-o mângâiere prelungă. Palparea acelui loc ce-i părea mai fierbinte decât apa și atingerea petecului de păr mărunt și negru, puternic cârlionțat și mătăsos, l-a depășit. S-a apropiat de ea până ce trupurile s-au atins și a simțit-o cum începe să tremure. Aplecat asupra ei, i-a sărutat umerii și gâtul, ușor, ca într-o trecere întâmplătoare, strângând-o cu ambele brațe. Simțind-o cum se încordează și începe să-l împingă cu palmele ei firave, a început să-i șoptească la ureche, străduindu-se să fie blând, mai blând decât credea că poate fi: - Ești tare frumoasă, fetițo! Ești ca o păpușă și îmi place să te strâng în brațe… Să nu-ți fie teamă, că nu-ți fac nimic rău, ai să vezi. Gata, s-a terminat... Stai să-ți pup și obrajii și ieșim să luăm prosopul să ne ștergem, da? Tăcerea ei a fost răspunsul pe care el, oricum, nu l-ar fi așteptat. I-a ridicat cu forța fruntea ce se lăsase cu hotărâre pe pieptul lui, prinzând-o cu ambele mâini pe sub bărbie. I-a sărutat obrajii și imediat, când ea se aștepta s-o lase să iese din cadă, a sărutat-o pe buze, cuprinzând-o puternic în brațe, cu o mână după ceafă. Nu i-a răspuns la sărut. Din contra, și-a strâns buzele și a început să se zbată încercând să se strecoare din brațele lui. A deschis gura să țipe. Nu știa dacă este în stare, dar a încercat. I se uscase cerul gurii de surpriză și teamă. Atent la mimica ei, i-a astupat gura prin altă încercare de sărut, de data asta mult mai lung, apăsat, cu violență, împingându-i mult capul pe spate. A ținut-o așa până a simțit că nu mai are putere să se zbată. Ea era amețită. Aproape că se sufocase când el își plimba precipitat limba prin gura ei. A eliberat-o, observând-o atent și, sesizând că nu intenționa să țipe, a năpădit-o cu sărutări pe gât și pe umeri până a ajuns la sâni. A îndoit-o pe spate peste brațul lui si a început să-i atingă alternativ mameloanele cu buzele și cu limba. Ea s-a înfiorat puternic și imediat a început să-l împingă cu brațele. Nu a reușit decât să-l întărâte. - Stai, bă, cuminte! Þi-am spus că nu-ți fac nimic rău... Hai să ieșim! a îndemnat-o el, aparent liniștit, și a sărutat-o din nou pe gură. Gata, stai să te limpezesc… - ... Io vreau să plec... Vă spun acasă... ce vreți să-mi faceți... - Stai liniștită, fată, că nu-ți fac nimic. Îmi e drag de tine, de ce ești prostuță și nu înțelegi? - Io nu sunt prostuță... mi-e frică și... Nu a terminat ce dorea să spună. Plânsul, pornit neașteptat de puternic, în sughițuri scurte și dese, aproape că a înecat-o și tot trupul parcă-i intrase în trepidații. Brațele nu o mai ascultau. Atârnau neputincioase pe lângă coapse... Speriat că poate leșina ori că este deja leșinată, Mișu a luat repede dușul și a stropit-o cu apă rece, mai întâi pe față, limpezind-o apoi grăbit până la nivelul apei. A tras-o afară din cada largă, a smuls un prosop uriaș, gros și pufos din agățătoarea sa, i-a acoperit trupul și a săltat-o în mâinile-i puternice și încordate. A ajuns în dormitorul său cu ea în brațe și a întins-o pe pat. Dintr-o privire a observat că fata-și revenise. Suspina, dar respira normal și-l fixa cu ochii mari, întrebători și înspăimântați. - Uite, te șterg bine să nu răcești și ești ca nouă! După ce-ți aranjezi tu părul, vei fi cea mai frumoasă fată din oraș, cu cel mai frumos corp de domnișoară și cu cei mai frumoși ochi pe care i-am văzut la viața mea, i-a șoptit el, frecând-o din ce în ce mai liniștit și metodic, pe măsură ce-și revenea din sperietură. I-a mai vorbit în felul acesta câteva minute, timp în care a