"Trezi-voi zeii" – 20214 rezultate
0.04 secundeMeilisearchLigia Pârvulescu
Motor: sunt tinerr duamnă am / puță de om serios / îmi place veșnicia de la buric în jos (G. Azstalos) Texte publicate în revistele: Oglinda Literară 2007 Arcada 2008 24:ORE 2010 EgoPHobia 2011 Feed-Back 2011 Litere 2011 Familia 2011 Negru pe Alb 2014 Din întâmplare, ca orice se întâmplă :) ...iar din 2009 m-am întâmplat mai rar pe-aici. Când am început să-mi revin, m-am temut că-mi voi pierde integritatea mintală. Îmi amintesc că mama voia să-mi citească dintr-o carte pe care i-o cerusem eu, "Dincolo de planeta tăcerii", de C.S. Lewis, dar timp de două-trei nopți n-am lăsat-o să-mi citească. Până la urmă am acceptat și, după ce am ascultat-o ceva mai mult de o pagină, am izbucnit în plâns. Mama m-a întrebat de ce plâng. Fiindcă înțeleg, i-am zis. Apoi m-am întrebat dacă voi mai putea să scriu vreodată. (J.L. Borges) Pe drumul lung de la pește, pasăre și maimuță până la animalul belicos al timpurilor noastre, pe drumul acesta lung la capătul căruia sperăm să devenim oameni și zei, nu...
213 poezii, 0 proze
gabriela ungureanu
M-am nascut in Toplita, judetul Harghita. Am copilarit impreuna cu fratele meu mai mare Mihai, si o gasca de prieteni in acelasi oras. M-am scaldat in dragostea scumpilor parinti de la care am invatat ca viata e o lupta, iar noi putem invinge. Gandul la orasul de munte mi-e starnit de amintirea cizmulitelor in carouri rosu cu alb care-mi purtau pasul spre cladirea uriasa si rece, unde in ciuda tristetii de a ma trezi a nimanui, rasuna zglobiu glasul tinerei educatoare. Apoi imi aduc aminte tenesii ce-mi grabeau pasul pe trotoarele orasului prafuit, genunchii si coatele pline de julituri provocate de neastamparul fetei tunse baietoi, care visa "la mai mare". Evadarea mea, era "departe", care la vremea respectiva se concretiza in hoinareala la munte, pe dealuri, la lacul din satul bunicii si cand nu gaseam mai mult, in imaginatia mea. Copilaria mea a insemnat zambet si tristete, speranta si dezamagire si permanenta cautare a acelui ceva, care intr-o zi il voi gasi si nu il voi mai lasa...
15 poezii, 0 proze
Maria Constantin
M-am născut în 3 august 1967, în București. Scriu câte ceva din anul 1989. Sper că voi reuși să las posterității si ceva scris, ceva demn de luat în seamă, în afară de cei trei copii pe care bunul Dumnezeu mi i-a dăruit. Păpușa de cârpă Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o păpușă de cârpă și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc, deși în definitiv aș putea să gândesc tot ce spun. Aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică. Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc, aș rămâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi. Aș asculta în timp ce alții ar vorbi și cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată! Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viață, m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu...
9 poezii, 0 proze
barbu roxana-maria
am vazut lumina zilei pe 21 iunie 1990,in orasul bacau,dar ,am avut norocul de a-mi petrece primii ani ai copilariei intr-o lume de vis,intr-un sat linistit,aflat pe malul stang al dunarii ,un sat cu oameni cuminti,si cu frica de Dumnezeu.am scris inca de mica,si aveam satisfactia de a-mi fi ascultate poeziile.dupa cum era obiceiul prin acele locuri,ieseam seara dupa o zi lunga si obositoare,cu totii ,la poarta.femeile,unele coseau,altele torceau lana sau impleteau,in timp ce barbatii curatau porumb sau alte mestesuguri ce le voi mentiona in alte imprejurari; eu,nefiind prea multi copii pe-acolo,aveam de fiecare data privilegiu de a fi in centrul atentii,si astfel imi erau ascultate poziile.dupa ce am mai crescut ,nu am mai avut la tara timp de scris,fiind programul mult prea incarcat,dimineata la trei plecam la camp,si ne intorceam o data cu soarele ce se lasa peste sat.dar asta nu m-a impiedicat sa adun impresii si sa memorez imagini de o tulburatoare frumusete si...
