"Ultimul Sărut…" – 19443 rezultate
0.02 secundeMeilisearchCojocaru Ramona
data nasterii: 17.06.1987, Sf Gheorghe, județul Covasna
63 poezii, 0 proze
Ciprian Tanasescu
1 poezii, 0 proze
Florin Gheorghe Pirvu
Ultimul demers al ratiunii este de a recunoaste ca exista o infinitate de lucruri care o depasesc. Pascal Vizibilul nu este decat urma invizibilului. Leon Bloy
41 poezii, 0 proze
paun ninel
ultimul romantic??...
2 poezii, 0 proze
Ana Finta
Fiind ultimul copil din trei, deci mezină, mereu mă simțeam pusă în umbră. Mi s-a format o dorință, combinație între foame și ambiție, de-a mă face auzită. Vroiam ca lucrurile să mă reprezinte pe cât de mult posibil, ceea ce-a favorizat conflictele. Mă aflu într-o continuă luptă de-a menține ceea ce sunt eu, propria-mi identitate. Lectura reprezenta un lucru impus, motiv pentru care mi-am creat o adversiune pentru ea, însă lucrurile au început să se schimbe când am citit (cu interes) "Coliba unchiului Tom". Asta se întâmpla abia în clasa a cincia, și a generat interesul meu spre a participa la mai multe activități culturale sau care țineau de expresivitate. La dorința părinților, am urmat liceul și facultatea de științe economice. În prezent scriu, și încerc să o fac vizibil.
22 poezii, 0 proze
Ioana Carp
Sunt studenta in ultimul an la ASE, Bucuresti, m-am nascut in Roman, Neamt, imi plac limbile straine, literatura, internetul si nu in ultimul rand poezia, mai mult sa o scriu decat sa o citesc. Am castigat un premiu pentru poezie mistica la concursul Altfel Eminescu organizat de ASE.In rest, incerc sa fiu fericita!
5 poezii, 0 proze
m.i.
Sunt pe ultimul an de liceu. Doresc sa invat la o facultate de Jurnalism(probabil Timisoara sau Cluj) si una de Filosofie. Voluntar la un ONG. nu cred in scoli, politica. Cred ca in putin timp va fii o alta lume. pps: inca mai cred asta:P
17 poezii, 0 proze
Gaspar Petru
dn 29.12.1971 student (ultimul an) visator
15 poezii, 0 proze
Kristina
-23 de ani pe 9 august 2005 -ultimul an la ASE -iubesc ploaia, noaptea... si bataile repezi ale inimii -contact: cristina.safta@softhouse-nmr.com safta_cristina@yahoo.ca
13 poezii, 0 proze
Serban Moescu
Nascut in Baia Mare si rezident al urbei pana in ultimul an de liceu. Translatarea la Cluj va insemna concomitent accederea intr-o comunitate literara extrem de valoroasa, prin intermediul cenaclurilor literare la care aveam sa particip. Rodul inclinatiilor mele spre arta in genere, va fi, uneori, poezia, care adesea a fost apreciata sau dimpotriva. Ma bucur ca scriu, mai exact ca obisnuiam sa scriu, ca metoda de conservare a propriei identitati si de introspectie a ei. Atat.
126 poezii, 0 proze
Ultimul Sărut…
de ROBERT TRIF
Ultimul Sărut… Dedicată lui F.M. Dostoievski, Mă închin în fața durerii lumii întregi, asemenea ucigașului înviat Raskolnikov Dar mai presus de toate m-aș pune stavilă gloanțelor ațintite spre...
Magia Noptii
de Catherine Grande
Noaptea…Intunericul ce urmeaza luminii…Visul ce se inchina realitatii si o inabusa prin false amagiri irealizabile in adevar… Noaptea…un mister al naturii…O stafie nevazuta si totusi simtita,care...
ultimul sărut
de Valeriu D.G. Barbu
nu trebuie să pari amabilă, bună, eforturile te-ar devasta și goli până la urmă, cu mine fii doar Tu… – în iubire nu există complezențe sau compasiuni, tot ce-i mai frumos în fiară se dezlănțuie:...
Iti amintesti…
de alexandru matei
… cand ploua afara Si m-ai sarutat tacut? …cand am adormit sub norii grei ce tipau la mine avertizandu-ma … cand nu stiu de unde ai scos un pumnal si cu-n alta sarut mai vanat m-ainjunghiat? …cand ai...
Ultimul Noe
de Valeriu D.G. Barbu
Personajele și descriere detalii: Pung – înalt, osos, ciolănos, neras, îmbrăcat ca un… ratat, toate lucrurile nepotrivite; Ioin – gras, scund, lunecos, slugarnic, îmbrăcat în salopete banale… sau...
Ultimul drum – Liana Iordache
de Sorin Teodoriu
Cuvintele citite de voi aici aparțin Lianei Iordache, fata careia InDArt i-a dedicat piesa Plumbuita. Frazele scrise în italic sunt preluate direct din jurnalul ei. Liana a murit cu puțin înainte ca...
Iubitei mele...
de Marius
IUBITEI MELE… Auzi, hei tu, străine… Spune-i iubitei mele că mi-e bine… Că, nu-mi pasă că m-a părăsit Sau că are acum, alt iubit. Că nu am deschis, un ochi noaptea Și că nu mi-e dor, deloc, de ea. Că...
Atât și nimic mai mult
de Felicia Mariana Orban
Retrăiam la infinit clipa în care ți-am dăruit ultimul sărut De care tu oricum nu-ți mai aduci aminte. Încă nu învățasei să-mi spui “tu” Când încercam a mia oară Să-ți spun că te iubeam Și tu nu...
Ultima dorință
de Arion Tiberiu
Se stinge ziua-ntr-un apus de soare… Aud chemarea trupului ce moare Răpus de trudă în asfințit de ceas… Aș vrea să-ți spun, în șoaptă, “Bun rămas!”… Să te iubesc în ultimul sărut Și să mă sting...
Praf de stele
de Tipsie daniel constantin
Praf de stele Sub anii grei ai timpului trecut Se stinge-n taină ultimul sărut. Pe palme și pe umeri de poet tăcut Rămâne praf de stele Și, uneori, nimic mai mult. Ierni și veri s-au perindat prin...