eliminat și ultima picătură de apă de pe ea, apoi i-a frecat părul bogat în prosop, abținându-se să o sărute în vreun fel, în timp ce-i examina trupul oarecum îngrijorat. „Ce p...a mă-sii, m-a speriat asta și pe mine? Dă-o dracu’ de țigancă, că nu moare ea dintr-atâta! Ia uite ce trup de milioane are! ... Ah, tocmai acum simt că m-a lăsat materialu’, f...i paștele mă-sii să-i f...t azi și mâine! Las’ că iau o înghițitură ca lumea și-mi revin imediat…”. - Vezi ce bine e? Zău că nu știu ce te-a apucat! N-am nimic de-mpărțit cu tine ca să-ți fac rău... Îmi place mult de tine, zău dacă nu! Ca băiat, să știi că sunt îndrăgostit de tine… De mai mult timp, dar erai mai mică. Acum ai crescut și de aia-ți spun... Bei un păhărel cu mine? - ... Nu... Doamne! Cum să beau? s-a arătat ea mirată, încercând să mai spună ceva. - O înghițitură… ca să nu răcești după apa aia rece… Bine, stai să trag eu una, a hotărât Mișu după ce a observat gestul ei hotărât de refuz și s-a repezit la sticla de la capul patului, neslăbind-o pe ea din ochi. Violeta îl urmărea cu privirea și se amăgea din nou. „Nu-mi face rău domnișoru’. Îmi vorbește frumos... Am auzit eu că băieții bat fetele. El nu e așa... S-a îndrăgostit de mine? De mine, țiganca de pe scară? Nu-mi vine să cred că a zis el asta... El este mare, termină liceul și este din ăia bogați… Mă omoară ai mei dacă le spun. Mai bine tac... Să plec acu, că pe urmă...” - Hei! La ce te gândești? i-a întrerupt el gândurile. Vrei o înghițitură? a mai întrebat-o în timp ce ducea din nou sticla la gură... Mai e puțin, treaba ta! a exclamat Mișu, privind-o cum clatină capul pe pernă cu ochii închiși. A sorbit ultima picătură, a aruncat sticla lângă pat și s-a întins lângă ea. A simțit-o cum începe iar să tremure sub prosopul tras până sub bărbie, fără să deschidă ochii. S-a întors către ea și a mângâiat-o cu o mână pe cap în timp ce, cu cealaltă mână, își trăgea slipul. Gol pușcă a luat-o în brațe și, încet, încet, a desfăcut prosopul și a început s-o sărute pe gură, când a observat că ea vrea să vorbească și și-a adunat palmele peste sâni. A trecut un braț pe sub mijlocul fetei și s-a așezat deasupra ei, protejând-o de greutatea corpului său. Cu cealaltă mână a început să-i desfacă picioarele. Ea suspina și le strângea și mai tare. Moleșit de băutură și cu nervii la pământ, se simțea slăbit, dar nu a renunțat la dorința de a o poseda. A reușit să intre cu un genunchi între pulpele ei și apoi a trecut și cu piciorul celălalt între ele. Când a pus palma peste organele ei genitale și a început să le atingă metodic cu degetele, ea a scâncit puternic și a început să plângă. A încercat să o penetreze. Nu a reușit. Și-a frecat sexul cu degetele strânse și, după ce l-a întărit puțin, l-a introdus cu greu. S-a opintit de câteva ori, înjurând. - Desfă, în p...a mă-tii, picioarele mai mult și ridică-le! a strigat la ea, dându-și seama că nu nimerise locul. A găsit orificiul pipăind cu degetele și și-a împins acolo sexul moleșit, prinzându-i cu gura un sân pe care l-a strivit între dinți. După câteva mișcări, care i-au smuls ei exclamații de durere ori neputință în a se opune, el s-a înviorat pentru câteva secunde și a ejaculat puternic, icnind... * Violeta începuse să plângă. Tot ce i-a explicat femeia pe care o ngajase să-i susțină cauza la prima înfățișare de după divorț, i se părea nedrept și necinstit. Ea nu înțelegea legile și nu putea accepta să piardă toate bunurile în favoarea celui ce-i fusese soț. „Eu am fost cinstită. Am muncit pe unde am putut ca să am în casă puținul adunat cu greu. El nu mi-a dat bani în ultimul an, înainte de divorț... L-am ținut eu cu mâncare și tot eu i-am spălat și i-am fost ca o slugă. De ce? Ca să mă bată de câte ori venea beat acasă? Ca să-mistrige că am fost curvă și l-am mințit? El nici lumina nu a plătit-o vreodată...”