4 poezii, 0 proze
Crisan Daniel
Scriitor debutant, am inceput sa scriu din 2002. Primul meu roman, l-am terminat in 2004, dar din lipsa de fonduri, nu am reusit sa il public. In acest moment lucrez la alte trei romane, precum si la Istoria Romaniei in Versuri. Din toate acestea o sa va dau fragmente, cu speranta, ca voi putea sa iau de la voi impulsul pe care il au asupra altor persoane lucrarile mele. Va multumesc
8 poezii, 0 proze
Sudu ionut
Sensibil, orgolios, irascibil si in acelasi timp simpatic, astea sunt cuvintele cu care mas putea sa ma descriu. caracterul meu ushor schimbator nu stiu daca este rezultatul astrelor sau al societatii in care traiesc, stiu sigur ca oricum as fii mereu voi fi iubit de cineva. ceea ce am putut afla pana la aceasta enigmatica varsta de 18 ani este ca in viata ceea ce iti trebuie cel mai mult este curajul, ca de multe ori trebuie sa imi cer si scuze, ca vorbele bune trebuie spuse atunci cand trebuie, si ca cea mai buna arma impotriva oamenilor rai este indiferenta. sunt crescut in cea mai reprezentativa familie din romania, cu bunici la tara, care din pacate s-au sins prea repde, dar suficient de tarziu incat sa nu imi fi trezit respectul si pasiunea pentru tot ceea ce reprezinta autenticitate si folclor. in ceea ce preiveste studiile, in prezent, sunt elev al "Colegiului National Gh. Munteanu- Murgoci" Braila.
1 poezii, 0 proze
Bogdan Butariu
Încercare de (Auto) Caracterizare Sunt, de regulă, o persoană introvertită, închis de obicei în ale mele și destul de rezervat, dedicat aproape în întregime scopurilor mele de realizare, în primul rând profesională și materială. Am avut totdeauna un mare respect față de autoritățile supranormative și pentru ierarhiile prestabilite, respectând litera și spiritul lor. Mișcările dezordonate și impulsive, imprudente și negândite mă irită, căci îmi subminează eforturile de promovare a unor metode de lucru rapide și eficiente. Eu nu voi fi niciodată omul care să se avânte orbește într-o afacere, totdeauna voi sta să mă gândesc de zece ori înainte e a da semnalul verde. Trei au fost atuurile mele în activitățile pe care le-am avut de-a lungul timpului, până-n momentul de față: organizarea, disciplina și tenacitatea. Cu ajutorul lor, și acum sunt în stare să urmăresc un obiectiv până-n pânzele albe, dacă e cazul, și să epuizez în scurt timp forțele adversarilor. Respectul pe care l-am impus...
25 poezii, 0 proze
Grama - Toma Mădălina
Data nașterii: 15.04.1966 Studii - Liceul “Al. I. Cuza” Galați, profil mecanic, 1984 - Universitatea Galați, Facultatea de Mecanică, 1990 Referințe - 1993, 1994 - poezii publicate în revista Zig - Zag, la rubrica “Mașina de scris” - 1995, 1999 - poezii publicate în revista Flacăra - 2002 - Editura Evrika Eurodips, Primul volum de poezii intitulat "Poezie"; - 2003 - Volumul al II-lea, intitulat "Zadar" - 2006 - Volumul al III-lea, intitulat "Cuvinte în dreptul inimii" Din aceste trei volume am selectat o parte din poeziile pe care le voi publica pe acest site împreună cu alte poezii dintr-un volum aflat în lucru. Ele prezintă o relatare a propriului meu parcurs către credință, o experiență a întâlnirii, pe diferite trepte ale suferinței sau extazului, dintre materia pătimașă și pătimitoare și spiritul universal. Eu, cea mai nevrednică, am fost lăsată să pătrund, pentru o clipă, într-un spațiu rezervat sfinților, iar această uimită bucurie am încercat să o comunic lumii. Cât de bine am...
46 poezii, 0 proze
George Bălan
Sunt verdele crud din ochii tuciurii a lui Alex și istoria portocalie care învăluie coapsele mamă-si. Sunt roua din sufletul tău care-ți sărută obrajii, de bucurie. Sunt greșeală, fericire și strigăt. Uneori câinele nostru mă scoate cu el la plimbare, dar nu schimbă cu mine nici o vorbă . Nu știu de ce. Cu Alex valsează și cântă. Poate nu mă credeți, cum nici eu nu v-aș crede. Veniți să vedeți! Am fost întotdeauna pe locul doi, pentru că n-am putut niciodată să văd mai departe de omul care mă ținea de mână.Chiar și-n căsnicie sunt pe locul doi, fiind soț, nu soție... Am greșit! Trei!...Ba nu, că e și Alda...Patru! Am absolvit cu greu Școala de Iertare, unde, în fiecare an, am rămas repetent. Actualmente sunt fântânar la Fabrica de fântâni S.A. din Oradea. Am încercat o dată să scriu și m-am speriat atât de tare încât nu cred că voi mai scrie niciodată. Acum transcriu anotimpuri pe frunze, iar pe fețe răstimpuri. Era să uit ceva ce chiar că mă definește: îmi plac frăguțele. Bineînțeles...
