Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Ultimul favor"19443 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ana FintaAF

Ana Finta

AutorAtelier

Fiind ultimul copil din trei, deci mezină, mereu mă simțeam pusă în umbră. Mi s-a format o dorință, combinație între foame și ambiție, de-a mă face auzită. Vroiam ca lucrurile să mă reprezinte pe cât de mult posibil, ceea ce-a favorizat conflictele. Mă aflu într-o continuă luptă de-a menține ceea ce sunt eu, propria-mi identitate. Lectura reprezenta un lucru impus, motiv pentru care mi-am creat o adversiune pentru ea, însă lucrurile au început să se schimbe când am citit (cu interes) "Coliba unchiului Tom". Asta se întâmpla abia în clasa a cincia, și a generat interesul meu spre a participa la mai multe activități culturale sau care țineau de expresivitate. La dorința părinților, am urmat liceul și facultatea de științe economice. În prezent scriu, și încerc să o fac vizibil.

22 poezii, 0 proze

Cojocaru RamonaCR

Cojocaru Ramona

AutorAtelier

data nasterii: 17.06.1987, Sf Gheorghe, județul Covasna

63 poezii, 0 proze

Ciprian TanasescuCT

Ciprian Tanasescu

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

Florin Gheorghe PirvuFP

Florin Gheorghe Pirvu

AutorAtelier

Ultimul demers al ratiunii este de a recunoaste ca exista o infinitate de lucruri care o depasesc. Pascal Vizibilul nu este decat urma invizibilului. Leon Bloy

41 poezii, 0 proze

paun ninelPN

paun ninel

AutorAtelier

ultimul romantic??...

2 poezii, 0 proze

IC

Ioana Carp

AutorAtelier

Sunt studenta in ultimul an la ASE, Bucuresti, m-am nascut in Roman, Neamt, imi plac limbile straine, literatura, internetul si nu in ultimul rand poezia, mai mult sa o scriu decat sa o citesc. Am castigat un premiu pentru poezie mistica la concursul Altfel Eminescu organizat de ASE.In rest, incerc sa fiu fericita!

5 poezii, 0 proze

M

m.i.

AutorAtelier

Sunt pe ultimul an de liceu. Doresc sa invat la o facultate de Jurnalism(probabil Timisoara sau Cluj) si una de Filosofie. Voluntar la un ONG. nu cred in scoli, politica. Cred ca in putin timp va fii o alta lume. pps: inca mai cred asta:P

17 poezii, 0 proze

GP

Gaspar Petru

AutorAtelier

dn 29.12.1971 student (ultimul an) visator

15 poezii, 0 proze

KristinaK

Kristina

AutorAtelier

-23 de ani pe 9 august 2005 -ultimul an la ASE -iubesc ploaia, noaptea... si bataile repezi ale inimii -contact: cristina.safta@softhouse-nmr.com safta_cristina@yahoo.ca

13 poezii, 0 proze

Serban MoescuSM

Serban Moescu

AutorAtelier

Nascut in Baia Mare si rezident al urbei pana in ultimul an de liceu. Translatarea la Cluj va insemna concomitent accederea intr-o comunitate literara extrem de valoroasa, prin intermediul cenaclurilor literare la care aveam sa particip. Rodul inclinatiilor mele spre arta in genere, va fi, uneori, poezia, care adesea a fost apreciata sau dimpotriva. Ma bucur ca scriu, mai exact ca obisnuiam sa scriu, ca metoda de conservare a propriei identitati si de introspectie a ei. Atat.

126 poezii, 0 proze

Ultimul favor

de Bogdan Nicolae Groza

renegat de fericire, aflat sub iminența prăbușirii, sufletul își pregătește hainele de azil într-un ospiciu pentru muribunzi nostalgic după blonde apusuri își scoate de la naftalină amintirile...

PoezieAtelier

Amenințarea fantomei : ultimul episod

de Andrei

Mediafax, 14 septembrie 2004: „Corespondentul nostru la Cotroceni transmite că, acum câteva minute, președintele a fost transportat de urgență la Spitalul Elias în stare foarte gravă. Surse...

ProzăAtelier

Domnișoarele din Babilon

de George Asztalos

cred că și ultimul bărbat ar vrea să fie un Adam un primus un fel de Alfa Centauri întîmplător știu ce s-a făcut din singurătatea Neasemuitului am un harem întreg de Eve câte una pentru fiecare măr...

PoezieAtelier

andre și prietenii

de Andre Donescu

jocul meu favorit era unul cu multe cercuri concentrice ținta: să trec din cerc în cerc fără să trișez ca majoritatea tovarășilor mei de joacă mare bucurie când am intrat în primul nu erau mulți...

PoezieAtelier

Partinire

de Niculae Stanescu

Premierului Ungureanu, care favorizează primăriile coaliției de guvernare. Ultimul sondaj ne-arată Cât este de disperată Coaliția, în care Bate vânt de-ngrijorare. Vânt care, pe zi ce trece E din ce...

PoezieAtelier

Despre oportunitate

de FLOARE PETROV

Oportunitatea este un principiu ideologic care reprezintă un prilej favorabil, o ocazie specială, o situație prielnică pentru realizarea visurilor, ale dorințelor, ale obiectivelor, ale proiectelor....

EseuAtelier

în noaptea asta

de Sebastian Ablan Daniel

Sunt o plecăciune neîmplinită, oprită de o picatură de ploaie rostită de cerul gri. Sunt un zbor de noapte interzis minorilor. Sunt prada favorită a devoratoarelor de publicitate pentru detergenți....

PoezieAtelier

secret

de Alexandru Corneliu ENEA

Pierdut în holograma unui vis rotund alunec pe dubla spirală a dorințelor să găsesc explicații acceptabile pentru ce-a fost înainte de primul meu minut și ce va fi după ultimul minut, din complicata...

PoezieAtelier

Sa-ti spun cine esti

de ionut

Iubito, tu esti... cerul meu insorit, muntele meu favorit, patul meu cald, adapost de furtuna, darul cel mai dulce, usurarea inimii, prietena mea cea mai buna pana la capat, inspiratia mea,...

Atelier

Iubito

de Mihai Iorga

Iubito, tu esti... cerul meu insorit, muntele meu favorit, patul meu cald, adapost de furtuna, darul cel mai dulce, usurarea inimii, prietena mea cea mai buna pana la capat, inspiratia mea,...

PoezieAtelier