. - Doamnă, dacă dumneavoastră nu mă înțelegeți, unde să-mi caut dreptatea? V-am explicat cum s-au cumpărat toate. De ce trebuie să cedez eu dacă… - Măi femeie, ți-a explicat doamna avocat de două ori numai de când sunt eu aici. Ce dracului ai de nu pricepi nimic? a întrerupt-o bărbatul care studiase în tăcere mai multe hârtii în timpul dialogului celor două. Să fiu în locul domniei sale, n-aș mai pierde timpul cu tine nici un minut, fi-v-ar nația a dracului să vă fie! a încheiat el, bătând cu pumnul în masă. I-a aruncat Violetei o privire tăioasă, plină de răutate și dispreț, după care și-a adunat hârtiile și le-a introdus într-o mapă elegantă. A tras o robă din cuier, a așezat-o, dintr-o mișcare, pe braț și s-a îndreptat spre ușă, nervos, nu înainte de a-i arunca colegei sale o privire complice, zâmbind satisfăcut. Descurajată, Violeta s-a ridicat de pe scaun. Și-a șters lacrimile cu podul palmei, mai întâi, apoi a tras o batistă din buzunarul blugilor strânși pe șolduri și a șters ce mai rămăsese. Nu s-a mai așezat. A privit lung, întrebător și plină de nedumerire la fața imobilă a femeii blonde ce ședea comod de partea cealaltă a biroului. O irita indiferența totală a acesteia față de impasul în care se găsea. Când a înțeles că nu-i va mai vorbi și nu o va mai asculta, s-a întors încet, descurajată și îndurerată, hotărâtă să plece. Și-a luat geanta de pe colțul scaunului, s-a depărtat încet, a deschis și s-a oprit în pragul ușii, hotărându-se să mai facă o încercare. „Poate că dacă suntem singure, va înțelege… Poate că mă va ajuta. Să îndrăznesc să-i ofer ceva? Dacă se supără și dau de alt necaz, Doamne ferește? Și ce? N-are ce să-mi facă… nu e nimeni de față”. - Doamna avocată, eu nu am cine știe ce, că n-am de unde… dar pentru dumneavoastră, găsesc eu ceva… Am plătit taxa. Pot să vă dau și fără chitanță… Numai să faceți ce trebuie... - Adică, ce anume să fac? Ce insinuezi dumneata acolo? a intervenit doamna avocat, deloc surprinsă, cu voce calmă, împăciuitoare și chiar încurajatoare. - … Păi… să arătați judecătorului că am și eu dreptul la lucrurile pe care le cere el... Știu că toate se împart în mod egal... - În mod egal? În orice situație?… Ce studii ai dumneata? Câtă școală ai făcut? au venit întrebările cu iz de superioritate de dincolo de birou. - … Studii?… Am liceul terminat… Cu diplomă de bacalaureat… De ce mă întrebați acum treaba asta? - … Da..., mi-am imaginat... "A naiba țigancă, cine ar fi crezut? E plină de surprize"... Știi, dacă vrei, îmi poți povesti pe scurt cum de s-a ajuns la divorț. Acele aspecte pe care nu le cunosc poate că mă ajută să te pot ajuta. Te-ai măritat când erai elevă? ... Cum a fost? - Nuuuu! Imediat după liceu... Eu pot povesti, dar nu știu dacă fac bine… Este timp? - Da, este puțin timp și este bine. Te asigur... Închide ușa și așează-te! Mai avem aproape o jumătate de oră… Destul de surprinsă, dar plină de speranță, Violeta s-a întors să închidă ușa. În acel moment i s-a părut că-l vede pe fostul ei soț trecând pe stradă, cu umerii plecați, vorbind de unul singur și scuipând pe jos cu înverșunare. Iluzie ori realitate, acea secvență de o secundă i-a adâncit supărarea și a hotărât-o să povestească...