61 poezii, 0 proze
Ștefan I. Nenițescu
Ștefan I. Nenițescu n. 8 oct. 1897, Bucuresti -m. oct. 1979, Bucuresti. Poet si estetician. Fiul poetului Ioan Nenitescu si al Elenei (n. Stefan). Studii universitare la Roma (din 1920) si la Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti. Docent in estetica; conf. univ. la Univ. din Bucuresti. Consilier economic la legatia romana de la Haga. Debuteaza in Noua revista romana (1915) cu un art. despre Shakespeare; primul voi. de poezii, Denii (1919) e urmat de Vraja (1923), si Ode italice (1925). Un voi. de teatru: Trei mistere (1922). Din 1924 colab. la Gandirea. Membru fondator al PEN Clubului Roman. Ca poet si critic de arta, mai semneaza la Convorbiri literare, Ideea europeana, Vremea, Universul literar, Viata Romaneasca, Adevarul, Arta plastica s. a. A publicat un tratat de Istoria artei ca filosofie a istoriei (1925), trad. din Croce, (Elemente de estetica, 1922); Machiavelli, (Mandragora, 1926) etc. Cultivand la inceput o poezie discursiv-religioasa in nota curentului de...
2 poezii, 0 proze
Trezi-voi zeii
de Andrei Pavel
Trezi-voi zeii din cenușă de sub lințolii vechi de praf ce-așteaptă, dincolo de ușă cu scris vechi, ca de epitaf. Trezi-voi zeii din legende, să țină piptul desfăcut și să renunțe la placente,...
PAZITORUL TIMPULUI
de Prica Consatantin
Mi-am așezat capul pe pernă,din nou Și somnul m-a furat fără să-mi spună. Nu vedeam nimic in fața-mi,doar un ecou Îmi bubuia-n timpane.A mea gură Încerca a-l imita,încerca să îi vorbească Pe limba...
Niciodata liberi ( Natiunea mea )
de Leonardo Meriseanu
Hm...dictonul ca vom face noi o soarta noua Pentru care au cam murit si se mai moare, Ma macina degeaba in nestire \'Dacia\'( patria) cea noua Cand oare ne vom trezi si noi sub alta acuzare. Si...
Mirabila sămînță
de Lucian Blaga
Mă rogi c-un surîs și cu dulce cuvînt rost să fac de semințe, de rarele, pentru Eutopia, mîndra grădină, în preajma căreia fulgere rodnice joacă să-nalțe tăcutele seve-n lumină. Neapărat, mai mult...
Poveste
de Prica Consatantin
Mi-aduc aminte o poveste Ce îmi povestea bunica, Cu prințul transformat în pește Și preafrumoasa Nica. Cică a fost tare demult În mare-mpărăție, O nuntă care-ar fi ținut Mai mult de-o veșnicie Între...
Vânturi 6
de Saint-John Perse
Pentru Atlanta și Allan P. 6 «Beat, spuneai, mai beat, de a renega beția...» Un om încă se scoală în vânt. Vorba scurtă ca un pocnet de os. Piciorul de-acum gata s-o ia din loc... «Ah!...
Diminețile lui Erzilius
de Ghinea Nouras Cristian
Făcu din nou mișcarea aceea înceată, nepământească, desprinsă parcă dintr-o peliculă absurdă. Își ridică alene spinarea buboasă din bulboana cea verde, apoi rupse vălul de mâzgă ce-i aburea vederea....
Adoris si Kromia(37)
de Viorel Darie
Adoris si Kromia(37) Ascuns sub masca sa de mare preot, Piratos avea toate motivele să nădăjduiască că în curând va fi răsplătit cu mult râvnita funcție de bazileu, de îndată ce perșii vor intra în...
Prometeu înlănțuit-varianta modernă
de Mihaela Raileanu
Ne-au răpit două luni de viață. Au fost zile în care am stat realmente cu sufletul la gură. Nopți în care am adormit întrebîndu-mă dacă a doua zi cînd mă voi trezi ei vor mai fi în viață. Au fost...
Ploaie de septembrie
de Cristina Gagu
Plouă. Plouă greu cu tunete și fulgere ce-și trimit acordurile macabre până-n străfundurile ființei mele. Plouă cu picături mari si dense de caldarâm în ritm de pași singuratici... Zeci de perechi de...
